socialist

Ion Cristoiu: De ce a fost nevoie de o Cădere sîngeroasă?

În timp ce ţările din lagăr cunoscuseră Schimbarea în România în decembrie 1989, părea să nu se întîmple nimic. Mulţi cercetători au pus-o doar pe seama mecanismului represiv bine pus la punct din timpul regimului Ceauşescu. O cantonare în această explicaţie mi se pare nefastă pentru cercetător. Ar trebui luată în calcul, înainte de toate, […]

Ion Cristoiu: Saltul înainte al României

În memoriile sale, Cronos autodevorîndu-se, la care m-am mai referit, Dumitru Popescu evidenţiază şi comentează un alt obiectiv istoric asumat de Nicolae Ceauşescu drept moştenire testamentară de la Gheorghiu Dej: modernizarea României. Ca autor de discursuri ale lui Gh. Dej (era director general la Agerpres), Dumitru Popescu l-a însoţit pe antecesorul lui Ceauşescu în vizitele […]

Ion Cristoiu: Pentru a-i cunoaşte pe politicienii de azi trebuie să-i citim pe marii scriitori interbelici

Am făcut ce-am făcut şi m-am trezit citind cu toată seriozitatea romanul lui Cezar Petrescu 1907, tipărit în trei volume (1937, 1938, 1943) la Editura Cugetarea. Din cîte aş vrea să citesc numai acest roman al lui Cezar Petrescu îmi mai lipsea! Cum de m-am apucat de el? Foarte simplu. Pentru Istoria literaturii proletcultiste aveam […]

Ion Cristoiu: Cîntecele care-i dau gata pe chiaburi

Uneltirile chiabureşti din creaţia literar-artistică proletcultistă de pe vremuri nu diferă cu nimic de uneltirile chiabureşti din textele apărute în presă. De unde putem trage concluzia că şi literatura şi gazetăria se supuneau aceloraşi norme Reportajul O cîntăreaţă a vieţii, de Gavril Mihai, Scînteia, 1 iunie 1952 face portretul Ioanei Dăncuş, din Ieud, Valea Izei, […]

Emmanuel Macron se întâlneşte luni cu Bernard Cazeneuve, fost premier socialist, în vederea formării unui nou guvern

Macron se va întâlni, de asemenea, cu fostul preşedinte socialist Francois Hollande şi cu Nicolas Sarkozy, care a fost preşedinte republican, a declarat un înalt oficial de la Palatul Elysee pentru Bloomberg. Macron ar putea anunţa o decizie în următoarele câteva zile. Întâlnirile fac parte din consultările privind numirea unui prim-ministru care au început săptămâna […]

Venezuelenii votează: sunt alegeri extrem de tensionate, pe fondul temerilor legate de fraudă

Venezuelenii merg duminică la urne în cele mai importante alegeri dintr-un sfert de secol de guvernare a partidului socialist, cu preşedintele Nicolas Maduro încrezător în victorie, chiar dacă opoziţia a atras un sprijin pasionat şi a avertizat cu privire la posibile nereguli.

Cine este Jean-Luc Mélenchon, omul ce a câştigat cu alianţa sa alegerile din Franţa

Liderul Noului Front Polular (NFP), Jean-Luc Mélenchon, născut pe 19 august 1951, este o figură prominentă în politica franceză cunoscută pentru viziunile sale socialiste şi de stânga. Şi-a început cariera politică în Partidul Socialist (PS) în 1976 şi s-a remarcat rapid, devenind consilier municipal şi ulterior senator. Mélenchon a ocupat funcţia de Ministru al Educaţiei […]

Marcel Ciolacu: PSD a câştigat pentru prima oară urbanul mare

„PSD a câştigat alegerile, detaşat, în România, în europarlamentare şi pentru prima oară în urbanul mare – avem peste 50% dintre toate localităţile. Campania electorală, să fim sinceri, a fost despre nivel de trai şi despre economie. De fapt, esenţa în acest an, mai ales după războiul din Ucraina, total incorect, este despre nivelul de […]

Ciolacu: Eu cred că Spania va câştiga Campionatul European de Fotbal

Spania este favorita premierului Marcel Ciolacu la Euro 2024. „Îmi pare rău pentru Olaf, dar de această echipa Spaniei a fost mult mai bine pregătită”, afirmă el.

Ciolacu: Premierul spaniol Pedro Sanchez, prietenul stângii româneşti, va fi sâmbătă la Bucureşti

Premierul spaniol Pedro Sanchez, prietenul stângii româneşti şi al României, va fi sâmbătă la Bucureşti, anunţă Marcel Ciolacu. PSD organizează conferinţa Internaţionalei Socialiste, secţiunea Europa. „Premierul spaniol Pedro Sanchez, prietenul stângii româneşti şi al României, va fi sâmbătă la Bucureşti”, anunţă Marcel Ciolacu. El precizează că, după Conferinţa Liderilor PES, Partidul Social Democrat găzduieşte conferinţa […]

Cine este Keir Starmer, viitorul premier al Marii Britanii?

Sir Keir Starmer va deveni Prim-ministrul Marii Britanii, cu Partidul Laburist pregătit să înlăture Conservatorii după 14 ani la putere. În ciuda ascensiunii sale iminente, Starmer rămâne o figură controversată. Născut într-o familie din clasa muncitoare, are o educaţie rar întâlnită pentru cineva care a fost înnobilat ca „Sir.” La 61 de ani, Starmer se […]

Cine este Antonio Costa, cel care va prelua preşedinţia Consiliului European de la Charles Michel

Costa a declarat că îşi va asuma noua responsabilitate cu un „imens simţ al misiunii” şi a adăugat că „se va concentra pe punerea în aplicare a agendei strategice aprobate astăzi”, care va ghida UE în următorii cinci ani. „În calitate de preşedinte al Consiliului European, începând cu 1 decembrie, voi fi pe deplin angajat […]

Ion Cristoiu: Un final de film realist-socialist

Aşa a vrut Dumnezeu! La chute de Constantinople: 29 mai 1453 (French Edition) Kindle Edition, de Maurice şi Marilène Chavardès, se încheie cu descrierea jafului de o zi la care se dedau otomomanii după năvălirea în Constantinopol. Mulţi dintre locuitori, surprinşi de vestea Oraşul e pierdut!, aleargă pentru a se pune la adăpost în Sfînta […]

,,Iisus a fost socialist!”. Conservatorii americani sunt panicaţi că Mântuitorul ar fi fost woke la vremea lui

Moore şi-a exprimat îngrijorarea anterior cu privire la ceea ce el consideră a fi o „criză” în cadrul creştinismului însuşi. În timpul unui interviu sincer cu NPR, el şi-a povestit propriile experienţe şi a împărtăşit anecdote de la diverşi pastori care s-au confruntat cu provocări din cauza impactului actualului climat politic asupra responsabilităţilor lor spirituale. […]

Alegerile din Spania: Socialiştii pierd un loc, după numărarea voturilor din diaspora

Socialiştii spanioli au ieşit cu un loc mai puţin după numărarea voturilor din străinătate la alegerile de săptămâna trecută, ceea ce face mai grea formarea unei coaliţii de stânga, deoarece ar avea nevoie de sprijinul separatiştilor catalani de linie dură, mai degrabă decât de simpla lor abţinere.

Ion Cristoiu: Cum se vînd cărţile ca nişte gulii

O carte remarcabilă. Am terminat şi cartea lui Ghiţă Ionescu Comunismul în România, Editura Litera, 1994, scrisă între 1960-1963. Din mîzgălelile de pe ultimele pagini, îmi dau seama că am mai citit-o. Mai mult, dintr-o însemnare în treacăt, bag seamă că am apreciat-o pentru interesul autorului faţă de dimensiunea economică a construcţiei socialiste. Ghiţă Ionescu […]

Ion Cristoiu: Serialul 24 sub semnul realismului socialist

„Nişte flori se aud ca nişte aplauze”. Din lucrarea lui Eugen Barbu, O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini pînă în prezent. Poezia contemporană, editura Eminescu, 1975, alte cîteva aşchii preţioase, rupte dis-de-dimineaţă: Emil Bota: „Elita luase loc la parter/ şi proştii sus, aproape de cer” (vers sfidător, bun de folosit […]

Ion Cristoiu: Cînd Sadoveanu stă de vorbă cu cîinele său, Cezar

Tezismul literaturii ruse. Profit de o insomnie de dimineaţă şi consum mai departe porţiile de lectură din cele trei cărţi de pe masa de lucru: Publicistica lui Arghezi, Domnii Goloviov de Saltîkov-Şcedrin şi Extrem Occident de Petru Dumitriu.   Depăşesc norma de 10 file pe zi pentru a termina cartea satiricului rus. Această ultimă parte […]

Ion Cristoiu: În postdecembrism, ordinea de drept a fost jertfită pe altarul bătăliei pentru putere

Complexul realist-socialist. Cercetători mai proaspeţi ai istoriei contemporane susţin în presa TeFeListă, cea care se adresează inşilor cu creierul ca un patinoar, că în august 1968 Nicolae Ceauşescu şi-a urmărit propriul interes de a rămîne la putere. Orice politician care se respectă şi care diferă, aşadar, de ţărăncuţa din cîntecul lui Ion Vasilescu, naivă în […]

Ion Cristoiu: Procesele staliniste regizate de la Moscova au fost crezute tocmai pentru că erau regizate

Teatrul. Procesele de la Moscova, înţelegînd prin asta Procesele publice petrecute între anii 1936-1938, în cadrul Marii Terori, în care sub ochii jurnaliştilor străini, acuzaţii – lideri bolşevici de frunte – mărturiseau fără să clipească participarea la comploturi menite să distrugă Uniunea Sovietică, au stîrnit ulterior dezbateri despre cum de au fost crezute corecte de […]

Acord istoric semnat între Columbia şi Venezuela. Relaţiile dintre cele două ţări vecine se îmbunătăţesc

Preşedinţii Columbiei şi Venezuelei s-au întâlnit la graniţa lor pentru a semna un acord menit să îmbunătăţească comerţul dintre cele două ţări şi să ridice taxele de import pentru zeci de produse manufacturate. Acordul vine pe măsură ce relaţiile dintre cele două ţări se îmbunătăţesc după alegerea primului preşedinte de stânga al Columbiei. Recent, Columbia […]

Mărirea şi decăderea Evei Kaili: drumul de la Pasok la „muză” a emirilor

Eva Kaili a început ca prezentatoare TV în Salonic, iar debutul în politică au însemnat manevre împotriva fostului lider socialist Papandreu.

Ion Cristoiu: E vorba de slugărnicia tipic românească

Marin Preda în Imposibila întoarcere, mai precis în tableta Despre evazionism, literar şi social, descrie cu maximă ironie o scenă trăită de el în realităţile socialiste: „Într-adevăr, e cazul să ne întrebăm: evazionismul literar nu este oare expresia unui evazionism social? Nu cumva fenomenul există în realitate, într-o anume parte a societăţii noastre? Părăsind domeniul […]

Ion Cristoiu: Lecţie pentru politicienii de azi: Nicolae Ceauşescu a căzut şi pentru c-a ascuns românilor adevărul despre proporţiile Crizei

În explicarea Căderii lui Nicolae Ceauşescu, trebuie luat în considerare şi dezastrul care a fost Congresul al XIV-lea, din 20-24 noiembrie 1989. Despre desfăşurarea Congresului al am beneficiat mult timp de relatările postdecembriste ale celor prezenţi. Atît delegaţii, cît şi ziariştii români n-au reuşit însă redarea atmosferei în chip obiectiv. Partizanatului encomiastic de la vremea […]

Explozie la sediul unui partid de extremă stânga din Germania. Autorităţile suspectează un atentat

O explozie a vizat o filială a partidului Die Linke (socialist), în orăşelul Oberhausen, în vestul Germaniei, iar, conform unor surse, deflagraţia a fost provocată de un dispozitiv artizanal.

Ion Cristoiu: Fidel Castro despre mersul României spre capitalism

1. Pe 6 martie 1990, la Geneva, Comisia ONU pentru drepturile omului adoptă cu 19 voturi pentru , 12 contra şi 12 abţineri, O rezoluţie împotriva Cubei. Trei foste ţări socialiste votează Pentru: Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia. Două – Polonia şi Cehoslovacia – sînt cosemnatare ale Rezoluţiei înaintate de SUA. În interviul acordat de Fidel […]

Gândurile lui Cristoiu: O nouă întrecere socialistă a membrilor Guvernului: cine spune cele mai multe năzbâtii despre relaxarea din 15 mai

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu spune că locul preşedintelui Iohannis în comunicarea publică despre situaţia din România în criza coronavirusului a fost luat de membrii Guvernului care au dat startul unei întreceri socialiste pe tema măsurilor de relaxare a restricţiilor după încetarea stării de urgenţă. Ion Cristoiu afirmă că, până nu demult, în rândul membrilor […]

Cătălin Ivan, cel care a cerut excluderea PSD din familia politică, şi-a dat DEMISIA din grupul socialiştilor din PE

Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că şi-a depus demisia din grupul socialiştilor din Parlamentul European pentru că aceştia nu au vrut să excludă PSD din familia politică europeană.

7 scenarii posibile care ar putea fi declanşate de căderea regimului din Coreea de Nord

Business Insider şi-a imaginat şapte scenarii înfricoşătoare care ar putea să aibă loc în cazul unei eventuale prăbuşiri a regimului comunist din Coreea de Nord.