zelenski

Zelenski îşi doreşte să semneze un acord pentru protejarea limbii române, a spus Eugen Tomac

Volodimir Zelenski a spus că îşi doreşte un acord cu România pentru protejarea limbii române în Ucraina, a spus Eugen Tomac, eurodeputat român, născut în ţara vecină, precizând că este pentru prima dacă când Ucraina vine cu o asemenea abordare.

Zelenski a reacţionat la cenzura Rusiei. Acesta spune că Moscova este „speriată” de interviul său dat jurnaliştilor ruşi

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacţionat la încercarea Rusiei de a cenzura interviul său acordat unor jurnalişti ruşi independenţi, afirmând că Moscova este "speriată" de jurnaliştii "care pot spune adevărul", arată CNN.

Viktor Orban a fost criticat de către Zelenski pentru poziţia de neutralitate în conflictul dintre Ucraina şi Rusia

Considerat ca fiind cel mai apropiat aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin în Uniunea Europeană, premierul ungar Viktor Orban a încercat să afirme neutralitatea Ungariei în războiul din Ucraina, chiar dacă aliaţii săi din UE şi NATO ajută ţara aflată în dificultate şi pedepsesc Rusia pentru lansarea celui mai mare conflict armat din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Kievul denunţă o tentativă de asasinare: grupul Wagner a vrut să-i omoare pe Zelensky şi pe premier. Probele vor ajunge la Curtea Internaţională

Markian Lubkivski, consilier principal al ministrului ucrainean al apărării, a declarat pentru CNN că grupul militar privat rus Wagner a vrut să-i ucidă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi pe prim-ministrul Denis Shmihal.

Zelenski şi-a făcut un aliat puternic: „Am discutat despre ameninţarea crizei alimentare”

Spre deosebire de China, Turcia este total de partea Ucrainei, şefii celor două ţări discutând frecvent.

Zelenski a cerut statelor membre G7 să deconecteze Rusia de la GPS

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o adresă adresată ţărilor G7, a cerut deconectarea Rusiei de la GPS.

Ciolacu spune că au început demersurile ca Zelenski să se adreseze Parlamentului României

„S-au început anumite demersuri şi sunt ferm convins”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, întrebat dacă Volodimir Zelenski va fi invitat să se adreseze şi Parlamentului României. El a spus că Ucraina trebuie ajutată mai mult. „Trebuie ajutată.mai mult decât au făcut-o ţările europene până în acest moment. Uniunea Europeană trebuie în acest moment, […]

Volodimir Zelenski, mesaj pentru ruşi: Salvaţi-vă fiii de război. Preşedintele Ucrainei spune că planul iniţial al Rusiei „a eşuat” în primele două zile ale invaziei

Într-un mesaj video postat miercuri seară pe Facebook, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat ruşilor şi le-a spus: „salvaţi-vă fiii de război”. Zelenski a declarat că Ucraina nu a ameninţat niciodată securitatea Rusiei, adăugând că propagandiştii ruşi „mint în legătură cu războiul, care este plătit din taxele voastre”. Ucrainenii, a spus el, fac tot ce […]

Zelenski a făcut apel la companiile franceze să părăsească Rusia: Trebuie să înceteze să sponsorizeze crima

Preşedintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, a avut un discurs ferm în Parlamentul francez, cerând companiilor franceze să părăsească Rusia, pentru că altfel „sponsorizează crima împotriva femeilor şi copiilor nevinovaţi”.

Zelenski e nemulţumit: „comunitatea internaţională nu ajută suficient”

Comunitatea internaţională, în special Organizaţia Naţiunilor Unite, nu ajută suficient, spune preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Aproximativ 100.000 de persoane sunt încă blocate în „iadul” de la Mariupol

Mariupol a fost ţinta unor atacuri susţinute ale forţelor ruse din cauza poziţiei sale strategice de-a lungul frontierei sudice a Ucrainei, iar preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că aproximativ un sfert din populaţie - sau 100.000 de persoane - sunt încă blocate în "condiţii inumane".

Volodimir Zelenski li se va adresa prin videoconferinţă participanţilor la summitul NATO

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, li se va adresa prin videoconferinţă participanţilor la summitul Alianţei Nord-Atlantice, programat joi la Bruxelles, anunţă un oficial din cadrul NATO, citat de cotidianul Le Monde.

Războiul din Ucraina, ziua a 27-a. NATO: Belarus ar putea „în curând” să se alăture războiului. Nou bilanţ ONU al refugiaţilor: Peste 3,5 milioane de oameni au părăsit Ucraina de la începerea invaziei militare ruse

UPDATE 23:17 Puterea de luptă a Rusiei scade sub 90%. Ucranenii blochează invazia lui Putin Invazia preşedintelui rus Vladimir Putin în Ucraina a persistat timp de aproape patru săptămâni, dar forţele sale rămân blocate. Pentagonul afirmă după ultimele evaluări că puterea de luptă a ruşilor este în scădere. „Am evaluat, pentru prima dată, că ruşii ar […]

Zelenski, mesaj pentru Parlamentul italian: Pentru trupele ruse, Ucraina este poarta Europei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky s-a adresat parlamentului italian prin legătură video, în cel mai recent discurs al său adresat adunărilor naţionale din întreaga lume, relatează BBC.

Presa ucraineană: serviciile de contrainformaţii au arestat un comando care plănuia să-l omoare pe Zelenski

Serviciile de contrainformaţii ucrainene au arestat un grup care pregătea un atac asupra preşedintelui Volodimir Zelenski, susţine site-ul ucrainean Onet.

Kremlinul respinge ideea unui summit Putin-Zelenski atât timp cât nu avansează negocierile

Preşedinţia Rusiei a respins, luni, ideea unui summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, cerându-le puterilor occidentale să exercite presiuni asupra Administraţiei de la Kiev pentru avansarea negocierilor.

Comparaţiile lui Volodimir Zelenski cu Holocaustul au generat indignarea unor oficiali israelieni

Numeroşi deputaţi şi oficiali guvernamentali israelieni au criticat comparaţiile preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu Holocaustul, după discursul rostit în Knesset, prin videoconferinţă, de liderul de la Kiev.

Zelenski, în faţa parlamentarilor din Israel: Trebuie să trăiţi cu alegerea pe care o faceţi

Preşedintele Volodimir Zelenski solicită Israelului să ofere arme Ucrainei şi întreabă de ce acest stat nu a impus sancţiuni Rusiei.

Zelenski este „pregătit pentru negocieri” cu Putin. Însă dacă nu se ajunge la un acord, ar putea însemna „un al Treilea Război Mondial”

În a 25-a zi de război, preşedintele Zelenski spune, pentru CNN, că este „pregătit pentru negocieri” cu Putin, dar avertizează, totodată, că dacă negocierile vor eşua, asta „ar însemna că acesta este un al Treilea Război Mondial”.    „Sunt pregătit pentru negocieri cu el. De acum doi ani sunt pregătit. Şi cred că fără negocieri […]

Zelenski cere negocieri de pace cu Rusia: „A sosit timpul pentru o întâlnire, este timpul să vorbim”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut sâmbătă negocieri de pace cuprinzătoare cu Moscova, afirmând că, în caz contrar, Rusia ar avea nevoie de generaţii pentru a recupera pierderile suferite în timpul războiului.

Zelenski: sute de oameni sunt încă sub dărâmături la Mariupol. „Va fi înfrângerea morală a Occidentului, dacă Ucraina nu primeşte arme avansate”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că 130 de persoane au fost salvate până acum din teatrul bombardat din oraşul Mariupol, anunţă CNN.

Ion Cristoiu: Străduindu-se să atragă NATO într-un război cu Federaţia Rusă, Volodimir Zelenski face jocul lui Vladimir Putin!

Autoarea unui prim volum al unui monumental Tratat de Geopolitică, urmînd altor cinci cărţi din domeniul Geopoliticii, conferenţiar universitar Alba Iulia Catrinel Popescu de la Universitatea Naţională de Apărare Carol I s-a remarcat, în chestiunea Războiului din Ucraina, ca una dintre puţinele voci lucide din România, ţară în care televiziunile de ştiri au primit liste […]

Volodimir Zelenski: Este posibil ca Rusia să fi început deja al Treilea Război Mondial

Este posibil ca Rusia să fi început deja al treilea război mondial, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat postului NBC News.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa Congresului SUA

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va susţine, miercuri, un discurs în format online în faţa membrilor Congresului american, în contextul în care Rusia continuă invazia, iar Kievul face presiuni asupra Statelor Unite pentru mai multă asistenţă.

Curtea Internaţională de Justiţie oferă miercuri decizia privind procesul dintre Kiev şi Kremlin

„Rusia trebuie oprită, iar Curtea (n.red. de la Haga) are un cuvânt de spus în asta”, a declarat politicianul ucrainian Anton Korynevych.    Rusia trebuia să se prezinte la audieri pe 7 şi 8 martie, dar a absentat, pe motiv că instituţia „nu are jurisdicţie” şi că Putin acţionează în Ucraina „în auto-apărare”.    Curtea […]

Macron a copiat „stilul Zelenski”? A apărut pe Instagram nebărbierit şi cu hanorac

Barba de câteva zile, hanoracul „Commando Parachutiste de l’Air”, aşa îl înfăţişează pe Macron fotograful Soazig de la Moissonière la Elysée: şeful Franţei arată precum preşedintele-militar Zelenski.

Iohannis, discuţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, duminică seară, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: „Vom avea grijă de toţi cetăţenii din Ucraina care sosesc în România”.

Zelenski, despre ajutoarele pentru Mariupol: Reprezintă „o sarcină cheie”

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că sarcina cheie a zilei de duminică este de a duce la destinaţie convoiul umanitar care se îndreaptă spre oraşul asediat Mariupol.

Zelenski avertizează forţele ruse care încearcă să cucerească Kievul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat forţele ruseşti că se vor confrunta cu o luptă până la moarte dacă vor încerca să ocupe capitala Kiev, în timp ce sirenele de raid aerian au trezit din nou locuitorii duminică dimineaţa, scrie Reuters.

Zelenski observă o schimbare pozitivă în abordarea Rusiei, după ce Putin a evocat „anumite evoluţii”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, sâmbătă, că a observat o "abordare fundamental diferită" în atitudinea Moscovei în negocieri, după ce omologul său rus, Vladimir Putin, a afirmat că sunt "anumite evoluţii" în discuţii.

Ucrainenii, mai uniţi ca niciodată. Zelenski: „Câteva oraşe mici pur şi simplu nu mai există. Suntem cu toţii în prima linie”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa este mai unită decât oricând, în timp ce se confruntă cu invazia rusă.

Zelenski anunţă că peste 500 de soldaţi ruşi s-au predat vineri

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că aproximativ 500-600 de soldaţi ruşi s-au predat vineri forţelor ucrainene, anunţă BBC.

Zelenski: „Este cea mai mare lovitură pentru armata Rusiei din ultimele decenii”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că forţele ucrainene dau „cea mai mare lovitură pentru armata Rusiei din ultimele decenii”.

Zelenski sfidează Rusia. Trupele Moscovei se regrupează în jurul Kievului

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina se află într-un „punct de cotitură strategică” în cadrul războiului. Forţele ruse au bombardat oraşele din toată ţara şi se regrupează pentru a lovi Kievul, conform imaginilor obţinute prin satelit. Guvernatorul regiunii Harkov a declarat că un spital de psihiatrie a fost lovit, iar aproximativ 50 de […]

Prof. dr. Vasile Neacşa: Vae Victis: Occident vs Rusia

Prof.dr. Vasile Neacşa afirmă că orice război aduce cu sine aşa-numitele gulere albe, politicieni şi contractanţi, în spatele cărora se află oamenii simpli, manevraţi cu cinism către primitivism, operaţiune la care asistăm şi acum în cazul războiului Rusia-Ucraina. Astfel că, mai spune prof.dr. Vasile Neacşa, în final învinşii sunt cei mulţi, cunoscuţi şi/sau anonimi, care […]

Zelenski, către Rusia: „Unde vor cădea armele voastre chimice?”

Preşedintele Volodimir Zelenski a ripostat la afirmaţiile Rusiei potrivit cărora Ucraina dezvoltă arme chimice sau biologice pe teritoriul său cu ajutorul SUA, relatează BBC.

Zelenski: „Mi se rupe inima de ceea ce ocupanţii au făcut cu oraşele noastre”

Într-un mesaj video postat joi, 10 martie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că guvernul său „securizează din nou coridoarele umanitare pentru oraşele afectate de bombardamente”.

Zelenski: Ucraina nu poate învinge Rusia pe cont propriu

Ucraina nu poate învinge Rusia pe cont propriu, a spus, miercuri, într-un interviu acordat Sky News, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Spitalul din Mariupol a fost bombardat. Zelenski: Copii sub ruine

Sunt copii prinşi sub ruinele spitalului din Mariupol, spune preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski, miercuri, după ce oraşul din sudul ţării a fost distrus de bombardamentele ruseşti.

Prof. Dr. Vasile Neacşa: Oameni politici, vorbe şi fapte: Occident vs Rusia

Prof.dr. Vasile Neacşa analizează declaraţiile preşedintelui Volodimir Zelenski şi mai multor lideri politici occidentali în contextul războiului Rusia-Ucraina, ajungând la o concluzie amară: am fost la un pas de autodistrugere, Occidentul este divizat, ONU nu mai protejează pe nimeni, iar gestionarea defectuoasă a crizei din Ucraina face ca alţii să câştige în detrimentul nostru. Redăm […]