varsta pensionare

Experţi: Pensionarea la 65 de ani devine un obiectiv imposibil de atins. Este 75 de ani noul 65 de ani?

Până acum vârsta de 65 de ani a fost, cu mici variaţiuni, în întreaga lume o bornă pentru vârsta la care oamenii ies din câmpul muncii pentru a se bucura de pensie. Dar acestă bornă tradiţională ar putea cădea deoarece oamenii trăiesc mai mult, iar viaţa de zi cu zi devine tot mai scumpă. În plus guvernele nu vor mai avea buget pentru a finanţa actualul model de pensionare.

Peste 1,2 milioane de francezi au ieşit în stradă împotriva planului preşedintelui Emmanuel Macron de a creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani / Greve şi noi proteste anunţate

Aproximativ 1,27 milioane de persoane au ieşit marţi pe străzile oraşelor, localităţilor şi satelor franceze, potrivit Ministerului de Interne, în cadrul unor noi proteste masive împotriva planului preşedintelui Emmanuel Macron de a creşte cu doi ani vârsta de pensionare.

Patronatul Concordia cere Executivului clarificarea condiţiilor prelungirii vârstei de pensionare

Aociaţia patronală Concordia solicită Executivului clarificarea termenilor şi condiţiilor prelungirii aplicabile după vârsta de pensionare, cu acordul clar al angajatorului, înainte de adoptarea legii, pentru a asigura predictibilitate şi echitate pieţei muncii din România.

COMENTARIU Marius Oprea: S-a rezolvat creşterea pensiilor: creşte vîrsta de pensionare şi o să muncim pînă murim

Klaus Iohannis şi-a arătat deja măiestria prin aceea că găseşte întodeauna rezolvarea unei probleme prin crearea unei probleme şi mai mari. A dovedit-o şi acum, patronînd un şir de promisiuni electorale. Realist vorbind, nimeni nu poate să creadă că în condiţiile deficitului de forţă de muncă din România ele sînt realizabile, decît numai dacă vom munci cu toţii pe brînci, pînă la moarte. Începînd de mîine.

Turcan: Se lucrează la un proiect pentru ca persoanele să poată lucra până la 70 de ani

Raluca Turcan a declarat miercuri că există un proiect care prevede posibilitatea angajaţilor să opteze pentru a lucra până la vârsta de 70 de ani, dar a apreciat că România nu este pregătită pentru acest lucru.