sistem solar

Telescopul James Webb surprinde unde colosale de praf stelar care depăşesc sistemul nostru solar

Imagini noi de la JWST arată expansiunea rapidă a inelelor de praf bogat în carbon din jurul stelelor binare WR 140, depăşind toate sistemele cunoscute, scrie Science Alert, care citează Universe Today.

Un nou studiu dezvăluie misterele formării timpurii a Lunii

Principala teorie actuală privind modul în care s-a format Luna se bazează pe haosul de la începutul sistemului solar. Soarele s-a format în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani; în acel moment, acesta era înconjurat de un disc de gaz şi praf rămase de la propria sa formare, care se coagulau în roci care […]

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Planeta Pământ se va despărţi de asteroidul care, în ultimele două luni, a însoţit-o ca o „mini-lună”, potrivit AP News.

Ion Cristoiu: Actualitatea Viitorului din serialul SF The Expanse

Ecologism. Cu serialul The Expanse (premiera, noiembrie 2015) am ajuns la sezonul cinci. Nu mai ţin minte dacă am văzut anterior sezonul 4. Sigur primele trei sezoane le-am parcurs, deşi acum, la revizionare, descopăr că ştiu doar scena în care Bobbie se întîlneşte cu Oceanul, secvenţă visată încă din copilărie, deoarece ea s-a născut şi […]

Oamenii de ştiinţă sugerează prezenţa unei planete secrete în sistemul nostru solar

Astronomii au sugerat posibila existenţa a unei planete suplimentare în sistemul nostru solar, care ar putea să se afle în Norul Oort — o regiune îndepărtată, plină de corpuri îngheţate şi resturi, potrivit Indy100. Această ipoteză a apărut din calcule care indică o probabilitate de 7% ca Terra să aibă un vecin planetar nedescoperit, aflat […]

Cercetătorii descoperă o structură masivă sub suprafaţa Lunii

O descoperire ştiinţifică recentă a scos la iveală o structură colosală sub bazinul Polului Sud-Aitken de pe Lună, o revelaţie care aprofundează semnificativ înţelegerea compoziţiei şi istoriei Lunii, potrivit Indy100. Acest bazin, unul dintre cele mai mari cratere conservate din Sistemul Solar, ascunde o structură ce cântăreşte aproximativ 2,18 miliarde de kilograme şi se întinde […]

Cercetătorii au descoperit brumă pe cei mai înalţi vulcani de pe Marte

Într-o descoperire revoluţionară, astronomii au găsit straturi subţiri de brumă pe vulcanii impunători de-a lungul ecuatorului marţian, inclusiv pe Olympus Mons, cel mai înalt vulcan din sistemul solar, scrie Smithsonian Magazine. Această brumă se formează în dimineţile timpurii de iarnă, oferind noi perspective asupra sistemului complex de apă al Planetei Roşii. Un studiu recent publicat […]

TOI-715 b, Super-Pământul descoperit de NASA în vecinătatea noastră

NASA a descoperit recent un super-pământ cunoscut sub numele de TOI-715 b, situat într-un sistem solar vecin la doar 137 de ani-lumină distanţă, informează Mashable. De aproximativ 1,5 ori mai mare decât Pământul, această exoplanetă intrigantă orbitează în zona locuibilă a stelei sale, unde condiţiile ar putea permite prezenţa apei lichide pe suprafaţa sa. În […]

Ce vârstă are Luna cu adevărat? Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire care ar putea rescrie cărţile de astronomie

Luna ar putea fi „cu 40 de milioane de ani mai veche decât se credea anterior”, spun cercetătorii care au studiat praful lunar colectat pe durata misiunii Apollo 17.

6 octombrie 1995 – Este descoperită, pentru prima oară, o planetă dintr-un alt sistem solar

Unul dintre cele mai importante momente din istoria astronomiei a avut loc pe 6 octombrie 1995, când astronomii elveţieni Michel Mayor şi Didier Queloz au anunţat descoperirea primei planete care orbitează în jurul unei stele asemănătoare Soarelui.

23 septembrie 1846: Este descoperită planeta Neptun

Descoperirea planetei Neptun pe 23 septembrie este un eveniment istoric şi ştiinţific de mare importanţă. Neptun este a opta şi ultima planetă din sistemul solar, numită după zeul roman al mării. Planeta are o culoare albastră datorită metanului din atmosfera sa şi este înconjurată de 14 sateliţi naturali, dintre care cel mai mare este Triton.

Au fost descoperite planete în formare care împart aceeaşi orbită în jurul unei stele

Într-un sistem solar îndepărtat, astronomii au descoperit dovezi ale unor posibile planete „gemene” care împart aceeaşi orbită.

Noi imagini uimitoare din Sistemul Solar – fulgere pe Jupiter, Uranus la rezoluţie 4K

Cum arată o zi obişnuită pe Jupiter în comparaţie pe Pământ? Vremea nu este una prietenoasă pe cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, scrie NDTV. Recent, astronomii de la NASA au surprins un vortex de la polul nord al planetei gigantice. Sonda Juno a observat strălucirea unui fulger. Jupiter este o planetă gigantică […]

NASA a creat un robot asemănător unui şarpe care să se strecoare pe o lună a lui Saturn în căutarea unor forme de viaţă

Există forme de viaţă în sistemul solar, în afara Pământului? Un nou robot asemănător unui şarpe ar putea fi cel care va afla.

Aplicaţia zilei: Stars and Planets

Nume: Stars and Planets Platformă soft: Google Android, Apple iOS, Microsoft Windows Preţ: Gratis Dezvoltator: 3dgalaxymap.com Funcţionalitate: aplicaţia le permite utilizatorilor să exploreze sistemul solar, planetele, stelele şi spaţiul cosmic cu uşurinţă direct de pe dispozitivul mobil sau tabletă. Astfel, cu ajutorul aplicaţiei utilizatorii se pot „plimba“ printre stele, pot exploata spaţiul cosmic şi pot […]

Telescopul Webb a detectat vapori de apă într-un sistem stelar din apropiere

Telescopul James Webb a detectat vapori misterioşi de apă într-un sistem stelar apropiat.

Sonda JUICE şi-a început misiunea de a căuta viaţă pe lunile îngheţate ale lui Jupiter, inclusiv pe Europa

Misiunea Europei către lunile îngheţate ale lui Jupiter a început!

Astăzi va fi un fenomen astronomic rar care se petrece odată la 17 ani

Luni, 27 martie, şi marţi, 28 martie 2023, cinci dintre cele opt planete ale sistemului solar (Jupiter, Mercur, Venus, Uranus şi Marte) vor fi aliniate pe cerul nopţii. Dar din păcate, alinierea nu va putea fi admirată din România din cauza vremii.

Oamenii de ştiinţă identifică o posibilă sursă de „semnături radar neobişnuite” la marginea Sistemului Solar

Sateliţii îngheţaţi care se află pe orbita lui Jupiter şi Saturn i-au uimit pe oamenii de ştiinţă, deoarece sunt foarte diferiţi atât de lumile stâncoase, cât şi de majoritatea gheţii de pe Pământ. Semnăturile radar extrem de diferite au condus la întrebări legate de modul în care sunt compuşi.   Obiectele sunt, de asemenea, extrem […]

Telescopul James Webb a detectat o furtună de praf pe o planetă din afara sistemului nostru solar

Particulele de praf sunt silicaţi, granule mici care cuprind siliciu şi oxigen, care formează baza majorităţii mineralelor stâncoase.   Dar furtuna detectată de Webb nu este chiar acelaşi fenomen pe care l-ai obţine într-o regiune aridă şi deşertică de pe planeta noastră. Este mai degrabă o ceaţă stâncoasă.   „Este ca şi cum ai lua […]

Apa de pe Pământ ar putea fi mai veche decât Soarele – studiu

O  echipă internaţională de cercetători a folosit date de la telescoape terestre pentru a stabili compoziţia chimică a unei stele tinere, cunoscută sub numele de V883 Orionis, din constelaţia Orion. Aceştia au detectat semnături chimice ale apei grele, care este cu aproximativ 10% mai densă decât apa obişnuită, în discul de gaz şi praf care […]

Luna ar putea avea propriul fus orar. De ce funcţionează diferit ceasurile pe Lună?

Zeci de misiuni lunare, inclusiv cele de construire a unor baze şi a altor habitate pe Lună, sunt planificate pentru următorul deceniu, a declarat Agenţia Spaţială Europeană (ESA).   Organizaţiile spaţiale au început discuţiile despre măsurarea orei lunare la centrul tehnologic ESTEC al ESA din Olanda în noiembrie 2022.   Inginerul de sistem de navigaţie […]

Un telescop din Chile a fotografiat o planetă mai mare ca Jupiter, aflată la 87 ani lumină

Cel mai mare telescop din Chile a realizat cele mai bune imagini cu o exoplaneta de până acum.

Descoperire inedită: o nouă formă de gheaţă ar putea exista pe „lunile de gheaţă” din sistemul solar extern

Gheaţa este amorfă, ceea ce înseamnă că moleculele sale sunt mai degrabă dezorganizate decât ordonate ca în cazul gheţii obişnuite, cristaline.   Nou-numita MDA (gheaţă amorfă de densitate medie) seamănă mai mult cu apa lichidă decât orice altă formă de gheaţă şi ar putea contribui la o mai bună înţelegere a H2O de către oamenii […]

Un meteorit uriaş descoperit în Antarctica conţine cel mai vechi material din sistemul solar

Antarctica este un loc preferat pentru cercetătorii care vânează meteoriţi. Deşi continentul nu este lovit de meteoriţi mai des decât oriunde altundeva pe Pământ, vremea rece şi uscată a continentului ajută la conservarea celor care aterizează. De asemenea, gheţarii activi scot la iveală meteoriţi vechi îngropaţi sub gheaţă.   Din fericire, fundalul alb uniform face […]

Resursele abundente ale Sistemului Solar – aur, fier, heliu-3, apă, hidrogen şi metan

Mercur şi Venus nu vor putea fi explorate şi colonizate pentru că au temperaturi extrem de crescute. Temperatura maximă pe Mercur este de 430 grade Celsius, iar pe Venus este de 475 grade Celsius. Sunt temperaturi la care oricare obiect metalic se topeşte.  Pe de altă parte, omenirea poate explora şi coloniza Luna şi Marte.  […]

Toate planetele sistemului solar sunt vizibile pe cer. Pot fi văzute cu ochiul liber sau cu binoclul

Toate planetele sistemului solar sunt vizibile joi pe cerul nopţii. Oamenii le pot observa cu ochiul liber sau cu binoclul, potrivit BBC.

O „strălucire fantomatică” înconjoară sistemul nostru solar. Lumina provine din surse necunoscute

Luminozitatea slabă continuă chiar şi atunci când sursele de lumină aşteptate sunt sustrase, spun oamenii de ştiinţă. Într-un nou studiu, aceştia au sustras lumina care provine din surse cunoscute, cum ar fi stelele şi galaxiile, şi au descoperit că a rămas ceva.   Cantitatea de lumină este minusculă: echivalentul a zece licurici răspândiţi pe întregul […]

Meteoritul care a căzut anul trecut în Anglia ar putea oferi dovezi că apa a ajuns pe Pământ de pe asteroizi

Meteoritul Winchcombe, unul dintre „cele mai imaculate” disponibile pentru analiză, a oferit oamenilor de ştiinţă „o privire ispititoare înapoi în timp până la compoziţia originală a sistemului solar de acum 4.6 miliarde de ani”, a declarat Dr. Ashley King, cercetător la Muzeul de Istorie Naturală din Londra şi autor al unei noi lucrări despre această […]

Originea celui mai rar meteorit căzut pe Pământ

Meteoritul Ivuna a fost găsit în Tanzania în decembrie 1938. Ulterior, acesta a fost împărţit în mai multe mostre care se află acum la Muzeul de Istorie Naturală (NHM) din Londra.   După ce l-au comparat cu eşantioane de pe un asteroid cunoscut sub numele de Ryugu, experţii cred că roca Ivuna ar fi putut […]

Poate Putin să anexeze Luna şi planetele Sistemului Solar printr-o semnătură? Iată ce spune Dreptul Internaţional Spaţial

Dreptul internaţional spaţial acoperă următoarele aspecte: neînsuşirea spaţiului cosmic de către nicio ţară  controlul armelor în spaţiul cosmic libertatea de explorare răspunderea pentru daunele cauzate de obiectele spaţiale siguranţa şi salvarea navelor spaţiale şi a astronauţilor prevenirea interferenţei dăunătoare cu activităţile spaţiale şi cu mediul notificarea şi înregistrarea activităţilor spaţiale investigarea ştiinţifică şi exploatarea resurselor […]

O sondă spaţială colectează probe de pe un asteroid mai vechi decât Pământul

Un asteroid ar putea fi la fel de vechi ca sistemul solar.

The Guardian: Miliardarii vor coloniza Sistemul Solar

Vor ajunge miliardari ca Elon Musk şi Jeff Bezos să coloinizeze Luna şi Marte, ba chiar să-şi întemeieze propriile imperii spaţiale?

Cum „sună” cele 5.000 de „lumi” aflate în afara Sistemului nostru Solar. Exoplanetele, „explicate” cu ajutorul sonificării VIDEO

Mici şi solide întocmai ca Pământul, sau giganţi gazoşi ca Jupiter sau chiar mai mari decât ea, exoplanetele reprezintă „lumi” inedite, misterioase. Peste 30 de ani de muncă au fost necesari oamenilor de ştiinţă pentru a le descoperi.    Primele două exoplanete au fost descoperite în 1992, iar de atunci, anual, au fost descoperite şi […]

STUDIU O planetă pe care ar exista viaţă ar putea orbita în jurul unei ”pitice albe”. O posibilă imagine a sistemului nostru solar în viitor

Un inel de resturi planetare a fost reperat pe orbita unei stele pitice albe aflate la 117 ani-lumină depărtare, ceea ce sugerează că ar putea exista o planetă în care ar fi apă şi viaţă, potrivit unui studiu. Dacă teoria lor se confirmă, ar fi pentru prima dată când o lume care ar putea susţine […]

Astronomii au descoperit a doua exolună. Aceasta are dimensiunile unui „mini-Neptun”

Datele obţinute de telescopul spaţial Kepler al NASA înainte de a fi retras în 2018 au indicat prezenţa unei luni de 2,6 ori mai mare decât diametrul Pământului, care orbitează în jurul unui gigant gazos de mărimea lui Jupiter, aflat la aproximativ 5.700 de ani-lumină distanţă de sistemul nostru solar, în direcţia constelaţiilor Cygnus şi […]

Erupţia unei stele dintr-un alt sistem solar, posibil pericol? Semnalele GPS ar putea fi compromise

Cercetătorii studiază steaua EK Draconis, care se află la 111 ani lumină distanţă şi are aproximativ aceeaşi dimensiune cu cea a Soarelui. Steaua este mai tânără, având 100 de milioane de ani. Astronomii au observat la EK Draconis, în aprilie 2020,  o ejecţie uriaşă de masă coronală de 10 ori mai mare decât oricare alta înregistrată […]

Descoperire remarcabilă într-un sistem solar cu două stele: ar putea demonta teoria privind formarea planetelor

O planeta gigantică din gaz a fost observată că orbitează în jurul a două stele, b Centauri A şi b Centauri B. Planeta este de 11 ori mai mare decât Jupiter şi una dintre cele mai grele planete descoperite vreodată. Cele două stele alcătuiesc împreună sistemul solar b Cen AB (căreia i se mai spune […]

Spectacol cosmic la final de an. Când va putea fi admirat?

Pe 3 ianuarie 2022, mult aşteptata cometă C/2021 A1, cunoscută sub numele de Leonard  se va afla la periheliu (la cea mai apropiată distanţă faţă de Soare).  Cometa a fost descoperită pe 3 ianuarie 2021 de către astronomul Greg Leonard, cel care i-a calculat traiectoria. Potrivit Space.com, cometa se afla la afeliu (la cel mai îndepărtat […]

Un asteroid care se îndreaptă spre Pământ va ajunge pe orbita planetei noastre luna aceasta. Ce impact va avea

Un asteroid de trei ori mai mare decât Statuia Libertăţii va intra pe orbita Pământului luna aceasta. Stânca spaţială, numită 2021 NY1, se numără printre cele 17 obiecte din jurul Pământului, care sunt urmărite de NASA, şi urmează să se apropie în decurs de 60 de zile, potrivit Dailystars. Asteroidul are un diametru de 130-300m, în […]