usr

CCR va dezbate sesizarea pe buget depusă de USR pe 29 decembrie

Conform USR, în sesizare a fost invocată încălcarea prevederilor constituţionale privind: 1) Egalitatea în faţa legii, prin nealocarea de resurse financiare proporţionale cu necesităţile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor şi algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. 2) Dreptul la învăţătură, prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local şi […]

USR a depus la CCR sesizarea privind legea bugetului pentru 2022

USR a anunţat că a depus la Curtea Constituţională sesizarea care priveşte legea bugetului pe 2022. „Acest buget încalcă un principiu important din Constituţie: egalitatea în faţa legii”, spune Dan Barna.

Scrisoare deschisă către Iohannis. Ioana Mihăilă şi Vlad Voiculescu cer menţinerea obligativităţii certificatului la locul de muncă

Mihăilă şi Voiculescu speră că preşedintele nu s-a speriat de „agresivitatea cu care s-a protestat, la Parlament, împotriva acestei legi. Sunteţi şeful politicii de securitate a României, ar fi extrem de grav să cedaţi doar de la atât. Trebuie să găsiţi tăria de a face ce trebuie, tărie pe care au avut-o atâţia lideri europeni!” […]

Un deputat USR spune că s-au împlinit predicţiile lui Corneliu Coposu? ”Blestemul României după 20-25 de ani este că F.S.N. să se afle la stânga, şi la dreapta eşichierului politic”

Deputatul USR Bogdan Rodeanu critică decizia PSD şi PNL de a nu accepta niciun amendament depus de USR la bugetul pe 2022: „Aidoma FSN-ului, coaliţia de guvernare actuală are obiceiul să marginalizeze opoziţia”.

USR atacă la CCR legea bugetului de stat pentru 2022: un buget al clientelismului iresponsabil şi al discriminării pe criterii politice

USR a anunţat că va ataca la CCR legea bugetului de stat pentru 2022, definit drept un buget al clientelismului iresponsabil şi al discriminării pe criterii politice

USR se împotriveşte proiectului de buget. Reacţia acidă a parlamentarilor: Minciună şi hoţie

USR anunţă, miercuri, că nu va vota proiectul de buget pentru anul 2022, pe care îl consideră unul al minciunii şi hoţiei: bugetul Administraţiei Prezidenţiale creşte cu 23% - „s-o fi scumpit golful”, iar pentru agenţii ale statului se cumpără bolizi de lux - „nu le place să meargă cu Logan”.

Ion Cristoiu: O Diversiune anti-AUR a Puterii PNL-PSD care n-a făcut altceva decât să crească AUR în sondaje

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că asaltul Parlamentului de către contestatarii introducerii certificatului verde a fost, de fapt, o diversiune, pusă la cale cu ajutorul presei puterii pentru a compromite AUR, dar care a avut efect invers deoarece partidul condus de George Simion a căpătat în urma protestului o aură de erou. Redăm integral editorialul publicat […]

USR va ataca la Curtea Constituţională numirea lui Alexandru Stănescu: „Au transformat ANRE într-o afacere de familie”

Reprezentanţii USR au anunţat, marţi, că vor sesiza Curtea Constituţională pe tema numirii lui Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, în conducerea ANRE.

Dan Barna anunţă că USR va sesiza Comisia Europeană în cazul judecătorului Cristi Dănileţ – exclus după ce a postat pe TikTok

USR va sesiza Comisia Europeană în legătură „cu decizia absurdă a Consiliului Superior al Magistraturii de a-l elimina din sistem pe judecătorul Cristi Danileţ”, anunţă vicepreşedintele Uniunii Dan Barna.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, acuzat că înjură consilierii locali

„USR Baia Mare critică derapajele primarului oraşului, Cătălin Cherecheş, care şi-a făcut un obicei din a-i înjura şi jigni pe consilierii locali USR în şedinţele Consiliului Local. Limbaj neadecvat, lipsă de respect, intimidări, înjurături – acestea sunt singurele răspunsuri pe care le dă primarul Cătălin Cherecheş atunci când consilierii USR îşi exprimă punctele de vedere […]

Încă un derapaj grav din partea lui George Simion: „Nu votaţi USR că sunt poponari”

Copreşedintele partidului  AUR George Simion a fost sâmbătă, 11 decembrie 2021, la Galaţi. Cu această ocazie a fost filmat în timp ce a comis un derapaj grav la adresa membrilor USR.  Liderul AUR le-a spus celor să nu voteze cu USR pentru că în acest partid „sunt poponari”. George Simion e recunoscut de simpatizanţii săi […]

USR îl cheamă pe Florin Roman în Parlament să dea explicaţii despre presupusul plagiat/ „Nu are ce căuta în fruntea acelui minister”

Liderii USR au decis să ceară conducerii Camerei Deputaţilor chemarea lui Florin Roman la Ora Guvernului pentru a explica cum poate fi condusă digitalizarea şi cercetarea României „de un ministru cu problemă de etică şi integritate academică”.

USR atacă: Afirmaţiile fostului premier Cîţu sunt mincinoase

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în mandatul lui Cătălin Drulă nu are nicio legătură cu vreo paternitate asupra articolului de lege privind interceptarea mesageriei private, afirmă liderii USR: „Afirmaţiile fostului premier Cîţu sunt mincinoase, aşa cum ne-a obişnuit”.

USR cere demiterea ministrului Roman. Cioloş: Un plagiator dovedit nu are ce să caute în Guvern

USR cere demiterea de urgenţă a ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman: „Un plagiator dovedit nu are ce să caute în Guvernul României”, spune liderul USR, Dacian Cioloş, în mesajul adresat premierului Nicolae Ciucă.

USR cere PSD, PNL şi UDMR să renunţe la „taxa de solidaritate” pentru marile companii: Loveşte exact în cei mai importanţi contribuabili

Cerem PNL-PSD-UDMR să renunţe la această idee populistă, profund greşită şi ineficientă, care nu ar face decât să lovească în cei mai importanţi contribuabili în economie, trasmit liderii USR.

Cioloş, despre numirea lui Neacşu: „Liniştea peneliştilor se plăteşte cu funcţii pentru penali”

Liderul USR, Dacian Cioloş, critică numirea lui Marian Neacşu în funcţia de secretar general al Guvernului: „Liniştea peneliştilor se plăteşte cu funcţii pentru penali”.

Ion Cristoiu: De ce se încăpăţânează PSD să-l susţină pe Marian Neacşu? Pentru că PSD nu guvernează. PSD se pregăteşte de alegeri. De alegeri anticipate.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că prin susţinerea cu orice preţ a lui Marian Neacşu, condamnat definitiv pentru conflict interese, la conducerea Secretariatului General al Guvernului, liderul PSD Marcel Ciolacu urmăreşte să provoace o criză în coaliţie, coaliţie care nu a fost gândită să guverneze, ci să fie un mijloc prin care să se ajungă la […]

USR a atacat la CCR hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului

USR a atacat la Curtea Constituţională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului. Liderii USR afirmă că au fost încălcate prevederi ale Constituţiei, Regulamentul Senatului şi decizii anterioare ale CCR.

Anca Dragu: Calendarul audierilor miniştrilor este superficial, 35 de minute este incredibil de puţin

Calendarul audierilor miniştrilor din Guvernul PNL-PSD-UDMR este extrem de strâns, 35 de minute este incredibil de puţin şi arată intenţia de a face totul pe repede înainte, declară la RFI senatoarea USR Anca Dragu, revocată din funcţia de preşedintă a Senatului.

USR solicită premierului desfiinţarea pensiilor speciale ale aleşilor locali

„În contextul în care noua majoritate toxică PSD-PNL-UDMR se încăpăţânează să tergiverseze în Parlament dezbaterea proiectului USR de desfiinţare a pensiilor speciale ale aleşilor locali, USR îi solicită viitorului premier Nicolae Ciucă să adopte imediat după învestire o ordonanţă de urgenţă pentru abrogarea acestora. În caz contrar, de la 1 ianuarie 2022, România va avea […]

Lupta pentru şefia de la Camera Deputaţilor. Cristina Prună, nominalizarea USR. Marcel Ciolacu, nominalizarea PSD, PNL şi UDMR

USR anunţă că o susţine pe Cristina Prună pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Liderii Uniunii afirmă că, la Senat, PSD, PNL şi UDMR vor forţa marţi revocarea din funcţia de preşedinte a Ancăi Dragu.

Ion Cristoiu: Alianţa PNL-PSD e victoria lui Klaus Iohannis, poate cea mai mare victorie a sa din cei 10 ani de mandat

Publicistul Ion Cristoiu afirmă. susţinând cu argumente, că alianţa PNL-PSD e victoria preşedintelui Klaus Iohannis, poate cea mai mare victorie a sa din cei 10 ani de mandat, dar avertizează că această coaliţie este făcută totuşi de oameni şi cu oameni, ceea ce va aduce probleme astfel încât ceea ce azi apare ca o mare […]

PNL se prăbuşeste în sondaje. Iată pe cine ar vota românii dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri

PNL este în cădere, iar USR nu mai este al treilea partid în preferinţele româniilor. Aceste sunt constatările celui mai recent sondaj de opinie realizat de CURS. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, rezultatele ar arăta astfel: PSD – 38% PNL – 18% AUR  – 14% USR  – 11% UDMR -5% PMP -4% […]

Cioloş, despre „nou FSN”: Iohannis s-a poziţionat chiar naşul acestei monstruoase coaliţii

„Klaus Iohannis nu a mai jucat rolul de preşedinte al tuturor românilor, ci s-a poziţionat chiar naşul acestei monstruoase coaliţii”, declară preşedintele USR, Dacian Cioloş. El spune că USR nu poate gira constituirea unui „nou FSN”.

Ghinea: Cum renegociază Marcel Ciolacu PNRR-ul? Vorbeşte prin semne cu ăia, că nu ştie engleză

Cristian Ghinea ironizează intenţia PSD de renegociere a PNRR: „Se duce Ciolacu la Bruxelles şi vorbeşte prin semne cu ăia, că nu ştie engleză şi vor leşina cei de la Comisie?”. El afirmă că renegocierea ar bloca Planul luni de zile.

USR propune ca certificatul verde să devină obligatoriu pentru toţi angajaţii: Este o urgenţă naţională

USR susţine că adoptarea Legii Certificatului Verde este o urgenţă naţională şi va cere aplicarea nediscriminatorie a certificatului verde pentru toţi angajaţii, indiferent că aceştia activează în sistemul public sau cel privat.

USR acuză că PNL, PSD şi UDMR pregătesc un tun imobiliar de 500 de milioane de euro

Senatorii PNL, PSD şi UDMR au votat astăzi pentru suplimentarea ordinii de zi a Comisiei Economice din Senat cu discutarea şi adoptarea unui raport pozitiv asupra iniţiativei legislative prin care statul român cedează gratuit un teren de la Romexpo care valorează sute de milioane de euro, arată USR.

Reacţia lui Dacian Cioloş, după negocierile dintre PNL şi PSD: Trecem acum în opoziţie şi în luptă cu orice formă de extremism

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, susţine printr-un mesaj pe Facebook că USR niciodată nu şi-a trădat promisiunile, în ciuda faptului că au fost consideraţi rigizi în ultima vreme. Liderul se simte revoltat în urma acestei decizii. „Liderii PNL au ales, în seara asta, PSD pentru a negocia formarea unui nou guvern. Eu nu mai am de […]

Ion Cristoiu: Posibila Coaliţie de Guvernare PNL- PSD din 2021 n-are nici o legătură cu USL din 2011

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că singurul avantaj al unei coaliţii de guvernare PSD-PNL faţă de USL-ul din 2011 este sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis, arătând că alianţa politică şi electorală de acum 10 ani a avut mai multe atuuri faţă de cea de acum şi a durat aproape patru ani, ceea ce nu s-ar întâmpla în […]

Gheorghe Falcă, despre ruptura de USR şi alianţa PNL-PSD: La un moment dat, trebuie să iei răul cel mai mic

Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă spune că este adeptul unei coaliţii de guvernare cu USR, dar când partenerul „încurcă lucrurile”, e nevoie de o alianţă funcţională şi stabilă: „La un moment dat, trebuie să iei răul cel mai mic”.

Nu toţi liderii PNL vâd cu ochi buni o coaliţie cu PSD. Preşedintele PNL Iaşi: Cea mai bună variantă pentru România este un guvern în jurul PNL, cu USR şi UDMR

„Prima opţiune a noastră, a PNL, trebuie să fie refacerea coaliţiei de centru-dreapta”, afirmă preşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru. „Cred cu tărie că cea mai bună variantă pentru România este un guvern în jurul PNL, cu USR şi UDMR”, precizează el.

Ion Cristoiu: Eşecul celor două guverne minoritare – parte dintr-un Plan al lui Klaus Iohannis pentru a înlesni formarea Coaliţiei PNL- PSD?

Publicistul Ion Cristoiu rememorează acţiunile preşedintelui Iohannis după căderea Cabinetului Cîţu prin moţiune de cenzură şi se întreabă de ce atunci nu a dat răgaz partidelor parlamentare să caute o majoritate şi abia după aceea să vină la consultări pentru desemnarea premierului, aşa cum a procedat acum, sugerând că şeful statului a avut de fapt […]

Iohannis amână consultările cu partidele: „Voi aştepta să se cristalizează o majoritate”

Preşedintele Klaus Iohannis amână convocarea unor noi consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern până la cristalizarea unei majorităţi. „Este foarte clar că încercările de a forma guverne minoritare nu au dus la rezultate”, adaugă şeful statului.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis: PNL, USR şi UDMR nu mai pot forma o majoritate în Parlament

Alfred Simonis precizează la RFI, în contextul negocierilor dintre partide pentru formarea unei coaliţii, că „nu există un mandat încă clar asumat de PSD. Faptul că suntem cel mai mare şi cel mai stabil grup parlamentar şi partid reprezentat în Parlamentul României ne îndreptăţeşte să fim prima opţiune a preşedintelui pentru desemnarea unui prim-ministru de […]

Ion Cristoiu: Vom avea un Guvern alcătuit din PNL-Cîţu, USR, UDMR şi PNL-Orban?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că refacerea coaliţiei în formula de dinaintea crizei guvernamentale ar aduce o premieră postdecembristă, şi anume existenţa în interiorul grupului parlamentar liberal al unui grup mai mic, al lui Ludovic Orban, care va servi USR şi va submina autoritatea lui Florin Cîţu în partid. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Din […]

Fum alb după întâlnirea Cîţu – Cioloş: „Sunt şanse mari să refacem coaliţia, a fost terapie de grup”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că sunt şanse mari să fie refăcută coaliţia cu USR şi UDMR. A fost terapie de grup, eu am ieşit optimist, a spus Cîţu după întâlnirea cu liderul USR, Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş a anunţat care sunt condiţiile USR pentru refacerea alianţei de guvernare

USR e gata să susţină orice iniţiativă legislativă care să ajute la deblocarea crizei din domeniile de sănătate şi energie, a declarat miercuri Dacian Cioloş. În paralel putem negocia calendarul măsurilor din programul de guvernare, structura bugetului şi procedura privind luarea deciziilor la nivel guvernamental şi în coaliţie, a mai spus Cioloş. Preşedintele USR a […]

Ciolacu: Abordarea PNL şi USR, arogantă şi superficială. Vom avea propunere de premier

Abordarea PNL şi USR privind soluţionarea crizei politice este arogantă şi superficială, spune Marcel Ciolacu. Liderul social-democrat spune că PSD va avea o propunere de prim-ministru la următoarele consultări de la Cotroceni.

Ziua negocierilor. PNL are de ales între USR şi PSD. Cum ar putea să arate noul guvern

Negocierile pentru formarea unei coaliţii încep astăzi, după ce premierul desemnat, Nicolae Ciucă, şi-a depus mandatul, iar conducerea PNL a decis flexibilizarea mandatului de negociere.

COMENTARIU Marius Oprea: Liberalii, flexibilizaţi pînă la contorsionare, între ”ciuma roşie” şi ”crizatori”

Acum liberalii vor să facă Guvern fie cu PSD, fie cu USR. ”Flexibilizat” cu forţa, de teama proporiei suspendări de către Klaus Iohannis, partidul a ajuns la adevărate performanţe de contorsionism politic. Sînt încovoiaţi, ghemuiţi, dar cu mîinile întinse, pe cît pot, la stînga şi la dreapta, întinse spre PSD şi USR. Singurele lor şanse de a rămîne la guvernare.