sedinta

A patra încercare! Mâine va avea loc o nouă şedinţă BPR pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură

Parlamentarii din conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt convocaţi marţi, de la 11.00, pentru a stabili calendarul dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură iniţiată de USR şi AUR. Este a patra oară când e convocată şedinţa BPR.

George Simion: Trădare, moţiunea de cenzură e suspendată până ajunge Cîţu preşedintele PNL

„Moţiunea de cenzură este suspendată până ajunge Florin Cîţu preşedintele PNL”, spune co-preşedintele AUR, George Simion, care acuză că „mai mare trădare ca asta nu există”.

Şedinţa pentru stabilirea calendarului moţiunii de cenzură a fost din nou suspendată din lipsă de cvorum

Membrii Birourilor Politice Reunite ale Parlamentului (BPR) s-au întrunit sâmbătă, la ora 11.00, pentru a stabili calendarul privind citirea şi votul pe moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Şedinţa a fost din nou suspendată din lipsă de cvorum.

Ion Cristoiu: Cum a ajuns cei de la USRPLUS să intre în rahatul alianţei cu „fasciştii” de la AUR? Din lăcomia de a rămîne la ciolan

Publicistul Ion Cristoiu explică de ce s-a ajuns la momentul unic în istoria politicii româneşti ca USRPLUS să se alieze cu AUR pentru a depune o moţiune de cenzură împotriva premierului, arătând că partidul lui Cioloş şi Barna nu vrea să plece de la ciolan, şi, prin urmare, deşi PNL e artizanul manevrei, cei doi […]

Şedinţa de Guvern convocată pentru această seară s-a încheiat după numai câteva minute

Şedinţa de Guvern convocată pentru această seară, care a stat la baza tensionării relaţiilor dintre PNL şi USR PLUS s-a încheiat în jurul orei 21:00, având, după toate aparenţele, o durată de numai câteva minute.

Şedinţa Guvernului, suspendată. PNL nu se înţelege cu USR PLUS pe programul „Anghel Saligny”

Şedinţa Guvernului de miercuri a fost suspendată din cauza intenţiei premierului Florin Cîţu de a introduce pe ordinea de zi suplimentară programul „Anghel Saligny”, în ciuda opoziţiei reprezentanţilor USR PLUS.

Hidromasajul uscat, inovaţie în domeniul wellness-ului. Ce beneficii are şi în ce constă o şedinţă

Hidromasajul uscat, o tehnică foarte căutată în ţările vest-europene. În România, Cristian Mihalace a adus conceptul Wellsystem în România, informează AlephNews. Este singura persoană care are licenţă să comercializeze aceste aparate la noi în ţară. „Am pornit pe acest drum găsind terapie pentru mine sau remediu pentru mine în Germania pe acest dispozitiv şi m-am […]

S-a amânat şedinţa de plen pentru numirea Avocatului Poporului

„Am luat decizia, deşi iniţial era prevăzut să facem plenul luni, având în vedere că am văzut că este programată decizia CCR pentru data de 29, am decis să nu facem plenul luni, ci să convocăm plenul săptămâna viitoare într-o reuniune a Birourilor Permanente Reunite la o dată ulterioară sesizării CRR pe sesizarea formulată de […]

Şedinţe matinale în aer liber. Directorii din Primăria Sectorului 5, convocaţi la ora 5 dimineaţa

Prima şedinţă în aer liber a avut loc luni. „Pentru a putea rezolva problemele sectorului trebuie să-mi obişnuiesc subordonaţii cu un alt mod de lucru faţă de cel cu care erau obişnuiţi. Începând de astăzi voi merge zilnic pe teren alături de directorii din cadrul Primăriei. Seara îi voi anunţa care este locaţia în care […]

Prefectul Capitalei a convocat şedinţa pentru noi relaxări în Capitală

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni în şedinţă joi, de la ora 12.00, pentru noi măsuri de relaxare a restricţiilor, întrucît rata de infectare se menţine sub 1,5 la mie.

COMENTARIU Liviu Mihaiu: USRPLUS – un Grup Iraţional Organizat

„Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: Aflarea în treabă la români”- Petre Ţuţea Nici nu s-a uscat bine lacrima lui Vlăduţ de pe şerveţelul mototolit al noii politici româneşti că a mai apărut o revoltă de tip „This is Sparta” cu USRPLUS: A căzut bugetul Primăriei Capitalei! Faptele, în […]

Cristian Ghinea, despre PNRR: Sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea susţine că în ceea ce priveşte negocierile cu Comisia Europeană pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) „sunt unele probleme tehnice, sunt alte probleme politice”. Cristian Ghinea spune că pe mai multe componente din PNRR „aproape am bătut palma” cu Comisia Europeană, în timp la altele […]

Iohannis anunţă ce subiecte se vor aborda la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Administraţia Prezidenţială anunţă ce subiecte se vor aborda la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. CSAT se reuneşte marţi, 27 aprilie 2021, începând cu ora 16.00, la Palatul Cotroceni.

USR PLUS anunţă astăzi propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii. Ioana Mihăilă, favorită să preia mandatul

Reprezentantul USR PLUS, Dragoş Tudorache, a anunţat că miercuri va fi făcută o propunere pentru un nou ministru al Sănătăţii. Anunţul a fost făcut la finalul discuţiilor între PNL, USR PLUS şi UDMR.

Florin Cîţu: ”Viitorul ministru al Sănătăţii va avea toată susţinerea mea”

Premierul Florin Cîţu a anunţat că viitorul ministru al Sănătăţii va avea susţinerea lui. ”Este un minister greu, dar consultându-ne vom lua cele mai bune decizii”, a mai spus prim-ministrul.

Dan Barna la finalul discuţiilor cu PNL: ”Am analizat ipotezele şi scenariile de lucru”

Preşedintele USR, Dan Barna, susţine că în timpul discuţiilor de luni, cu partenerii de guvernare de la PNL şi UDMR, au fost prezentate ipotezele şi scenariile de lucru. ”Decizii nu au fost luate, discuţiile vor fi reluate”, a precizat Dan Barna.

Prima şedinţă a coaliţiei după schimbarea lui Voiculescu. Cîţu: ”Coaliţia e singura soluţie”

Premierul Florin Cîţu spune, după prima şedinţă a coaliţiei după schimbarea lui Vlad Voiculescu, că în acest moment coaliţia e singura soluţie: „Discutăm. Toate partidele şi-au pus opţiunile pe masă”.

Adriana Pistol (INSP) despre ordinul de carantină semnat de Andreea Moldovan: „A prezentat doar ideile principale şi a avut sentimentul ca discuţia a fost suficientă”

Ordinul privind carantina semnat de Andreea Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), nu a fost dezbătut în grupul tehnico-ştiinţific, iar fostul secretar de stat a prezentat într-o şedinţă ideile principale, spune la AlephNews Adriana Pistol, directorul CNSCBT din cadrul INSP.

Ziua decisivă pentru viitorul Guvernului. Liderii coaliţiei se întâlnesc pentru prima dată după criza provocată de demiterea lui Vlad Voiculescu LIVE UPDATE

LIVE UPDATE Şedinţă PNL UPDATE: Declaraţii la finalul şedinţei PNL Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că exprimarea „criză în coaliţie” e poate exagerată şi că este vorba despre „o reacţie emoţională”. „Noi nu ne jucăm cu România. Îndemnul nostru este să lăsăm la o parte ceea ce ne separă şi să ne concentrăm pe buna […]

Reguli relaxate de Paşte şi 1 mai. Reuniune CNSU

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) se va reuni astăzi, înaintea şedinţei de Guvern în care se va prelungi starea de alertă şi se vor stabili regulile pentru Paşte şi 1 mai. Premierul Florin Cîţu a publicat pe contul său de Facebook cele mai importante propuneri transmise către CNSU.

Deputaţii AUR cer sancţionarea deputatului Iulian Bulai pentru limbaj calomnios

Deputaţii AUR cer sancţionarea deputatului USR PLUS Iulian Bulai pentru că a caranterizat Alianţa ca fiind un partid „extremist, fundamentalist, care nu reuşeşte să înţeleagă unde este România acuma”.

Duminică se iau noi decizii privind carantinarea Bucureştiului şi a localităţilor din jur

Incidenţa numărului de infectări cu COVID-19 creşte şi, o dată cu ea se aprind şi discuţiile autorităţilor pentru a opri răspândirea virusului, mai eficient. Mai multe localităţi din jurul Bucureştiului sunt în carantină. Prefectul Capitalei a stat ieri de vorbă cu noi, şi ne-a spus ce măsuri se iau în considerare în acest moment pentru […]

Bugetul de stat pentru 2021 a fost adoptat fără modificări. Vot final în plenul reunit al Parlamentului

UPDATE 18.30 Bugetul de stat a fost adoptat, în forma propusă de Guvernul Cîţu, cu 234 de voturi pentru şi 170 împotrivă. Bugetul de stat pe anul 2021 a fost votat, marţi, în Parlament în forma aprobată de Guvern. Social-democraţii au acuzat coaliţia de guvernare că a instaurat „dictatura bugetară” şi a impus controlul absolut […]

Ion Cristoiu: Când va ieşi Klaus Iohannis pentru a ne asigura că cei 18 morţi din incendiul de la Matei Balş o duc bine?!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în şedinţa de joi a preşedintelui Iohannis cu ministrul Educaţiei şi alţi responsabili din domeniu, şeful statului nu a discutat problemele şi măsurile concrete care ar trebui luate după începerea şcolii, dovadă declaraţia de după întâlnire în care s-a limitat să constate că totul e bine şi să ofere sfaturi […]

„Ştreang colonial”. Scandal în parlamentul din Noua Zeelandă: Un lider mouri a fost expulzat din şedinţă pentru că a refuzat să poarte cravată

„Nu este vorba de cravată, ci de identitate culturală, prietene”, a spus Waititi când ieşea din cameră, relatează Reuters. Parlamentul din Noua Zeelandă este cel mai divers ales vreodată în ţară. Aproape jumătate din cele 120 de locuri din parlament sunt deţinute de femei. Are o reprezentare 11% LGBTQ+ şi 21% maori. Parlamentul are totodată […]

Noii deputaţi au ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989

„Vă rog să păstrăm un moment de reculegere în memoria martirilor din Revoluţia”, a spus decanul de vârstă al deputaţilor, Lucian Feodorov (AUR). El a precizat că şedinţa de luni sunt prezenţi 310 deputaţi din totalul de 330. Configuraţia Camerei Deputaţilor este următoarea: PSD – 110 membri, 33,33%; PNL – 93 de membri, 28,18%; USR […]

Premierul interimar Nicolae Ciucă: Nu intrăm din nou în lockdown

Premierul interimar Nicolae Ciucă a infirmat, în şedinţa de Guvern de vineri, fake news-ul prin care „se anunţa că se intră în lockdown din nou”. Proiectul de HG prin care se va prelungi starea de alertă va fi analizat vineri.  „Vom analiza proiectul de HG prin care se va prelungi starea de alertă şi cu […]

Liberalii discută 3 propuneri de premier. Nicolae Ciucă, cap de listă

Liberalii discută miercuri trei propuneri de premier cu care vor merge la preşedintele Klaus Iohannis. Un nume este cel al lui Nicolae Ciucă, altul a fost deja vehiculat, iar cel de-al treilea nu „a scăpat” în presă, spune prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan.  Rareş Bogdan a spus, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că miercuri se reuneşte […]

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, aprobată de CSAT. Klaus Iohannis: „ E posibil ca până în vară să terminăm prima campanie”

„Strategia de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România va fi prezentată în cadrul unei conferinţe de presă susţinută mâine (vineri – n.r.), începând cu ora 16.00, la Palatul Victoria, de Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi vicepreşedinte CNCAV, şi […]

Ludovic Orban: Redeschiderea pieţelor, discutată joi în CNSU

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că propunerea de redeschidere a pieţelor care funcţionează în spaţii închise va fi discutată joi în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

DEZASTRE ÎN COMUNISM / În 1961 un incendiu a devastat nava ”Iaşi” şi a ucis o parte din echipaj: staţia de amplificare fusese oprită, pentru a nu deranja şedinţa de sindicat

În timpul regimului comunist, un principiu de bază era secretizarea eşecului: nimic din ceea ce era negativ nu trebuia cunoscut. Alături de Securitate, mai era o instituţie care funcţiona fără greş în misiunea aceasta: cenzura. Astfel încît, urmele unor dezastre întîmplate în comunism, de genul accidentelor grave, soldate cu un număr mare de victime au rămas adînc îngropate în istorie şi practic necunoscute românilor, cu excepţia familiilor victimelor şi a activiştilor partidului – cît şi a Securităţii, bineînţeles, care era singura abilitată să afle adevărul în legătură cu cele întîmplate.

VIDEO Şedinţa de Guvern: Orban vrea sprijin de la Comisia Europeană pentru vaccinare şi în Republica Moldova

„Există, după cum aţi urmărit informaţiile oficiale, există vaccin anti COVID. Este în fazele ultime de aprobare. Oricum au fost finalizate testele clinice şi vedem, în sfârşit, o perspectivă certă pentru a rezolva această epidemie gravă de coronavirus”, a început premierul discursul de la începutul şedinţei de Guvern. „Noi trebuie să fim pregătiţi să ne […]

Sibiu ar putea intra în carantină de mâine. Ion Cristoiu: Acolo cred că sunt infectate şi pisicile

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, deşi în Sibiu rata de infectare cu noul coronavirus este mare, autorităţile locale evită să carantineze oraşul deoarece în aceste condiţii preşedintele Iohannis nu ar mai putea merge acasă la sfârşitul săptămânii. O decizie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de urgenţă privind carantinarea oraşului ar putea fi luată mâine în […]

Liberalii boicotează şedinţa de plen a Senatului. Alina Gorghiu îndeamnă senatorii „să nu cadă în capcana PSD”

Liberalii nu vor participa la şedinţa de plen a Senatului, susţinând că social-democraţii vor din nou majoritatea în BP pentru a „pune pe ordinea de zi toate atrocităţile de proiecte pe care le visează noapte”, afirmă Alina Gorghiu.

Iohannis, nouă şedinţă de gestionare a epidemiei COVID-19. Premierul, precum şi Alexandru Rafila, printre invitaţi

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine o conferinţă de presă la ora 19.00, după ce la ora 15.00 a convocat o şedinţă de evaluare a măsurilor luate în criza COVID, la care ar urma să participe premierul Ludovic Orban, miniştrii Sănătăţii şi Apărării, şeful DSU, Raed Arafat, precum şi Alexandru Rafila, dar şi manageri ai mai […]

Ion Cristoiu: O premieră postdecembristă: Ceremonia intrării triumfale a lui Klaus Iohannis în clădirea Guvernului

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că participarea lui Klaus Iohannis la şedinţa de joi a Guvernului a oferit imaginea unui preşedinte care tratează funcţia pe care o deţine ca pe un izvor de solemnităţi pompoase şi nu ca pe un serviciu public, aşa cum se întâmplă în lumea civilizată. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „În […]

Klaus Iohannis participă la o şedinţă pe tema fondurilor europene, la Palatul Cotroceni. La ora 18 va susţine o conferinţă de presă

„Preşedintele Klaus Iohannis, va avea miercuri, ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă pe tema fondurilor europene cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi ministrul Sănătăţii, Nelu […]

ORA 17.00 Klaus Iohannis, şedinţă de evaluare pe tema COVID-19. La final, va susţine o declaraţie de presă

„Preşedintele Klaus Iohannis, va avea marţi, ora 17:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, Prof. Dr. Dorel Săndesc, şi Şeful Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă I, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar […]

Nicuşor Dan a venit la şedinţa conducerii PNL: Ce se va întâmpla pe viitor o să vedem

Nicuşor Dan a venit, miercuri, la prima şedinţă PNL după alegerile locale şi a spus că face cest gest deoarece PNL l-a susţinut în timpul alegerilor. „Am fost invitat la şedinţa de conducere PNL şi am venit cu plăcere pentru că e un partid care m-a susţinut puternic în aceste alegeri locale. Am venit să […]

Alegerile parlamentare vor fi organizate pe 6 decembrie

Constantin Florin Mituleţu-Buică, preşedinte AEP, a trimis Guvernului Orban proiectul care propune organizarea parlamentarelor pe 6 decembrie.  Constantin Florin Mituleţu-Buică, preşedinte AEP: Pachetul legislativ necesar organizării scrutinului va fi adoptat în şedinţa de astăzi. Orban te cheamă la urne si de Moş Nicolae. Şeful Autorităţii Electorale Permanente a confirmat. AEP a trimis Guvernului un pachet de […]