shenzhen

Un bărbat arestat în China avea peste 100 de şerpi în pantaloni

Persoana respectivă a trecut prin poarta vamală prefăcându-se indiferent şi fără a avea ceva de declarat.

China, înghiţită de focare de COVID. Regiunea Shenzhen extinde restricţiile

Shenzhen extinde restricţiile COVID. Autorităţile încearcă să liniştească zvonurile potrivit cărora un alt lockdown total ar fi iminent, însă oamenii pot pleca de acasă cu un test negativ făcut de mai puţin de 24 de ore.

Turneul campioanelor la tenis se mută în 2021 la Guadalajara, în Mexic

Prestigioasa finală de sfârşit de an, care reuneşte cele mai bune 8 jucătoare de tenis de simplu şi de dublu din clasamentul anual, va avea loc anul acesta la Guadalajara, în Mexic, urmând să revină la Shenzhen, în China, din 2022 până în 2030, a anunţat luni WTA.

Spania a cumpărat 340.000 teste false din China. Reacţia guvernului de la Beijing

Spania a achiziţionat 340.000 teste rapide de la o companie chineză. Potrivit El Pais, acestea nu funcţionează cum ar trebui, iar eficienţa lor este de doar 30%, în loc de cel puţin 80%.

Irina Begu, eliminată în primul tur de la Shenzhen

Irina Begu (102 WTA) a fost eliminată în prima rundă a turneului WTA International din Shenzhen (China), luni dimineaţă, după ce a cedat contra sportivei din Cehia, Kristyna Pliskova (67 WTA), scor 3-6, 3-6.