CELE MAI NOI ARTICOLE

Preţul aurului la Bucureşti urcă la un nou nivel istoric. Leul pierde teren în faţa valutelor import

Gramul de aur a atins miercuri al treilea maxim istoric în doar patru zile, fiind cotat de BNR la 218,2474 lei gramul de la 216,2917 lei gramul luni şi 213,7734 lei vineri. La nivel international, cotaţia aurului a urcat pentru scurt timp peste pragul de 1.600 de dolari uncia.
Preţul aurului la Bucureşti urcă la un nou nivel istoric. Leul pierde teren în faţa valutelor import

Parchetul Sectorului 1 anunţă că a fost deschis dosar penal în cazul unui al doilea pacient ars la Spitalul Floreasca

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări penale în cazul celui de-al doilea pacient care ar fi fost ars în sala de operaţie de la Spitalul Floreasca, conform unui comunicat al instituţiei.
Parchetul Sectorului 1 anunţă că a fost deschis dosar penal în cazul unui al doilea pacient ars la Spitalul Floreasca

Cum a reacţionat tatăl celui mai „prolific” violator din istoria Marii Britanii după ce fiul său a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Tatăl lui Reynhard Sinaga, cel mai „prolific” violator din istoria Marii Britanii, a declarat că pedeapsa fiului său este „pe măsura” infracţiunilor comise, după ce acesta a fost închis pe viaţă de Tribunalul din Manchester, informează BBC.
Cum a reacţionat tatăl celui mai „prolific” violator din istoria Marii Britanii după ce fiul său a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Israelul ameninţă Iranul: „Oricine ne va ataca va primi o lovitură răsunătoare”. VIDEO

Premierul interimar al Israelului, Benjamin Netanyahu, a avertizat că ţara sa va răspunde dur unui posibil atac al Iranului, în contextul tensiunilor dintre Washington şi Teheran.
Israelul ameninţă Iranul: „Oricine ne va ataca va primi o lovitură răsunătoare”. VIDEO

Firea, scrisoare deschisă către Alexe, pe tema poluării din Capitală: „Consider că sunteţi dezinformat”

Gabriela Firea, a trimis miercuri o scrisoare deschisă ministrului Mediului, Costel Alexe, în care îi cere să participe vineri, la sediul Primăriei, la o reuniune de lucru, pentru a discuta despre măsurile dedicate combaterii poluării în Capitală.
Firea, scrisoare deschisă către Alexe, pe tema poluării din Capitală: „Consider că sunteţi dezinformat”

Curs valutar BNR 8 ianuarie 2020

Curs BNR 8 ianuarie 2020
Curs valutar BNR 8 ianuarie 2020

Producătorii filmului „Hustlers” acuzaţi de plagiat. Femeia al cărei rol e jucat de Jennifer Lopez cere daune uriaşe

Femeia care a fost sursa de inspiraţie pentru personajul lui Jennifer Lopez din „Striptease pe Wall Street/ Hustlers" a dat în judecată compania de producţie, susţinând că aceasta a folosit neautorizat povestea ei şi cerând daune de 40 de milioane de dolari, potrivit tmz.com.
Producătorii filmului „Hustlers” acuzaţi de plagiat. Femeia al cărei rol e jucat de Jennifer Lopez cere daune uriaşe

Ambasada Ucrainei în Iran şterge o declaraţie privind cauzele prăbuşirii avionului Boeing în Iran

Ambasada ucraineană la Teheran a şters o declaraţie anterioară, prin care susţinea că prăbuşirea că prăbuşirea avionului în Iran nu prezintă cauze de natură teroristă, anunţând că noile informaţii urmează să fie "clarificate", relatează CNN.
Ambasada Ucrainei în Iran şterge o declaraţie privind cauzele prăbuşirii avionului Boeing în Iran

Tesla, cea mai valoroasă companie auto din SUA din toate timpurile. Acţiunile au crescut cu 93%

Tesla a devenit cea mai valoaroasă companie auto din America, din toate timpurile, după creşterile acţiunilor din ultima perioadă, de 93% în ultimele trei luni, valoarea de piaţă depăşind Ford sau General Motors.
Tesla, cea mai valoroasă companie auto din SUA din toate timpurile. Acţiunile au crescut cu 93%

Bărbat din Alba, reclamat de soţie pentru că refuza să pună lemne pe foc. Reacţia lui i-a înfuriat pe jandarmi

Jandarmii din Alba au fost chemaţi să intervină în Roşia Montană, la un bărbat care refuza să pună lemne pe foc pentru a-şi încălzi copiii. Mai mult, bărbatul beat a înjurat jandarmii şi s-a ales cu o amendă de 1.500 de lei.
Bărbat din Alba, reclamat de soţie pentru că refuza să pună lemne pe foc. Reacţia lui i-a înfuriat pe jandarmi

Situaţia militarilor şi cetăţenilor români din Irak, după bombardamentele iraniene. Ce transmit MAE şi MApN

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, că niciun cetăţean român nu a fost afectat în urma atacurilor din regiunea Erbil a Irakului, în regiune existând o comunitate de aproximativ 180 de cetăţeni români.
Situaţia militarilor şi cetăţenilor români din Irak, după bombardamentele iraniene. Ce transmit MAE şi MApN

VIDEO. Şicanare în trafic, încheiată cu o bătaie în toată regula într-un sens giratoriu din Vaslui

Doi şoferi s-au bătut într-un sens giratoriu din Vaslui, după o şicanare în trafic. În incident au fost implicaţi şoferul unui autoturism şi cel al unui autobuz. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar pentru loviri şi alte violenţe.
VIDEO. Şicanare în trafic, încheiată cu o bătaie în toată regula într-un sens giratoriu din Vaslui

Iohannis va participa, pe 23 ianuarie, la Forumul Mondial dedicat Holocaustului, la Ierusalim

Klaus Iohannis va participa, pe 23 ianuarie, în Ierusalim, la Forumul Mondial dedicat Holocaustului, alături de peste 40 de preşedinţi, premieri şi monarhi, printre care Emmanuel Macron, Prinţul Charles, Vladimir Putin. Evenimentul marchează 75 de ani de la eliberarea din lagărul de la Auschwitz.
Iohannis va participa, pe 23 ianuarie, la Forumul Mondial dedicat Holocaustului, la Ierusalim

Îndoieli cu privire la cele 2.000 de rachete balistice ale Iranului. Care este raza lor de acţiune

Oficialii americani ai Apărării cred că Iranul posedă cel mai divers arsenal de rachete din Orientul Mijlociu, având la dispoziţie mii de rachete balistice, precum şi muniţie deosebit de puternică. Cu toate acestea, atacurile de miercuri dimineaţă aruncă îndoieli asupra arsenalului iranian, potrivit Fox News.
Îndoieli cu privire la cele 2.000 de rachete balistice ale Iranului. Care este raza lor de acţiune

SUA au numit un reprezentant special pentru problemele de justiţie din România şi Bulgaria

Departamentul de Justiţie al SUA a numit un reprezentant special pentru a ajuta la combaterea problemelor privind corupţia, spălarea banilor şi crima organizată din România şi Bulgaria, a informat ambasada americană la Sofia.
SUA au numit un reprezentant special pentru problemele de justiţie din România şi Bulgaria

HARTA bazelor militare americane din Orientul Mijlociu. Zeci de mii de militari ai SUA sunt staţionaţi în apropiere de Iran

Statele Unite au zeci de mii de militari trimişi în Orientul Mijlociu şi Afganistan, mulţi dintre ei aflându-se în ţări în apropiere de Iran, în timp ce tensiunile dintre cele două ţări continuă să crească, transmite Newsweek.
HARTA bazelor militare americane din Orientul Mijlociu. Zeci de mii de militari ai SUA sunt staţionaţi în apropiere de Iran

Poziţia României după ce Iranul a bombardat bazele armatei SUA din Irak

Ministerul de Externe avertizează, miercuri, pe Twitter, că atacurile cu rachetă lansate de Iran asupra bazelor armatei SUA din Irak ar putea duce la deterioare şi mai mare a securităţii din Orientul Mijlociu. Ministerul transmite mesajul României privind deescaladarea conflictului Iran-SUA.
Poziţia României după ce Iranul a bombardat bazele armatei SUA din Irak

Panică după un apel care anunţa „voi arunca în aer sediile SAG din New York şi Los Angeles”

Sediile Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild- SAG) din Los Angeles şi New York au fost verificate de poliţie după ce s-au primit ameninţări telefonice legate de tensiunile dintre Statele Unite şi Iran, arată TMZ
Panică după un apel care anunţa „voi arunca în aer sediile SAG din New York şi Los Angeles”

Incendiu cu degajare masivă de fum la un bloc din Floreşti, Cluj. FOTO şi VIDEO

Un incendiu cu degajare masivă de fum izbucnit la acoperişul unui bloc cu 3 etaje din Floreşti, judeţul Cluj. Până acum nu sunt anunţate persoane rănite.
Incendiu cu degajare masivă de fum la un bloc din Floreşti, Cluj. FOTO şi VIDEO

Fostul fotbalist sârb Darko Kovacevic, victimă a unui atac armat

Fostul fotbalist sârb Darko Kovacevic, în vârstă de 46 de ani, a fost victima unui atac armat, marţi seara, în faţa locuinţei sale din Atena.
Fostul fotbalist sârb Darko Kovacevic, victimă a unui atac armat

Ce naţionalităţi aveau pasagerii care se aflau la bordul avionului prăbuşit în Iran

Un avion cu 176 de persoane la bord s-a prăbuşit la scurt timp după decolare de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Aeronava Boeing 737-800 aparţinea companiei Ukraine International Airlines şi se îndrepta spre Kiev.
Ce naţionalităţi aveau pasagerii care se aflau la bordul avionului prăbuşit în Iran

Reacţia Ministrului Mediului după ce Gabriela Firea i-a spus „mutaţi-vă din Bucureşti, dacă nu vă place!”

Ministrul Mediului, Costel Alexe, continuă dezbatarea pe tema poluării din Bucureşti, în mediul online, el scriind pe pagina sa de Facebook faptul că actualul primar general ar trebui să se mute în Capitală, pentru a vedea că locuitorii acestui oraş „pur şi simplu inhalează otravă”.
Reacţia Ministrului Mediului după ce Gabriela Firea i-a spus „mutaţi-vă din Bucureşti, dacă nu vă place!”

Modul inedit prin care James Cameron a făcut publice primele imagini din „Avatar 2”

Primele imagini din continuarea superproducţiei „Avatar", programată pentru lansare în decembrie 2021, au fost făcute publice de regizorul James Cameron, sub forma unei lucrări de „artă conceptuală", potrivit Indie Wire.
Modul inedit prin care James Cameron a făcut publice primele imagini din „Avatar 2”

Liderul Suprem al Iranului: Atacurile asupra bazelor militare americane au fost o „palmă peste faţa” Statelor Unite

Liderul suprem al Iranului a declarat că SUA a primit o „palmă peste faţă”, după ce republica islamică a lansat rachete balistice asupra bazelor militare americane din Irak, miercuri dimineaţă. „Noaptea trecută, o palmă peste faţă a fost livrată”, a afirmat ayatollahul Ali Khamenei într-un discurs transmis de televiziunea de stat din Iran.
Liderul Suprem al Iranului: Atacurile asupra bazelor militare americane au fost o „palmă peste faţa” Statelor Unite

Silvio Horta, creatorul serialului „Betty cea urâtă”, a fost găsit mort într-o cameră de motel

Silvio Horta, scenarist şi producător cunoscut în primul rând pentru adaptarea telenovelei columbiene "Betty cea urâtă/ Ugly Betty" pentru televiziunea americană ABC, a fost găsit mort, miercuri, într-o cameră a unui motel din Miami, informează revista Deadline.
Silvio Horta, creatorul serialului „Betty cea urâtă”, a fost găsit mort într-o cameră de motel

De ce e moartea lui Soleimani o lecţie pentru Kim Jong-un

Decizia administraţiei Trump de a-l ucide pe Soleimani a dovedit că ameninţările Statelor Unite sunt cât se poate de serioase, atenţionând Coreea de Nord în cazul în care ar avea în plan un gest provocator, cum ar fi testarea unei rachete balistice sau a unei arme nucleare, potrivit CNN.
De ce e moartea lui Soleimani o lecţie pentru Kim Jong-un

Moarte tragică. Doi tineri din Târgu-Jiu, intoxicaţi cu monoxid de carbon emanat de o sobă

O tânără de 18 ani şi prietenul ei în vârstă de 20 de ani, ambii din Târgu-Jiu, judeţul Gorj, au murit miercuri dimineaţa, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă care funcţionează cu lemne. Cei doi au fost descoperiţi de o femeie, care a sunat la 112.
Moarte tragică. Doi tineri din Târgu-Jiu, intoxicaţi cu monoxid de carbon emanat de o sobă

Judecătorii au suspendat provizoriu decizia de eliberare a lui Andrei Tinu din funcţia de şef al ANC

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au suspendat provizoriu decizia de eliberare a lui Andrei Tinu din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC).
Judecătorii au suspendat provizoriu decizia de eliberare a lui Andrei Tinu din funcţia de şef al ANC

Serena Williams şi Caroline Wozniacki, în semifinalele probei de dublu de la Auckland

Serena Williams (SUA) şi Caroline Wozniacki (Danemarca) s-au calificat în semifinalele probei de dublu ale turneului WTA International din Auckland (Noua Zeelandă), miercuri dimineaţă, după ce au învins clar principalele favorite ale întrecerii.
Serena Williams şi Caroline Wozniacki, în semifinalele probei de dublu de la Auckland

Consiliul Elevilor cere retragerea proiectului MEN privind structura anului şcolar 2020-2021

Consiliul Elevilor solicită ministrului Educaţiei retragerea proiectului de Ordin privind structura anului şcolar 2020-2021, potrivit căruia cursurile vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanţa de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanţa intersemestrială, fapt ce va duce la un „real dezechilibru”.
Consiliul Elevilor cere retragerea proiectului MEN privind structura anului şcolar 2020-2021

Peste 100 de percheziţii în Bucureşti şi 25 de judeţe, într-un caz de achiziţii fictive de 2 milioane euro

Peste 100 de percheziţii în Bucureşti şi 25 de judeţe au loc miercuri dimineaţă la persoane bănuite că au făcut achiziţii fictive în valoare de 2 milioane de euro. Achiziţiile s-au făcut de la firme care nu au personal angajat, administrate de aceleaşi persoane fizice.
Peste 100 de percheziţii în Bucureşti şi 25 de judeţe, într-un caz de achiziţii fictive de 2 milioane euro

Decizia luată de companiile aeriene dupa ce Iranul a bombardat bazele militare americane din Irak

Mai multe companii aeriene internaţionale au decis să evite spaţiul aerian din Iran, după ce zeci de rachete balistice au lovit două baze militare din Irak, care găzduiesc militari americani, scrie CNN.
Decizia luată de companiile aeriene dupa ce Iranul a bombardat bazele militare americane din Irak

Mesajul transmis de ministrul de Externe iranian, la scurt timp după ce bazele militare americane din Irak au fost bombardate

Ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a transmis pe Twitter, miercuri dimineaţa, că ţara nu „caută o escaladare a tensiunilor sau un război”, declarând că atacurile cu rachete asupra bazelor militare americane din Irak au reprezentat o „măsură proporţională”.
Mesajul transmis de ministrul de Externe iranian, la scurt timp după ce bazele militare americane din Irak au fost bombardate

Ce a făcut Putin în Damasc, înainte ca bazele americane să fie bombardate. VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a petrecut ziua de Crăciun în Damasc, un oraş strâns legat de creştinismul timpuriu. Călătoria neanunţată a inclus discuţii despre combaterea terorismului cu preşedintele sirian Bashar Assad, dar şi vizite la siturile religioase istorice ale oraşului, a relatat RT.
Ce a făcut Putin în Damasc, înainte ca bazele americane să fie bombardate. VIDEO

Istoria Boeing 737-800, familia din care făcea parte avionul prăbuşit în Iran: Una dintre cele mai folosite aeronave din lume

Avionul 737 - 800 deţinut de o companie din Ucraina, care s-a prăbuşit în Iran, face parte din familia Boeing 737 Next Generation, introdusă în anii 90, fiind unul dintre cele mai răspândite aparate de zbor din lume.
Istoria Boeing 737-800, familia din care făcea parte avionul prăbuşit în Iran: Una dintre cele mai folosite aeronave din lume

Televiziunea iraniană anunţă că 80 de „terorişti americani” au fost ucişi în atacurile cu rachete

Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri că cel puţin 80 de „terorişti americani” au fost ucişi în atacurile care au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra ţintelor americane din Irak, adăugând că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată, potrivit Reuters.
Televiziunea iraniană anunţă că 80 de „terorişti americani” au fost ucişi în atacurile cu rachete

Pieţele financiare au resimţit şocul atacului iranian asupra bazelor americane din Irak: Preţul petrolului, la cel mai înalt nivel din ultimele luni

Pieţele financiare au resimţit şocul atacului iranian asupra forţelor americane din Irak, primele care au scăzut fiind bursele asiatice şi obligaţiunile trezoreriei americane, în timp ce preţul petrolului a făcut un salt, investitorii temându-se de un conflict mai larg, relatează Reuters.
Pieţele financiare au resimţit şocul atacului iranian asupra bazelor americane din Irak: Preţul petrolului, la cel mai înalt nivel din ultimele luni

O carte pe zi: „Război pe băncuţa dintre blocuri. Roman pamflet din anul Centenar”, de Călin Hentea

„Se făcea că ţara se topea, alene, sub puterea a doi vrăjitori: un şmecher de Teleorman, pe nume Hamsterică Dedişor şi un fante de Apaca, nu degeaba poreclit Eternul Ginerică".
O carte pe zi: „Război pe băncuţa dintre blocuri. Roman pamflet din anul Centenar”, de Călin Hentea

Cel puţin 7 morţi şi 30 de răniţi după ce un autobuz s-a ciocnit cu un tren în Mexic

Cel puţin şapte persoane au murit şi peste 30 au fost rănite după ce un autobuz s-a ciocnit cu un tren de marfă în statul Sonora din nordul Mexicului, marţi la primele ore ale dimineţii, a anunţat operatorul feroviar Ferromex, potrivit Reuters.
Cel puţin 7 morţi şi 30 de răniţi după ce un autobuz s-a ciocnit cu un tren în Mexic

HOROSCOP 8 IANUARIE 2020: Zodiile care primesc provocări financiare sau sentimentale din partea astrelor

Luna din Gemeni aderă astăzi la un aspect tensionat de careu cu Neptun retrograd din Peşti, semn că tot zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) sunt cele care primesc azi provocări financiare, profesionale sau sentimentale din partea astrelor.
HOROSCOP 8 IANUARIE 2020: Zodiile care primesc provocări financiare sau sentimentale din partea astrelor