valute

Dolarul, aflat la maximul ultimelor două decenii, este în aşteptarea datelor privind locurile de muncă din SUA

Dolarul se îndrepta vineri spre a treia creştere săptămânală consecutivă şi se afla aproape de cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii în raport cu euro şi yenul, investitorii ezitând să vândă înainte de publicarea datelor privind forţa de muncă din SUA, scrie Reuters.

Dolarul atinge maximul ultimilor 20 de ani, Fed indică dobânzi mari pentru mai mult timp

Dolarul american a atins luni maximul ultimilor 20 de ani în raport cu un coş de valute, după ce preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a semnalat că ratele dobânzilor vor fi menţinute mai mult timp la un nivel mai ridicat pentru a reduce inflaţia în creştere, relatează Reuters.

Banca Transilvania: Leul românesc este cea mai performantă valută din regiune în perioada recentă

Leul românesc s-a dovedit a fi cea mai performantă valută din regiune în perioada recentă, scrie într-o analiză dr. Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania.

Talibanii interzic folosirea valutelor străine în Afganistan. Economia se află în pragul colapsului

Talibanii au interzis folosirea valutelor străine în Afganistan. Interdicţia va perturba şi mai mult economia aflată în pragul colapsului. „Situaţia economică şi interesele naţionale din ţară impun ca toţi afganii să folosească moneda naţională atunci când au loc tranzacţii. Emiratul Islamic instruieşte toţi cetăţenii să se abţină cu stricteţe de la folosirea valutei străine. Oricine […]

Trezoreria SUA a desemnat Elveția și Vietnamul drept manipulatoare de valută

Trezoreria americană a inclus miercuri Elveția și Vietnamul în rândul statelor manipulatoare de valute și a adăugat trei noi nume la lista țărilor pe care le suspectează că au luat măsuri pentru devalorizarea monedelor lor față de dolar, relatează CNBC.

Aurul a atins la al patrulea maxim istoric din luna ianuarie. Cursul euro, în creştere

Gramul de aur a atins luni al patrulea maxim istoric din ianuarie, fiind cotat de BNR la 220,9342 lei, de la valaorea de 218,2474 lei gramul atinsă pe 8 ianuarie.