Am ramas pentru că MEDIAFAX este familia mea, pentru că jurnalismul nu este, pentru mine, o meserie, ci pasiunea mea din clasa a IV-a. – ANDREEA UNTURICĂ, jurnalist Mediafax

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că aproape jumătate din viaţa mea se confundă cu MEDIAFAX. Asta imi aminteşte de anii de început (pe vremea când trebuia să explic mai întâi ce inseamnă MEDIAFAX şi abia apoi să pun întrebările pe care le aveam de pus) când o fostă colegă imi spunea, mai în glumă, mai în serios: „Sigur că o să încerc să-mi găsesc altceva, doar n-o să ies la pensie din MEDIAFAX!”. Ştiu că atunci afirmaţia m-a şocat. Adică de ce să nu ies la pensie de la MEDIAFAX? Încet-încet, au trecut 18 ani şi perspectiva de a ieşi într-adevăr la pensie de la MEDIAFAX este din ce în ce mai verosimilă, cu condiţia, de altfel, esenţială, de a atinge efectiv vârsta pensionării.

Am ramas pentru că MEDIAFAX este familia mea, pentru că jurnalismul nu este, pentru mine, o meserie, ci pasiunea mea din clasa a IV-a, de pe vremea „răposatului”, când a-ti dori sa fii ziarist era o utopie. Pentru că nu ştiu să fac altceva, nu pot şi nu vreau să fac altceva! Pentru că aici mă simt „acasă”, pentru că lucrez cu oameni pe care îi iubesc şi îi respect. Pentru că aici mi-e bine!

La MEDIAFAX am ajuns la scurt timp după ce am terminat facultatea, după o trecere fulgerătoare pe la Ziarul „Ora”, pe vremea când aveam maşini de scris, staţii, pagere şi celebrul „LMB”, dacă-mi amintesc bine, o Dacia Break, la vremea aceea unica din dotarea MEDIAFAX!

E foarte greu să aleg un an care mi-a plăcut mai mult din ultimii aproape 20, şi pentru că începe să imi fie din ce în ce mai greu să fixez exact în timp anumite evenimente din viaţa mea de jurnalist. Imi amintesc, totuşi, anul 2000, când am plecat într-o delegaţie în Ungaria, asta fiind prima pklecare în străinătate din viaţa mea, şi 2002, pe care îl consider, fără niciun dubiu, anul de graţie al vieţii mele în general, nu doar al vieţii mele de jurnalist, când am avut imensul privilegiu de a-l întâlni, alături de alţi patru ziarişti, pe Papa Ioan Paul al II-lea, în Biblioteca personală de la Vatican. Atunci când o măicuţă, consilieră a Suveranului Pontif, ne-a spus, înainte să intrăm: „Cred că realizaţi că în acest moment sunteti singurii cinci jurnalişti din lumea aceasta care au posibilitatea de a-l întâlni pe Suveranul Pontif la el acasă!”