valiza

Cadavru găsit într-o valiză care plutea pe un râu din New York

Autorităţile din New York au anunţat descoperirea unor rămăşiţe umane într-o valiză care plutea pe râul East River, în apropiere de Governors Island, New York. Potrivit NBC New York, valiza a fost observată miercuri după-amiază. Unitatea maritimă a poliţiei a recuperat valiza şi a transportat-o la Pier 16, unde s-a confirmat prezenţa unui cadavru. Poliţia […]

Ce încape într-o valiză? Descoperirea şocantă făcută de o familie din Noua Zeelandă

Poliţia din Noua Zeelandă investighează cazul unei familii din Auckland, care a descoperit rămăşiţe umane într-o valiză. Familia a cumpărat o remorcă plină cu articole dintr-un garaj scos la licitaţie. Printre cele cumpărate se număra şi valiza în cauză. Oamenii au făcut descoperirea macabră abia când au ajuns acasa şi au despachetat. Ofertanţii care participa […]

O româncă a încercat să treacă frontiera cu Ungaria cu o valiză în care se afla un adolescent afgan. Ce intenţiona să facă

O tânără în vârstă de 24 de ani din România a încercat să treacă frontiera cu Ungaria cu o valiză în care se afla un adolescent afgan.

Ce se afla în interiorul valizei suspecte, abandonate într-o staţie de tramvai din Arad

Valiza suspectă abandonată în staţia de tramvai de pe Bulevardul Nicolae Titulescu din municipiul Arad a fost verificată de echipa de pirotehnişti sosită la faţa locului. Potrivit IPJ Arad, aceasta era goală. Poliţiştii au fost sesizaţi duminică despre prezenţa valizei printr-un apel la 112. Echipajul de ordine publică sosit la faţa locului a constatat că […]

VIDEO Clarificări în urma alertei cu bombă de la Arad. Valiza suspectă a fost revendicată de proprietar

UPDATE: Autorităţile anunţă că a fost vorba despre o alarmă falsă. Se pare că un bărbat a uitat valiza pe stradă şi, după ce a aflat despre mobilizarea de forţe, s-a întors să o recupereze. Alertă cu bombă la Arad O valiză suspectă a fost găsită vineri în faţa Palatului Copiilor din oraşul Arad. Incidentul […]

Trump şi valiza nucleară. Cum s-a realizat transferul codurilor celei mai puternice arme din lume

  efuzul lui Trump de a da ochii cu Biden a adus şi o altă premieră. Transferul codurilor nucleare s-a făcut altfel decât până acum. Valiza care conţine materialele necesare pentru a declanşa un atac nuclear se înmânează personal, de la un preşedinte la altul. De data aceasta, Trump a plecat cu valiza în Florida, […]

Surpriza poliţiştilor braşoveni pentru o femeie. I-au returnat valiza pe care nici nu ştia că o pierduse

Poliţiştii locali braşoveni i-au dus unei femei valiza pierdută, lăsată lângă maşină după ce a revenit din concediu. Surpriza femeii a fost cu atât mai mare cu cât încă nu şi-a dat seama că îşi pierduse geamantanul.

VIDEO. Ruşii au dezvăluit în premieră cum arată în interior valiza nucleară a lui Vladimir Putin

Valiza nucleară cu care Rusia poate declanşa războiul a fost prezentată pentru prima dată la o televiziune rusă.

RETROSPECTIVA. Valiza, ridicată la rang de buzdugan politic în 2018

Banala valiză a fost ridicată la rang de buzdugan politic în 2018. După ce Rise Project a prezentat date dintr-o valiză cu informaţii din interiorul companiei Tel Drum, Dragnea a plusat şi a venit în faţa jurnaliştilor nu cu una, ci cu două valize, una fiind plină cu gogoşi.

Dragnea prezintă încă o VALIZĂ, despre care spune că a fost găsită „de un localnic din Sibiu”. Şeful PSD l-a acuzat pe Iohannis că a omis unele sume în declaraţia de avere şi a prezentat un filmuleţ

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a venit luni în Parlament cu o valiză mai mare decât cele două prezentate anterior, care conţine documente şi mai multe stick-uri, spunând că valiza a fost găsită "de un localnic din Sibiu"

DECLARAŢIA ZILEI Tăriceanu: Sigur poate să apară un ţăran care să dea documente unui ziarist cu ochi albaştri

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, pentru MEDIAFAX, întrebat dacă se teme de apariţia vreunei valize care să îl compromită, că nu este nimic exclus după ce i s-a deschis dosarul Microsoft şi că poate să apară un ţăran cu documente "pe care să le dea vreunui ziarist cu ochi albaştri".

Tăriceanu: Sigur poate să apară un ţăran care să dea documente unui ziarist cu ochi albaştri

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, pentru MEDIAFAX, întrebat dacă se teme de apariţia vreunei valize care să îl compromită, că nu este nimic exclus după ce i s-a deschis dosarul Microsoft şi că poate să apară un ţăran cu documente "pe care să le dea vreunui ziarist cu ochi albaştri".

Tăriceanu, despre valiza Tel Drum: O operațiune pregătită pentru a îl discredita pe Dragnea

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, luni la un post TV, că documentele despre Tel Drum găsite în valiză constituie o operațiune menită să îl discrediteze pe Liviu Dragnea, iar astfel să îndepărteze de la putere coaliția PSD-ALDE.

Tăriceanu nu crede în povestea cu valiza Tel Drum găsită întâmplător: Uşor hilară. Are parfum de genul ”bârfe, şmenuri şi altele”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că i se pare ”uşor hilară povestea cu valiza, fiind de genul ”. El a mai spus, ironic, că nu ştia că Rise Project are în fiecare judeţ câte un reprezentant ”pregătit să preia valiza”.

Autoironia lui Dragnea. Liderul PSD a venit cu două valize la şedinţa CEx PSD: Una este cu gogoşi de la Rise Project, una este cu documente care nu au ajuns încă la DNA – VIDEO

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a venit luni, la şedinţa CEx PSD, cu două valize, după anunţul Rise Project că are date din Tel Drum găsite într-o valiză.

Pe cine bănuieşte deputatul Cătălin Rădulescu de implicare în apariţia valizei Tel Drum

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că apariţia valizei cu documente Tel Drum ar fi o încercare a unor oameni "asociaţi cu securitatea" de a crea un eveniment înaintea CEx de luni al partidului, referindu-se la unii pucişti din interiorul formaţiunii.

Preşedintele PSD Vaslui, despre valiza Tel Drum: Sunt foarte circumspect. Nu vreau să cad în plasa manipulării

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, duminică, la un post TV, că nu îl interesează valiza cu documentele Tel Drum găsită în Teleorman, subiectul nu va fi discutat în conducerea partidului, iar el nu vrea să cadă „în plasa manipulării”.

COMENTARIU | Lelia Munteanu: Povestea valizei

Cum credeţi că-i convinge Vasilica pe omanezi şi pe qatarezi să investească în România?

Fostul fotbalist Toni Doboş, suspectat de luare de mită într-un dosar disjuns din „Valiza”

Fostul fotbalist Toni Doboş a venit, marţi, la sediul central al DNA, unde i s-a comunicat că are calitatea de suspect într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele de "Valiza", în care este cercetat pentru luare de mită, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Motivarea ICCJ în dosarul VALIZA: Becali a urmărit prin „mijloace nesportive” să câştige o competiţie internă

Gigi Becali a urmărit să câştige o competiţie internă prin "mijloace nesportive", nu prin eforturile sportive ale clubului pe care-l patrona, arată judecătorii instanţei supreme în motivarea deciziei din dosarul "Valiza", de condamnare a finanţatorului Stelei la trei ani de închisoare.

DNA: 62 de persoane condamnate definitiv în iunie, pentru fapte de corupţie

Un judecător, un procuror, acţionarul şi vicepreşedintele consiliului de administraţie al unui club de fotbal, un ofiţer SRI şi cinci ofiţeri de Poliţie sunt printre cele 62 de persoane condamnate definitiv, în iunie, în dosarele de corupţie în care au fost trimişi în judecată de procurorii DNA.

Banii confiscaţi în cazul „Valiza” ar trebui să ajungă la FRF, conform Regulamentului disciplinar

Regulamentul disciplinar al FRF conţine un articol prin care cele 1,7 milioane de euro confiscate în dosarul "Valiza" ar trebui să revină forului de la Casa Fotbalului, însă juriştii consideră absurdă prevederea respectivă şi susţin că nu poate fi aplicată nici în alte cazuri.

Dumitru Costin: Dosarul VALIZA trebuie reanalizat de LPF pe baza actualului regulament

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, Dumitru Costin, a declarat miercuri agenţiei MEDIAFAX că dosarul "Valiza" va trebui reanalizat de către comisiile LPF ţinând cont de actualul regulament disciplinar, altfel orice decizie luată poate fi uşor contestată.

Cazul VALIZA va fi REDESCHIS de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că membrii comisiilor LPF vor redeschide cazul "Valiza", în urma sentinţei definitive a ÎCCJ în acest dosar.

DOSARUL VALIZA: Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a fost CONDAMNAT la un an de închisoare cu SUSPENDARE

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a fost condamnat, marţi, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Valiza". În acelaşi dosar, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

DOSARUL VALIZA: Gigi Becali, condamnat definitiv la TREI ANI DE ÎNCHISOARE cu executare. Ce se va întâmpla cu cei 1,7 milioane de euro sechestraţi de DNA

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.

Dosarul VALIZA: Instanţa supremă va da marţi, 4 iunie, decizia definitivă

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a judecat recursul dosarului "Valiza" va da marţi o decizie definitivă în acest caz, după ce trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe au hotărât, acum un an, achitarea inculpaţilor, printre care Gigi Becali şi Victor Piţurcă.

Gigi Becali: România ar avea de pierdut dacă eu rămân la închisoare

Gigi Becali a vorbit, luni, aproape o oră la instanţa supremă, în ultimul cuvânt din dosarul "Valiza", mărturisindu-le judecătorilor că au reuşit să-l sperie, că s-a făcut "băiat cuminte" şi că România are de pierdut odată cu încarcerarea sa.

Decizia în dosarul „Valiza” va fi dată în 4 iunie

Decizia definitivă în recursul din dosarul "Valiza" va fi dată de instanţa supremă în 4 iunie, după ce, la termenul de luni, procurorul anticorupţie a arătat că, în cazul lui Gigi Becali, o eventuală pedeapsă care să permită suspendarea ei ar fi un "nonsens juridic".

DNA cere condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”

Procurorul DNA a cerut luni Completului de cinci judecători de la instanţa supremă condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", a Alinei Ciul la doi ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino la câte doi ani cu suspendare.

DOSARUL VALIZA – Becali: Am falsificat data pe actul privind cumpărarea unui teren, l-am pus pe Piţurcă să semneze

Gigi Becali a declarat luni, la instanţa supremă, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor, precizând că nu mai ştie dacă i-a spus ce este acel act.

DOSARUL „Valiza” – Becali: Am falsificat data pe actul privind cumpărarea unui teren. Am încercat să înlătur corupţia din fotbal. Decizia va fi dată în 4 iunie – DECLARAŢIILE de la Instanţa Supremă

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, au venit, luni dimineaţă, la instanţa supremă, unde se judecă recursul în dosarul "Valiza", în care sunt acuzaţi, alături de Gigi Becali, de fapte de corupţie. Gigi Becali a fost dus în sală la Completul de cinci judecători. Gigi Becali a declarat că *de când a intrat în lumea fotbalului a încercat să înlăture corupţia, reafirmând că nu poate spune premierii corupţiei*, iar în sensul acesta a vorbit şi cu oficiali străini, care i-au spus că în alte state este permisă premierea în regulamente.

Gigi Becali, citat la Rahova pentru termenul de luni din dosarul „Valiza”

Dosarul "Valiza", aflat în faza de recurs după ce procurorii anticorupţie au atacat decizia de achitare a inculpaţilor, are termen luni, la un complet de cinci judecători al ICCJ, Gigi Becali fiind citat la Penitenciarul Rahova.

DOSARUL VALIZA: Recursul a fost amânat pentru 22 aprilie, din lipsă de apărare

Instanţa supremă a amânat luni pentru 22 aprilie judecarea contestaţiei DNA în dosarul "Valiza", în care Gigi Becali şi ceilalţi inculpaţi au fost achitaţi pentru dare de mită, acuzaţie adusă după ce în 2008 ar fi încercat să premieze jucătorii Universităţii Cluj în partida cu CFR Cluj.

Gigi Becali, chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar: Am fost chemat în dosarul în care e cercetat Doboş. Nu am dat nicio declaraţie

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a fost citat ca martor de procurorii anticorupţie pentru a da declaraţii într-un dosar din 2008.

Becali după sentinţa în dosarul Valiza: În ţara mea domină Dumnezeu, nu Satana

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, după ce a fost achitat în dosarul Valiza, că sentinţa dată demonstrează faptul că premierea nu este corupţie şi că în România "Satana nu are mai multă putere decât Dumnezeu". El a precizat că nu crede că va primi deocamdată banii sechestraţi în acest caz, 1,7 milioane de euro, deoarece probabil procurorii vor face recurs.

Becali, Sponte, Piţurcă, Ciul şi Marino au fost achitaţi în dosarul „Valiza”

Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino au fost achitaţi, marţi, de instanţa supremă în dosarul "Valiza". În cazul lui Raul Volcinschi, instanţa a luat act de încetarea procesului penal, întrucât a decedat.

Decizia ICCJ în primul caz de mare corupţie în fotbal, în care Gigi Becali e inculpat, aşteptată marţi

Instanţa supremă este aşteptată să dea o decizie marţi în dosarul Valiza, în care finanţatorul echipei Steaua, europarlamentarul George Becali, şi fostul vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Teia Sponte sunt inculpaţi în primul caz de mare corupţie în fotbal deferit justiţiei.

Decizia în dosarul „Valiza”, amânată din nou de instanţa supremă, pentru 17 aprilie

Instanţa supremă a amânat din nou, marţi, pentru 17 aprilie decizia în dosarul "Valiza", în care finanţatorul echipei Steaua, George Becali, fostul vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Teia Sponte şi alte persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie în sport.

Decizia în dosarul „Valiza”, amânată de instanţa supremă pentru 3 aprilie

Instanţa supremă a amânat, marţi, pentru 3 aprilie decizia în dosarul "Valiza", în care finanţatorul echipei Steaua, George Becali, vicepreşedintelui FC Steaua, Teia Sponte, şi alte persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie în sport.