Anna Primac

Coaliţia de centru-dreapta câştigă alegerile legislative din Letonia – exit-poll

Coaliţia de centru-dreapta aflată la putere a câştigat sâmbătă alegerile legislative în Letonia, în timp partidul de opoziţie al rusofonilor s-a clasat pe locul al doilea, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Ucrainenii îi aruncă pe politicieni în tomberoane de gunoi. Apelul autorităţilor – VIDEO

Ministerul ucrainean de Interne i-a îndemnat pe cetăţeni să se "comporte civilizat" şi să nu mai arunce politicieni şi oficiali locali în tomberoane de gunoi, relatează agenţia Ukrinform, în pagina electronică.

PRIMELE NEGOCIERI între militari ruşi şi ucraineni pe linia de front

Militarii ruşi şi ucraineni s-au întâlnit vineri pentru prima dată în apropiere de linia de front, pentru a discuta despre aplicarea acordului de încetare afocului în estul Ucrainei, a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

John Kerry: SUA nu îl ajută pe Bashar al-Assad să rămână la putere

Războiul desfăşurat de Statele Unite împotriva grupării Stat Islamic (SI) nu va contribui cu nimic la menţinerea la putere a preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, a declarat vineri secretarul de Stat american, John Kerry.

Lavrov: Extinderea NATO ar fi o mare GREŞEALĂ care va submina sistemul de securitate al Europei

Ministrul rus de Externe a apreciat vineri că extinderea NATO ar constitui o "mare greşeală, care va submina întregul sistem de securitate al Europei", denunţând intenţia Kievului de a se apropia de Alianţa Nord-Atlantică, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Negocierile privind programul nuclear iranian ar trebui să progreseze mai repede, afirmă Rohani

Negocierile desfăşurate de Teheran şi marile puteri cu privire la programul nuclear iranian ar trebui să progreseze mai repede, a afirmat vineri preşedintele iranian, Hassan Rohani.

Deputaţi ruşi cer interzicerea articolelor despre anexarea Crimeei apărute pe Wikipedia

Deputaţi din cadrul Partidului Liberal-Democrat rus (LDPR) au cerut Serviciului federal pentru monitorizarea comunicaţiilor să introducă pe "lista neagră" a site-urilor interzise paginile din Wikipedia cu articole privind anexarea Crimeei de către Moscova.

Aproximativ o mie de combatanţi ai grupării Stat Islamic provin din Asia

Aproape o mie de combatanţi din cadrul grupării Stat Islamic (SI) provin din zona Asia-Pacific, a declarat joi amiralul american Samuel Locklear, citat de AFP.

Deputaţi ruşi cer interzicerea articolelor despre anexarea Crimeei apărute în Wikipedia

Deputaţi din cadrul Partidului Liberal-Democrat rus (LDPR) au cerut Serviciului federal pentru monitorizarea comunicaţiilor să introducă pe "lista neagră" a site-urilor interzise paginile din Wikipedia cu articole privind anexarea Crimeei de către Moscova, relatează agenţia Itar-Tass.

Japonia va susţine lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic prin mijloace non-militare

Japonia susţine lupta contra grupării Stat Islamic (SI), care reprezintă o "importantă ameninţare pentru securitatea internaţională", a declarat premierul japonez Shinzo Abe, la New York, reiterând că ţara sa nu are intenţia de a participa direct la acţiuni militare.

Letonia a inaugurat o bază aeriană cofinanţată de NATO, în apropierea frontierei cu Rusia

Letonia a inaugurat joi, la o distanţă de aproximativ 200 km de frontiera rusă, o bază aeriană modernizată cu fonduri ale NATO, în contextul în care regiunea baltică este în continuare preocupată de acţiunile Moscovei în Ucraina.

Ungaria a suspendat livrările de gaze către Ucraina

Operatorul reţelei ungare de gazoducte FGSZ a anunţat joi că a suspendat pe o durată nedeterminată livrarea de gaze către Ucraina din motive tehnice, o măsură "neaşteptată şi inexplicabilă", potrivit grupului public ucrainean Naftogaz.

Preşedintele Italiei va fi audiat ca martor într-un proces privind mafia

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, va fi audiat ca martor într-un proces cu privire la presupuse negocieri secrete între stat şi mafie, a decis joi Curtea cu Juri din Palermo, în Sicilia.

Moscova i-a interzis unei eurodeputate germane să intre pe teritoriul Rusiei

Ministerul german de Externe a anunţat, joi, că Rusia a interzis intrarea pe teritoriul său a unei eurodeputate germane, apreciind că această decizie este "inacceptabilă".

G7 ameninţă Rusia cu noi sancţiuni

Grupul celor şapte state puternic industrializate (G7) a ameninţat joi Rusia cu noi sancţiuni, în cazul în care aceasta nu va respecta acordul de încetare a focului în estul Ucrainei, negociat la Minsk, pe 5 septembrie.

Preşedinta Lituaniei compară Rusia lui Putin cu gruparea Stat Islamic

Preşedinta lituaniană, Dalia Grybauskaite, a comparat politica promovată de Rusia lui Vladimir Putin cu metodele "teroriste" ale grupării Stat Islamic (SI), într-un interviu pentru cotidianul american The Washington Post.

Hollande: Algerul a promis să-şi mobilizeze toate forţele pentru a găsi asasinii ostaticului francez

Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat miercuri că Algeria continuă să-şi "mobilizeze toate forţele posibile", pentru a-i găsi pe asasinii unui ostatic francez decapitat de un grup jihadist, relatează AFP.

Rusia este pe locul doi în „topul” ameninţărilor enumerate de Obama la ONU, ironizează Lavrov

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a afirmat, miercuri seara, că preşedintele american Barack Obama a vorbit în discursul susţinut la Adunarea Generală a ONU despre cele mai importante ameninţări, plasând pe locul doi "agresiunea rusă", relatează Itar-Tass.

Iaţeniuk: Atât timp cât Putin este preşedintele Rusiei, Crimeea nu va reveni sub controlul Ucrainei. Iaţeniuk: Armata ucraineană nu a primit ordinul de a folosi armele împotriva populaţiei paşnice

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a apreciat miercuri că Ucraina are foarte puţine şanse a prelua controlul în Peninsula Crimeea atât timp cât preşedintele Rusiei este Vladimir Putin, relatează agenţia Itar-Tass, în ediţia electronică.

Moscova respinge acuzaţiile NATO privind prezenţa unor trupe ruse în Ucraina

Ministerul rus al Apărării a dezminţit declaraţiile făcute de NATO în ultimele zile, potrivit cărora trupe ruse ar continua să se afle pe teritoriul Ucrainei, relatează agenţia RIA Novosti, în pagina electronică.

Pentagon: Coaliţia a efectuat atacuri asupra unor câmpuri petroliere controlate de gruparea SI

Coaliţia a efectuat miercuri seara noi atacuri aeriene împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Siria, a anunţat Pentagonul, precizând că atacurile au vizat câmpuri petroliere care serveau la finanţarea jihadiştilor.

Consiliul de Securitate ONU adoptă o rezoluţie vizând fluxul de jihadişti străini în Siria şi Irak

Un Consiliu de Securitate extraordinar prezidat de Barack Obama, a adoptat miercuri o rezoluţie cu caracter obligatoriu, pentru a opri fluxul de jihadişti străini în Siria şi Irak şi pentru a contracara ameninţarea pe care ei o reprezintă pentru ţările lor de origine.

Lumea se confruntă cu crize fără precedent de la cel de-al Doilea Război Mondial – comisar UE

Lumea se confruntă cu crize la un nivel fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, iar comunitatea în curând nu va mai putea răspunde umanitar, a avertizat marţi comisarul european pentru ajutor umanitar, Kristalina Gheorghieva, citată de AFP.

Oraşul Washington acceptă cu regret portul armelor de foc în public

Consilierii municipali ai capitalei federale americane Washington DC au votat marţi în unanimitate, însă cu regret o nouă lege care autorizează locuitorii şi vizitatorii să poarte arme de foc în stradă, cu condiţia ca ele să nu fie vizibile, relatează AFP.

Kievul afirmă că tătarii şi ucrainenii din Crimeea sunt ameninţaţi cu represalii din partea Moscovei

Tătarii şi ucrainenii care locuiesc în Crimeea sunt ameninţaţi cu represalii din partea Rusiei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Evgheni Perebiinis, citat de agenţia oficială Ukrinform, în pagina electronică.

Turcia ar putea susţine militar atacurile împotriva Statului Islamic în Siria, afirmă Erdogan

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a exprimat marţi susţinerea faţă de atacurile aeriene desfăşurate de Statele Unite şi aliaţii lor contra jihadiştilor din Statul Islamic (SI) în Siria, declarând că Ankara ar putea furniza sprijin militar sau logistic acestei operaţiuni.

Franţa va efectua „în zilele următoare” noi raiduri aeriene împotriva Statului Islamic în Irak

Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a declarat marţi seara că noi raiduri aeriene contra grupării Stat Islamic (SI) în Irak vor avea loc "în zilele următoare", în pofida ameninţărilor lansate de jihadişti împotriva Franţei.

Sute de mii de persoane au manifestat în întreaga lume împotriva încălzirii globale

Sute de mii de persoane au manifestat duminică în întreaga lume "pentru climă", denunţând încălzirea globală, relatează AFP.

Berlinul nu intenţionează să participe la operaţiuni aeriene sau terestre în Irak

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a exclus duminică orice participare a Berlinului la atacuri aeriene sau la o intervenţie militară terestră în Irak, evocând o "repartizare" de sarcini în lupta contra grupării Stat Islamic.

Poroşenko: Ucraina este pregătită să se apere militar, dacă procesul de pace va eşua

Ucraina este pregătită să se apere prin mijloace militare, dacă procesul de pace cu separatiştii proruşi va eşua, a declarat duminică preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, într-un interviu pentru posturi de televiziune ucrainene, relatează AFP.

Kremlin: Petro Poroşenko a „început să înţeleagă” că războiul nu este necesar

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a început să înţeleagă că nimeni nu are nevoie de acţiuni militare, însă cei care fac parte dintr-un "partid al războiului" sunt în continuare influenţi, a declarat duminică şeful administraţiei de la Kremlin, Serghei Ivanov, citat de agenţia Itar-Tass.

Negocierile indirecte dintre Israel şi palestinieni vor fi reluate săptămâna viitoare, la Cairo

Negocierile indirecte între israelieni şi palestinieni privind consolidarea armistiţiului în Fâşia Gaza urmează să fie reluate săptămâna viitoare, la Cairo, au anunţat sâmbătă oficiali palestinieni şi egipteni, citaţi de AFP.

Forţe ruse se află „în continuare pe teritoriul Ucrainei”, afirmă NATO

Generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor aliate din Europa, a declarat sâmbătă, în cursul unei reuniuni NATO de la Vilnius, că forţele ruse se află "în continuare pe teritoriul Ucrainei", relatează AFP.

Reacţiile politicienilor ruşi la noile sancţiuni impuse de Occident

Majoritatea politicienilor ruşi, inclusiv cei introduşi recent pe "lista neagră" a Uniunii Europene (UE) şi Statelor Unite, au reacţionat cu ironie la noile sancţiuni occidentale şi au denunţat aceste "acţiuni cu caracter distructiv", relatează agenţia Itar-Tass, în ediţia electronică.

Sancţiunile occidentale adoptate contra Rusiei începând din martie şi până în prezent

Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au înăsprit săptămâna aceasta sancţiunile impuse Rusiei, acuzată că susţine mişcările separatiste din estul Ucrainei, relatează AFP, care prezintă sancţiunile occidentale intrate în vigoare până în prezent.

Generalul american John Allen, numit în fruntea coaliţiei contra Statului Islamic

Generalul american John Allen, fost comandant al forţelor americane în Afganistan şi omul-cheie în războiul din Irak, a fost numit să coordoneze coaliţia internaţională contra Statului Islamic (SI), a anunţat vineri Departamentul de Stat american, citat de AFP.

Un alt caz suspect de infectare cu virusul Ebola în Suedia

Autorităţile sanitare din Suedia au afirmat vineri că suspectează un nou posibil caz de infectare cu virusul Ebola, adăugând că în prezent realizează teste, iar rezultatele ar putea fi anunţate sâmbătă.

Letonia estimează daunele cauzate de ocupaţia sovietică la 300 miliarde de euro

Autorităţile de la Riga au declarat vineri că ocupaţia societică a cauzat Letoniei daune în valoare de 300 miliarde de euro, relatează portalul Baltic Newws Network (BNN).

Casa Albă: SUA sunt în război contra Statului Islamic

Casa Albă a declarat vineri că Statele Unite sunt în "război" contra jihadiştilor din gruparea Stat Islamic (SI), după ce secretarul de Stat american, John Kerry, a afirmat cu o zi înainte că Washingtonul desfăşoară "doar o vastă acţiune antiteroristă".

Primele vehicule din al doilea convoi umanitar rus au trecut frontiera spre estul Ucrainei

Primele vehicule din al doilea convoi rus cu ajutor umanitar pentru Ucraina au trecut vineri seara punctul de control vamal rus "Doneţk", îndreptându-se spre punctul vamal ucrainean, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.