vot

Ion Cristoiu: Donald Trump vrea să arate celor 71 de milioane de americani care l-au votat că s-a bătut pînă la ultima picătură de procedură

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că bătălia lui Donald Trump cu cei care l-au declarat învinsul alegerilor prezidenţiale din SUA va avea deznodământul din 2000, când o situaţie similară s-a încheiat prin abandonul lui Al Gore, arătând însă că liderul de la Casa Albă este dator electoratului său să se lupte până la final. Redăm integral […]

Ion Cristoiu: O mînărie a Statului Paralel din SUA, ce ar putea servi drept exemplu Statului Paralel de la noi în 6 decembrie 2020

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că presa americană, sub semnul duşmăniei faţă de Donald Trump, s-a grăbit să-l proclame pe Joe Biden preşedinte ales înainte ca numărătoarea voturilor să se fi încheiat şi înainte ca anunţatele intervenţii în Justiţie ale preşedintelui în funcţie să fi fost făcute şi se întreabă, în acest caz, unde e respectarea […]

Joe Biden le vorbeşte americanilor: „Vom câştiga această cursă electorală” . Candidatul democrat se apropie de confirmarea victoriei în SUA

UPDATE ora 6:30 Joe Biden: „Vom câştiga această cursă electorală” Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat, a reiterat vineri seară (sâmbătă dimineaţă, ora României), că este încrezător în câştigarea scrutinului prezidenţial din Statele Unite cu o majoritate clară. „Nu avem încă o declaraţie finală a victoriei, dar cifrele ne spun că este clar. Vom câştiga această cursă […]

Procesul electoral american, explicat de un român stabilit în SUA. Cum arată situaţia actuală, prin ochii lui Mircea Goia: despre fraudă, vot prin corespondenţă şi proteste

Sistemul de vot prin electori creează deseori confuzie în rândul celor care nu sunt la curent cu sistemul american, motiv pentru care mulţi nu înţeleg situaţia actuală din SUA. CITEŞTE AICI MAI MULT – Alegeri SUA 2020. Mircea Goia, web developer, filmmaker şi antreprenor român stabilit în Phoenix, Arizona, înţelege ambele puncte de vedere. În aceste […]

Donald Trump cere transparenţă şi anunţă că va contesta rezultatele scrutinului prezidenţial

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a anunţat, vineri seară, că va apela la toate procedurile juridice de contestare a rezultatelor în statele decisive pentru rezultatul scrutinului prezidenţial, cerând transparenţă în numărarea voturilor. „Credem că poporul american are dreptul la transparenţă deplină în privinţa numărării voturilor şi validării alegerilor, iar aici nu mai este […]

Ion Cristoiu: Nici o lacrimă pentru Donald Trump! A fost un brav susţinător al Statului paralel din România

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că românii nu au de ce să plângă după Donald Trump dacă acesta va pierde cursa prezidenţială deoarece liderul de la Casa Albă s-a dovedit un luptător împotriva statului paralel doar la el în ţară, în România el girându-l pe preşedintele Klaus Iohannis. artizanul sinistrului an al Cătuşelor, 2015. Redăm integral editorialul […]

Valul de restricţii nu se aplică atunci când votăm. Preşedintele Klaus Iohannis: „Democraţia nu poate fi pusă în paranteză”

Pentru că aproape am depăşit 10.000 de cazuri de coronavirus în 24 de ore, noi restricţii se vor aplica de luni la nivel national. Purtarea măştii va fi obligatorie peste tot, elevii vor învăţa exclusive online şi, acolo unde este posibil, angajaţii vor munci în regim de work from home. Restricţii vor fi şi pe […]

Avansul lui Donald Trump s-a redus în Pennsylvania / Pierderea acestui stat ar asigura victoria lui Joe Biden

Avansul preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, în Pennsylvania se diminuează în mod constant pe măsură ce sunt numărate voturile prin corespondenţă, iar eventuala pierdere a acestui stat ar asigura victoria politicianului democrat Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. În momentul de faţă, după numărarea a 92% din buletinele de vot, Donald Trump are un […]

Avansul lui Joseph Biden este în creştere în Nevada. Echipa lui Trump anunţă proces în acest stat

Avansul lui Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, este în creştere în Nevada, conform cifrelor oficiale, iar echipa de campanie a preşedintelui în funcţie, Donald Trump, a anunţat că va contesta modul în care s-a desfăşurat scrutinul în acest stat. Potrivit rezultatelor oficiale anunţate de statul Nevada după numărarea a 87% […]

Echipa lui Joe Biden, încrezătoare că va putea revendica victoria în scrutinul prezidenţial din SUA

Echipa de campanie electorală a lui Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, se pregăteşte să revendice victoria imediat ce va calcula că a depăşit pragul de 270 de voturi în Colegiul electoral federal. „Noi am spus mereu că obiectivul este să obţinem cele 270 de voturi şi suntem foarte încrezători că, […]

Donald Trump acuză opoziţia democrată că vrea să comită fraude în scrutinul prezidenţial

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a acuzat, miercuri seară, că politicienii democraţi încearcă să comită fraude electorale în scrutinul prezidenţial. „Ei găsesc peste tot voturi pro-Biden – în Pennsylvania, Wisconsin şi Michigan. Foarte rău pentru ţara noastră!”, a transmis Donald Trump prin Twitter. „Depun eforturi pentru a face să dispară rapid avantajul de […]

Echipa de campanie a lui Donald Trump pregăteşte contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial

Echipa de campanie electorală a preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, se pregăteşte de contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial în unele state americane. „Statul Wisconsin se îndreaptă spre renumărare”, a declarat Bill Stepien, citat de cotidianul The New York Times şi de postul CNN. „În pofida sondajelor ridicole folosite ca tactică de limitare a participării […]

Joseph Biden, discurs de învingător: „Cred că vom fi câştigătorii”

UPDATE 23:15: Joe Biden a susţinut un discurs în care a susţinut că democraţii sunt pe punctul de câştiga alegerile din Statele Unite:  Principalele declaraţii ale lui Joe Biden:  – Chiar şi în condiţiile pandemiei, mai mulţi americani au votat la aceste alegeri decât oricând în istorie. – Acest lucru ne-a arătat că aici, oamenii […]

VIDEO Melania Trump a votat marţi dimineaţă în Florida, într-o rochie Gucci de 4.500 de dolari, dar fără mască

Melania Trump a votat marţi dimineaţă la centrul de recreere Morton şi Barbara Mandel din Palm Beach. Soţia lui Donald Trump şi-a schimbat reşedinţa în anul 2019, alături de soţul său, lăsând în urmă New York-ul pentru însorita Florida. Melania Trump s-ar putea bucura de ultimele ore ca primă doamnă a Statelor Unite, sondajele indicându-l […]

Borat le îndeamnă pe femeile din America să nu iasă la vot

Borat le îndeamnă pe toate femeile din America să nu iasă la vot. Deşi Cohen şi-a exprimat părerea despre Trump, numindu-l „demagogul şef”, astăzi actorul se foloseşte de Borat pentru a transmite un mesaj cât se poate de ironic. Într-un video de pe pagina sa de Instagram, Borat a explicat că femeile sunt „atrase de […]

Biden sau Trump? Au fost anunţate rezultatele din Dixville Notch, prima localitate unde votarea s-a încheiat

Potrivit tradiţiei, toţi alegătorii eligibili se adună în „sala de vot” din staţiunea The Balsams din Dixville Notch. Odată ce fiecare vot este exprimat, voturile sunt înregistrate şi rezultate anunţate – cu ore înainte de orice altă parte, făcând-l un loc atractiv pentru reporterii şi observatorii dornici să primescă indicii despre ceea ce urmează să […]

Cum este ales preşedintele SUA. De ce un candidat care obţine cele mai multe voturi poate să piardă alegerile

Cum poate un candidat care obţine cele mai multe voturi să piardă alegerile? Prin acest sistem este posibil ca un candidat ce obţine cele mai multe voturi din partea publicului să nu fie câştigătorul. Acest lucru se datorează faptului că preşedintele nu este ales direct de către alegători, ci prin ceea ce este cunoscut sub […]

Ion Cristoiu: De ce se impune un Pact între partide pentru ţinerea alegerilor parlamentare

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că preşedintele Iohannis ar trebui să convoace consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare, finalizate cu un pact pentru desfăşurarea alegerilor legislative şi care să cuprindă şi măsurile de lockdown până la momentul electoral astfel încât nicio formaţiune politică să nu profite de deciziile nepopulare. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Un […]

Alegerile din SUA doboară recorduri: Peste 80 de milioane de americani au votat deja

Peste 80 de milioane de americani şi-au exprimat deja votul, potrivit unui raport publicat joi de Universitatea din Forida. Datele indică cea mai ridicată participare la votul prezidenţial înregistrată în SUA în mai bine de 100 de ani, informează Reuters. Interesul pentru politica SUA a crescut în ultimul an. Dovadă e prezenţa uriaşă la vot, […]

Noua Zeelandă votează pentru legalizarea eutanasierii, dar nu şi pentru legalizarea canabisului

Comisia Naţională Electorală din Noua Zeelandă a anunţat, vineri, legalizarea eutanasierii, dar nu şi a canabisului. Pe 17 octombrie cetăţenii din Noua Zeelandă au votat pentru referendumurile referitoare la autorizarea eutanasierii şi legalizării canabisului. Rezultatele provizorii arată că 65.2% dintre votanţi au fost în favoarea legalizării eutanasierii. Astfel, legea îi va permite unei persoane care […]

Modul inedit în care paraşutiştii îndeamnă americanii să meargă la vot

America se apropie de sfârşitul maratonului electoral Trump- Biden. Cu o săptămână înainte de ziua alegerilor, în SUA s-a ajuns la un record istoric de voturi anticipate, respectiv 58 de milioane. Un grup de paraşutişti, a îndemnat populaţia să iasă la vot într-un mod inedit. S-au lansat din avion şi au format în aer cuvântul […]

Actorul Ben Stiller a aşteptat mai mult de trei ore la coadă ca să voteze

Americanii nu mai au răbdare până pe 3 noiembrie şi au format deja cozi pentru votarea viitorului preşedinte. Teama de coronavirus i-a făcut pe americani să fie prevăzători. Ei au început deja să voteze în valuri pentru preşedinţia ţării. Persoanele care au stat la coadă la arena Barclay din Brooklyn au avut parte şi de […]

VIDEO Alegeri SUA 2020. Cozi uriaşe în faţa secţiilor din New York. Donald Trump a votat anticipat în Florida

Sâmbătă s-au deschis centrele de votare din Florida, dar milioane de oameni au apelat la varianta votului prin corespondenţă. Şi Donald Trump a votat în West Palm Beach, Florida, la un an după ce şi-a schimbat reşedinţa principală. „Am votat pentru un individ pe nume Trump”, a spus actualul preşedinte al SUA, potrivit The New […]

Vot trimis din spaţiu. Astronauta Kate Rubins a votat de pe Staţia Spaţială Internaţională

Americanii merg la vot cu ideea “precum în cer aşa şi pe pământ”. Pentru că în cer deja a votat astronauta Kate Rubins. Kate a folosit sistemul de vot prin corespondenţă. Ea a primit un email criptat şi date de acces, şi-a exprimat opţiunea şi a trimis email-ul la biroul din Harris County, de care […]

Ridicarea imunităţii deputatului Bănicioiu. Roman (PNL): Votăm la vedere

Deputaţii PNL vor vota la vedere pentru ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu, anunţă liderul deputaţilor liberali, Florin Roman. Bănicioiu este acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi trafic de influenţă pe lângă ministrul Sănătăţii din acea perioadă.

Oraşul canadian care işi va schimba denumirea. Locuitorii au votat noul nume

Micul oraş canadian Asbestos, situat în provincia Quebec, a decis că are nevoie de un alt nume şi să renunţe la actuala denumire, care înseamnă „azbest” în limba engleză, notează BBC.    Oraşul, aflat la aproximativ 150 km (95 de mile) la est de Montreal, care găzduieşte aproximativ 7.000 de oameni, a votat să se […]

Sunt produsele vegane friptură, burgeri sau cîrnaţi? PE se pregăteşte de un vot care va influenţa definitiv denumirea lor

Parlamentarii europeni vor decide miercuri dacă interzic produselor pe bază de plante să utilizeze termeni precum „friptură”, „cârnaţi”, „escalop” şi „burger”, relatează Financial Times.

Cadrele didactice vor beneficia de un supliment la salariu. Ce valoare au aprobat deputaţii pentru învăţământ

Stimulentele pentru cei din învăţământ au fost votate şi în Camera Deputaţilor, cameră decizională. Hai să îţi spun ce înseamnă asta: profesorii vor primi lunar câte 2000 de lei, iar cadrele nedidactice şi auxiliare 1500. Asta dacă, Preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea.   Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din învăţământul preuniversitar Iaşi are […]

Ion Cristoiu: Principalul duşman al PNL va fi USR PLUS. Votul politic se resetează la parlamentare

Ion Cristoiu afirmă că, în perspectiva alegerilor parlamentare din 6 decembrie, USR PLUS se va delimita şi mai mult de PNL, iar Pro România Social Liberal, partidul lui Victor Ponta şi al lui Călin Popescu Tăriceanu, va rupe din electoratul PSD. Publicistul spune că unul dintre motivele pentru care USR PLUS a avut un scor […]

În Lituania au loc alegerile parlamentare. Care sunt soluţiile Guvernului pentru organizarea votului în plină pandemie COVID-19

În Lituania au loc alegerile parlamentare. Pentru a diminua riscurile de infectare cu noul coronavirus, autorităţile le recomandă oamenilor să vină cu pixul de acasă. Lituania a raportat 8.714 de infecţii, atingând un nou record duminică: 205 cazuri noi şi 103 decese. Pentru a se asigura că oamenii se simt în siguranţă să voteze, Guvernul […]

VIDEO Actorul Wayne Knight îmbracă din nou haina de poştaş a lui Newman din Seinfeld. Mesajul său pentru Donald Trump

Cu siguranţă nu l-ai uitat pe Newman din serialul Seinfeld. Actorul din spate, Wayne Knight, şi-a reluat rolul de poştaş. Asta după tot haosul din Serviciul Poştal din SUA după ce Donald Trump le-a redus fondurile. Newman l-a tras la răspundere pe preşedintele Americii. „A existat un atac sistematic şi premeditat asupra Serviciului Poştal din […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: La Deveselu, Dracula are parastas de 40 de zile

A ajuns in presa internaţională intâmplarea electorală de la Deveselu, unde un candidat decedat-related to covid naintin-a câştigat alegerile cu 70%. Cum noi suntem poporul cel mai auto ..canibal din lume, mulţi au pus asta pe seama IQ-ului românilor de-acolo. Cum ar veni, atât ii duce capul. Nu, nene, oamenii ăia ştiau exact ce votează: Zombie de […]

Populaţia României. INS: 22.175.000 / OMS: 19.778.000. Avocatul Poporului cere AEP şi MAI să comunice care este populaţia reală a României şi câţi oameni au drept de vot

Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a sesizat din oficiu şi vrea să ştie care e populaţia actuală a României, inclusiv cu privire la numărul real al cetăţenilor cu drept de vot.  Sesizarea vine în urma alegerilor locale din 27 septembrie şi în perspectiva alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, preconizate pentru 6 decembrie.  În adresele trimise […]

În pragul unei revoluţii. Protestatarii au ocupat sediul guvernului din Kârgâzstan şi l-au eliberat din închisoare pe fostul lider liber Atambayev

Preşedintele Sooronbai Jeenbekov a descris acţiunile protestatarilor ca o încercare a unor forţe politice de a prelua puterea în mod ilegal, dar a declarat că autorităţile nu exclud organizarea unui alt vot, întrucât mitingurile s-au extins în mai multe oraşe din ţară, realtează Reuters. Protestatarii au cerut anularea rezultatelor votului. Comisia Electorală Centrală a declarat […]

Ion Cristoiu: Deşi victorios la locale, PSD vrea să lase impresia c-a pierdut

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, evită să trâmbiţeze victoria social-democraţilor la alegerile locale din 27 septembrie pentru a nu transforma partidul într-o ţintă a actualei puteri şi a celorlalte partide de dreapta la alegerile parlamentare, care ar mobiliza astfel electoratul la vot împotriva sa. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Luni, […]

Ion Cristoiu: La votul politic, USR PLUS a plătit preţul giugiulelii cu PNL la Bucureşti

Publicistul Ion Cristoiu analizează rezultatele votului politic obţinut de principalele partide la alegerile locale, prin prisma sondajelor preelectorale, şi avertizează că, dacă în perioada următoare USR PLUS nu face Opoziţie la Guvernarea PNL, la alegerile parlamentare locul îi va fi luat de PMP. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: “Înainte de alegerile locale, în presă […]

Franţa ar putea pierde astăzi un teritoriu. Peste 180.000 de oameni au fost aşteptaţi la urne. UPDATE: Referendumul pentru independenţă pare să fi eşuat

UPDATE: Şi al doilea referendum în Noua Caledonie pentru independenţă pare să fi eşuat, potrivit rezultator parţiale publicate de Reuters Au fost numărate voturile din 249 de secţii din cele 304, iar rezultatele parţiale arată că tabăra împotriva independenţei ar avea 54,8%. Procentele cresc pe măsură ce vin rezultatele din capitala Noumea, un bastion al […]

Trump are COVID-19, dar alegătorii sunt mai înverşunaţi să voteze

Vestea că Donald Trump are COVID-19 i-a surprins pe americani, spune Gabriela Fortuna-Zanfir, o româncă stabilită de 4 ani în SUA. Şi asta pentru că preşedintele american a scăpat neatins de virus până acum, desi mai multe persoane din anturajul său au fost confirmate cu infecţie cu SARS-COV2 în ultima perioadă. Gabriela Fortuna-Zanfir – româncă […]

„Ştirea mea”, cu Toni Grecu: Alegerile mi-au distrus familia

Am votat. Separat. Întâi soţia, apoi eu,  soacră-mea, şi la urmă, bunicul, Dumenzeu să-l ierte. Ne-am dus separat ca să nu luăm toţi acelaşi virus. Soţia a votat cu Firea, ca să avem măcar o femeie primar, că ceilaţi sunt bărbaţi. Am mai avut un prim-ministru femeie, dar a stat puţin. De la ea ne-a […]

Ion Cristoiu: O nerozie antidemocratică şi antieuropeană – controversa naţională privind fraudarea alegerilor

Publicistul Ion Cristoiu constată că la cinci zile după alegerile locale nu avem rezultatul final al votului, despre care ar trebui să discute toţi cei implicaţi, ci se marşează pe fraudarea scrutinului, o temă revenită în forţă, ajutată nu numai de diverse trucuri electorale, ci şi de năravul dâmboviţean de a nu respecta procedurile. Redăm […]