sate

6 din 10 copii care mor înainte de 5 ani provin din mediul rural

Din cele 1.115 decese ale copiilor sub 5 ani înregistrate în 2023, 636 au fost în mediul rural, unde există un cabinet medical la 17 locuitori comparativ cu oraşul.

Două sate din România au fost selectate în Programul Upgrade al Best Tourism Villages 2024

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Best Tourism Villages este o iniţiativă globală a UN Tourism, creată pentru a identifica exemple remarcabile de destinaţii rurale din statele membre ale organizaţiei, care valorifică şi conservă patrimoniul cultural şi natural. La această ediţie, ministerul a susţinut participarea României prin transmiterea a şase propuneri de […]

Studiu: 80% dintre tinerii din mediul rural vor studii superioare, dar doar 23% reuşesc să se înscrie

Deşi 80% dintre tinerii din mediul rural îşi doresc să urmeze studii superioare, realitatea arată că doar 23% dintre aceştia reuşesc să se înscrie la facultate şi să finalizeze cursurile, potrivit unui studiu realizat de World Vision România.

Ion Cristoiu: În decembrie 1989, Insurecţia a cuprins mai ales oraşele şi deloc satele

Chiar din primele rînduri ale lucrării Un război civil deghizat? tipărit la editura ROMCARTEXIM în 1997, Mihai Ungheanu abordează o ciudăţenie a Evenimentelor din decembrie 1989: Ridicarea la luptă acoperă doar partea de Nord a României. Restul ţărilor româneşti – Moldova, Oltenia, Bucovina dorm sub visul unor zăpezi de decembrie: „La cea mai sumară analiză […]

Autorităţile din China, acuzate că schimbă numele satelor „pentru a şterge cultura uigură”

Autorităţile din China au schimbat numele a sute de sate din regiunea Xinjiang într-o mişcare care vizează ştergerea culturii musulmane uigure, susţine Human Rights Watch, potrivit BBC. HRW a întocmit un raport în care prezintă sute de nume, legate de religia, istoria sau cultura uigurilor, înlocuite între 2009 şi 2023. Cuvinte precum „sultan” şi „altar” […]

Râurile de lavă au distrus mai multe sate din Sumatra. Zeci de persoane au murit

Cel puţin 41 de persoane au murit şi alte 17 sunt dispărute din cauza inundaţiilor cu aşa numita „lavă rece”, potrivit BBC. Ploile abundente din weekend au dus la formarea pe versanţii Muntelui Marapi a unor torenţi. Aceştia sunt compuşi din lavă, apă şi pietre care au format un amestec asemănător cu betonul umed. Torenţii […]

ARSC: 50% din satele din România pot deveni digitalizate până în 2030

Bucureşti, 26 septembrie 2023 – România are potenţialul să ajungă una dintre cele mai digitalizate ţări din regiune, în condiţiile în care 50% din sate pot deveni inteligente până în 2030, potrivit estimărilor Asociaţiei Române pentru Smart City (ARSC). Rata de digitalizare depinde de mai mulţi factori, cum ar fi gradul de implicare a autorităţilor […]

Patru din zece elevi din mediul rural au luat sub 5 la Evaluarea Naţională

Numărul lor a crescut cu 10% faţă de anul trecut, avertizează World Vision România.

Cele trei sate propuse de România pentru competiţia Best Tourism Villages

Răşinari, Biertan şi Ciocăneşti sunt propunerile României pentru etapa mondială a concursului Best Tourism Villages, a anunţat marţi Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

Investiţii majore în mediul rural. Sprijin prin PNRR pentru satele cu sub 2.000 de locuitori în domeniul managementului apei

Potrivit Ministerului Mediului, primul ghid de finanţare are în vedere extinderea sistemelor de apă şi canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori, iar al doilea ghid vizează investiţii în colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori din arii naturale protejate. „Avem prin PNRR un buget de aproximativ 1 miliard […]

„Sate inteligente de lucru” ale Italiei. Locuri superbe unde eşti plătit să te muţi

Munca la distanţă a devenit o posibilitate pentru mulţi oameni în timpul pandemiei, ceea ce înseamnă că biroul poate fi acum oriunde, din living până la o plajă cu nisip din cealaltă parte a lumii. În încercarea de a-i atrage pe nou-veniţi, Santa Fiora din Toscana şi Rieti din Lazio vor plăti până la 50% […]

Ajutor pentru cei care nu văd un medic cu anii. Caravana cu medici intră în Legea Sănătăţii

Dr. Mihai Ranete, unul dintre fondatorii proiectului Caravana cu Medici, susţinut de medici voluntari şi din donaţii,  te anunţă că proiectul a intrat în Legea Sănătăţii. Asta înseamnă că primeşte cadru legislativ pentru a acorda servicii medicale la nivel naţional, în anumite condiţii. „A reglementat faptul că orice medic specialist ajutat de studenţi, ajutat de […]

Universitatea de Medicină Veterinară din Bucureşti donează tablete elevilor de la sate. Abonamentele la internet vor fi asigurate timp de doi ani

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti susţine învăţământul online din mediul rural. Şase sute de tablete vor ajunge săptămâna viitoare la elevii din sate. „Prima fază se va derula chiar în zilele următoare, la începutul săptămânii viitoare, în care vom achiziţiona, cu resursele financiare ale universităţii, un număr de 600 de tablete, […]