texas

Camil Mătase va fi extrădat în SUA, unde judecătorii americani îi vor decide pedeapsa

Cecerea de extrădare a lui Camil Mătase - acuzat că şi-a ucis soţia şi un fiu în statul Texas - a fost admisă, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, judecătorii americani urmând să decidă ce pedeapsă vor aplica în cazul acestuia.

Unul dintre cele mai periculoase locuri din lume: Cum arată groapa fără fund în care se fac salturi mortale – FOTO, VIDEO

Jacob's Well, un izvor artezian din Wimberley, Texas, încă atrage amatorii de senzaţii tari, deşi cel puţin opt persoane au murit în timpul scufundărilor.

Prima armă imprimată 3D a fost testată. Cum arată şi cum funcţionează – VIDEO

O companie americană a realizat prima armă de foc tipărită 3D, un pistol bazat pe modelul 1911, folosind 30 de componente metalice, sinterizate laser.

Un judecător american a invalidat un articol al unei legi controversate din Texas privind avortul

Un judecător federal a invalidat un articol controversat dintr-o lege privind avortul în Texas, luni, apreciind că acesta impune un "obstacol" anticonstituţional femeilor care doresc să pună capăt unei sarcini.

Texas a pus stăpânire pe prima zi a festivalului B’estfest – FOTO

Festivalul B'estfest a debutat în forţă, vineri seară, pe islazul comunei Tunari, unde formaţiile The Heavy şi Viţa de Vie au cântat cele mai cunoscute hituri ale lor, însă cea mai aşteptată trupă a serii, scoţienii de la Texas, au dominat prima zi a evenimentului.

B’estfest Summer Camp 2013 începe vineri. Printre invitaţii festivalului, trupele Texas, Biohazard, Vama, Les Elephants Bizarres şi Ţapinarii

B'estfest Summer Camp 2013 începe în Tunari vineri, în line up-ul serii fiind Texas şi Tiamat, iar în fiecare zi a festivalului programul scenelor principale va alterna, oferind publicului cel mai bun mix de muzică alternative rock, indie rock, hip-hop şi soul, informează organizatorii, Emagic.

Concertele de la B’estfest Summer Camp încep, zilnic, după ora 18.00

Concertele de la B'estfest Summer Camp 2013, un eveniment care se desfăşoară în perioada 5 - 7 iulie, în Tunari, vor începe, zilnic, după ora 18.00, informează organizatorii, Emagic.

Solista trupei Texas a căzut şi s-a accidentat destul de grav în timp ce filma un videoclip

Sharleen Spiteri, solista trupei rock scoţiene Texas, a căzut şi s-a accidentat destul de serios în zona feţei, în timp ce filma un nou videoclip, pe o stradă din Paris.

EXPLOZIE la o fabrică din Texas. Între 5 şi 15 MORŢI şi 160 de răniţi. 75-100 de clădiri au fost complet distruse. Explozia, înregistrată ca seism de 2.1 – FOTO, VIDEO

O explozie s-a produs în noaptea de miercuri spre joi la o fabrică de îngrăşăminte din oraşul West din Texas. Între cinci şi 15 persoane au murit, iar alte aproximativ 160 au fost rănite în urma exploziei, anunţă poliţia. Deflagraţia *a provocat un cutremur cu magnitudinea de 2,1*, potrivit institutului american de geofizică USGS. *"A fost de parcă ar fi explodat o bombă nucleară"*, a declarat Tommy Muska, primarul oraşului West din Texas.

Un judecător texan anticipează un război civil în cazul realegerii lui Barack Obama

Un judecător texan a avertizat cu producerea unui război civil şi o intervenţie a ONU în cazul realegerii preşedintelui Barack Obama, cerând o creştere a impozitelor pentru a angaja noi şerifi capabili să împiedice o mobilizare a forţelor Naţiunilor Unite.

Cel puţin patru morţi şi peste 700 de case distruse în incendiile din Texas

Incendiile din statul american Texas au provocat moartea a patru persoane şi au distrus peste 700 de case şi aproximativ 48.000 de hectare de teren, începând de duminică, relatează CNN.

Incendii devastatoare în Texas: 500 de case au fost distruse şi două persoane au murit – VIDEO, FOTO

Statul american Texas este afectat de mai multe incendii de vegetaţie, care au distrus aproape 500 de case şi au provocat moartea a două persoane, relatează CNN.

Doi morţi, în urma incendiilor din Texas

Doi pompieri au murit şi aproximativ 400 de case şi 730.000 de hectare au ars din cauza incendiilor care devastează de mai multe săptămâni Texasul (sudul Statelor Unite) şi care l-au determinat pe guvernatorul acestui stat să decreteze "zile de rugăciune" pentru ploaie, relatează AFP.

Un mort şi opt răniţi în explozia unui gazoduct în Texas – VIDEO

O explozie survenită luni la o centrală de extragere a gazului natural s-a soldat cu un mort şi opt răniţi în Texas, a declarat un oficial din serviciile de salvare locale.

Un avion de mici dimensiuni a lovit o clădire de birouri din Texas – VIDEO

Un avion de mici dimensiuni cu un singur motor a lovit, joi, o clădire de birouri cu şapte etaje din Austin, în statul american Texas, relatează Fox News.

Autorul atacului de la Fort Hood va fi acuzat de 13 crime

Psihiatrul militar Nidal Hasan, presupusul autor al atacului de la baza militară Fort Hood din Texas, este cercetat pentru comiterea a 13 crime cu premeditare, a anunţat joi armata americană.

Anchetatorii atacului de la Fort Hood cer ajutorul militarilor şi civililor – VIDEO

Anchetatorii militari ai atacului armat de joi de la baza Fort Hood din Texas au cerut duminică trupelor şi civililor să acorde ajutor în desfăşurarea investigaţiei, afirmând că unele persoane care au părăsit locul ar putea dispune de probe, relatează CNN.

Militarul care a deschis focul la Fort Hood nu a murit – VIDEO

Militarul care a deschis focul la Fort Hood a acţionat singur şi este spitalizat în "stare stabilă", contrar primelor informaţii, care susţineau că acesta este mort, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, comandantul bazei militare americane din Texas (sud).

Chitaristul trupei Texas – în spital, după ce a suferit o hemoragie cerebrală

Alistair McErlaine, chitaristul trupei Texas, a fost internat în spital şi se află în stare critică după ce a suferit o hemoragie cerebrală, informează New Musical Express.

ZZ Top concertează la Bucureşti

Formaţia americană ZZ Top va concerta la Bucureşti, pe 20 octombrie, în cadrul unui eveniment organizat de D&D East Entertainment, în colaborare cu Marcel Avram, inclus în turneul "Double Down Live".

Texas: Oraş evacuat din cauza unui incendiu la o uzină chimică

Un incendiu care a izbucnit joi într-o uzină chimică a determinat evacuarea parţială a unui oraş de 72.000 de locuitori din Texas (sud), un fum dens de culoarea portocalie fiind vizibil de la câţiva kilometri distanţă, au anunţat autorităţile.

O sută de şcoli, închise în Statele Unite

O sută de şcoli au fost închise miercuri în Statele Unite, dintre cele 100.000 câte se află în această ţară, de teama răspândirii virusului gripei porcine, a anunţat Departamentul american al Educaţiei.

Primul deces în SUA cauzat de gripa porcină

Copilul care a murit din cauza gripei porcine în Statele Unite era cetăţean mexican, au anunţat miercuri autorităţile sanitare din Texas, unde acesta fusese adus pentru a primi îngrijiri medicale.

Bush duce o viaţă simplă în Texas, după opt ani de preşedinţie

Fostul preşedinte american, George W. Bush, s-a retras după opt ani de mandat împreună cu soţia sa, Laura, în Texas, unde încearcă să ducă o viaţă liniştită chiar dacă se află sub paza Secret Service, relatează Washington Post în ediţia electronică.

O misterioasă „minge de foc”, zărită pe cer în Texas (Video)

O misterioasă "minge de foc" a traversat cerul în statul american Texas, duminică, fapt care a generat o adevărată "explozie" de apeluri către serviciile de urgenţă şi agenţiile de ştiri, informează Times Online.

Comori îngropate, descoperite cu Google Earth

Folosind serviciile Google Earth, Nathan Smith, un muzician american din Los Angeles, pretinde că a descoperit locaţia în care s-a scufundat o navă spaniolă în timpul unui uragan din anul 1882, informează Descoperă.ro

George W. Bush se întoarce în Texas

La 20 ianuarie, George W. Bush se întoarce în Texas, "pământul făgăduinţei" pentru el, părăsind Washingtonul care nu i-a plăcut niciodată pentru a începe o nouă viaţă de fost preşedinte, pe care o anunţă activă şi discretă.

OZN-urile se ascund în lacuri

Misterioase obiecte zburătoare de forme şi dimensiuni diferite au fost văzute, în numeroase rânduri, în preajma lacului Gaipo din Anzii Cordilieri. Localnicii susţin că OZN-urile plonjează în apele râurilor sau ies din acestea pentru a dispărea printre nori, informează Descoperă.

Pană de curent majoră în Texas, din cauza Uraganului Dolly

Aproximativ 27.000 de locuinţe din Statele Unite au rămas fără electricitate din cauza uraganului Dolly, care afectează regiunea Brownsville, situată la nord de frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Un avion a aterizat peste altul care încerca să decoleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat pentru un alt aparat de zbor care încerca să decoleze de pe un aeroport din Texas, iar autorităţile investighează cauzele accidentului.

Gândul: Furnicile îi lasă pe texani fără computere

Locuitorii din Texas sunt invadaţi de miliarde de furnici.

Peste 200 de femei şi copii, evacuaţi de la ferma unei secte din Texas

Mai mult de 200 de femei şi copii au fost luaţi de Poliţie de la ferma unei secte poligame, înrudită cu mormonii, din Texas, după ce o fată care nu a fost identificată a reclamat abuzuri sexuale.

Hillary Clinton desfăşoară o nouă ofensivă împotriva lui Barack Obama

Senatoarea statului New York, Hillary Clinton, candidată la învestitura democrată pentru preşedinţia SUA, desfăşoară o ofensivă în cinci direcţii, începând de sâmbătă, în speranţa de a-l învinge pe rivalul său, senatorul de Illinois, Barack Obama, relatează New York Times, în ediţia electronică.

Cea de-a 400 persoană executată în Texas din 1982

Un american a fost executat în Texas, miercuri, el fiind cea de-a 400 persoană care a murit astfel din 1982, de când pedeapsa capitală a început să fie aplicată de autorităţi în acest stat care deţine recordul la numărul de execuţii, relatează Reuters.