voucher

Ministrul Bogdan Ivan: Finanţăm cu vouchere, în valoare de 5 milioane de euro, dezvoltarea programelor de mentorat

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat joi lansarea unei investiţii din PNRR prin care se va finanţa cu 500 de vouchere, în valoare de 5 milioane de euro, dezvoltarea programelor de mentorat „Orizont Europa”.

A fost aprobat primul voucher pentru o victimă a unei infracţiuni sexuale

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, joi, că a fost aprobată prima solicitare de acordare de vouchere pentru victima unor infracţiuni sexuale: este vorba despre fapte grave la care a fost supusă victima, agresiune sexuală, viol şi corupere sexuală a minorilor.

5.700 de femei din Capitală au beneficiat anul acesta de Voucherul Materna

5.700 de femei din Capitală au beneficiat, în prima jumătate a acestui an, de Voucherul Materna, spune, miercuri, primarul general Nicuşor Dan.

Ministrul Adrian Câciu anunţă până la ce dată va fi prelungită valabilitatea cardurilor de energie

Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine şi peste iarna care începe, spune, joi, ministrul Fondurilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Ciolacu, bugetarilor de lux: Nu le e ruşine să stea cu mâna întinsă la statul român pentru vouchere?

Premierul Marcel Ciolacu a avut o ieşire dură joi la adresa bugetarilor care câştigă peste 2.000 de euro lunar, mai mult decât preşedintele ţării: „Nu pot să accept să te duci la serviciu, să fii şef peste nişte posturi goale”. „Ţi-am dat şofer, secretară, ai tot, eşti director, dar nu e cam mult?”.

Explorado.ro a lansat propria colecţie de haine sub brandul Kings & Clowns

Explorado.ro a lansat propria colecţie de haine sub brandul Kings & Clowns

Cum arată proiectul de certificat COVID: vaccinare, trecere prin infecţie şi testare/ 15 vouchere pentru testare de persoană

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune despre proiectul de lege privind utilizarea certificatului electronic COVID că prevede 15 vouchere electronice de testare, cu o valoare medie de 50 de lei testul. Proiectul prevede şi excepţii.

Când revin voucherele de vacanţă. Vor fi emise pe suport magnetic

Tichete de vacanţă noi vor fi pe suport magnetic, pe card, a declarat, miercuri seara, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu.

Voucherele pentru vacanţă pentru minimum 5 ani sunt la mare căutare

Reintroducerea voucherelor pentru vacanţă sunt bine văzute de organizaţiile din industria ospitalităţii, care recomandă o formulă îmbunătăţită. Touroperatorii spun că acestea ar trebui să fie introduse pe termen de minimum 5 ani.

Un oraş din Cehia a creat o monedă proprie pentru redresarea post-COVID. Localnicii primesc ”corrents” pe care îi cheltuie în cafenele

Un oraş din Cehia a dezvoltat un plan prin intermediul căruia locuitorii primesc bani sub formă de vouchere digitale, comercializate ca monedă locală specială. Aceste monede pot fi folosite în magazine şi cafenele care au fost grav afectate de restricţiile COVID-19, scrie Reuters. Aproape 2.000 de locuitori ai oraşului Kyjov au primit 400 de coroane […]

Ministrul Mediului, Tanczos Barna: Când ar putea începe „Rabla pentru electrocasnice.” Valoarea voucherului pentru fiecare dintre produsele finanţate

Programul Rabla pentru electrocasnice începe zilele următoare, precizează la Digi 24 ministrul Mediului, Barna Tanczos. Acesta spune că Ordinul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Întrebat dacă programul ar putea începe luni, Barna Tanczos a răspune: „poate începând de vieri, că tot e Vinerea Verde”. La sfârşitul lunii aprilie ministrul Mediului preciza că programul […]

Dilema „voucherelor de vacanţă”. Orban anunţă în mod oficial că nu se emit altele noi. Motivul este risipa

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, luni, că nu vor fi emise noi vouchere de vacanţă, pentru că sunt valabile, în continuare, cele acordate anterior.

Senator PSD: Am aflat că voucherele de vacanţă nu se vor mai regăsi în buget

Radu Oprea, de la PSD, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că are informaţii că voucherele de vacanţă, cu care erau obişnuiţi românii care lucrează la stat, nu vor mai fi acordate în acest an, considerând că aceasta este o lovitură în plus pentru HoReCa.

Vârstnicii peste 75 de ani, cu pensie socială, primesc vouchere cu o săptămână înaintea alegerilor

Pensionarii cu venituri la nivelul pensiei sociale, care au peste 75 de ani, primesc vouchere de masă caldă retroactiv pe 4 luni, cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare. Măsura a fost aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri.

Strategia eficientă care ar putea salva industria turismului. Clienţii pot avea beneficii serioase când vor pleca în vacanţă

„Cumpără acum, bucură-te mai târziu” pare a fi motto-ul mai multor hoteluri care pun la bătaie vouchere pentru vacanţele viitoare, a căror valoare creşte în timp. Practic, eşti încurajat să ajuţi industria să treacă de perioada de criză cumpărând „obligaţiuni” la hoteluri. De exemplu, pe site-ul „Buy Now, Stay Later„, valoarea unui voucher pe care […]

Primăria Capitalei va lansa a doua etapă a programului „Rabla”, cu vouchere de 9.000 de lei

Primăria Capitalei va lansa un nou Program „Rabla” al Municipalităţii, prin acordarea de 5.000 de vouchere în valoare de 9.000 lei fiecare. Acestea pot fi utilizate atât pentru cumpărarea de maşini, cât şi electrocasnice, prin casarea unor maşini vechi, cu norme de până la Euro 2.

PMB vrea să lanseze a doua etapă a programului „Rabla de Bucureşti”. Suma la care ajung voucherele

Primăria Capitalei vrea să lanseze un nou Program „Rabla” al Municipalităţii, prin acordarea de 5.000 de vouchere în valoare de 9.000 lei fiecare. Acestea pot fi utilizate atât pentru cumpărarea de maşini, cât şi electrocasnice, prin casarea unuor maşini vechi, cu norme de până la Euro 2.