terase

Cum stau germanii la terase după redeschidere. Ideea inedită pentru a unor patroni pentru păstrarea distanţei între clienţi. FOTO

Germania îşi redeschide gradual economia, iar unele terase au scos deja mesele în aer liber şi îi primesc pe oameni.

Terasele se pot deschide de luni. Care sunt condiţiile

Terasele barurilor şi restaurantelor vor putea funcţiona pe perioada stării de alertă, stabileşte proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă. Totuşi, măsura va fi valabilă de luni începând, atunci când noua lege va intra în vigoare şi îşi va produce efectele. Până atunci, proprietarii teraselor trebuie să se pună la punct cu măsurile de […]

Terasele se vor deschide cel târziu pe 1 iunie, iar la masă vor sta opt persoane, preconizează antreprenorii din industrie

Antreprenorii din sectorul HoReCa, unul dintre cele mai afectate sectoare de criza COVID-19, cer o situaţie clară din partea autorităţilor cu privire la data exactă şi normele de redeschidere a teraselor. Aceştia preconizează că terasele se vor redeschide până cel târziu în 1 iunie. “Suntem, astăzi, într-o poziţie de sendviş între două puteri ale statului […]

Liber la terase de luni? Parlamentul dă peste cap planul Guvernului privind măsurile de relaxare

După o lungă aşteptare, de la începutul săptămânii viitoare ai putea ieşi din nou la o terasă. În varianta adoptată de plenul Senatului, marţi, proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă stabileşte ca terasele ce respectă măsurile de protecţie sanitară să poată funcţiona. Forma finală a documentului va fi stabilită astăzi, de Camera Deputaţilor. […]

Premierul anunţă noi discuţii pentru redeschiderea teraselor: Dacă lucrurile vor sta bine, posibil să redeschidem terasele pe 1 iunie

Premierul României a anunţat că urmează noi discuţii cu privire la redeschiderea teraselor de pe data de 1 Iunie. Ludovic Orban a ţinut însă să sublinieze că acest lucru va fi posibil doar dacă evoluţia epidemiei este în scădere. ”În ceea ce priveşte deschiderea teraselor, am avut o discuţie cu cei din HORECA şi m-am […]

Europa intră într-o nouă etapă a relaxării măsurilor de carantină. Ţările unde oamenii pot bea bere la terasă şi circula fără declaraţie

După aproape două luni de carantină, Europa începe să revină timid la viaţă. Se redeschid magazine, mlioane de angajaţi s-au întors sau se pot înntoarce la muncă în perioada următoare, în anumite state te poţi chiar întâlni cu prietenii sau poţi bea o bere la terasă. Iată câteva modele de ieşire din carantină, relatează BBC. […]

Bavaria a anunţat data la care se redeschid terasele

Statul german Bavaria va permite redeschiderea teraselor din data 18 mai, a precizat Primul Ministru Markus Soeder, relatează CNN.

Restricţii ridicate de luni în tot mai multe state din Europa. În Ungaria, de mâine, oamenii se pot întâlni la terase şi grădini de vară

Europa intră de mâine într-o nouă fază a relaxării măsurilor de carantină impuse de pandemie. După aproape două luni de izolare totală, Italia, cel mai afectat stat european de epidemia de coronavirus, revine treptat la viaţă. Ies din izolare şi grecii, iar Spania şi Germania continuă planul de relaxare. În continuare, în toate aceste state, […]