subiecte

Varianta finală a subiectelor pentru probele scrise de la bacalaureat va fi anunţată în 11 aprilie

Ministerul Educaţiei va afişa, în 11 aprilie, pe site-ul instituţiei, varianta finală a subiectelor la probele scrise ale examenului de bacalaureat, iar până în 27 aprilie vor fi făcute publice şi subiectele la probele orale, a declarat, pentru MEDIAFAX, consilierul ministerial Mihaela Suciu.

Ministerul Educaţiei aşteaptă ultimele observaţii şi propuneri pentru subiectele de bacalaureat

Ministerul Educaţiei aşteaptă ultimele propuneri sau observaţii cu privire la subiectele pentru examenul de bacalaureat din sesiunea 2008, care mai rămân în dezbatere publică până luni, a declarat, pentru MEDIAFAX, consilierul ministerial Mihaela Suciu.

Subiectele care vor fi abordate la summitul NATO de la Bucureşti

Principalele probleme care vor fi discutate în cadrul summitului NATO de la Bucureşti sunt Afganistanul, extinderea organizaţiei, apărarea antirachetă, Kosovo sau relaţiile NATO-Rusia, a declarat un oficial american, citat într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX de ambasada SUA.

MECT interzice editarea şi distribuirea broşurilor cu subiectele pentru bacalaureat

Ministerul Educaţiei interzice editarea şi comercializarea unor broşuri care să cuprindă subiectele de la examenul de bacalaureat din 2008, întrucât o astfel de practică contravine politicilor educaţionale promovate de MECT, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, consilierul ministerial Mihaela Suciu.

Varianta 4 pentru proba la alegere din sesiunea specială a tezelor cu subiect unic

Elevii claselor a VIII-a care au lipsit motivat la prima sesiune a tezelor cu subiect unic au de rezolvat, vineri, varianta cu numărul 4 pentru proba la alegere dintre Istorie sau Geografie din sesiunea specială, acesta fiind ultima zi de examinări.

Modele de subiecte pentru tezele cu subiect unic, pe site-ul Ministerului Educaţiei

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a publicat pe site-ul instituţiei modele de subiecte pentru tezele cu subiect unic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, acest tip de evaluare înlocuind, începând cu anul şcolar 2007-2008, testele naţionale şi având regim de teze semestriale.

O nouă sesiune specială pentru testele naţionale, în ianuarie-februarie 2008

O sesiune specială a testelor naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, inclusiv din anul şcolar 2006-2007, dar care nu au promovat testele sau examenul de capacitate, va avea loc între 24 ianuarie şi 11 februarie 2008.

300 de variante de subiecte pentru Bacalaureatul din 2008

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, vrea ca la bacalaureatul din 2008 să fie redactate 300 de variante de subiecte, câte o sută pentru fiecare grad de dificultate, respectiv uşor, mediu şi foarte greu, sperând astfel să elimine definitiv frauda.

Gândul: Subiectele au o structură fixă

Ministerul Educaţiei a reuşit să spună cum vor arăta tezele cu subiect unic pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, dar doar pentru limba şi literatura română. Matematica, limba maternă, istoria sau geografia mai au de aşteptat cel mult două săptămâni, a declarat Zvetlana Preoteasa, secretara de stat pentru învăţământul preuniversitar, informează cotidianul Gândul.

Gândul: Armaghedon la Medicină

Un e-mail trimis ieri pe adresa mai multor redacţii ale unor cotidiene centrale semnalează faptul că, în urmă cu 3 luni, „Alexandru Ulmeanu - şef seria 8 a Facultăţii de Medicină Generală, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» Bucureşti, fiul lui Coriolan Ulmeanu, directorul Spitalului de copii «Grigore Alexandrescu», a sugerat că pentru 50 de euro vom primi grilele-subiect exacte pentru licenţa din 19 septembrie 2007 şi vom avea parte de o corectură lejeră”, informează cotidianul Gândul.

Varianta 58, atât pentru istorie, cât şi pentru geografie la testele naţionale

Subiectul cu numărul 58 a fost extras, joi, atât pentru proba de istorie a românilor, cât şi pentru cea de geografie a României, ultimele examene de la testele naţionale.