sondaje

Fenechiu şi Adomniţei, nominalizările PNL în sondajele USL pentru candidatura la şefia CJ Iaşi

Numele preşedintelui PNL Iaşi, Relu Fenechiu, şi al şefului organizaţiei municipale a liberalilor, Cristian Adomniţei, apar în sondajele USL pentru desemnarea candidatului comun la preşedinţia Consiliului Judeţean, în timp ce la primăria municipiului PNL a desemnat un director din cadrul CET Iaşi.

Şeful CJ Harghita va iniţia o dezbatere şi sondaje pentru a afla ce îşi doresc românii din judeţ

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a anunţat, vineri, că va iniţia o dezbatere cu românii din judeţ şi sondaje de opinie în rândul acestora, pentru a afla ce îşi doresc ei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dragnea:PSD a agreat cele două institute care vor face sondaje în judeţe;costul, negociat de filiale

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 9 mai.)

Ponta confirmă că sondajele din judeţe vor fi transmise mai întâi la conducerea centrală

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 9 mai.)

Dragnea:PSD a agreat cele două institute care vor face sondaje în judeţe;costul, negociat de filiale

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat, luni, după CEX, faptul că la nivelul conducerii PSD au fost agreate două institute de sondare pentru cercetările din judeţe în vederea stabilirii candidaţilor la alegerile locale, menţionând însă că preţul va fi negociat de filiale.

Ponta confirmă că sondajele din judeţe vor fi transmise mai întâi la conducerea centrală

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după CEX, că rezultatele sondajelor din judeţe pentru stabilirea candidaţilor USL la alegerile locale vor fi transmise mai întâi conducerii centrale.

Filialele PSD, nemulţumite că plătesc sondajele judeţene, dar rezultatele ajung la centru

Liderii organizaţiilor judeţene ale PSD au primit de la conducerea centrală, la sfârşitul săptămânii, o informare privind institutele cu care vor face sondaje judeţene, cu precizarea că rezultatele acestora vor fi comunicate întâi la centru.

Majoritatea germanilor şi suedezilor sprijină intervenţia internaţională în Libia – sondaje

Peste 40 la sută dintre britanici dezaprobă raidurile împotriva regimului lui Muammar Kadhafi, în timp ce majoritatea cetăţenilor germani şi suedezi sprijină intervenţia militară internaţională, potrivit unor sondaje realizate în cele trei ţări, transmite AFP.

UPDATE: Antonescu: Electoratul liberal susţine şi votează alianţa cu PSD, câştigăm şi nehotărâţii

(adaugă declaraţii ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, făcute la şedinţa DP a PNL)

Antonescu: Electoratul liberal susţine şi votează alianţa cu PSD, câştigăm şi nehotărâţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că potrivit unor sondaje comandate de partid, electoratul liberal susţine şi votează o construcţie, din care să facă parte şi liberalii, menită să producă o schimbare politică, precizând că alianţa cu PSD a atras şi votanţii nehotărâţi.

Ponta: Sondajele vor fi decisive în desemnarea candidaţilor alianţei PSD-ACD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după o rundă de negocieri cu liderii PNL şi PC, că viitoarea alianţă îşi va desemna candidaţii la locale în funcţie de sondajele de opinie, şi nu de apartenenţa la PSD, PNL sau PC.

Vlad Filat este cel mai credibil politician moldovean

Premierul Vlad Filat este pe primul loc la capitolul încredere, dintre politicienii din Republica Moldova, în timp ce Partidul Comuniştilor figurează pe primul loc în privinţa intenţiilor de vot, conform unui sondaj de opinie citat de PRO TV Chişinău.

Popularitatea lui Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin este în scădere

Popularitatea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, şi a premierului Vladimir Putin era în iulie la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, în contextul incendiilor de pădure care afectează Rusia.

Orban: Obiectivul nostru este să revenim la putere pe uşa din faţă

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Timişoara, că, în prezent, liberalii au două soluţii de alianţe, cu PDL şi cu PSD, amândouă fiind nefireşti, dar obiectivul lor este să revină la putere "pe uşa din faţă", şi nu "în bagajele vreunuia din cele două FSN-uri".

Marian Lupu este cel mai popular politician din R. Moldova

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, este cel mai popular om politic din R.Moldova, iar Partidul Comuniştilor (PCRM) rămâne în fruntea opţiunilor electoratului, potrivit unui sondaj realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor şi citat de PRO TV Chişinău.

Băsescu a transmis mesajul înainte de 21.00, în seara alegerilor, ca să prevină demobilizarea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la B1Tv, că în seara turului II al alegerilor prezidenţiale şi-a început discursul înainte de ora 21.00 pentru a preveni demobilizarea propriilor oameni.

Aproape jumătate dintre cetăţenii moldoveni regretă destrămarea URSS

Circa 48,6 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova regretă dezmembrarea Uniunii Sovietice, faţă de 32,4 la sută care nu regretă acest lucru, în timp ce 40 la sută ar susţine reconstituirea URSS, potrivit Barometrului de Opinie Publică, relatează Jurnal de Chişinău.

Lumea este dezamăgită de capitalism, la 20 de ani după căderea Zidului Berlinului

Deziluzia capitalismului este aproape generalizată în lume, la 20 de ani după căderea Zidului Berlinului, care a simbolizat căderea comunismului în Europa de Est, potrivit unui sondaj realizat pentru BBC World Service, dat publicităţii luni.

Băsescu: Am pierdut legătura cu bucureştenii, în Capitală sunt la egalitate cu un contracandidat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Realitatea FM, că a pierdut "legătura cu bucureştenii" şi că în Capitală se află, în sondajele de opinie, la egalitate cu un contracandidat, fără a preciza despre cine este vorba.

Peste 40 la sută dintre francezi se opun repatrierii imigranţilor ilegali afgani

Aproape jumătate (44 la sută) dintre francezi se declară împotriva trimiterii în ţara de origine a afganilor arestaţi în timp ce se aflau ilegal în Franţa şi 36 la sută sunt "favorabili" acestei măsuri, potrivit unui sondaj CSA publicat vineri de cotidianul Le Parisien-Aujourd'hui.

Din ce în ce mai mulţi americani se îndoiesc că încălzirea globală este o realitate – sondaj

Americanii se îndoiesc din ce în ce mai mult de realitatea fenomenului încălzirii globale, deşi cei care gândesc contrariul rămân majoritari, potrivit unui sondaj dat publicităţii joi.

Cota de încredere a lui Berlusconi scade sub pragul de 50% – sondaj

Cota de încredere a premierului italian Silvio Berlusconi, implicat în mai multe scandaluri, a scăzut sub pragul de 50 la sută, potrivit unui sondaj realizat de institutul IPR, publicat marţi de cotidianul La Repubblica.

Peste 60 la sută dintre europeni, dezinteresaţi de alegerile pentru PE

Aproape două treimi dintre europeni (64 la sută) se declară puţin sau deloc interesaţi de scrutinul de duminică, potrivit sondajului efectuat de Apco-La Tribune-BFM realizat de Opinionway care a fost publicat vineri într-un cotidian economic francez.

Americanii se opun publicării fotografiilor cu torturarea deţinuţilor

Trei sferturi dintre americani se opun publicării fotografiilor care înfăţişează violenţa folosită de militarii americani împotriva deţinuţilor irakieni în perioada mandatului lui George W. Bush, potrivit unui sondaj dat publicităţii marţi.

Geoană, întrebat despre afirmaţiile lui Blaga: Băsescu scade în sondaje, liderii PDL sunt nervoşi

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că ultimele declaraţii ale ministrului Vasile Blaga la adresa social-democraţilor sunt cauzate de "preocupările" de la nivelul PDL faţă de tendinţa constantă de scădere în sondaje a şefului statului.

Războiul sondajelor între PSD şi PDL

CSOP, institut cu care PDL lucrează, instalează partidul condus de Emil Boc în topul opţiunilor de vot pentru europarlamentare, după ce CURS a lansat o cercetare sociologică în care PSD avea un avans de patru procente în faţa democrat-liberalilor.

Băsescu: Mi se pare normală eroziunea în sondaje, sunt în al cincilea an de mandat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR, că i se pare normală eroziunea cotei sale electorale pentru că se află la al cincilea an de mandat şi a rugat casele de sondaj să îl noteze cu zero la intenţiile de vot până se hotărăşte dacă va candida sau nu, menţionând că încă nu s-a decis.

Americanii sunt în continuare încrezători în aptitudinile lui Barack Obama – sondaje

Opinia americanilor despre orientarea ţării s-a îmbunătăţit semnificativ de la preluarea atribuţiilor prezidenţiale de către Barack Obama, aceştia arătându-se mai optimişti cu privire la economie şi reprezentarea pe plan mondial, potrivit rezultatelor a două sondaje independente.

Americanii, împărţiţi cu privire la închiderea centrului Guantanamo

Opinia publică americană pare împărţită cu privire la oportunitatea închiderii centrului de detenţie de la Guantanamo, potrivit unui sondaj realizat de CNN.

Iuşcenko nu are nici o şansă de a câştiga un nou mandat, potrivit unui sondaj

Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko nu are teoretic nici o şansă de a câştiga un nou mandat, potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Sociologie din cadrul Academiei Naţionale de Ştiinţe (NAS), relatează Kyiv Post, în pagina electronică.

Obama îşi menţine avantajul la nivel naţional şi într-o serie de state cheie

Candidatul democrat în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, conduce în intenţiile de vot în mai multe state cheie unde candidatul republican a câştigat în 2004 şi îşi menţine avantajul la nivel naţional, potrivit mai multor sondaje publicate miercuri.

Obama înregistrează o creştere spectaculoasă în sondaje

Candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, a înregistrat o creştere spectaculoasă în intenţiile de vot, cu doar două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, potrivit unui sondaj dat publicităţii marţi de către Centrul independent de cercetare Pew.

Obama îşi majorează avantajul faţă de McCain în intenţiile de vot

Democratul Barack Obama şi-a majorat avantajul faţă contracandidatul său republican John McCain, cei doi fiind creditaţi cu 53 şi, respectiv, 45 la sută din intenţiile de vot ale alegătorilor care şi-au anunţat dorinţa de a merge la urne, potrivit unui sondaj publicat, luni, de CNN.

Benjamin Netanyahu nu va forma o coaliţie de guvernare cu Tzipi Livni

Liderul opoziţiei din Israel, Benjamin Netanyahu, a respins marţi oferta premierului Tzipi Livni de a participa la formarea Guvernului, în timp ce principalul partener de coaliţie, Partidul Muncii, încă nu a comunicat care sunt intenţiile sale.

Criza finanicară din SUA îl avantajează pe Barack Obama

Criza financiară americană pare să îl avantajeze pe candidatul democrat la preşedinţia SUA, Barack Obama, potrivit unui sondaj dat publicităţii luni, înregistrând 51 la sută dintre intenţiile de vot, faţă de rivalul său, republicanul John McCain, care a obţinut 46 de procente.

Popularitatea lui Berlusconi atinge un nivel-record, de la revenirea sa la putere

Premierul italian Silvio Berlusconi a atins un nivel-record al popularităţii, după revenirea sa la putere în mai, obţinând 60 la sută dintre opiniile pozitive, în timp ce opoziţia are o rată a popularităţii mai redusă, înregistrând un sprijin între 20 şi 30 la sută.

Cetăţenii ruşi consideră că statele occidentale sunt ostile intereselor Rusiei

Jumătate din cetăţenii ruşi consideră că marile state occidentale sunt ostile intereselor Rusiei, potrivit unui nou sondaj publicat luni de institutul VTsIOM.

Obama admite că turneul său internaţional i-ar putea afecta poziţia în sondaje

Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Barack Obama, a admis sâmbătă că, în pofida popularităţii de care se bucură în străinătate, turneul său internaţional ar putea pentru moment să îi dăuneze în sondajele premergătoare alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Obama are un avantaj de 12 procente faţă de McCain

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Barack Obama, înregistrează un avans de 12 procente faţă de rivalul său republican, John McCain, în cursa pentru Casa Albă, potrivit unui sondaj publicat, marţi, de cotidianul The Los Angeles Times.

Obama are un uşor avans faţă de McCain – sondaj

Candidatul democrat în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, are un uşor avans faţă de contracandidatul său republican, John McCain, la începutul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, potrivit cotidianului Washington Post.