trafic

Aglomeraţie pe DN1, în zona staţiunii prahovene Buşteni, pe sensul de coborâre

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că duminică seara nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui accident. Se circulă însă în condiţii de aglomeraţie pe DN1 Braşov – Ploieşti, în zona staţiunii prahovene Buşteni, pe sensul de coborâre. Ninsoare este semnalată pe […]

Centrul Infotrafic: Trafic îngreunat pe două drumuri naţionale din cauza vremii nefavorabile

Centrul Infotrafic anunţă că luni seara traficul este îngreunat pe DN 13B, în judeţul Harghita, din cauza ninsorii abundente, dar şi pe DN 22D, în Tulcea, unde un copac a fost doborât de vânt pe şosea.

Efectul pandemiei COVID-19: Traficul de pe cele mai mari cinci aeroporturi din România a scăzut cu până la 70% anul trecut

Otopeni, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Sibiu, adică cele mai mari cinci aeroporturi din România, au raportat un trafic de pasageri de până la 70% mai mic anul trecut faţă de 2019, după cum arată datele transmise de oficialii aeroporturilor, citate de ZF.

CNAIR: Restricţii de trafic în zilele de sâmbătă şi duminică pentru anumite vehicule

Potrivit unui comunicat al CNAIR, restricţiile sunt impuse în baza prevederilor Ordinului Ministerului Transporturilor şi al Ministerului de Interne 1249-132/2018. Astfel, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de sâmbătă 23 ianuarie şi duminică 24 ianuarie (Ziua Unirii […]

Poliţia de frontieră: Trafic ridicat de TIR-uri la graniţa cu Ungaria

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de frontieră, vineri se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate autovehiculelor de marfă, în mod special pe sensul de ieşire din România şi intrare în Ungaria. Din această cauză, autorităţile române au contactat partea maghiară, pentru luarea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului. „Reamintim că formalităţile de […]

În Giurgiu se caută soluţii pe tema zgomotului maşinilor care circulă pe drumul naţional

Potrivit estimărilor, pe drumul naţional care traversează oraşul Giurgiu, se înregistrează anual un trafic de cel puţin trei milioane de autovehicule. De aceea, autorităţile au întocmit hărţi de zgomot şi planuri de acţiune pentru reducerea acestuia. Până pe 29 ianuarie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere organizează consultări publice în vederea reducerii zgomotului generat […]

Big Tech se află în pericol. După ce au beneficiat de traficul făcut de Trump pe propriile platforme, acum se dezic de el la final de mandat

Giganţii din tehnologie fac coadă pentru a fi pe plac lui Biden. Trump este îngropat de platformele care îl ajutau să îşi răspândească ideile, în locul televizorului. Lumea întreagă încă e împărţită în două după suspendarea conturilor preşedintelui SUA. ALINA STEPAN – CEO IPSOS: Am văzut două curente aici: primul este legat de faptul că oameni care consideră că libertatea de exprimare este mai […]

Doi tineri daţi în urmărire internaţională pentru trafic de migranţi au fost prinşi în Bihor

Doi tineri daţi în urmărire internaţională de autorităţile din Austria după ce au fost condamnaţi la închisoare pentru trafic de migranţi au fost prinşi de poliţiştii bihoreni.

Traficul pe Aeroportul Internaţional Timişoara a scăzut cu 70,5% anul trecut

Aproximativ 30% din numărul total de pasageri au preferat cursa internă spre/dinspre destinaţia Bucureşti. Primele cinci destinaţii pe care le-au ales cei mai mulţi pasageri au fost: Bucureşti (cu 141.744 pasageri), Londra (cu 51.870 pasageri), Bergamo (cu 36.947 pasageri), Memmingen (cu 28.862 pasageri) şi Munchen (cu 28.101 pasageri). În 2020, perioada operării curselor charter de […]

Trafic intens pe DN1: Aglomeraţie în Comarnic, pe drumul spre munte

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic au început să se intensifice pe sensul către munte al DN 1 Ploieşti – Braşov, circulându-se în coloană pe raza localităţii Comarnic, judeţul Prahova. În staţiunile montane, se înregistrează valori moderate de trafic, formându-se pe alocuri coloană între Buşteni şi Azuga. Sunt […]

Trafic îngreunat pe DN 6 din cauza ceţii. Ambuteiaje sunt şi la intrarea în Bucureşti

Poliţia anunţă că se circulă cu greutate pe un sector al DN 6, în judeţele Teleorman şi Giurgiu. De asemenea, sunt ambuteiaje în Bucureşti din cauza numărului mare de maşini care vor să intre în capitală.  Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că duminică seara se circulă cu greutate pe DN 6. […]

Ceaţă deasă pe A3 Bucureşti – Ploieşti. Şoferii sunt sfătuiţi să conducă preventiv

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că ceaţa reduce vizibilitatea în trafic sub 50 de metri pe tronsonul kilometric 7-16, al autostrăzii A3 Bucureşti – Ploieşti. Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe […]

Circulaţie fără probleme pe şoselele din România în a doua zi a anului 2021

Se circulă fără probleme sâmbătă dimineaţa, pe şoselele din România. Poliţia anunţă că nu sunt evenimente rutiere pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi. Doar în patru judeţe din Moldova este ceaţă, iar vizibilitatea este redusă. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sâmbătă dimineaţă nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu […]

Aglomeraţie pe Valea Prahovei, pe sensul de mers către Capitală

Centrul Infotrafic anunţă că vineri seara sunt înregistrate valori crescute de trafic pe DN1, Braşov-Bucureşti, pe sensul de mers către Capitală.

Aglomeraţie pe DN1, Bucureşti-Braşov, spre staţiunile montane. Trafic blocat total, în urma unui accident la km. 277

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, s-au format coloane de maşini în Ploieşti, Comarnic şi Buşteni. În toată zona cerul este acoperit, fără precipitaţii, iar carosabilul este parţial umed. Poliţiştii acţionează în trafic pentru fluidizarea circulaţiei. UPDATE ORA 11:10 Traficul este blocat total miercuri pe DN1, în zona localităţii Porumbacu de Jos, judeţul […]

Comisia Europeană recomandă reluarea traficului cu Regatul Unit pentru „călătorii esenţiale”

Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale UE marţi, 22 decembrie, să faciliteze reluarea traficului cu Marea Britanie pentru „călătorii esenţiale” şi „pentru a evita întreruperile lanţului de aprovizionare,” notează Le Figaro.   Recomandarea, care îşi propune să permită a mii de cetăţeni UE şi din Marea Britanie să se întoarcă acasă, va fi discutată […]

Şofer împuşcat de poliţişti în trafic la Botoşani

Poliţia oraşului Flămânzi, judeţul Botoşani, a fost sesizată, joi, de poliţişti din cadrul IPJ Iaşi că se află în urmărirea unei maşini al cărui şofer nu a oprit la semnalele acestora şi există posibilitatea să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice. „Ca urmare a executării focurilor de armă, conducătorul auto a fost rănit, iar autoturismul […]

Trafic restricţionat pe Autostrada Sibiu-Deva în vederea efectuării unor lucrări

Centrul Infotrafic a anunţat că, începând de miercuri, traficul este restricţionat pe două tronsoane ale Autostrăzii Sibiu-Deva în vederea efectuării unor lucrări.

Trafic blocat la graniţa cu Ungaria din cauza unor probleme cu sistemul informatic. UPDATE: Traficul de la graniţa cu Ungaria a fost reluat

UPDATE: Începând cu ora 13.25, autorităţile de frontieră din Ungaria au anunţat că sistemul informatic funcţionează. Traficul prin punctele de frontieră de la graniţa comună a fost reluat. Anterior, autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea că marţi, începând cu ora 9.00 (ora României), sistemul informatic al autorităţilor […]

În ultimele 24 de ore au avut loc în Capitală 12 accidente rutiere şi 13 persoane au fost rănite

În ultimele 24 de ore, în Bucureşti s-au produs 12 accidente rutiere soldate cu 13 persoane rănite uşor, dintre care 2 au fost cu autori necunoscuţi, anunţă Brigada Rutieră din Poliţia Capitalei.

Un oraş, 24 de ore şi 5 accidente rutiere: Ultima zi a fost nefastă pentru şoferii din Bucureşti. Trafic deviat sau restricţionat

Traficul rutier este deviat sau restricţionat parţial, ca urmare a lucrărilor la infrastructura rutieră în zonele: – Şos. Pantelimon – Cora; – Şos. Panduri – Str. Dr. Bagdasar; – Drumul Taberei – Str. Braşov; – Splaiul Independenţei, mai multe puncte de lucru; – Bd. Decebal, tronsonul cuprins între Str. Dristorului şi Piaţa Muncii; – Stadionul […]

Nu e de glumă cu avertizările METEO: Termoizolaţie smulsă de pe bloc de vântul puternic, în Sibiu. FOTO

Echipaje de poliţie şi de la ISU Sibiu intervin, vineri, pe strada Siretului din Sibiu, unde vântul puternic a smuls termoizolaţia unui bloc. Bucăţi de polistiren au ajuns pe carosabil, iar zgomotul puternic i-a speriat pe cei care se aflau în locuinţe. La ora transmiterii ştirii, traficul este restricţionat pentru intervenţia echipajelor de la ISU […]

Trafic intens pe Valea Prahovei, de Sfântul Andrei. Coloane de maşini în Buşteni

Centrul Infotrafic anunţă că la această oră se înregistrează valori crescute de trafic pe DN 1 Ploieşti – Braşov. Astfel, se menţin valori normale pe Centura de Vest, în scădere la Comarnic, km 103+500 – 106 şi intens la Buşteni, cu coloana pe urcare de la km 128+500 şi de la limita cu judeţul Braşov, […]

Prima zăpadă: Se circulă cu dificultate pe mai multe drumuri din România

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că luni dimineaţă se circulă în condiţii de iarnă pe A2 Bucureşti – Constanţa şi pe A4 Ovidiu- Agigea. Ninge pe A2, între localitatea Glina, din judeţul Ilfov şi localitatea Borcea, din judeţul Călăraşi, iar pe alocuri s-a depus un strat subţire de zăpadă. Se acţionează […]

Reorganizări la Tarom: doi oameni cheie în operaţiunile companiei „vor înceta colaborarea cu Tarom“. Operatorul a pierdut 70% din trafic în 9 luni

Tarom a pierdut în primele 9 luni ale anului peste 70% din traficul din 2019 din cauza crizei sanitare, situaţie care se suprapune oricum cu peste o perioadă de mai bine de un deceniu în care firma nu a făcut profit, indiferent de contextul de piaţă.

FOTO Se strică vremea în România. Prognoza meteo pentru weekendul acesta îi pune în gardă pe şoferii din 11 judeţe. Apelul CNAIR

METEO. Vremea în România: Cod galben în 11 judeţe Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa. În aceste zone se vor semnala ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în zona montană. În cea mai mare parte a Carpaţilor Occidentali şi Meridionali va ninge, iar […]

De la „metrul” de autostradă, la primii kilometri. O bucată din Autostrada Moldovei (A7) va fi dată în folosinţă săptămâna viitoare

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că pe varianta ocolitoare a oraşului Bacău, parte componentă a viitoarei autostrăzi a Moldovei, se va putea circula începând de săptămâna viitoare. Obiectivul va fi inaugurat înainte de termen, a precizat demnitarul.

Ministerul Justiţiei: Numele victimelor din dosarele pe trafic de persoane şi trafic de minori vor fi anonimizate

Ministerul Justiţiei a anunţat dezvoltarea unei noi funcţii a aplicaţiei ECRIS care permite anonimizarea numele victimelor infracţiunilor privind traficul de persoane şi traficul de minori.   După anonimizare, numele victimelor vor fi înlocuite cu un text de protejare.   „Funcţia se poate utiliza atât pentru dosarele noi, cât şi pentru dosarele deja înregistrate, care sunt […]

Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, arestat în dosarul de trafic de persoane și proxenetism

Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost arestat, joi seara, în dosarul deschis pentru trafic de persoane și proxenetism. Alături de Bodi, alte șapte persoane au fost arestare preventiv.

Furia unui şofer fără permis, în trafic: A accidentat cu maşina o poliţistă şi a lovit cu pumnii şi picioarele un jandarm

Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile în Ialomiţa, după ce, fiind la volan fără permis, a lovit cu maşina o poliţistă, iar cu pumnii şi picioarele un jandarm. Deşi mirosea a alcool, şoferul a refuzat orice testare.

Restricţii pe A1 şi pe A2 din cauza unor lucrări la infrastructura rutieră

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, miercuri, au loc lucrări de reparaţii la partea carosabilă, circulaţia rutieră fiind restricţionată pe mai multe sectoare de pe autostrăzile A1 şi A2. Astfel, pe A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 81, sensul de mers către Constanţa, se execută lucrări de asfaltare. Banda de urgenţă şi prima […]

Accident grav în Timiş: Cinci răniţi şi trafic blocat în urma unui accident rutier în care sunt implicate trei maşini

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei maşini. Traficul rutier este blocat pe drumul Naţional 6, între Timişoara şi Lugoj.

VIDEO Francezii au profitat de ultimele ore fără restricţii. Joi seară, traficul din jurul Parisului a atins niveluri record

Blocajele din trafic s-au întins pe sute de kilometri (700 km., cumulat) în regiunea Ile-de-France, relatează BBC. De altfel, imaginile surprinse noaptea trecută vorbesc de la sine.  Incredible traffic jam in Paris as people try to leave the city before 9 pm curfew and before confinement begins at midnight. Traffic is barely moving in every […]

METEO, 29 octombrie. Vremea în România: Cod galben de ceaţă în 23 de judeţe. Trafic îngreunat

METEO, 29 octombrie. Cod galben de ceaţă Potrivit meteorologilor, în judeţele Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita, Sibiu, Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Botoşani, Neamţ, Vrancea, Vaslui, Caraş-Severin, Arad, Timiş, Hunedoara, Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud se semnalează, până la ora 10.00, ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m. […]

Trafic intens pe DN1, Braşov-Bucureşti. Poliţiştii recomandă rute alternative

Potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, este aglomeraţie pe sensul de urcare al DN1 Bucureşti-Braşov, fiind formată coloană în mişcare pe raza staţiunilor Buşteni, Azuga şi Predeal. De asemenea, traficul este intens pe sensul către Bucureşti, pe tronsonul kilometric 138 – 132, de la limita cu judeţul Brasov până în staţiunea Buşteni. […]

Restricţii de trafic pe drumurile din România. Şoferii sunt sfătuiţi să evite zonele cu probleme

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, vineri, în funcţie de condiţiile meteorologice, se vor executa lucrări în judeţul Vâlcea care vor afecta traficul rutier după cum urmează: „DN 7, km. 197+700 de metri – km 199+165 de metri, pe raza localităţii Călimăneşti, se lucrează la frezarea părţii carosabile, între orele 07:00 […]

Citroen Ami e electrică, mică şi fâşneaţă. Ai nevoie de mai mult?

Dă-mi voie să-ţi prezint un înlocuitor perfect pentru trotineta ta electrică. E mică, are graţia unui fier de călcat, dar e simpatică şi eficientă. Şi să nu uit, e electrică. Se numeşte Citroen Ami şi e maşina perfectă pentru drumurile de zi cu zi prin traficul obositor din Bucureşti. Poate e puţin cam mult spus […]

Două persoane bănuite de trafic de migranţi de origine vietnameză, reţinute de poliţişti

Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii din Dâmboviţa au făcut joi două percheziţii domiciliare într-un dosar de trafic de migranţi. În urma percheziţiilor au fost ridicaţi aproximativ 10.000 de lei, 6.200 de euro şi 1.300 de dolari. Trei persoane bănuite în acest caz au fost duse la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, unde […]

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă restricţii duminică, pentru desfăşurarea Maratonului Bucureşti

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, Maratonul Bucureşti va avea ca punct de plecare şi de sosire Piaţa Constituţiei. „În acest context, în intervalul orar 08.00 – 14.00, se va alerga pe următorul traseu: Start – Piaţa Constituţiei, Bd. Libertăţii până la intersecţia cu Bd. 13 Septembrie, întoarcere, Bd. Libertăţii, dreapta bretea S.R.I. – Piaţa […]

Doi tineri din Ucraina, reţinuţi pentru trafic de migranţi, au evadat noaptea trecută dintr-un Centru din Maramureş

Atât în Baia Mare, precum şi în tot judeţul Maramureş, au fost instituite filtre, pentru prinderea celor doi ucraineni care au evadat din Centrul de Reţinere şi arestare Preventivă din cdrul IPJ Maramureş. Unul dintre tineri are 1,80 metri înălţime, ochi albaştri, păr blond tuns scurt, iar la momentul evadării acesta era îmbrăcat cu un […]