turism

În noiembrie, plecările turiştilor români în străinătate au crescut cu peste 92%

Comparativ cu luna noiembrie 2020, în luna noiembrie 2021, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au crescut cu 78,7%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 92,7%, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Unde petrec românii Revelionul. Liban, o destinaţie căutată de turişti

Tot mai mulţi români aleg să îşi petreacă Revelionul în circuite, printre cele mai vândute fiind cele din Panama - Costa Rica, Mexic, Liban sau Tunisia, potrivit consultanţilor unei agenţii de turism.

Covasna a fost desemnată cea mai bună destinaţie spa din România, la Gala Termalia Awards 2021

Judeţul Covasna a câştigat premiul pentru „Cea mai bună destinaţie spa din România 2021/Best spa destination 2021” în cadrul galei de decernare a premiilor Termalia 2021, evenimentul de referinţă al industriei spa şi de turism medical din România.

Job de vis: 85.000 de dolari pentru a călători în lume timp de un an

O companie de asigurări vrea să plătească un influencer de turism în devenire cu 85.000 de dolari pentru a călători în lume timp de un an, scrie CNBC.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: Salariaţii din privat pot primi vouchere de vacanţă

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a anunţat că salariaţii din privat pot primi vouchere de vacanţă. Valoarea maximă a acestora poate ajunge la 13.800 lei, a precizat reprezentantul Guvernului.

Cât cheltuieşte în medie un turist străin în România? Iată ce arată datele INS

Călătoriile în scop particular au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 52,3% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul III 2021, cheltuielile acestora reprezentând 48,4% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, pelerinaj religios, tranzit şi alte […]

Când revin voucherele de vacanţă. Vor fi emise pe suport magnetic

Tichete de vacanţă noi vor fi pe suport magnetic, pe card, a declarat, miercuri seara, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu.

Cum se va aplica a doua schemă de ajutor pentru HORECA. Răspunsul dat de Ministerul Turismului

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului poate aplica a doua schemă de ajutor pentru HORECA, a spus, miercuri, ministrul de resort, Constantin Daniel Cadariu. Aceasta se va aplica în funcţie de buget.

Preţuri Revelion: Trei zile în Poiană cât o săptămână în Dubai

Tarifele pentru un sejur de trei zile în Poiana Braşov de Revelion ajung chiar şi la 12.000 lei în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, conform booking.com. Cu aceeaşi sumă, un turist îşi poate petrece un sejur de şapte zile în Dubai cu o cazare la hotel de patru stele în aceeaşi perioadă, scrie ZF.

O ţară din Oceania primeşte turişti după aproape 2 ani

Fiji, ţara insulară din Oceania, şi-a deschis graniţele, după ce, în martie 2020, a decis să închidă din cauza coronavirusului. Primii turişti care au ajuns în ţara insulară din sudul Pacificului au venit din Australia.

Ţara care se redeshide după aproape doi ani de izolare

Cu aproximativ 90% din adulţii din Fiji acum complet vaccinaţi, insula Pacificului şi-a redeschis graniţa pentru turiştii dintr-un număr de ţări. „Să văd avionul Fiji Airways plin şi să-i întâmpinăm astăzi pe aceşti turişti a fost uimitor. A fost un sentiment grozav şi mă bucur că am fost acolo personal”,a declarat pentru Reuters directorul al […]

Industria turismului îşi revine. Italia, Spania şi Marea Britanie, în topul preferinţelor românilor

Industria turismului îşi revine. Turiştii români îşi rezervă destinaţiile pentru vacanţele viitoare, în top fiind Italia, Spania şi Marea Britanie, însă, chiar dacă dorinţa de a călători se apropie de nivelul anului 2019, industria aeronautică se confruntă în continuare cu multe anulări.

Voucherele pentru vacanţă pentru minimum 5 ani sunt la mare căutare

Reintroducerea voucherelor pentru vacanţă sunt bine văzute de organizaţiile din industria ospitalităţii, care recomandă o formulă îmbunătăţită. Touroperatorii spun că acestea ar trebui să fie introduse pe termen de minimum 5 ani.

Turiştii români au dat năvală în Turcia, în 2021. Cifrele ne situează în Top 10

În primele şapte luni ale acestui an, peste 238.000 de români şi-au făcut vacanţele în Turcia, astfel că românii se află pe locul zece în topul turiştilor străini care şi-au făcut vacanţele pe teritoriul statului turc, conform informaţiilor TURSAB – Agenţia Naţională a Agenţiilor de Turism din Turcia, scrie ZF. Cei mai mulţi turişti străini […]

Cum omoară pandemia turismul: cei care aveau de gând să vină în România au anunţat că renunţă

România îşi pierde şi bruma de turişti străini care o vizitau anual în faţa noului val COVID-19, dar mai ales din cauza nepăsării grave a celor care trebuiau să aibă grijă de turismul românesc, spun tour-operatorii. Odată cu intrarea României pe lista roşie a incidenţei cazurilor de COVID-19 şi creşterea alarmantă a deceselor din cauza […]

Top destinaţii exotice pentru Revelion. Ce ţări preferă românii

Turiştii români fac rezervări de Revelion mizând pe faptul că nu vom mai trece printr-un lockdown total sau parţial. În topul destinaţiilor exotice se află Egipt şi Mexic, iar în cel intern Poiana Braşov, Valea Prahovei, Sibiu şi Maramureş.

Număr record de turişti români în Bulgaria. Câţi au ales să-şi petreacă sejurul la vecini

Numărul turiştilor români care au ajuns în vara acestui an în Bulgaria a ajuns la 461.000, de aproape 3 ori mai mulţi decât în anul precedent şi cu 50% mai mulţi decât în 2019.

3 din 10 români, dispuşi să plătească mai mult pentru vacanţe în ţară, dacă sunt condiţii de 5 stele

Jumătate dintre români îşi doresc condiţii de cinci stele în ţară, iar trei din zece români ar fi dispuşi să plătească mai mult pentru o vacanţă în România dacă ar fi disponibile servicii de calitate, potrivit unui studiu.

Turiştii români pot călători în Israel. Care sunt condiţiile de intrare

Israelul, ţara unde aproximativ 65% din populaţie a fost vaccinată împotriva coronavirusului, anunţă noi condiţii pentru accesul în ţară de turiştilor străini, în condiţiile în care autorităţile au decis la finalul lunii august administrarea dozei a treia de vaccin. Primirea turiştilor are loc după mai mult de 1 an şi jumătate de la închiderea graniţelor […]

Proprietarii Marmorosch, cel mai nou hotel de cinci stele: „Centrul Vechi oferă cel mai bun mix de leisure şi business” Cât au investit până acum în hotelurile pe care le deţin

Grupul Apex Alliance din Lituania, controlat de mai mulţi antreprenori lituanieni printre care şi Nerijus Numavicius, considerat a fi cel mai bogat om din statul baltic, care deţine pe piaţa locală cinci hoteluri, aşteaptă un grad de ocupare de cel puţin 60% până la final de an la hotelul Marmorosch din Centrul Vechi

Cum luptă vietnamezii cu pandemia. Insula Phu Quoc primeşte doar 3.000 de turişti pe lună

Aşa cum a făcut Thailanda cu Phuket, programul-pilot de şase luni al Vietnamului va avea parte de turism limitat la Phu Quoc, pentru a reduce riscul transmiterii virusului în ţară. Până la sfârşitul anului, vizitatorii vor fi limitaţi la un număr de 3.000 pe lună şi numai cei care sosesc cu zboruri charter. Totodată, numai […]

În iulie 2021, turiştii români au cheltuit în vacanţele din străinătate peste 500.000 de euro

Românii au lăsat în afară circa 561 milioane euro, fiind peste nivelul înregistrat în iulie 2019, cel mai bun an pentru turism, de 452 mil. euro. Lunile de vară din acest an au fost cu mult mai bune decât cele de anul trecut, dar şi faţă de vara anului 2019, ţinând cont că românii au […]

Iulie, cea mai bună lună. Cât au cheltuit românii pe vacanţe în afara ţării şi cât au cheltuit turiştii străini la noi în ţară

În primele şapte luni ale acestui an, românii au cheltuit pe vacanţe în afara ţării circa 2,2 miliarde euro, pe când turiştii străini au lăsat doar 1,2 miliarde euro în România.

Bill Gates cumpără lanţul hotelier Four Seasons cu 2,2 miliarde de dolari

2,2 miliarde de dolari pentru a prelua turismul de lux. De cealaltă parte a mesei s-a aflat prinţul sud-african Alwaleed bin Talal, care şi-a vândut jumătate din participaţia la Four Seasons Holdings în schimbul celor 2,2 miliarde de dolari oferite în numerar de Gates. Cu acţiunile achiziţionate de la Alwaleed, magnatul american creşte astfel de […]

STUDIU Turiştii au căutat în acest an zone care în trecut nu erau pe harta turistică a României. Lista destinaţiilor

Potrivit unui studiu realizat de platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro, anul acesta turiştii s-au orientat şi spre destinaţii care în urma cu câţiva ani nici nu existau pe harta turistică a României. Pe listă sunt localităţi din Maramureş, Harghita, Braşov, Cluj şi Covasna care în trecut nu aveau activităţi turistice. În zonele menţionate, au apărut […]

Un oraş turistic important va impune o taxă de vizitare. Suma pe care o vor plăti turiştii din 2022

Au fost propuse mai multe măsuri pentru controlul turismului în oraşul italian Veneţia, cum ar fi un sistem de rezervare online şi o taxă de intrare în oraş, potrivit Independent. Taxa propusă va fi între 3 şi 10 euro, în funcţie de sezon. Locuitorii oraşului, rudele lor şi copiii sub şase ani nu vor plăti această […]

Cererea pentru litoralul românesc s-a dublat faţă de 2020

Numărul rezervărilor în staţiunile de la malul mării s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, gradul de ocupare fiind de peste 50% a locurilor din hoteluri şi pensiuni, conform unei analize a agenţiei de turism Litoralulromânesc.ro.

VIDEO Vacanţă întreruptă de incendiu: mai mulţi turişti au ajuns la spital, după ce casa închiriată a luat foc

Potrivit ISU Tulcea, pompierii au fost alertaţi prin apel la 112 marţi dimineaţa, în jurul orei 4:30, cu privire producerea unui incendiu la o casă cu regim de închiriere în comuna Jurilovca. La faţa locului au intervenit voluntarii de la SVSU Jurilovca, dar şi pompieri ai ISU cu 3 autospeciale de lucru cu apă şi […]

Un angajat din zece a plecat din turism în 2020. Industria HoReCa a numărat doar 165.000 de angajaţi

Unu din zece angajaţi din turism a plecat din această industrie în 2020, astfel că piaţa turistică locală a numărat anul trecut doar 165.000 de angajaţi, conform calculelor ZF realizate pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

În vacanţă, fără grija cursului valutar fluctuant. Sfaturi financiare pentru turişti

Când eşti în vacanţă şi vrei să scoţi bani, nu te arunca la primul bancomat. Doar tu eşti în concediu, nu şi cursul valutar. Comisioanele îţi pot strica bugetul pentru vacanţă.   Adrian Asoltanie, trainer financiar, îţi spune cum să ai grijă de banii tăi:   „Aleg să plec cu mai bine de 50% din […]

Ce înseamnă zborul lui Richard Branson pentru viitorul turismului spaţial. Elon Musk şi-a cumpărat bilet de 250.000 de dolari

Richard Branson a atins marginea spaţiului şi s-a întors cu bine pe Pământ, călătorie care marchează un punct de cotitură în cursa antreprenorilor miliardari care vor să creeze o industrie a turismului spaţial, notează The Wall Street Journal. Zborul încheiat duminică de Branson şi alţi cinci membri ai echipajului a reuşit astfel să ofere credibilitate […]

FOTO Aplicaţie pentru turism în locul cu cel mai mare lac sărat helioterm din Europa, aflat în România

Primăria Oraşului Sovata şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sovata au prezentat publicului aplicaţia Visit Sovata, care are drept scop promovarea atracţiilor turistice din Sovata. Este vorba despre o aplicaţie pentru telefoane mobile, care să atragă atenţia turiştilor asupra frumuseţilor naturale, patrimoniului construit şi a diversităţii culturale care merită să fie descoperite şi […]

European Best Destinations, top al Comisiei Europene. Sibiul este pe lista destinaţiilor de neratat în 2021

„Sibiul a fost inclus în topul destinaţiilor europene de neratat pentru anul 2021, conform European Best Destinations. Capitala Europeană a Culturii (2007) a fost inclusă în clasament în urma votului publicului din peste 190 de ţări”, scriu, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Comisiei Europene. Cei de la Comisia Europeană amintesc şi de Summitul informat din […]

Impactul pandemiei asupra turismului. În Corfu, numărul de turişti români a scăzut cu 90% în 2020

Declinul este printre cele mai puternice în contextul în care în total au existat 335.000 de oameni care au ajuns aici, faţă de 1,3 milioane în 2019. Declinul a fost astfel de 75% la nivel total. Cele mai importante pieţe pentru Corfu sunt Marea Britanie (-70%), Germania (-66,5%) şi Polonia (-77%). Britanicii reprezintă însă aproape […]

Veşti bune: Transfăgărăşanul s-a deschis circulaţiei

Circulaţia pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă, s-a deschis luni. Traficul va fi permis doar ziua. Şoferii sunt avertizaţi că în zonă sunt mulţi urşi.

Teatrele de pe Broadway îşi revin după pandemie. Persoanele nevaccinate protestează că nu au acces la spectacole

New York-ul nu este la fel fără luminile de pe Broadway, dar speranţa este la orizont pentru industrie şi pentru spectatori. Teatrul Broadway a fost un mare motor al turismului în oraş. Aproximativ 65% din intrările la teatru între 2018 şi 2019 au fost turişti: 46% din afara oraşului New York şi 19% din alte […]

1.300 de români afectaţi, după ce o agenţie de turism din Grecia şi-a suspendat activitatea

Ministerul Economiei a anunţat că s-a autosesizat după ce o agenţie de turism din Grecia şi-a suspendat activitatea, iar peste 1.300 de români au fost păgubiţi.

Românii nu au ocolit Germania nici măcar în pandemie

Pandemia a adus veniturile din turism ale Germaniei aproape de punctul în care se afla în anul 1993, transmite Organizaţia Germană pentru Turism. Dacă în perioada 1993 – 2020, turismul în Germania a înregistrat recorduri anuale consecutive şi creştere totală de peste 159%, anul trecut numărul total al înnoptărilor înregistrate a fost de 32 milioane. […]

Minivacanţa de Rusalii. Românii iau cu asalt Valea Prahovei. Care este gradul de ocupare în staţiuni

Dacă vrei să mergi în vacanţă de Rusalii, îţi recomand să te grăbeşti cu rezervarea. Hotelierii din Valea Prahovei au fost luaţi cu asalt de cereri. Gradul de ocupare din prezent este de 75%, conform Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului.    Ionuţ Lificiu este antreprenor şi are o pensiune în Predeal. Nu mai are […]

Prima ţară din lume care a ridicat toate restricţiile impuse de Covid-19

Ministerul israelian al Sănătăţii confirmă anularea restricţiilor impuse de Coronavirus începând cu luna iunie 2021, ca urmare a succesului înregistrat de programul de vaccinare la nivel naţional. Numărul actual de cazuri zilnice (bazat pe o medie săptămânală) a scăzut de la 8.600 în vârful crizei sănătăţii la doar 27 săptămâna aceasta, cu 510 infecţii active. […]