subiect unic

Andronescu: Greşeala de la teza cu subiect unic ar fi putut fi făcută în mod voit

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, la Timişoara, la conferinţa judeţeană a Federaţiei Sindicale Spiru Haret, că inversarea numelor personajelor într-un fragment din "Triumful talentului" de la teza cu subiect unic ar fi putut să fi fost făcută în mod voit.

Varianta 6, extrasă pentru teza cu subiect unic la Matematică

Varianta cu numărul 6 a fost extrasă, joi dimineaţă, pentru teza cu subiect unic la Matematică ce va fi susţinută, de la ora 12.00, de elevii claselor a VII-a şi a VIII-a.

Elevii susţin, miercuri, teza cu subiect unic la Limba română

Prima sesiune comună a tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a continuă, miercuri, cu proba la Limba şi literatura română, la care au fost înscrişi 431.000 de elevi din ambele clase.

Elevii susţin, marţi, teza cu subiect unic la limba română

Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a susţin, marţi, proba la limba şi literatura română a tezelor cu subiect unic pentru semestrul al II-lea, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Daniel Tomoni.

Varianta 7 la proba de Limba română a tezelor cu subiect unic

Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a care susţin tezele cu subiect unic în sesiunea specială au de rezolvat la Limba şi literatura română varianta cu numărul 7, proba fiind programată să înceapă miercuri, la ora 12.00, potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Varianta cu numărul 9 pentru ultima probă a tezelor cu subiect unic

Cei aproape 430.000 de elevi înscrişi la începutul anului şcolar 2007-2008 în clasele a VII-a şi a VIII-a susţin, vineri, ultima probă a tezelor cu subiect unic din aceast semestru, varianta extrasă la limba şi literatura română având numărul 9.

Subiectul numărul 10 la proba de Limba şi literatura maternă a tezelor cu subiect unic

Subiectul cu numărul zece a fost extras, vineri, pentru proba de Limba şi literatura maternă susţinută de elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a cu predare în limba minorităţilor naţionale, din cadrul tezelor cu subiect unic.

Primele teze cu subiect unic, vineri

Primii elevi care susţin, vineri, tezele cu subiect unic sunt cei din clasele a VII-a şi a VIII-a cu predare în limba maternă, potrivit graficului de organizare şi desfăşurare a tezelor naţionale.

Testele Naţionale vor fi desfiinţate

Absolvenţii clasei a VIII-a nu vor mai susţine Teste Naţionale, din anul şcolar 2007-2008, a informat, miercuri, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Tezele cu subiect unic pentru clasa a VII-a încep marţi

A doua sesiune specială a tezelor cu subiect unic pentru elevii claselor a VII-a începe marţi cu proba scrisă la matematică, la aceasta participând elevii absenţi sau amânaţi la sesiunile anterioare, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT).