venezuela

Alegeri regionale în Venezuela: Partidul lui Hugo Chavez câştigă detaşat

Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV) al preşedintelui Hugo Chavez a câştigat alegerile de duminică în cel puţin 19 din cele 23 de state, în urma unui scrutin prezentat de autorităţi ca un plebiscit în favoarea acestuia, la câteva zile după ce a fost operat de cancer.

Hugo Chavez şi-a reluat activitatea ca preşedinte, în Cuba

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, operat de cancer marţi, în Cuba, şi-a reluat activitatea de conducător în timpul sejurului în această ţară, a anunţat duminică, la Havana, ministrul venezuelean pentru Ştiinţă şi Tehnologie Jorge Arreaza.

Hugo Chavez este în „deplinătatea facultăţilor intelectuale”

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez este în "deplinătatea facultăţilor intelectuale" şi "se reface" după intervenţia chirurgicală de marţi de la Havana pentru extirparea unei tumori canceroase, a declarat sâmbătă ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei, Jorge Arreaza.

Hugo Chavez a suferit o „hemoragie” în urma operaţiei

Hugo Chavez, bolnav de cancer, a suferit o "hemoragie" în urma operaţiei de marţi din Cuba, au anunţat joi autorităţile din Venezuela, vorbind din ce în ce mai mult despre ipoteza unei incapacităţi a preşedintelui de a-şi asuma funcţiile.

Hugo Chavez este în „stare stabilă” după operaţie

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez este în "stare stabilă" după operaţia de cancer la care a fost supus marţi în Cuba, a declarat miercuri seara ministrul venezuelan al Comunicaţiei şi Informaţiei, Ernesto Villegas, într-un comunicat citit la televiziune şi radio.

Maduro: Procesul de recuperare al lui Hugo Chavez va fi „complex şi dificil”

Procesul de recuperare după intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o preşedintele venezuelean Hugo Chavez, pentru a se trata de cancer, va fi "complex şi dificil", a avertizat miercuri vicepreşedintele Nicolas Maduro.

Hugo Chavez a fost operat cu succes în Cuba

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a fost operat cu succes, marţi, în Cuba, pentru a patra oară de la depistarea, în iunie 2011, a unui cancer în zona pelviană, potrivit vicepreşedintelui Nicolas Maduro.

Hugo Chavez, operat de cancer. Preşedintele ecuadorian: Intervenţia foarte delicată are loc în acest moment

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez este operat "în acest moment" de cancer la Havana, a anunţat marţi omologul său ecuadorian, Rafael Correa.

Hugo Chavez va fi operat din nou de cancer

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a plecat în Cuba, luni dimineaţă, pentru a fi operat din nou de cancer, a anunţat pe contul său Twitter, ministrul Comunicaţiilor, Ernesto Villegas.

CRONOLOGIE: Problemele de sănătate ale lui Hugo Chavez

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, reales în octombrie pentru un mandat de şase ani în această funcţie, a anunţat sâmbătă o recidivă a cancerului cu care a fost diagnosticat în zona pelviană în 2011, relatează AFP, care prezintă o cronologie a problemelor acestuia de sănătate.

Hugo Chavez anunţă o recidivă a cancerului de care suferă

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a anunţat sâmbătă seara o nouă recidivă a cancerului de care suferă, necesitând "o nouă intervenţie chirurgicală" la Havana, unde urmează să plece duminică.

Hugo Chavez îşi anunţă un nou sejur medical în Cuba

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a anunţat marţi că va merge în aceeaşi zi în Cuba pentru un tratament complementar împotriva cancerului, boală cu care a fost diagnosticat în iunie 2011, a anunţat preşedintele Adunării Naţionale Diosdado Cabello.

Elias Jaua, fost vicepreşedinte venezuelan: Fidel Castro se simte bine şi e foarte lucid

Elias Jaua, politician şi fost vicepreşedinte al Venezuelei, a asigurat duminică la Havana că a avut întrevederi, sâmbătă, cu Fidel Castro care, potrivit lui, "se simte foarte bine", dezminţind informaţiile care circulă de mai multe luni cu privire la starea de sănătate a fostului liderului cubanez, relatează AFP.

Venezuela îşi cere scuze după ce la meciul cu Ecuador s-a intonat imnul Mexicului

Federaţia Venezuelană de Fotbal (FVF) a trimis o scrisoare forului din Ecuador, în care şi-a cerut scuze pentru faptul că la meciul de marţi dintre reprezentativele celor două naţiuni, din preliminariile CM-2014, s-a intonat imnul Mexicului în locul celui al ecuadorienilor.

BIOGRAFIE: Hugo Chavez, figură controversată a socialismului, ales la preşedinţie până în 2019

Hugo Chavez, reales pentru şase ani, duminică, la preşedinţia Venezuelei, s-a impus ca un bărbat puternic în ţară de la prima sa alegere în 1998, provocând o controversă atât în interior cât şi în străinătate cu "revoluţia sa socialistă" şi stilul exuberant.

CRONOLOGIE: Lunga şi tumultuoasa carieră politică a preşedintelui venezuelean Hugo Chavez

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, care a câştigat alegerile de duminică în faţa lui Henrique Capriles Radonski, are o carieră lungă şi tumultoasă, fiind ales la conducerea ţării pentru prima dată în 1994, după ce s-a remarcat printr-o lovitură de stat ratată în 1992.

Hugo Chavez a fost reales preşedinte al Venezuelei – VIDEO

Preşedintele în exerciţiu Hugo Chavez a fost reales, duminică, la preşedinţia Venezuelei, câştigând 54,42 la sută din voturi, faţă de 44,97 la sută obţinute de candidatul opoziţiei, Henrique Capriles Radonski, după numărarea a 90 la sută din buletinele de vot, au anunţat autorităţile.

ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN VENEZUELA: Hugo Chavez are cinci contracandidaţi

Birourile de vot s-au deschis duminică la ora locală 06.00 (13.30 ora României) în Venezuela pentru un scrutin prezidenţial în care se confruntă şase candidaţi, între care preşedintele în exerciţiu Hugo Chavez şi fostul guvernator învestit de opoziţie, Henrique Capriles Radonski.

Venezuela îşi închide frontierele înaintea alegerilor prezidenţiale

Venezuela şi-a închis, sâmbătă, frontierele pentru "persoane şi vehicule", ca măsură de securitate înaintea scrutinului prezidenţial de duminică, a anunţat ministrul de Interne Tareck El Aissami pe contul său de Twitter.

Alegătorii din Venezuela se tem că vor fi concediaţi dacă nu votează pentru Hugo Chavez

Una dintre armele puternice din arsenalul de care dispune preşedintele venezuelan Hugo Chavez la alegerile prezidenţiale de duminică este "factorul frică".

ALEGERI ÎN VENEZUELA: Ţara a înregistrat progrese sociale în perioada Chavez, dar se confruntă cu provocări

Hugo Chavez, aflat la putere de 13 ani, candidează duminică pentru un nou mandat la conducerea unei ţări mai puţin inegalitare, graţie veniturilor din domeniul petrolier, dar care are în continuare de înfruntat provocări majore, ca de exemplu o violenţă endemică şi lipsa de locuinţe.

CRONOLOGIE: Lunga şi tumultuoasa carieră politică a preşedintelui venezuelean Hugo Chavez

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, favorit în sondaje, aspiră să se menţină la putere timp de 20 de ani, candidând la 7 octombrie, pentru un nou mandat de şase ani, împotriva lui Henrique Capriles Radonski din partea opoziţiei, .

ALEGERI ÎN VENEZUELA: Hugo Chavez candidează pentru un nou mandat în cadrul unui scrutin neobişnuit de strâns

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez candidează duminică pentru un nou mandat, care îi va permite să totalizeze două decenii la putere, în cadrul unui scrutin care se anunţă neobişnuit de strâns şi în care se va confrunta cu Henrique Capriles Radonski, noua faţă a opoziţiei.

Hugo Chavez: „Dacă aş fi american, aş vota pentru Obama”

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a dat asigurări într-un interviu pentru un post privat de televiziune că, dacă ar fi cetăţean american, ar vota pentru Barack Obama la următoarele alegeri prezidenţiale americane din noiembrie.

Hugo Chavez se declară vindecat de cancer şi pregătit să guverneze cel puţin până în 2019

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, care candidează la 7 octombrie pentru un nou mandat de şase ani, s-a declarat din nou, sâmbătă, vindecat de cancer şi capabil să guverneze cel puţin până în 2019, înte-un interviu acordat în cursul unui eveniment de campanie.

Ironii în presa rusă: Putin i-a dăruit lui Chavez „câinele lui Stalin”

Ironii au apărut, vineri, în presa rusă cu privire la cadoul pe care preşedintele Vladimir Putin i l-a făcut omologului său venezuelan Hugo Chavez, respectiv un căţel din rasa terrier negru rusesc, supranumit şi "câinele lui Stalin".

Incendiul de la rafinăria Amuay din Venezuela s-a extins

Incendiul provocat de o explozie care s-a soldat cu 48 de morţi la principala rafinărie petrolieră din Venezuela s-a extins luni la un al treilea rezervor, a anunţat ministerul Energiei şi Petrolului, asigurând că situaţia a rămas sub control.

EXPLOZIE la o rafinărie din Venezuela: 24 de morţi şi 56 de răniţi. Hugo Chavez a declarat doliu naţional

Douzeci şi patru de persoane au fost ucise şi alte 56 rănite sâmbătă în urma unei explozii la o rafinărie de petrol în nord-vestul Venezuelei, a anunţat Guvernul venezuelean.

Cazul Julian Assange: Hugo Chavez ameninţă Londra cu „reacţii radicale” în cazul în care pătrunde în ambasada Ecuadorului

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a ameninţat luni Marea Britanie cu "reacţii radicale" în cazul în care autorităţile britanice vor pătrunde cu forţa în incinta ambasadei ecuadoriene din Londra, pentru a-l aresta pe Julian Assange, menţionând că Ecuadorul "nu este singur".

Revoltă la o închisoare din Venezuela: Cel puţin 28 de persoane au murit

Cel puţin 28 de deţinuţi au fost ucişi şi alţi 17 răniţi în timpul unei revolte la o închisoare din vestul Venezuelei care s-a încheiat sâmbătă, după aproape 20 de zile de tulburări, a anunţat joi Observatorul Venezuelean al Închisorilor (OVP), un grup de ONG-uri locale.

Hugo Chavez, favorit în cursa pentru preşedinţie

Hugo Chavez, candidat pentru un nou mandat în alegerile de la 7 octombrie, are un avans de aproximativ 15 puncte procentuale în faţa principalului său rival, Henrique Capriles Radonski, potrivit unui sondaj privind intenţiile de vot publicat luni de institutul privat Datanalisis.

Hugo Chavez dă asigurări că starea de sănătate nu îi va afecta programul electoral

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez, care a suferit în ultimele luni tratamente intensive în urma descoperirii unei afecţiuni de cancer în iunie 2011, a dat luni asigurări că starea sa fizică nu îi va afecta programul electoral, el candidând pentru un nou mandat la 7 octombrie.

Hugo Chavez şi-a depus oficial candidatura pentru noile alegeri prezidenţiale din Venezuela

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a cărui stare de sănătate a provocat nelinişte, şi-a depus oficial luni, în faţa Consiliului Electoral (CNE), candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 7 octombrie.

Preşedintele Băncii Mondiale: Zilele regimului Hugo Chavez sunt numărate

Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a afirmat joi că zilele regimului preşedintelui venezuelan Hugo Chavez sunt "numărate" şi că fără sprijinul său Guvernele din Cuba şi Nicaragua vor avea dificultăţi în a se menţine la putere.

Hugo Chavez a apărut pentru prima dată în faţa presei venezuelene de la jumătatea lunii aprilie

Preşedintele Venezuelei Hugo Chavez, care se tratează de cancer, a avut sâmbătă prima apariţie în faţa presei de la jumătatea lunii aprilie, salutându-l pe vicepremierul Belarusului Vladimir Semaşko la finalul unei vizite oficiale.

Hugo Chavez îşi face prima apariţie publică de când s-a întors din Cuba, de la tratament

Liderul venezuelean Hugo Chavez, care suferă de un cancer, a prezidat o şedinţă de Guvern transmisă în direct la televiziune, prima sa apariţie publică după întoarcerea din Cuba, unde a fost supus la tratament, în urmă cu două săptămâni, relatează The Guardian în ediţia online.

Julio Iglesias a fost jefuit în Venezuela

Cântăreţul spaniol Julio Iglesias a fost jefuit în Venezuela de câteva persoane necunoscute, care au furat din camera de hotel a artistului trei iPad-uri, bani, un computer, paşaportul şi documente personale ale celebrului muzician.

Hugo Chavez s-a întors în Venezuela, anunţând încheierea şi succesul radioterapiei sale

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez s-a întors în noaptea de vineri spre sâmbătă la Caracas şi a anunţat "încheierea şi succesul" radioterapiei la care a fost supus în Cuba pentru tratarea cancerului său.

Zvonuri privind moartea lui Hugo Chavez. Preşedintele Venezuelei a intervenit la televiziunea publică pentru a dezminţi informaţiile

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a intervenit la televiziunea publică pentru prima dată de la plecarea în Cuba pentru o nouă serie de tratamente împotriva cancerului, în urmă cu nouă zile, pentru a dezminţi zvonurile potrivit cărora ar fi murit în timpul radioterapiei.

Hugo Chavez s-a întors în Venezuela după o nouă rundă de tratament în Cuba

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, s-a întors în ţară miercuri, după o nouă rundă de tratament împotriva cancerului în Cuba.