transport

Transportul în comun va fi utilizat doar de cei care merg la muncă, până la 8,30 dimineaţa. Ce reguli vor mai fi impuse în Cluj

Primarul Emil Boc a anunţat că, după ieşirea din starea de urgenţă, purtarea măştilor de protecţie va fi obligatorie în transportul în comun din Cluj-Napoca, iar acesta va fi utilizat până la ora 8,30 doar de către persoanele care merg la muncă şi cei care au urgenţe medicale, pentru evitarea aglomeraţiei. Emil Boc a declarat, […]

Viceprimarul comunei Deveselu conduce maşina de gunoi: Nu mi-e ruşine

Pui ban pe ban şi faci avere, spune o vorbă din bătrâni. Oameni din popor, edilii din comuna Deveselu, judeţul Olt, au înţeles sensul vorbelor. Aşa că, pe lângă funcţiile de şefi, fac şi munca de jos. Două zile pe săptămână, viceprimarul merge prin sat şi adună gunoiul. În acest timp, şoferul angajat pe maşina […]

Muncitorii români sezonieri se pregătesc de drumul spre Austria. Ce i-a convis să plece în plină pandemie

Ea este Tunde! Are 32 de ani şi este una dintre muncitoarele sezoniere care va pleca în această seară la muncă în Austria, cu un tren special trimis de autorităţile de la Viena. Salariul de 1400 de euro pe lună, a convins-o pe Tunde să îşi lase familia acasă pentru a lucra printre străini. Va […]

GALERIE FOTO Ultimele pregătiri la gara din Timişoara, înaintea plecării trenului cu îngrijitoare pentru Austria

Pregătirile pentru plecarea primului tren special spre Austria se află în plină desfăşurare. În Gara de Nord din Timişoara, jandarmii au activat măsurile de securitate şi culoarele prin care vor trece lucrătorii sezonieri care urmează să se îmbarce pentru cursa specială spre Viena. În această dimineaţă a sosit în gară şi trenul austriacilor care aparţine […]

Marea Britanie investeşte 2 miliarde de lire pentru a încuraja ciclismul şi mersul pe jos cu scopul de a evita aglomerările din transportul public

Marea Britanie a anunţat un pachet de două miliarde de lire sterline care are ca scop încurajarea ciclismului şi a mersului pe jos, relatează CNN.

Modul în care vei călători după 15 mai. Recomandări pentru transportatori şi hoteluri

Institutul Naţional de Sănătate Publică a formulat pentru dezbatere publică recomandările pentru activitatea transportului public de pasageri şi funcţionarea hotelurilor în perioada stării de alertă. Companiile de transport public care duc călători pe raza oaşelor, a ţării sau au curse internaţionale vor marca cu verde locurile permise pentru transportul pasagerilor. Aceiaşi recomandare urmează a fi […]

CFR anunţă că va transporta muncitori români către Austria: „Sunt pregătite trenuri speciale”

CFR Călători va începe să transporte muncitori români către Austria începând de mâine, potrivit unui comunicat de presă emis de companiei.

Jurnal de salvator. Intervenţie la o familie de 6 persoane confirmate cu COVID-19

Pe Ştefan îl ştii deja. El lucrează pe echipajele de prim-ajutor din cadrul Isu Bucureşti-Ilfov. În ultimele 24 de ore a făcut parte dintr-un echipaj care transportă persoanele confirmate cu COVID-19. Ştefan a preluat o familie cu 6 membri pentru care a fost confirmată infecţia cu coronavirus. Printre aceste persoane, o străbunică de 84 de […]

Convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare trimise de România în Republica Moldova / Reacţia premierul Orban: E un gest normal şi sper să nu încerce unii să politizeze acest gest

Cele mai importante declaraţii făcute de premierul Ludovic Orban: Pe 6 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, a avut loc trecerea liberă a Prutului, a frontierei dintre România şi fosta Uniune Sovietică. O manifestaţie cunoscută drept ‘Podul de flori’, a fost simbolul legăturilor puternice de fraternitate.   Guvernul României face un gest umanitar, […]

Cât câştigă în realitate un poliţist local. Un agent şi-a publicat fluturaşul şi îl acuză pe ministrul Marcel Vela de dezinformare în masă

Ministrul de interne Marcel Vela a afirmat în weekend că trebuie luate măsuri privind o "delimitare clară între Poliţia Naţională şi Poliţia Locală". Acesta a reclamat faptul că "un poliţist care păzeşte un parc din Timişoara câştigă 8-9.000 RON pe lună".

Jurnal de salvator| Ştefan Baută, pompier ISU, impresionat de cazul unei fetiţe de 10 ani, cu COVID-19, dusă la spital

Pe Ştefan Baută îl ştii de câteva săptămâni. E pompierul de la ISU Bucureşti-Ilfov, care povesteşte cum a decurs fiecare tură de intervenţii pe care a avut-o. De data aceasta a avut 9 misiuni în 24 de ore, dar una l-a impresionat mai tare. Ştefan a dus la spital o fetiţă de doar 10 ani, […]

Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în transportul public din Spania. Anunţul premierului Pedro Sanchez

Autorităţile spaniole au anunţat sâmbătă că purtarea măştilor de protecţie va fi obligatorie în transportul public din ţară începând de luni, ca o primă măsură după relaxarea mai multor restricţii, potrivit BBC.

Jurnal de salvator. 14 intervenţii la cazuri confirmate de COVID-19 şi 16 ore de lucru continuu

Ştefan s-a întors cu forţe proaspete la muncă. Asta, după ce şi-a vizitat soţia pe care nu a mai văzut-o de aproximativ o lună. „A fost o revedere după o lună de zile, nu am putut să luăm contact fizic, am încercat să ne protejăm şi să îi protejez pe ei, pentru că acolo se […]

Transport de 90 de mii de măşti de protecţie. O navă a Forţelor Aeriene Române a decolat azi, cu destinaţia Spania

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a decolat azi dimineaţă, de la Baza 90 Aeriană Otopeni spre Madrid  pentru a transporta 90 mii de măşti de protecţie tip FFP 2, transmite IGSU.   Materialele sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19 achiziţionate de către ţara noastră pe baza unui […]

Wizz Air devine primul operator de transport care reia zborurile dinspre Marea Britanie către Ungaria, Portugalia şi Spania

Întrucât aeronavele aparţinând giganţilor aerieni easyjet, Ryanair şi British Airways, sunt obligate să rămână la sol din cauza pandemiei, viitorul industriei pare sumbru. Însă Wizz Air un operator de transport bugetar permite acum pasagerilor să se ajungă în oraşele din estul Europei cu doar 26 de lire sterline. Pasagerii Wizz Air au început să călătorească, […]

Un avion al Tarom a adus peste 1,3 milioane de materiale medicale de protecţie din China pentru spitale

Un avion al Tarom a adus din China primul transport de materiale medicale de protecţie pentru spitalele din judeţul Cluj. Este vorba de peste 1,4 de echipamente de protecţie pentru spitalele locale printre care măşti chirurgicale, mănuşi şi bonete, dar şi combinezoane şi ochelari.  Aeronava Boeing 747-800 a decolat în cursul dimineţii din Shanghai şi […]

Hurezeanu: Nu se cunosc firmele la care lucrează muncitorii români în Germania. Transportul lor se face cu acordul autorităţilor române

În Germania lucrează aproximativ 700.000 de muncitori români. Cei mai mulţi dintre aceltia locuiesc chiar în Germania, în timp ce sezonierii vin şi pleacă, a spus Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, marţi, la „Marius Tucă Show”.    „Nu avem cunoştinţe despre firmele la care lucrează. E un proces între două platforme de interes private. […]

Transportul în comun, după ridicarea stării de urgenţă: Măsurile de protecţie pe care toţi călătorii trebuie să le respecte

Poate te-ai întrebat şi tu cum te vei proteja de COVID 19 după ridicare stării de urgenţă. Sigur ai văzut şi tu imaginile cu sute de oameni înghesuiţi pe peronul de la metrou în Capitală. Şi totuşi ce poţi face să nu te îmbolnăveşti? „Vom purta mască în mod obligatoriu, vom încerca să evităm gesturile […]

Cum vom călători după pandemie? Zborurile nu se vor relua în acelaşi timp spune Comisia Europeană

  După pandemie, Europa se va pune din nou în mişcare în etape. Potrivit Comisiei Europene, nu ne putem aştepta ca la nivel european, zborurile şi călătoriile să se reia în acelaşi timp, ci depinde de fiecare stat membru în parte şi de situaţia sanitară naţioanlă. „Este important ca transportul să fie reluat cât mai […]

Peste 20.000 de oameni au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

Aproximativ 20.100 persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 14.300 mijloace de transport au trecut frontiera în ultimele 24 de ore. Pe sensul de intrare au fost 9.300 persoane cu 6.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 10.800 persoane cu 7.700 mijloace de transport.

După culegătorii de sparanghel, pleacă din ţară şi îngrijitorii! Aceştia vor fi transportaţi cu trenul

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi Karoline Edtstadler, ministrul Afacerilor Europene din Austria au discutat luni situaţia îngrijitorilor sociali în contextul restricţiilor generate de pandemia COVID-19. Ministrul Lucian Bode a prezentat părţii austriece câteva consideraţii cu privire la faptul că Guvernul României garantează libera circulaţie a cetăţenilor, că în ţara noastră s-a decretat, […]

300.000 măşti chirurgicale descoperite la ieşirea din ţară. Urmau să ajungă în Germania

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au indisponibilizat 300.000 măşti chirurgicale ce urmau să ajungă în Germania, acestea urmând să fie distribuite gratuit locuitorilor judeţului Satu Mare. Reprezentanţii Prefecturii Satu Mare au anunţat, vineri, că măştile erau transportate în două autoutilitare conduse de şoferi din Maramureş şi Bihor. ”Poliţiştii de […]

Transportul intracomunitar, blocat pentru firmele româneşti: pierderi de 3 miliarde de euro

Şoferii firmelor româneşti de transport sunt opriţi la vamă de către reprezentanţi ai autorităţilor germane şi austriece. În acelaşi timp, alte firme internaţioanale transportă românii la muncă în străinătate. Germania este cel mai important partener economic al României. Autorităţile germane nu îi lasă însă pe şoferii români, angajaţi ai firmelor româneşti în străinătate, să intre […]

UE elaborează un plan de reluare a transporturilor. Adina Vălean: Distanţarea socială va trebui aplicată în continuare

Uniunea Europeană elaborează un plan de facilitare a reluării transporturilor, inclusiv a celui aerian, fiind prevăzute reguli de distanţare şi dezinfectare, afirmă comisarul UE pentru Transporturi, Adina Vălean, precizând că măsurile vor fi prezentate la jumătatea lunii mai.

Industria alimentară din România este stabilă: Totul e în regulă. A fost vârful din perioada de început. Lucrurile au revenit la normal

Sorin Minea, preşedinte Romalimenta: Nu ştiu unde va fi foamete, poate, nu ştiu, habar nu am, dar nu în zonele astea şi nu acum, nu văd niciun motiv. Transportatorii spun că la acest moment au fost depăşite dificultăţile pentru importurile de alimente. Radu Dinescu, Uniunea Transportatorilor: Au fost nişte situaţii legate de Italia, dar în […]

STB trimite în şomaj tehnic 2.000 de angajaţi. Viceprimarul capitalei: „Conducătorii auto vor lucra 4 zile din 5”

Societatea de Transport Bucureşti (STB) trimite în şomaj tehnic aproximativ 2.000 de angajaţi.

Circa 6.400 persoane şi 4.500 de maşini au intrat în ţară în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 13.700 persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 8.900 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 6.400 persoane şi 4.500 de maşini.   În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 13.700 persoane, cetăţeni români şi […]

Jurnal de salvator. Cine sunt persoanele în costum de protecţie care transportă pacienţii confirmaţi cu COVID-19

 „De fiecare dată când ajungem în serviciu, ne preluăm echipamentele şi autospeciala, le verificăm”  Aşa începe fiecare zi de muncă pentru Ştefan, plutonier în cadrul ISU Bucureşti Ilfov. În ultima tură, el a avut 2 intervenţii COVID-19. A lucrat pe ambulanţa de terapie intensivă şi a intervenit la cele mai grave cazuri. Plutonier adjutant Ştefan […]

O aeronavă Blue Air a livrat 13 tone de materiale medicale în România

Operatorul naţional Blue Air a adus în ţară din China 13 tone de materiale medicale. Avionul cargo a venit din Shenzhen şi a aterizat pe Otopeni miercuri după-amiază. „Este primul transport, mai avem altele contractate în perioada următoare, aproape zilnic, începând de vineri. Avem un număr de 30 de transporturi pe care trebuie să le […]

FOTO | Al treilea transport de echipamente de protecţie din Coreea de Sud a ajuns, miercuri, în România

Al treilea transport de echipamente medicale de protecţie a ajuns în România. 45 de tone de combinezoane medicale au fost aduse în ţara noastră de o aeronavă C-17 GlobeMaster III. Avionul este unul care aparţine NATO, care a decolat de pe baza aeriană Papa din Ungaria. Solicitarea de transport a fost făcută de Ministerul Apărării […]

Decizia Guvernului: ce se va întâmpla cu punctul de frontieră Nădlac 2

Dacă vrei să te întorci în ţară, trebuie să ştii că punctul de frontieră Nădlac 2 nu o să mai fie destinat transportului de persoane. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat în şedinţa de guvern de azi că Nădlac 2 va fi destinat exclusiv transportului de marfă. Totodată, declaraţia pe propria răspundere pentru transporatorii […]

Traficanţi în vremea pandemiei. Droguri de 30 milioane $, capturate de americani. Modul ingenios în care erau transportate

Agenţii federali americani au făcut o captura de aproape 2 tone de droguri, dintre care mai mult de un sfert este cocaină.

Al doilea transport cu echipamente medicale din Coreea de Sud ajunge sâmbătă în România

Ministerul Apărării Naţionale a cerut desfăşurarea unei noi misiuni aeriene de urgenţă, pentru transportul a încă aproximativ 45 de tone de echipament medical de la Seul la Bucureşti. Echipamentele constă în alte 100.000 de combinezoane de protecţie şi vor ajunge sâmbătă pe Aeroportul Otopeni.    Cele două zboruri solicitate de Ministerul Apărării Naţionale cu aeronave […]

Coronavirusul blochează transporturile, o industrie de miliarde de euro. „Avem nevoie de câteva facilităţi”

Coronavirusul nu îmbolnăveşte doar oamenii, ci şi economia. Zeci de afaceri au de suferit, printre ele şi transporturile, o industrie de peste 6 miliarde de euro. De când au intrat în vigoare restricţiile de circulaţie, transportul rutier de călători e aproape inexistent. Firmele nu mai au solicitări, aşa că şi-au trimis angajaţii în şomaj. Un […]

Transportul public a fost interzis în Iaşi. Există şi câteva excepţii

Primarul Iaşului a decis interzicerea folosirii transportului public, măsura urmînd a intra în vigoare de miercuri. Decizia are şi câteva excepţii, informează corespondentul MEDIAFAX.

Transportul public din Kiev a fost restricţionat din cauza pandemiei de coronavirus

Primarul oraşului Kiev, Vitali Klitschko, fost campion WBC la categoria supergrea, a restricţionat transportul public din oraş. Măsura intră în vigoare luni şi face parte dintr-un set de măsuri dure în lupta împotriva coronavirusului.

Decizia Tarom, în plină criză COVID-19. Îşi închiriază flota pentru transporturi aeriene de marfă şi de persoane

Compania aeriană Tarom îşi închiriază cinci aeronave pentru transporturi aeriene de tip charter şi cargo, potrivit unui anunţ de pe site-ul companiei.

Transportul deşeurilor neafectat de coronavirus. Încă şapte containere au fost găsite în portul Constanţa

În Portul Constanţa au fost descoperite încă şapte containere de deşeuri, pe lângă celelalte 26 identificate săptămâna trecută de Garda de Mediu. Toate veneau din Marea Britanie şi urmau să ajungă la firme de reciclare din judeţul Ilfov.

În Iaşi mijloacele de transport în comun vor circula cu un program restâns

Programul mijloacelor de transport în comun din Iaşi a fost limitat, în urma unei decizii a Comitetului local pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, tramvaiele şi autobuzele vor circula numai între anumite ore.

Bădulescu: Numărul celor care folosesc transportul public a scăzut cu 20%

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, spune că fluxul de călători care folosesc transportul în comun a scăzut cu 20 la sută, însă nu va exista nicio măsură de anulare a transportului public.