victorie

FC Hermannstadt încă nu a simţit gustul înfrângerii în SuperLiga. Victorie în faţa Petrolului în prelungiri

Partida contând pentru runda 10 a Ligii 1, dintre FC Hermannstadt şi Petrolul Ploieşti s-a terminat cu scorul de 2-1, golul victoriei sibienilor fiind marcat de Ionuţ Stoica, la ultima fază a meciului.

Ion Cristoiu: Falsa amiciţie dintre Rusia şi America de după 1990

Mai 2005. Paradă militară la Moscova. Un moment – cel de vîrf – din marile, grandioasele serbări,  iniţiate şi organizate de ruşi la aniversarea a 60 de ani de la Victoria Aliaţilor. Chestia cu Victoria mă face să pufnesc în rîs. Victoria asupra cui? Pînă la prăbuşirea comunismului, se spunea de-a dreptul: asupra Germaniei naziste. […]

Italianul Bagnaia, a treia victorie consecutivă la MotoGP-ul Austriei

"A fost o cursă foarte, foarte lungă, foarte grea", a declarat Bagnaia, în vârstă de 25 de ani, care a câştigat a cincea sa cursă din acest sezon.

România învinge Israel la debutul în preliminariile europeanului de volei feminin

Echipa naţională de volei feminin a României a învins sâmbătă după-amiază reprezentativa similară a Israelului, în primul meci al Grupei A, din preliminariile Campionatului European din 2023.

Denis Mihai, vicecampion mondial la lupte greco-romane

Luptătorul român Denis Florin Mihai a devenit sâmbătă vicecampion mondial la lupte greco-romane, la categoria 55 kg, în cadrul Campionatelor Mondiale de Lupte U20 de la Sofia. Românul a fost învins în finală de azerul Nihad Guluzade.

Madison Keys o învinge pe Swiatek la Cincinnati

Pentru prima dată din şase confruntări, americanca Madison Keys a obţinut victoria în faţa unui număr 1 mondial în exerciţiu, impunându-se joi seara în două seturi în faţa lui Iga Swiatek la Western & Southern Open, de la Cincinnati.

Coreea de Nord ridică restricţiile COVID. Liderul Kim Jong Un susţine că a învins pandemia

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat victoria în lupta împotriva coronavirusului, ordonând ridicarea restricţiilor dure anti-COVID impuse în luna mai, a anunţat joi presa de stat din Coreea de Nord, potrivit CNN.

România U16 a învins Bulgaria şi în al doilea joc amical

Selecţionata naţională de fotbal Under 16 a României a încheiat stagiul de pregătire din această lună cu un al doilea meci amical, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, împotriva Bulgariei, câştigat cu 2-0.

Nick Kyrgios îl învinge pe Reilly Opelka la Washington

Primul set s-a jucat joi şi a fost unul foarte rapid între cei doi jucători, ambii fiind foarte eficienţi pe propriul serviciu. Americanul Opelka a câştigat toate punctele cu jucate cu primul serviciu, câştigând astfel 15 puncte şi cedând doar 3, toate pe al doilea serviciu. Kyrgios a fost la fel de eficient, câştigând 2 […]

El Clasico în Las Vegas. Barcelona o învinge pe Real Madrid la debutul lui Lewandowski

Noua achiziţie a Barcelonei, Raphinha, a marcat unicul gol al victoriei Barcelonei în faţa lui Real Madrid, sâmbătă seara, la Las Vegas.

Ion Cristoiu: Ciocnirea mentalităţilor între americani şi ruşi

O echipă americană de imagine e angajată de stafful lui Boris Elţîn în toiul alegerilor prezidenţiale din Rusia, la care candidează, printre alţii, şi comunistul Ziuganov. Cînd sosesc la Moscova, yankeii dau peste un dezastru: omul lor e pe ultimul loc în sondaje. “Durii” de la Kremlin i-au angajat nu pentru a-i asigura lui Boris […]

Naţionala feminină de tenis de masă U15 este campioană europeană

Naţionala feminină de tenis de masă U15, junioare II, au câştigat duminică titlul de campioane europene pe echipe la competiţia ce se încheie duminică la Belgrad.

Djokovic îl învinge pe Kyrgios şi obţine al şaptelea titlu la Wimbledon

Novak Djokovic a făcut duminică o demonstraţie de tenis pentru a se impune cu 4-6, 6-3, 6-4, 7-6(3) în finala împotriva lui Nick Kyrgios de la Wimbledon, şi pentru a obţine al patrulea său titlu consecutiv pe iarba Grand Slam-ului londonez.

Rugby: victorie istorică a Irlandei în partida cu Noua Zeelandă

Irlandezii au obţinut o victorie istorică în faţa celor jucătorilor de la All Blacks. Partida de rugby Noua Zeelandă-Irlanda s-a încheiat cu victoria europenilor, scor 23-12.

Putin provoacă Occidentul: „Dacă vor să învingă Rusia pe câmpul de luptă, să încerce”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că, dacă Occidentul vrea să învingă Rusia pe câmpul de luptă, este binevenit să încerce.

Simona Halep şi-a aflat adversara din semifinale. Rybakina a eliminat-o pe Tomljanovic

Elena Rybakina şi-a revenit după un început ezitant, pentru a o învinge miercuri pe australianca Ajla Tomljanovic cu 4-6, 6-2, 6-3 şi a se califica în semifinală la Wimbledon, unde o va întâlni pe Simona Halep. Rybakina devine prima jucătoare din Kazahstan care ajunge în sferturile unui Grand Slam.

Emma Răducanu nu se regăseşte după ce a câştigat US Open. Favorita publicului a fost învinsă categoric la Wimbledon

„Va fi primul meu meci pe Centre Court şi este întotdeauna o plăcere să joc pe terenurile mari ale turneelor de Grand Slam, iar cel de la Wimbledon este foarte special”, a declarat ea după ce a învins-o luni pe o altă jucătoare britanică, Yuriko Miyazaki. „Va fi o atmosferă extraordinară. Chiar aştept cu nerăbdare”, […]

Beijingul redeschide şcolile, Shanghaiul declară victoria asupra Covid

Beijingul a anunţat sâmbătă că va permite şcolilor primare şi secundare să reia cursurile cu prezenţă fizică, iar şeful partidului din Shanghai a declarat victoria asupra COVID-19, după ce oraşul a raportat zero cazuri noi pentru prima dată în ultimele două luni, informează Reuters.

Bianca Andreescu s-a calificat în sferturile turneului de tenis pe iarbă de la Bad Homburg

Sportiva canadiană de origine română, Bianca Andreescu (64 WTA) s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului de tenis pe iarbă de la Bad Homburg (Germania), după ce a învins-o pe britanica Katie Swan (223 WTA), venită din calificări.

România învinge Albania la volei masculin în Silver League şi termină grupa pe locul întâi

Naţionala masculină de volei a României a învins duminică la Galaţi, reprezentativa similară a Albaniei, cu 3-0 (18, 19, 22), în ultimul meci din grupa B, a Silver League.

România a învins Finlanda cu 1 – 0

România a învins Finlanda, sâmbătă, pe stadionul Giuleşti, cu scorul de 1 - 0 (1 - 0 la pauză), într-un meci contând pentru Grupa a 3-a, Liga B din Liga Naţiunilor.

Gest scandalos la Sttutgart. Învins de Andy Murray, Bublik a înjurat în rusă organizatorii şi familia scoţianului

Andy Murray (68 ATP) l-a învins pe kazacul Alexander Bublik (42 ATP) şi s-a calificat în sferturile de finală ale openului de tenis pe iarbă de la Stuttgart. Învinsul a fost auzit proliferând injurii nereproductibile, în limba rusă, la adresa turneului, a lui Murray şi a mamei sale.

Ruud îl învinge pe Cilic şi ajunge în prima finală de Grand Slam

Casper Ruud continuă să surprindă la prima sa prezenţă în a doua săptămână a unui turneu de Grand Slam. Jucătorul de 23 de ani s-a calificat prima dată în sferturi de finală la un turneu major, devenind primul norvegian care ajunge în această fază, şi care acum este calificat şi în finală.

Victorie pentru naţionala U18 în amicalul cu Serbia

Naţionala Under 18 a României a câştigat vineri cu 3-0 meciul amical disputat cu reprezentativa similară a Serbiei.

Victorie de palmares. FCSB câştigă derby-ul cu CFR Cluj, dar titlul rămâne în Gruia

FCSB a câştigat duminică ultimul derby al play-off-ului şi al sezonului de Liga 1, învingând cu 3-1 campioana CFR Cluj şi terminând sezonul la un punct în urma ardelenilor. Dan Petrescu nu a fost pe bancă. Dintre titularii de bază, doar Deac şi Petrila au jucat duminică pentru ardeleni.

Ion Cristoiu: Ce mesaj a transmis Lumii Vladimir Putin de 9 mai 2022

Sărbătorirea Zilei Victoriei pe 9 mai 2022 în Rusia a avut drept punct central Parada militară din Piaţa Roşie. Ziua Victoriei se sărbătoreşte ca zi naţională în Rusia din 1965. Pe vremea lui Elţîn Beţivul, cel care a făcut din Rusia un vasal al Americii numai şi numai pentru a fi el Noul Ţar, Ziua […]

Simona Halep a învins-o pe Alize Corne în două seturi şi trece în turul 2 la Openul de la Roma

Turneul de tenis de la Roma a debutat pentru Simona Halep cu o victorie în faţa francezei Alize Cornet (WTA 39), românca urmând să o întâlnească în turul 2 pe americana Daniel Collins, favorita numărul 7 a turneului italian.

Trupele ruseşti poartă o panglică de 300 de metri prin Mariupol, oraşul port asediat

Un jurnalist ucrainean a distribuit o înregistrare video în care pretinde că arată mai mulţi pe ruşi care transportă o panglică de 300 de metri lungime prin Mariupol, oraşul port asediat.

Putin marchează Ziua Victoriei în timp ce Ucraina critică bombardarea şcolii

Forţele ruseşti au bombardat o şcoală dintr-un sat din estul Ucrainei, omorând aproximativ 60 de persoane, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, în timp ce Rusia se pregătea să marcheze luni aniversarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.

AC Milan rămâne la conducere în Serie A, după ce a învins Verona

Tonali a marcat de trei ori, prima dată în minutul 16, însă golul a fost anulat pe motiv de offside, după consultarea arbitrului video. Primul gol validat a aparţinut gazdelor, Faraoni deschizând scorul în minutul 38, cu o locitură de cap, din apropiere. Au urmat cele 2 goluri valabile marcate de Tonali, în minutele 45+3 […]

COMENTARIU Marius Oprea / De Ziua Victoriei, Putin nu va lansa nici măcar o ofensivă, de teama înfrîngerii

”Din nefericire, trupele noastre s-au retras din Popasna, pentru că oraşul a fost bombardat mai bine de două luni”, a declarat guvernatorul din Lugansk, Serhii Gaidai. A fost o ”retragere strategică”, în poziţii pregătite anterior, dar în mod evident nedorită. Ruşii, Vladimir Putin îşi pot revendica, în sfîrşit, o victorie. Au cucerit Popasna, un orăşel care număra înainte de război 20.000 de locuitori.

Sepsi învinge pe Chindia şi stă aproape de Rapid Bucureşti, în play out

După o primă repriză fără goluri, da cu câteva ocazii bune de a deschide scoru, la ambele porţi, gazdele au marcat primele în minutul 60, prin Aganovic, care a şutat din 7 metri, din pasa pe jos a lui Ştefănescu. Peste doar 3 minute, Bărbuţ nimereşte bara porţii oaspeţilor, care reuşesc apoi să egaleze, în […]

Sinn Fein, fosta aripă politică a IRA, cere o dezbatere despre Irlanda unită după victoria istorică din alegeri

Sinn Fein, fosta aripă politică a IRA, a salutat prima sa victorie electorală din istoria Irlandei de Nord ca fiind un "moment definitoriu" pentru regiune şi a cerut o dezbatere privind crearea unei Irlande unite, scrie Reuters.

Ion Cristoiu, despre ziua de 9 mai la Moscova: Va fi ca niciodată. Se va încerca o demonstraţie de forţă

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că pe 9 mai Moscova nu va declara nici război Ucrainei şi nici nu-şi va proclama victoria în ţara vecină, ci va face o demonstraţie de forţă pentru a transmite ruşilor un mesaj de forţă, că sunt măreţi şi se bat cu toată lumea.

Kievul nu are linişte. Primarul oraşului impune restricţii supimentare înainte de Ziua Victoriei

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, îi îndeamnă pe cetăţeni să rămână în casă de duminică până luni, în preajma Zilei Victoriei, în condiţiile în care oficialii occidentali au avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai.

Putin va transmite un mesaj „apocaliptic” Occidentului la parada organizată pe 9 mai, de Ziua Victoriei

În acest scenariu, Il-80 este conceput pentru a deveni centrul de comandă itinerant al preşedintelui rus. Acesta este plin de tehnologie, dar detaliile specifice sunt secrete de stat ruseşti, scrie Reuters. Liderul de la Kremlin, în vârstă de 69 de ani, a comparat în repetate rânduri războiul din Ucraina cu provocarea cu care s-a confruntat […]

Zelenski îi cere cancelarului Germaniei să viziteze Kievul pe 9 mai, când Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri cancelarului german Olaf Scholz să facă un "pas important" şi să viziteze Kievul pe 9 mai, data la care Rusia comemorează victoria Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Pe 23 februarie s-a sărbătorit Ziua Armatei Roşii, pe 24 a fost invadată Ucraina. Ce se va întîmpla pe 10 mai, după Ziua Victoriei?

Ruşii trăiesc puternic ancoraţi în simbolistica trecutului lor glorios, din care îşi hrănesc prezentul. 23 februarie a fost Ziua Armatei Roşii, a doua zi a fost invadată Ucraina. Pe 9 mai în Federaţia Rusă se va sărbători Ziua Victoriei, în Marele Război pentru Apărarea Patriei – pentru care se fac pregătiri de pe acum. Ce va urma? Ce pregăteşte Putin?

Avionul nuclear al lui Putin a fost văzut zburând în apropiere de Moscova

Avionul „Doomsday”, care îi aparţine lui Putin şi care îi permite să continue să conducă Rusia dacă izbucneşte un război nuclear, a fost văzut zburând în apropiere de Moscova. Rusia spune că acesta va fi prezentat la parada de Ziua Victoriei, pe 9 mai, dar nu a mai fost folosit din 2010.

Universitatea Craiova învinge la limită pe FC Voluntari

Universitatea Craiova a câştigat sâmbătă seara meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari cu scorul de 1-0 (1-0), o partidă ce a contat pentru etapa a şapte a play-off-ului Ligii 1.