ubs

O bancă prezentă în România, eliminată de pe „lista greilor” de către FSB

UniCredit şi Credit Suisse au fost eliminate din lista băncilor cu importanţă sistemică, în timp ce pe lista intrărilor se află China Bank of Communications.

UBS, cea mai mare bancă a Elveţiei, profit record după ce a preluat Credit Suisse

UBS a raportat cel mai mare profit trimestrial înregistrat vreodată de o bancă, după ce a acumulat un câştig de 29 de miliarde de dolari legat de preluarea Credit Suisse, scrie Financial Times, citat de ZF.

40.000 de bancheri ar putea rămâne fără un loc de muncă

Salvarea Credit Suisse de către UBS ar urma să ducă la zeci de mii de concedieri, sectorul financiar elveţian pregătindu-se deja pentru o lovitură puternică din cauza acestei preluări controversate.

Investitorii se tem că preluarea Credit Suisse de către UBS nu va pune capăt crizei din sector

Investitorii şi strategii de investiţii consideră că perturbările din pieţele financiare globale ar putea continua chiar şi după acordul prin care UBS va prelua Credit Suisse sau după măsurile prin care băncile centrale încearcă să sporească lichiditatea dolarului.

Americanii dezamorsează bomba elveţiană: UBS cumpără Credit Suisse cu două miliarde de dolari

UBS a fost de acord să cumpere Credit Suisse după ce şi-a majorat oferta la peste două miliarde de dolari, autorităţile elveţiene fiind pregătite să modifice legislaţia ţării pentru a evita un vot al acţionarilor, scrie Ziarul Financiar, care citează publicaţia britanică Financial Times.

Tranzacţie-fulger: UBS va cumpăra Credit Suisse cu un miliard de dolari

UBS s-a oferit să cumpere Credit Suisse pentru 1 miliard de dolari, iar autorităţile elveţiene plănuiesc să modifice legislaţia ţării pentru a ocoli un vot al acţionarilor privind tranzacţia, în timp ce se grăbesc să finalizeze o tranzacţie înainte de luni, scrie FT, potrivit zf.ro.

Credit Suisse, UBS şi autorităţile de reglementare din Elveţia se grăbesc să ajungă la un acord

Credit Suisse, UBS şi autorităţile de reglementare din Elveţia se grăbesc să ajungă la un acord privind fuziunea istorică a celor mai mari două bănci elveţiene, anunţă Ziarul Financiar.

Ce spune un economist de talie mondială: Criptomonedele nu pot funcţiona ca monede de schimb din cauza unei „erori fundamentale”

Criptomonedele ar putea să nu reuşească niciodată să intre în circulaţie ca monede de schimb, conform economistului-şef al diviziei Global Wealth Management din cadrul UBS, citat de Reuters. „Eroarea fundamentală” intrinsecă a criptomonedelor vine din faptul că oferta nu poate fi redusă atunci când cererea se prăbuşeşte. Ceea ce înseamnă că nu pot fi considerate […]