CELE MAI NOI ARTICOLE

Dosar penal după decesul femeii de 76 de ani de la centrul de bătrâni din Ilfov

Poliţiştii din Ilfov fac cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce luni o femeie de 76 de ani a murit în timp ce era transportată la spital.
Dosar penal după decesul femeii de 76 de ani de la centrul de bătrâni din Ilfov

China vrea eliminarea poluării severe a aerului până la sfârşitul lui 2025

China intenţionează să elimine poluarea severă a aerului până la sfârşitul anului 2025 prin măsuri stricte de control al emisiilor, scrie Reuters.
China vrea eliminarea poluării severe a aerului până la sfârşitul lui 2025

Coronavirus: 92 de cazuri noi, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară

92 de cazuri noi de Covid au fost înregistrate săptămâna trecută, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Coronavirus: 92 de cazuri noi, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară

STENOGRAME. Caracatiţa din portul Constanţa. „Eu te susţin până-n pânzele albe!”. Ion Dumitrache, şeful organizaţiei municipale PSD Constanţa, promitea directorului intevenţii la nivel înalt pe lângă Mihai Tudose şi Paul Stănescu / A fost reţinut şi al doilea lot de suspecţi / Şeful PSD Constanţa s-a suspendat din funcţii

41 de percheziţii DNA au avut în Portul Constanţa şi alte locaţii (Eforie, Bucureşti, Năvodari etc), luni dimineaţă. Ancheta vizează oameni de afaceri locali influenţi, foşti vameşi influenţi în Port şi pe unul din şefii PSD Constanţa, Ion Dumitrache, dar şi pe Teodorescu Mihai, director în port.
STENOGRAME. Caracatiţa din portul Constanţa. „Eu te susţin până-n pânzele albe!”. Ion Dumitrache, şeful organizaţiei municipale PSD Constanţa, promitea directorului intevenţii la nivel înalt pe lângă Mihai Tudose şi Paul Stănescu / A fost reţinut şi al doilea lot de suspecţi / Şeful PSD Constanţa s-a suspendat din funcţii

Corupţie în Portul Constanţa. Modalitatea „patentată” prin care erau câştigate licitaţiile

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reuşit să demonteze una dintre cele mai mari filiere ale şpăgilor de milioane de euro, iar „scena” a fost Portul Constanţa.
Corupţie în Portul Constanţa. Modalitatea „patentată” prin care erau câştigate licitaţiile

Tánczos Barna: Taxa auto pentru maşinile poluante ar putea intra în vigoare din ianuarie 2026

Taxa auto pentru maşinile poluante va intra în vigoare, cel mai devreme, la 1 ianuarie 2026, declară ministrul Finanţelor, Tánczos Barna. Maşinile mai puţin poluante vor fi taxate mai puţin, subliniază politicianul.
Tánczos Barna: Taxa auto pentru maşinile poluante ar putea intra în vigoare din ianuarie 2026

Tanczos Barna afirmă că presiunea cheltuielilor din 2024 se resimte şi în acest an: Am îngheţat salariile şi pensiile pentru a le putea plăti

„Am procedat la îngheţarea acestor salarii şi acestor pensii tocmai pentru a avea siguranţa că ele vor fi plătite în 2025 şi că ne vom încadra într-un deficit de 7% pentru a reintra pe un trend de normalitate şi de reducere a deficitului”, a declarat ministrul marţi, la Digi 24. Acesta a subliniat că măsurile […]
Tanczos Barna afirmă că presiunea cheltuielilor din 2024 se resimte şi în acest an: Am îngheţat salariile şi pensiile pentru a le putea plăti

Tánczos Barna, despre reducerile de la Ministerul Finanţelor: Sute de persoane vor pleca în 2025

Ministrul Finanţelor Tánczos Barna spune că la ministerul pe care îl conduce au început reducerile prin plecări naturale şi că în 2025 sute de persoane vor pleca din sistem în acest fel.
Tánczos Barna, despre reducerile de la Ministerul Finanţelor: Sute de persoane vor pleca în 2025

SpaceX va relua zborurile de testare cu megaracheta Starship

Megaracheta Starship a SpaceX va zbura din nou săptămâna aceasta, dacă totul merge conform planului, anunţă reprezentanţii companiei.
SpaceX va relua zborurile de testare cu megaracheta Starship

Ajutorul de deces în 2025: Ce sumă se acordă şi ce acte sunt necesare pentru ajutorul de înmormântare

În 2025, Guvernul României a modificat semnificativ ajutorul de deces, oferind o sumă subtanţială familiilor care au pierdut pe cineva drag. Iată detaliile importante acestui demers, cuantumul ajutorului, cine îi poate primi şi cum decurge procedura de solicitare pentru acest ajutor:
Ajutorul de deces în 2025: Ce sumă se acordă şi ce acte sunt necesare pentru ajutorul de înmormântare

Apple Intelligence ar putea integra Google Gemini cât de curând

Apple lucrează la integrarea Google Gemini în Apple Intelligence, alături de ChatGPT, conform noilor actualizări din iOS 18.4 beta, informează GSMArena.
Apple Intelligence ar putea integra Google Gemini cât de curând

Preşedintele destituit al Coreei de Sud participă la ultima sa audiere

Curtea Constituţională a Coreei de Sud începe, marţi, audierea finală în procesul de punere sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol, la peste două luni şi jumătate după ce acesta a instituit pentru scurt timp legea marţială în ţară.
Preşedintele destituit al Coreei de Sud participă la ultima sa audiere

Inteligenţa artificială „fură” muzica artiştilor. Mii de muzicieni britanici răspund cu un album tăcut

Guvernul Marii Britanii intenţionează să modifice legislaţia privind drepturile de autor pentru a atrage mai multe companii din domeniul inteligenţei artificiale (AI). Noile reguli ar permite dezvoltatorilor să folosească conţinutul artiştilor găsit online pentru antrenarea modelelor AI fără permisiune sau plată, cu excepţia cazurilor în care creatorii aleg proactiv să se „retrag” din acest proces. […]
Inteligenţa artificială „fură” muzica artiştilor. Mii de muzicieni britanici răspund cu un album tăcut

„Nervosul” Rublev şi-a găsit liniştea pe terenul de tenis

Andrey Rublev, locul 9 ATP, a dezvăluit că discuţiile pe care le-a avut cu dublul campion de Grand Slam, rusul Marat Safin, l-au ajutat să facă faţă provocărilor psihice cu care s-a confruntat în ultimii ani în timpul meciurilor de tenis, iar acum poate juca fără stres sau anxietate.
„Nervosul” Rublev şi-a găsit liniştea pe terenul de tenis

Şeful UPU Vâlcea, mesaj de susţinere pentru medicul care a numit pacienţii „ţărani cocliți”

Şeful UPU-SMURD Vâlcea, dr. Nicolae Florin, a ieşit public în apărarea colegului său, dr. Sorin Alexandru, după ce acesta din urmă a postat un mesaj controversat pe Facebook în care numea pacienţii „ţărani cocliți și analfabeți”.
Şeful UPU Vâlcea, mesaj de susţinere pentru medicul care a numit pacienţii „ţărani cocliți”

Putin, în favoarea investiţiilor americane în minereurile din teritoriile ocupate ale Ucrainei

„Suntem gata să colaborăm cu partenerii noştri, inclusiv cu americanii” pentru a accesa resursele minerale, inclusiv cele din Ucraina ocupată de Rusia, declară, luni seară, preşedintele rus Vladimir Putin.
Putin, în favoarea investiţiilor americane în minereurile din teritoriile ocupate ale Ucrainei

Băsescu, despre Georgescu: A reuşit cea mai incredibilă performanţă

„Şarlatanul. A reuşit cea mai incredibilă performanţă”, spune fostul preşedinte Traian Băsescu despre Călin Georgescu.
Băsescu, despre Georgescu: A reuşit cea mai incredibilă performanţă

Inteligenţa artificială ia locul angajaţilor din instituţii. O bancă din Asia reduce 4.000 de posturi

Cea mai mare bancă din Singapore a declarat că se aşteaptă să reducă 4.000 de posturi în următorii trei ani, pe măsură ce inteligenţa artificială (AI) va prelua mai multe sarcini îndeplinite în prezent de oameni, scrie BBC.
Inteligenţa artificială ia locul angajaţilor din instituţii. O bancă din Asia reduce 4.000 de posturi

Rafila: Lista de aşteptare pentru transplant numără 3.000 de persoane. Prea puţini donatori

România se confruntă cu o listă de aşteptare pentru transplant de aproximativ 3.000 de persoane, iar numărul redus de donatori face imposibilă rezolvarea acestei situaţii într-un timp rezonabil, declară ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Rafila: Lista de aşteptare pentru transplant numără 3.000 de persoane. Prea puţini donatori

AUR depune marţi moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Ciolacu

AUR depune marţi moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Ciolacu, informează formaţiunea politică.
AUR depune marţi moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Ciolacu

Corupţie în Portul Constanţa. Licitaţie de 3 milioane de euro, „pregătită” lângă seif

Stenogramele DNA din ancheta „Corupţie în Portul Constanţa” sunt fulminante şi arată un tablou general al unor „aranjamente” aproape incredibile.
Corupţie în Portul Constanţa. Licitaţie de 3 milioane de euro, „pregătită” lângă seif

Doi morţi şi şase răniţi în urma atacurilor ruseşti în regiunea Sumî

Doi oameni au fost ucişi şi şase au fost răniţi, în urma atacurilor aeriene ruseşti asupra regiunii Sumî, în noaptea dintre luni şi marţi, scrie The Kyiv Independent.
Doi morţi şi şase răniţi în urma atacurilor ruseşti în regiunea Sumî

Papa Francisc este în stare critică, dar „s-a odihnit bine” în ultima noapte

Papa Francisc, care este spitalizat în stare critică cu pneumonie la ambii plămâni, „s-a odihnit bine” în timpul nopţii de luni spre marţi, informează Vaticanul.
Papa Francisc este în stare critică, dar „s-a odihnit bine” în ultima noapte

Statistică îngrijorătoare. România, printre ţările cu cele mai multe maşini rechemate

România e printre ţările cu cele mai multe maşini rechemate. Peste 63% rămân nereparate pe şosele.
Statistică îngrijorătoare. România, printre ţările cu cele mai multe maşini rechemate

„Săgeata Albastră” cu numărul 30 a ieşit pe porţile Electroputere VFU Paşcani

Electroputere VFU Paşcani anunţă că a terminat reparaţia capitală de tip R9 la cel de-al 30-lea automotor Siemens Desiro SR20D, cunoscut sub numele de „Săgeata Albastră”.
„Săgeata Albastră” cu numărul 30 a ieşit pe porţile Electroputere VFU Paşcani

Cursa Bucureşti – Atena şi retur de vineri, anulată. Grevă a controlorilor de trafic aerian din Grecia

Cursa RO273 Bucureşti – Atena – Bucureşti din 28 februarie va fi anulată din cauza grevei controlorilor de trafic din Grecia, anunţă Tarom.
Cursa Bucureşti - Atena şi retur de vineri, anulată. Grevă a controlorilor de trafic aerian din Grecia

Flash-urile din trafic vă pot lăsa fără permis. Reguli din Codul Rutier 2025

Şoferii care obişnuiesc să folosească flash-urile pentru a-şi intimida colegii de trafic riscă amenzi usturătoare şi suspendarea permisului de conducere, conform prevederilor din Codul Rutier 2025.
Flash-urile din trafic vă pot lăsa fără permis. Reguli din Codul Rutier 2025

Aceste măsuri pot „preveni o epidemie umană”. Ce spune un virusolog despre măsurile care pot opri răspândirea gripei aviare către oameni

În timp ce gripa aviară continuă să circule printre păsările sălbatice şi animalele domestice, oficialii din domeniul sănătăţii publice sunt tot mai îngrijoraţi de potenţialul virusului de a deveni transmisibil între oameni.
Aceste măsuri pot „preveni o epidemie umană

O terapie genică experimentală readuce auzul pacienţilor cu surditate genetică rară

O terapie genică experimentală a reuşit să restabilească parţial auzul la 10 din 12 copii care suferă de surditate profundă cauzată de mutaţii ale genei otoferlin.
O terapie genică experimentală readuce auzul pacienţilor cu surditate genetică rară

Bărbaţi prinşi când vindeau în Arad 5.500 de comprimate de ecstasy cu 27.500 de euro

Potrivit DIICOT, procurorii au dispus duminică reținerea a doi inculpați, cu vârste de 29 şi 52 de ani, cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieşit că̆, în luna februarie 2025, inculpaţii au procurat, deţinut şi comercializat, în schimbul unor sume cuprinse între 100 şi 12.500 lei, peste 500 de comprimate […]
Bărbaţi prinşi când vindeau în Arad 5.500 de comprimate de ecstasy cu 27.500 de euro

Şeful PSD Constanţa s-a suspendat din funcţii după ancheta DNA din Portul Constanţa

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Constanţa, Ion Dumitrache, a anunţat că se suspendă din toate funcţiile politice pe care le are în partid, în contextul în care este vizat de ancheta desfăşurată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind activităţile economice din Portul Constanţa.
Şeful PSD Constanţa s-a suspendat din funcţii după ancheta DNA din Portul Constanţa

Un nou studiu arată că unele antidepresive populare ar putea grăbi declinul pacienţilor cu demenţă

Unele medicamente antidepresive frecvent prescrise pacienţilor cu demenţă ar putea să le accelereze deteriorarea cognitivă, în loc să îi ajute, arată un studiu amplu făcut de cercetătorii suedezi de la Institutul Karolinska.
Un nou studiu arată că unele antidepresive populare ar putea grăbi declinul pacienţilor cu demenţă

Roboţii virtuali, noii medici de familie? Un studiu arată riscurile consultaţiilor cu ChatGPT

Unul din zece australieni a cerut sfaturi medicale de la ChatGPT în prima jumătate a anului 2024, deşi instrumentele de inteligenţă artificială pot oferi informaţii incorecte şi pot genera îngrijorări nejustificate, arată un nou studiu.
Roboţii virtuali, noii medici de familie? Un studiu arată riscurile consultaţiilor cu ChatGPT

Procesul celui mai mare abuzator din Franţa: un chirurg a agresat sexual sute de copii

Un fost chirurg în vârstă de 74 de ani, considerat cel mai prolific agresor de copii prins vreodată în Franţa, a recunoscut la începutul procesului său că a comis „acte abominabile" împotriva a aproape 300 de victime, majoritatea fiind pacienţi minori.
Procesul celui mai mare abuzator din Franţa: un chirurg a agresat sexual sute de copii

Ministerul Muncii anunţă sprijin pentru 450.000 de români din mediul rural. În ce va consta

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale anunţă lansarea celui mai mare proiect de incluziune socială finanţat cu fonduri europene derulat vreodată în România. Proiectul „Furnizarea de servicii integrate în comunităţile rurale” vizează 2.000 de localităţi şi va asigura acces la servicii sociale, educaţie, sănătate şi sprijin comunitar pentru peste 450.000 de persoane vulnerabile. Este […]
Ministerul Muncii anunţă sprijin pentru 450.000 de români din mediul rural. În ce va consta

Bătălia pentru miliarde: Spitalul Regional din Iaşi, blocat de o contestaţie turcească

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a dat câştig de cauză companiei turceşti CCN, care a acuzat că a fost descalificată pe nedrept din competiţia pentru contractul de 1,7 miliarde de lei, scrie Ziarul de Iaşi. Deşi oferta turcilor a fost mai ieftină (1,7 miliarde lei faţă de 1,78 miliarde lei) şi a obţinut […]
Bătălia pentru miliarde: Spitalul Regional din Iaşi, blocat de o contestaţie turcească

Prognoza pe următoarele patru săptămâni: Vremea se încălzeşte din martie

Vremea se încălzeşte din luna martie, când temperaturile le vor depăşi pe cele specifice pentru această perioadă, potrivit prognozei pe următoarele patru săptămâni, publicată marţi de ANM.
Prognoza pe următoarele patru săptămâni: Vremea se încălzeşte din martie

Naţionala de fotbal feminin a României joacă cu Polonia pe stadionul Arcul de Triumf

Naţionala de fotbal feminin a României joacă marţi, de la ora 18.00, cu Polonia pe stadionul Arcul de Triumf, în UEFA Women’s Nations League.
Naţionala de fotbal feminin a României joacă cu Polonia pe stadionul Arcul de Triumf

Jaf de film. Hoţii au furat o toaletă de aur în valoare de 2,8 milioane de lire sterline în doar cinci minute

Un grup de hoţi înarmaţi cu baroase a reuşit să fure o toaletă din aur masiv în valoare de 2,8 milioane de lire sterline în doar cinci minute, conform detaliilor prezentate în cadrul unui proces la Tribunalul din Oxford.
Jaf de film. Hoţii au furat o toaletă de aur în valoare de 2,8 milioane de lire sterline în doar cinci minute

Europa a schimbat produsele pe care le importă din Rusia, dar încă îi aduce miliarde lui Putin

În ciuda sancţiunilor impuse după invazia din Ucraina, Europa continuă să alimenteze economia rusă cu miliarde de euro, doar că a schimbat tipul de produse pe care le cumpără.
Europa a schimbat produsele pe care le importă din Rusia, dar încă îi aduce miliarde lui Putin