spa iu

Astronomii descoperă un „tunel interstelar” în apropierea sistemului nostru stelar

O echipă de cercetători a detectat un tunel interstelar în „Bula Locală Fierbinte”, în care se află şi sistemului nostru solar, scrie Science Alert, care citează Astronomy & Astrophysics.

O stea care se învârte de 716 ori pe secundă, descoperită de oamenii de ştiinţă

O stea neutronică, numită şi stea moartă, aflată la 27.400 de ani-lumină distanţă de Pământ, a fost descoperită de un grup de astrofizicieni danezi, potrivit Science Alert.

China va trimite în spaţiu a 14-a misiune cu echipaj pentru a face experimente

China va trimite miercuri trei astronauţi pe orbita joasă a Pământului în cea de-a 14-a misiune cu echipaj în spaţiu, în timpul căreia vor fi făcute zeci de experimente ştiinţifice, scrie Reuters.

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Un satelit rusesc s-a rupt în peste 100 de bucăţi pe orbită, forţând astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională să se adăpostească, au declarat agenţiile spaţiale americane citate de Reuters.

Lupta pentru cucerirea spaţiului dusă de SUA şi de China: lansare militară secretă a X-37B cu SpaceX

A venit răspunsul american la lansarea avionului spaţial chinezesc Shenlong (Divine Dragon).

Iranul a trimis o capsulă în spaţiu cu animale la bord. În misiunile anterioare, pe orbită au aterizat maimuţe, şoareci şi ţestoase

Iranul a anunţat că a lansat cu succes o „capsulă de viaţă” în spaţiu, un termen folosit pentru a indica o încărcătură de animale vii.

O mega-scurgere de gaz metan a fost observată din spaţiu

Scurgerea a fost descoperită în martie de un cercetător de la Universitatea din Leeds.

Primii turişti spaţiali de la Virgin Galactic au avut parte de o „experienţă suprarealistă”

Primii turişti spaţiali de la Virgin Galactic au descris călătoria drept o „experienţă suprarealistă”, potrivit CNN.

China trimite primul astronaut civil în spaţiu: este un profesor universitar în vârstă de 36 de ani

Gui Haichao, profesor la Universitatea din Beijing, va pleca mâine cu Shenzhou-16 şi va face experimente ştiinţifice în timpul „călătoriei”.

Prima rachetă printată 3D nu a reuşit să ajungă în spaţiu

Totuşi, în timpul testului, aceasta a depăşit o etapă importantă privitoare la viteză, potrivit Reuters.

Programul spaţial japonez a dat greş: lansarea rachete H3 a eşuat. O lansare costă 50 de milioane de dolari

Agenţia spaţială japoneză a distrus intenţionat o nouă rachetă H3, după ce aprinderea celei de-a doua faze a lansării a eşuat.

Patru astronauţi s-au întors de pe staţia spaţială folosind o capsulă SpaceX

Cea de-a patra echipă de astronauţi de lungă lansată de SpaceX către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) s-a întors pe Pământ, plonjând în Oceanul Atlantic, în largul Floridei, după aproape şase luni, scrie Reuters.

SpinLaunch, „praştia” rotativă pe care NASA vrea să o folosească pentru a lansa sateliţi în spaţiu

NASA testează o uriaşă „centrifugă” în New Mexico, creată de compania californiană SpinLaunch, care permite lansarea pe orbită a micilor sateliţi datorită unui braţ din fibră de carbon care se roteşte cu o viteză de 8.000 km/h, o alternativă la rachetele convenţionale.

Planurile măreţe ale lui Putin: o nouă generaţie de nave şi energie nucleară în spaţiu

Rusia va dezvolta o nouă generaţie de nave spaţiale de transport şi tehnologii pentru a produce energie nucleară în spaţiu, a declarat marţi preşedintele Vladimir Putin.

Imaginile dezastrului: Ce a mai rămas din Mariupol, după atacul ruşilor

Distrugerea localităţilor din Ucraina poate fi lesne observată din spaţiu.

În pandemie, terminalul Aeroportului Timişoara a primit întrebuinţări noi

Proiectul a fost realizat cu ajutorul Facultăţii de Arte şi Design şi al Facultăţii de Muzică şi Teatru. Terminalul de sosiri externe s-a transformat în spaţiu pentru expoziţii, concerte, performance-uri, happening-uri sau flashmob-uri, spun organizatorii. „Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023, astfel că acest spaţiu, care acum poartă o amprentă artistică puternică, […]

Analiză. Piaţa zborurilor spaţiale va ajunge la o valoare de 3 miliarde de dolari în 2030

Piaţa zborurilor spaţiale va ajunge la o valoare de 3 miliarde de dolari în 2030, se arată într-o analiză realizată de un consultant al unei cunoscute case de brokeraj din România. Primul zbor cu turişti spaţiali înseamnă o reuşită de imagine care se poate transforma în venituri financiare reale, mai devreme decât ar fi fost […]

Când se va deschide primul hotel din spaţiu

În 2019, compania californiană Gateway Foundation a prezentat planuri pentru un hotel în stilul unei nave de croazieră care ar putea pluti deasupra atmosferei Pământului. Staţia Von Braun, cum s-a numit conceptul format din 24 de module, conectate prin ascensoare, care alcătuiesc o construcţie circulară care orbitează Pământul era programată să fie complet operaţională până […]

Revelionul în Spaţiu. Când trec în 2021 astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională

Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională ştiu când să sărbătorească. Încă de acum 20 de ani când a intrat în funcţiune a fost aleasă ora după care se orientează astronauţii. NASA şi partenerii au ales Ora Greenwich, numită după observatorul aflat în apropiere de Londra. Astfel, Staţia Spaţială se va trece în 2021 când în […]

Meci de sah: Spaţiul împotriva Pământului. Primul joc de şah spaţial, de acum 50 de ani, reeditat într-o partidă din 2020

Poate nu-ţi vine să crezi, dar au trecut 50 de ani de la primul joc de şah între astronauţi din orbită şi jucători de pe Pământ.   Şi cum putea fi sărbătorită mai bine o asemenea ocazie decât cu un alt joc de şah.   Acum 50 de ani, astronauţii ruşi s-au confruntat cu colegii […]

Filmul turnat în spaţiu de Tom Cruise, mai aproape de realitate: Doug Liman a fost numit regizor

  Regizorul american Doug Liman va regiza filmul de aventuri pe care Tom Cruise vrea să îl realizeze în spaţiu. Cei doi nu se află la prima colaborare. Doug Liman a regizat filmele „American Made” (2017) şi „Edge of Tomorrow” (2014), cu starul american, dar şi „Mr. & Mrs. Smith” (2005), cu Brad Pitt şi Angelina Jolie, […]

Noua modă în spaţiu. Astronauţii care vor folosi capsulele SpaceX vor purta costume de ultimă generaţie, create de un designer de la Hollywood

La vremuri noi, haine noi. O nouă generaţie de capsule spaţiale necesită şi noi modele de costume pentru astronauţii care le conduc. Americanii vor pleca în spaţiu, pe 27 mai, pentru prima dată în ultimul deceniu de la o bază NASA. Ultimul zbor al unei navete spaţiale a avut loc în iulie 2011, iar, de atunci, SUA […]