telecom

RONOG 9 – Împreună spre Noi Orizonturi ale Internetului

Miercuri, 02 octombrie, începând cu ora 9.00, la Hotelul JW Marriott Grand Hotel din Bucureşti va avea loc cea de-a noua ediţie a conferinţei RONOG (Romanian Network Operators Group), un eveniment de referinţă pentru specialiştii din domeniul telecomunicaţiilor şi internetului.

Unul dintre „părinţii internetului“, mesaj către giganţii europeni din telecom

Vint Cerf, vicepreşedinte al Google şi unul dintre „părinţii internetului“, mesaj către giganţii europeni din telecom: dezvoltaţi-vă în segmente cu marje mai mari, investiţi în conţinut, creşteţi, nu mai cereţi bani de reţele altor companii pentru că aveţi un profit mic.

Timişoara este condusă de…acţiuni listate la bursă! Dominic Fritz şi-a făcut publică declaraţia de avere. Ce deţine edilul oraşului de pe Bega

Timişoara este condusă de…acţiuni multe! Dominic Fritz, primarul municipiului, alături de cei doi viceprimari şi consilieri locali tocmai şi-au publicat declaraţia de avere. Aşa am aflat că Dominic Fritz are acţiuni la companii mari de pe piaţa bursieră. Printre ele se numără şi Samsung, Telecom, Visa şi Netflix. Valoarea totală a acţiunilor se ridică la […]

Brexit-ul scumpeşte roaming-ul. Facturi mai mari la telefon din 2021

Ai rude sau prieteni în Marea Britanie? Vei plăti mai mult dacă îi vei suna direct pe cartelă, nu prin aplicaţiile mobile. Vei fi taxat suplimentar şi dacă mergi în Anglia şi uiţi pornite datele mobile. Iar problema apare şi în cazul românilor care trăiesc acolo. Loredana locuieşte în Leicester şi, în ultimii ani, şi-a […]

ANCOM: Trei sferturi dintre conexiunile de internet au viteze de peste 100Mbs. Orange e liderul telecom, iar RCS&RDS conduce segmentul de internet

„O veste bună din sectorul telecom: la finalul anului 2019, trei sferturi dintre cele 5,3 milioane de conexiuni de internet fix din România permiteau viteze foarte mari, de peste 100 Mbps. Acest lucru s-a văzut, de altfel, şi pe parcursul stării de urgenţă care tocmai s-a încheiat, când reţelele de internet fix din România, bazate […]

Orange Posts EUR1.1B Turnover in 2019

Telecom operator Orange Romania posted a turnover of EUR1.112 billion in 2019, 1.2% lower compared with 2018, the company said Thursday.