solicit ri

Primele măsuri după furtul tezaurului. Ministerul Culturii a dat un ultimatum managerilor de muzee: până joi la 8:00 să prezinte ce sisteme de pază şi securitate au şi ce exponate sunt scoase în străinătate

„Doresc să vă aduc la cunoştinţă că, după şedinţa de guvern, ajunsă la minister, am emis câteva solicitări care au fost deja transmise în ţară”, a spus Natalia Intotero, marţi după-amiază.

Aflată sub asediu, Ambulanţa Galaţi a suspendat concediile şi zilele libere ale angajaţilor

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi se confruntă cu un număr uriaş de solicitări. Este un record absolut, spun reprezentanţii instituţiei. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 450 de solicitări. Ca urmare, toate concediile şi zilele libere au fost anulate. „Ne aflăm într-un moment extrem de dificil. Numărul de solicitări a crescut considerabil, […]

Ambulanţa Galaţi nu face faţă solicitărilor. Sute de apeluri de urgenţă, neonorate

Miercuri, la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi a fost înregistrat un număr record de solicitări, cele mai multe fiind cazuri legate de pandemia COVID. Trendul este crescător ceea ce îi îngrijorează pe angajaţii din sistemul medical. „Avem 300 de solicitări într-o singură zi, este cel mai mare număr de solicitări din ultimii ani. Majoritatea este […]

Fermierii români solicită premierului despăgubirile pentru secetă, suma va fi recuperată

Asociaţia Forţa Fermierilor solicită suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) cu un miliard de lei pentru acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020.