str ini

Străinii vor putea munci în România doar cu aviz de angajare

Străinii vor putea fi angajaţi sau detaşaţi în România în baza unui aviz care trebuie obţinut de angajator de la Inspectoratul General pentru Imigrări, prevede o ordonanţă adoptată marţi de Guvern.

Străinii vor putea fi angajaţi sau detaşaţi în România în baza unui aviz – proiect

Străinii vor putea fi angajaţi sau detaşaţi în România în baza unui aviz, care trebuie obţinut de angajator de la Inspectoratul General pentru Imigrări, potrivit unui proiect de lege comun al ministerelor de Interne şi Externe.

Peste 69% din străinii cazaţi în România nu au venit pentru turism, ci pentru afaceri şi conferinţe. Câţi bani au cheltuit aceştia

Aproape 70% dintre străinii care s-au cazat în primul trimestru în hotelurile şi pensiunile din România au venit pentru afaceri, congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii, şi doar 30% au ajuns pentru vacanţe, cumpărături, evenimente, vizite la prieteni sau tratament medical, potrivit INS.

Peste 170 de străini aflaţi ilegal în România, depistaţi anul acesta în Capitală

Peste 170 de străini aflaţi ilegal în România au fost depistaţi anul acesta, în Capitală, de poliţiştii Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

Străinii care prezintă pericol pentru ordinea publică pot fi opriţi să intre în România

Stăinii care prezintă un pericol pentru ordinea publică din România pot fi opriţi de autorităţile de frontieră să intre pe teritoriul ţării, se arată în OUG 194/2002, care reglementează regimul străinilor în România.

Numărul turiştilor străini în România a scăzut în ianuarie cu 1,8%

Numărul de turişti în structurile de cazare din România a scăzut cu 0,4% în luna ianuarie, s-a diminuat şi numărul de nopţi de cazare, cu 2,3% şi, în acelaşi timp, au intrat în ţară cu 1,8% mai puţini vizitatori străini, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Grapini: Străinii pot cumpăra fără restricţii terenuri. Există un vid legislativ de o lună

Ministrul delegat pentru IMM, Maria Grapini, a declarat, sâmbătă, că de la 1 ianuarie cetăţenii europeni pot cumpăra, ca persoană fizică, terenuri din România fără restricţii pentru că "există un vid legislativ de aproximativ o lună" până când pot fi impuse condiţii suplimentare.

Ministrul Agriculturii: Fără legea privind piaţa funciară, străinii pot cumpăra teren agricol fără restricţii

Cetăţenii străini pot cumpăra deja teren în România începând cu 1 ianuarie, potrivit Tratatului de aderare cu UE, iar legea respinsă de preşedintele Traian Băsescu le dădea românilor drept de preempţiune la achiziţa terenurilor, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Ministerul Muncii propune eliberarea a 5.500 de autorizaţii de muncă pentru străini în 2014

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale propune eliberarea a 5.500 de autorizaţii de muncă pentru străinii care vor să muncească anul viitor în România - număr identic cu cel din 2013 -, 3.000 dintre acestea fiind pentru lucrători permanenţi.

Peste 500 de străini care stăteau ilegal în Bucureşti, depistaţi de poliţişti

Peste 500 de cetăţeni străini, care stăteau ilegal în Bucureşti, au fost depistaţi, în primele nouă luni ale anului, de poliţiştii Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, informează Inspectoratul General pentru Imigrări.

Germania a publicat o listă cu locuri de muncă deschise muncitorilor din afara UE

Germania a publicat luni o listă de tipuri de locuri de muncă accesibile muncitorilor din afara Uniunii Europene, deschizând calea unei imigraţii selective, în faţa unei penurii de personal în anumite domenii.

Peste 7.600 de studenţi străini învaţă în România

Peste 7.600 de studenţi străini, majoritatea din Republica Moldova, au permise de şedere pe teritoriul României în scop de studii, informează Inspectoratul General pentru Imigrări, într-un comunicat de miercuri remis MEDIAFAX.

ANALIZĂ: De ce nu vin străinii în România de Revelion. Ofertele noastre, în comparaţie cu cele din afară

Preţurile mari practicate de hotelieri la munte, peste cele din Austria, Slovenia sau Bulgaria, opţiunile limitate de agrement, dar şi majoritatea restaurantelor şi magazinelor închise în prima zi din noul an ţin turiştii străini departe de România de Revelion, potrivit agenţiilor de turism.

Gustin: Franţa e o ţară primitoare, însă opinia publică nu acceptă ca străinii să nu respecte legile

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat, marţi, la Alba Iulia, răspunzând unei întrebări privind situaţia romilor care migrează în Franţa, că ţara sa este una "primitoare", însă opinia publică franceză nu poate accepta ca străinii care se află acolo să nu respecte legile franceze.

Constanţa: Un cetăţean englez şi doi israelieni au jefuit un german

Doi tineri, un englez şi unul israelian, sunt cercetaţi de poliţiştii constănţeni în stare de arest preventiv, după ce, ajutaţi de un complice, tot cetăţean străin, au jefuit un tânăr cu cetăţenie germană, peste care au intrat în casă şi i-au furat 900 de lei, toţi patru fiind studenţi la Constanţa.

ANALIZĂ: Aproximativ 100.000 de străini vin anual în Bucureşti pentru femei

Aproximativ 15% din cei 650.000 de străini care se cazează anual la hotelurile din Bucureşti vin pentru românce pe care le-au cunoscut, în general, în străinătate, 75% pentru afaceri şi 10% pentru city break sau sunt în tranzit către alte oraşe, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR).

Studenţii tunisieni, cei mai numeroşi în universităţile din România. Care sunt cele mai căutate specializări

Peste 10.000 de tineri din multe zone ale lumii, printre care Bermude, Guineea, Nepal, Oman, Zambia, dar şi din Anglia, Franţa, Germania sau Suedia, vin să înveţe în facultăţi de stat din România, cei mai mulţi optând pentru facultăţile de medicină, ştiinţe tehnice şi ştiinţe economice.

Aproape 500 de străini stau ilegal în România. Din ce ţări provin

Cei mai mulţi străini care stau ilegal în România provin din Turcia, Algeria şi China, de la începutul anului fiind depistaţi 482 de imigranţi, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări.

Ionuţ Popa: FRF ar trebui să reducă la cinci numărul străinilor dintr-o echipă

Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Federaţia Română de Fotbal ar trebui să reducă la cinci numărul jucătorilor străini ce pot evolua la o echipă din campionatul intern.

Arbitri străini la finala Cupei României şi la rejucarea meciului Universitatea Cluj – CFR Cluj

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, luni, cererea celor două finaliste ale Cupei României - Timişoreana, Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti, ca întâlnirea să fie condusă de o brigadă de arbitri din străinătate.

Arad: Patru cetăţeni străini au evadat din Centrul pentru refugiaţi din localitatea Horia

Patru cetăţeni străini aflaţi în Centrul pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică din localitatea arădeană Horia au fugit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru găsirea acestora fiind formate echipe de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi angajaţi ai Oficiului de Emigrări.

Francois Hollande, pregătit să organizeze referendum privind dreptul de vot al străinilor

Francois Hollande a afirmat miercuri, la dezbaterea cu Nicolas Sarkozy înaintea celui de-al doilea tur al prezidenţialelor, că este pregătit să organizeze referendum privind dreptul de vot al străinilor extracomunitari la alegerile municipale, dacă nu obţine majoritate în Parlament.

Balaj: Arbitrii români nu vor mai fi jigniţi de conducătorii de cluburi

Centralul Cristian Balaj a declarat, miercuri, că singurul aspect pozitiv în decizia FRF de a aduce arbitri străini la derbiurile din Liga I este reprezentată de faptul că arbitrii români nu vor mai fi jigniţi de conducătorii de cluburi.

REPORTAJ – Hotelierii de pe litoral nu vor turişti din alte ţări. „Problemele” create de străini: cer servicii de calitate, tarife mici şi angajaţi care să vorbească limbi străine

Hotelierii de pe litoral nu îşi doresc turişti străini pentru că aceştia nu sunt dispuşi să accepte tarifele pe care le plătesc turiştii români, cerând preţuri cu 30-50% mai mici, dar în schimb le fac "probleme" solicitând servicii de calitate şi angajaţi care să vorbească limbi străine.

Patronat: Pământul este principalul mijloc de producţie al României şi nu trebuie înstrăinat

Pământul este principalul mijloc de producţie al României şi este un bun naţional care nu trebuie înstrăinat, a declarat marţi într-o conferinţă preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu, care cere revizuirea legislaţiei astfel încât terenul să rămână în continuare proprietate exclusivă a românilor.

Străinii se bat pe turiştii români: Sunt cei mai cheltuitori. O treime dintre ei aleg să stea la hoteluri de 4-5 stele

Românii sunt printre cei mai cheltuitori turişti în străinătate, le place să meargă la taverne, chiar dacă au cumpărat un pachet de tip all inclusive, optează într-o proporţie mai mare decât alţi turişti pentru hoteluri de 4-5 stele şi sunt mai tineri decât media de vârstă a celorlaţi vizitatori străini.

România, vândută bucată cu bucată? Fuia: Şansele de a bloca vânzarea terenurilor către străini după 2013 sunt aproape de zero

Şansele de a bloca vânzarea terenurilor către străini după 2013 sunt extrem de reduse, pentru că este aproape imposibil de modificat tratatul de aderare a României la UE, care conţine această clauză, a declarat miercuri la un seminar ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

Investitorii înregistraţi în Marea Britanie au fost în 2011 cei mai activi la tranzacţionare la BVB

Investitorii înregistraţi în Marea Britanie au realizat anul trecut cele mai mari tranzacţii cu acţiuni la Bursa de la Bucureşti, cu rulaje de peste 120 milioane euro atât pe partea de cumpărare, cât şi la vânzare.

Ministrul francez de Interne: Dreptul de vot pentru străini, precursor al introducerii mâncării halal în cantine

Acordarea dreptului de vot străinilor ar putea conduce la situaţia în care "străinii ar face obligatorie mâncarea halal" (preparată după regulile islamice) în cantine, a afirmat vineri seara ministrul francez de Interne, Claude Guéant.

Peste 2.300 de cetăţeni străini, între care peste 40 de români, se află în închisorile din Turcia

Peste 2.300 de cetăţeni străini, între care mai mult de 40 de români, se află în închisorile din Turcia, iar dintre aceştia 330 sunt femei, relatează agenţia turcă de presă Anatolia, citată de cotidianul Hurriyet în ediţia electronică.

Fuia vrea să blocheze şi după 2013 accesul străinilor la cumpărarea terenurilor agricole

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, vrea ca străinii să nu poată cumpăra terenuri agricole în România nici după sfârşitul anului 2013, când expiră interdicţia inclusă în tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.

Becali: Steaua va renunţa la jucătorii străini, cu excepţia celor care au caracter

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că nu va mai păstra decât trei dintre jucătorii străini ai echipei, pe bulgarul Valentin Iliev, pe sârbul Novak Martinovici şi pe brazilianul Tatu, la ceilalţi urmând să renunţe în curând, deoarece fotbaliştii din străinătate cer bani mulţi şi fac "figuri".

Tabără: Suprafaţa agricolă deţinută de străini în România a crescut cu peste 10%

Suprafaţa agricolă deţinută de străini în România a crescut în acest an cu peste 10%, la 709.000 de hectare, faţă de 635.000 de hectare anul trecut, iar 10% din această suprafaţă este în proprietatea arabilor, a declarat luni, într-o conferinţă, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Din sezonul 2012-2013, în Divizia A de baschet masculin vor fi permişi doar patru străini

Biroul Federal al Federaţiei Române Baschet a decis, marţi, ca din sezonul 2012-2013 la masculin să fie permisă folosirea a patru jucători străini pe foaia de joc, în timp ce la feminin măsura va intra în vigoare din campionatul 2011-2012.

Parchetul Capitalei: 4 cetăţeni străini, acuzaţi de fraudă cu alimente şi haine din Turcia şi China

Patru cetăţeni străini sunt acuzaţi de procurorii bucureşteni de evaziune fiscală şi fals în legătură cu mai multe importuri de produse alimentare şi îmbrăcăminte din Turcia şi China, fapte prin care ar fi cauzat un prejudiciu de aproape patru milioane de lei.

Senat: Străinii cu permis de studii pot cere prelungirea pentru muncă a şederii

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că străinii care au permis pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere pentru muncă, după finalizarea studiilor, fără a mai fi necesară viza de lungă şedere.

Numărul infracţiunilor comise de străini la Helsinki a crescut – presă

Numărul infracţiunilor comise de străini la Helsinki a crescut în ultimii zece ani, parţial din cauza unei creşteri a numărului de cetăţeni străini din Finlanda, ca urmare a unui regim al frontierelor mai permisiv, relatează YLE, în pagina electronică.

Timiş: Doi tunisieni, un somalez şi un libian, prinşi când încercau să ajungă ilegal în România

Doi tunisieni, un somalez şi un libian, au fost prinşi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către poliţiştii de frontieră din Timiş, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Malta, care a primit 8.000 de străini veniţi din Libia, se teme de escaladarea situaţiei

Malta, care a primit 8.000 de străini de la începutul crizei libiene, se teme de o escaladare a situaţiei în următoarele zile, a declarat premierul maltez Lawrence Gonzi, în cursul unei conferinţe de presă susţinute în La Valetta, relatează AFP.

ORI: 61 de străini, depistaţi ilegal în România

Oficiul Român pentru Imigrări (ORI) informează, miercuri, că au fost depistaţi luna trecută 61 de străini, majoritatea din Turcia, China şi India, care locuiau ilegal în România, în cazul a 26 dintre aceştia fiind emise decizii de returnare.