v lcov

DISCUŢII pe tema creşterii francului elveţian: Ministrul Finanţelor se întâlneşte cu Isărescu la sediul BNR

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, se va întâlni la ora 18:30 la sediul băncii centrale cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a discuta despre situaţia creată de creşterea bruscă a francului elveţian în raport cu leul.

Vâlcov vrea cont unic şi sistem conectat la Ministerul de Interne pentru plata amenzilor

Plata amenzilor contravenţionale va fi centralizată şi se va face într-un cont unic, urmând să fie realizată o bază comună cu Ministerul de Interne, a anunţat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, care recunoaşte că sunt numeroase cazurile în care trezoreriile locale impută sume deja achitate.

Vâlcov: Contractul dintre Loteria Română şi Intralot expiră la finele anului şi nu va fi prelungit

Loteria Română nu va mai prelungi contractul cu firma Intralot (Grecia), care expiră la finele acestui an, dar va negocia contracte cu o parte din subcontractorii Intralot şi va asigura funcţionarea sistemului prin specialişti proprii, a declarat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

Vâlcov: DNA va avea bugetul solicitat în 2015

Ministrul delegat pentru buget Darius Vâlcov spune că DNA va avea bugetul solicitat în 2015, situaţia clarificându-se în urma discuţiei pe care a avut-o cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Vâlcov: Dacă după primul trimestru avem încasări suplimentare de 2 mld. lei, putem reduce TVA cu 2%

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat, marţi, că singura divergenţă pe care Executivul a avut-o cu FMI s-a referit la nivelul veniturilor de anul viitor, el susţinând că, dacă după primul trimestru vor fi încasări suplimentare de 2 miliarde lei, TVA poate fi redus cu 2%.

Vâlcov: Creşterea PIB a fost stimulată şi de scăderea CAS. Modificarea, operată însă la 1 octombrie

Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov, a declarat vineri că avansul PIB din trimestrul al treilea (iulie-septembrie) a fost stimulat şi de măsurile de relaxare fiscală, enumerând neimpozitarea profitului reinvestit şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, introdusă însă la 1 octombrie.

Vâlcov: Cei doi miniştri din Ministerul Finanţelor nu-şi asumă documentul. Nu-mi dau demisia dacă a fost făcut în Ministerul Finanţelor

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat pentru MEDIAFAX că Ministerul Finanţelor Publice, prin cei doi miniştri, nu-şi asumă documentul prezentat de MEDIAFAX privind propuneri de modificări fiscale şi spune că nu-şi va da demisia dacă totuşi documentul a fost elaborat de MFP.

Vâlcov: O variantă pentru calcularea accizei este să nu mai depindă de cursul euro, ci de leu

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat, sâmbătă seara, la Suceava, că nu a fost încă stabilit modul în care se va calcula acciza de anul viitor, dar că se ia în calcul şi varianta ca aceasta să nu mai depindă de euro, ci de leu.

Vâlcov: Proiectul de buget ar putea fi prezentat într-o primă formă la mijlocul lunii noiembrie

Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov, a declarat, sâmbătă seara, la Suceava, că proiectul legii bugetului pentru anul 2015 va fi prezentat la mijlocul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie, probabil de viitorul premier.

Ponta lui Vâlcov: Nu ştiu ce fapte cumplite penale aţi comis din PDL, dar ca ministru să faceţi bine

Premierul Victor Ponta i-a spus, joi, noului ministru delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, că nu ştie ce "fapte cumplite penale" a comis atunci când era primar PDL, dar speră ca acesta "să facă bine" ca ministru al PSD.

Băsescu: Dacă România nu îşi va respecta angajamentele, riscul de derapaj economic este major

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de către noul ministru al Bugetului, Darius Vâlcov, că, dacă România nu îşi va respecta angajamentele, riscul de derapaj economic este major.

Ponta: Dacă îi e drag de mine domnului Băsescu, merg la studioul cinematografic Cotroceni

Premierul Victor Ponta a declarat că nu a putut lua parte la ceremonia de investire a lui Darius Vâlcov pentru că avea programate alte întâlniri importante, dar dacă preşedintelui Băsescu îi e drag de el, va merge la "studioul de cinematografie Cotroceni" şi va solicita altă dată pentru învestire.

Băsescu a semnat numirea lui Darius Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, numirea senatorului PSD Darius Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Ponta: Băsescu are timp de întâlniri cu Udrea şi petreceri la Neptun, dar nu-mi numeşte ministrul

Premierul Victor Ponta l-a acuzat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că are timp de întâlniri formale cu Elena Udrea sau de petreceri cu colegii la Neptun, dar nu are timp să-i numească un ministru, respectiv pe Darius Vâlcov, pe care l-a propus pentru portofoliul Bugetului.

Dragnea: Darius Vâlcov e un tânăr politician care va face o figură bună ca ministru

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, miercuri, la Deveselu (Olt), că Darius Vâlcov, propus pentru postul de ministru delegat pentru Buget, este "un tânăr politician care va face o figură bună ca ministru" şi că abia aşteaptă ca acesta să vină în Guvern.

Firea: Vâlcov, recomandat pentru funcţia de ministru al Bugetului de CV. Băsescu nu va fi împotrivă

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, miercuri, că senatorul social-democrat Darius Vâlcov a fost recomandat pentru funcţia de ministru delegat al Bugetului de propriul CV, ea opinând că şeful statului, Traian Băsescu, nu va avea nimic împotriva acestei propuneri.

Cine este Darius Vâlcov: Fost PD-ist, soţul Laviniei Şandru şi finul lui Guşă, propus ministru al Bugetului

Senatorul PSD Darius Vâlcov, propus de premierul Victor Ponta pentru postul de ministru delegat pentru Buget, activează doar de doi ani în formaţiunea social-democrată, el fiind, anterior, vreme de 12 ani, membru marcant al PD, primar PD al municipiului Slatina în două mandate şi liderul PDL Olt.

Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană: Problemele ridicate în raport sunt prezentate amplu. Aşteptăm răspunsuri de la ministere

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, luni seară, după votul de respingere a proiectului de lege transmis de Guvern, că problemele ridicate în raport sunt prezentate foarte amplu şi se aşteaptă răspunsuri de la ministere pe temele abordate.

Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană: Sper ca în această seară să dăm votul final. Speranţa moare ultima

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, miercuri, după şase ore de dezbateri, că speră ca votul final asupra raportului pe proiectul de lege să fie dat în cursul serii, el adăugând că "speranţa moare ultima".

Vâlcov: Sunt foarte mari diferenţe de opinie în Comisia pentru Roşia Montană. Sperăm ca miercuri să dăm votul final

Preşedintele Comisiei Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov, a declarat, marţi, că prima parte a raportului a fost finalizată şi că se doreşte ca miercuri să se dea un vot final, deşi sunt "mari diferenţe de opinie" în cadrul grupurilor de lucru.

Vâlcov: Comisia pentru Roşia Montană îşi finalizează raportul săptămâna viitoare

Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, senatorul Darius Vâlcov, a declarat, luni, că raportul la proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, transmis de Guvern, va fi finalizat cel mai probabil săptămâna viitoare.

Vâlcov: Raportul final al comisiei Roşia Montană, miercurea viitoare. S-au stabilit grupuri de lucru

Preşedintele comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, miercuri, că un vot pe proiectul iniţial al Guvernului va fi dat, la finalul dezbaterilor, cel mai probabil peste o săptămână, doar dacă nu se vor adopta amendamentele din cadrul comisiei speciale.

Vâlcov: Trebuia se se aştepte cu demiterea lui Marincea până termina Comisia Roşia Montană lucrările

Preşedintele Comisiei Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, joi, că trebuia se se aştepte cu demiterea directorului Institutului Geologic Român, Ştefan Marincea, până termina Comisia lucrările, pentru a nu exista o legătură între cele două lucruri.

Vâlcov: Proiectul de lege privind Roşia Montană, schimbat total de către comisie. Acordul dintre Guvern şi RMGC, scos din proiect

Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, joi, că proiectul de lege primit de la Guvern a fost schimbat total de către comisie, el arătând că a fost modificat inclusiv titlul şi că proiectul nu se mai referă la Roşia Montană, ci la exploatări auro-argintifere în general.

Vâlcov: Lista primită de la RMGC conţine „foarte multe” nume de jurnalişti. Politicieni nu sunt

Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat miercuri că lista primită de la RMGC conţine "foarte multe" nume de jurnalişti care au mers pe banii companiei în diferite ţări la diferite mine, el arătând că nu a identificat nume de politicieni actuali sau membri ai Guvernului.

Darius Vâlcov s-a înscris în PSD şi candidează din partea USL pentru un nou mandat de primar

Fostul primar al municipiului Slatina Darius Vâlcov, care a demisionat săptămâna trecută din PDL, pierzând astfel funcţia de edil, şi-a anunţat, luni, trecerea la PSD, spunând că va candida din partea USL pentru un nou mandat.

Vâlcov: Nu am niciun dosar la DNA, jurnaliştii au fost intoxicaţi

Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, a declarat, sâmbătă seară, că nu a fost şi nu este vizat în vreun dosar deschis de procurorii anticorupţie, afirmând că, în opinia sa, informaţia cu care jurnaliştii au fost "intoxicaţi" a pornit din zona clanurilor deranjate de recentele sale poziţii publice.

Lavinia Şandru neagă că soţul ei a fost ridicat de procurorii DNA

Liderul PIN, Lavinia Şandru, a negat, sâmbătă, informaţiile legate de ridicarea de către procurorii DNA a soţului ei, primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov.

DNA nu confirmă ridicarea primarului municipiului Slatina, Darius Vâlcov

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Gabriela Balaban, a declarat, sâmbătă, că primarului municipiului Slatina, Darius Vâlcov, nu a fost ridicat de procurorii anticorupţie.

Primarul Slatinei şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PDL Olt

Primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, şi-a anunţat, joi seară, demisia din funcţia de preşedinte al PDL Olt, după ce membrii Biroului Politic Judeţean ar fi încercat să revină asupra unei decizii prin care i se retrăsese sprijinul politic inspectorului general al ISJ Olt, Marius Bălaşa.