slovacia

AirCar este maşina care se transformă în avion. Poate zbura la 300 de metri înălţime cu o viteză de 200 km/h

O companie din Slovacia lucrează de 30 de ani la dezvoltarea unei maşini care să poată zbura. Iar pentru Klein Vision, visul a devenit realitate odată cu realizarea cu succes a primelor teste de zbor. AirCar poate să străbată şi pământul şi cerul. Aripile şi coada avionul se depliază din ineriorul maşinii, care se transformă […]

Coronavirus: Slovacia a început testarea masivă a populaţiei. Peste 1 milion de persoane au fost testate într-o zi

Peste 40.000 de medici şi echipe de sprijin formate din soldaţi, poliţie, muncitori administrativi şi voluntari au amenajat şi efectuat teste în 5.000 de locaţii. Până la ora prânzului, 828.518 persoane au fost testate şi 7.947 au fost pozitive, a declarat ministrul apărării Jaroslav Nad într-o conferinţă de presă, relatează Reuters. „Am ajuns în mod […]

Ţara din UE care a început testarea în masă. De luni, cine iese pe stradă fără test negativ pentru COVID-19 poate primi amendă

Slovacia este prima ţară din lume care testează în masă. Nu este obligatoriu să te testezi, dar de luni, dacă eşti prins pe stradă fără rezultatul unui test negativ poţi fi amendat. Slovacii fac teste rapide antigen, cu rezultat în 30 de minute. Testele antigen nu au rezultate sigure, dar pot identifica 7 din 10 cazuri […]

Ţara din Europa care îşi va testa absolut toţi cetăţenii cu vârste mai mari de 10 ani

Premierul slovac, Igor Matovic, a declarat sâmbătă că va testa fiecare persoană cu vârsta peste 10 ani pentru coronavirus, pe fondul unei creşterii numărului de infectări, potrivit medicalxpress.com.   Slovacia are o populaţie de 5,4 milioane de locuitori.   „Testarea va fi gratuită”, a declarat el, fără a specifica dacă va fi obligatorie sau voluntară. ”Dacă […]

Mesajul preşedintelui Slovaciei, Zuzana Caputova, despre declararea stării de urgenţă

Slovacia a anunţat faptul că vrea să impună starea de urgenţă din cauza creşterii cazurilor de COVID 19. Premierul a precizat că trebuie impuse ”metode radicale”. Preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova, a precizat că ”Secundele noastre de azi înseamnă ani de viaţă pentru alţii. Trebuie să fim responsabili şi solidari”. „Situaţia este extrem de gravă şi […]

Primul transfer al lui Contra la Dinamo: Adam Nemec

Adam Nemec este din nou jucătorul lui Dinamo. El a semnat un contract pe un an cu echipa lui Cosmin Contra. El a jucat între 2016 şi 2018 la Dinamo şi a reuşit o dublă în finala Cupei Ligii din 2017. A fost ultimul trofeu câştigat de Dinamo.   Nemec a jucat în Cipru la […]

„Orice virus trebuie ars”. Coregrafie spectaculoasă anti-coronavirus în una dintre puţinele ţări unde fanii au revenit pe stadion

Spartak Trnava a reuşit să spargă gheaţă în acest weekend, reuşit să câştige primul ei meci de la revenirea fotbalului după pandemie. A fost 2-0 în duelul cu cei de la Ruzomberok, însă fanii celor de la Spartak au fost cei care au ieşit în prim-plan.   Suporterii au profitat că accesul pe stadion le-a […]

Un individ a atacat mai multe persoane cu un cuţit într-o şcoală din Slovacia

Un individ a atacat mai multe persoane cu un cuţit, joi, într-o şcoală din Slovacia, omorând o persoană şi rănind altele înainte de a fi împuşcat mortal de poliţie, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.

Secretul ţării europene cu cele mai puţine decese din cauza COVID-19. Statul se află în aceeaşi zonă cu România

Pe măsură ce coronavirusul continuă să omoare mii de oameni pe zi, o ţară din Europa a menţinut rata deceselor la o cotă extrem de scăzută, scrie Bloomberg. Slovacia, stat amplasat în Europa de Est, cu o populaţie de numai 5,5 milioane de oameni, a închis şcolile, magazinele şi frontierele înainte oricărei alte ţări europene, […]

Preşedintele Cehiei: „Graniţele pot rămâne închise un an! Bucuraţi-vă de peisajele ţării noastre”. Milos Zeman, despre posibilele excepţii

Milos Zeman, preşedintele Cehiei, afirmă că graniţele ar trebui să rămână închise pentru un an după ridicarea carantinei pentru cetăţenii săi.

Cum a fost reluată construcţia de maşini la o mare uzină din centrul Europei: ”Angajaţii vor să lucreze din nou”

Kia Motors a reînceput luni construcţia de maşini la uzina sa din Zilina, Slovacia, după săptămâni de pauză cauzată de pandemia de coronavirus.

Partidul de opoziţie OLANO este pe primul loc în alegerile parlamentare din Slovacia

Partidul de opoziţie OLANO conduce clasamentul alegerilor parlamentare din Slovacia, conform sondaj şi rezultatelor parţiale afişate duminică, alegătorii pedepsind conducerea de centru-stânga Smer, care a dominat viaţa politică a ţării de mai bine de un deceniu, anunţă Reuters

Un fost militar a recunoscut că l-a ucis pe jurnalistul slovac Jan Kuciak

Un fost militar a recunoscut luni în instanţă că l-a ucis pe jurnalistul slovac de investigaţii Jan Kuciak în 2018, crimă care a dus la o serie de proteste de amploare, urmate de demisia premierului de la acea vreme, Robert Fico, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Albania preia de la Slovacia preşedinţia anuală a OSCE

Albania preia la 1 ianuarie de la Slovacia preşedinţia anuală a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care are ca scop menţinerea securitatăţii la nivel regional.