Anna Primac

Construcţia unui zid la frontiera ruso-ucraineană ar provoca „problemele ecologice” – deputaţi ruşi

Deputaţi ruşi din Partidul Liberal-Democrat (LDPR) au anunţat că pregătesc o adresă către Ministerul Mediului şi organizaţia World Wildlife Fund (WWF) prin care cer crearea unei comisii internaţionale pentru o "monitorizare ecologică" a construirii unui zid de către Kiev la frontiera cu Rusia.

Secret Service a reţinut un bărbat care a sărit gardul Casei Albe

Un bărbat a reuşit, joi, să sară gardul care înconjoară Casa Albă, creând un moment de panică în ziua celei de-a 13 aniversări a atentatelor din 11 septembrie.

Gruparea Stat Islamic numără între 20.000 şi 31.500 de combatanţi în Irak şi Siria – CIA

Gruparea jihadistă Stat Islamic numără "între 20.000 şi 31.500" de combatanţi în rândurile sale în Siria şi Irak, potrivit unei noi estimări a Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din Statele Unite.

SUA şi Canada au anulat exerciţiile militare comune cu Rusia în Alaska

Autorităţile Statelor Unite şi ale Canadei au anulat exerciţiile militare comune cu Rusia, care urmau să aibă loc în această toamnă, în largul coastelor statului american Alaska, din cauza crizei din Ucraina, relatează ziarul Fairbanks Daily News-Miner, în pagina electronică.

SUA comemorează 13 ani de la atentatele din 11 septembrie, în contextul unei noi operaţiuni militare

Preşedintele american, Barack Obama, i-a îndemnat joi pe americani "să nu cedeze în faţa fricii" niciodată, comemorând 13 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 la o zi după anunţarea unei vaste operaţiuni militare împotriva Statului Islamic (SI) în Irak şi Siria.

John Kerry afirmă că SUA nu duc un „război” împotriva Statului Islamic

Secretarul de Stat american, John Kerry, a afirmat joi că Statele Unite nu duc un război împotriva grupării Stat Islamic (SI), ci "o vastă acţiune antiteroristă".

Dezvăluiri despre ministrul rus de Externe: Când se enervează Serghei Lavrov şi ce face în timpul liber

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov afirmă că este "greu de enervat", datorită unei experienţe diplomatice bogate, şi a recunoscut că poartă tricouri ale brandului rus "Oamenii politicoşi", devenit cunoscut după evenimentele din Crimeea, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Alertă maximă pe insula japoneză Hokkaido, din cauza unor ploi torenţiale

Agenţia japoneză de meteorologie a emis joi dimineaţa alerte maxime pentru o parte a insulei Hokkaido (nord), din cauza unor ploi torenţiale care riscă să provoace alunecări de teren şi inundaţii puternice, relatează AFP.

Serghei Lavrov: Unele ţări occidentale încearcă să folosească criza din Ucraina pentru a izola Rusia

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat Statele Unite că folosesc Ucraina drept "arenă pentru o luptă geopolitică", iar Moscova nu vrea să vadă statul vecin în calitate de "monedă de schimb", relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Barack Obama anunţă că este pregătit să lanseze ATACURI AERIENE împotriva Statului Islamic în Siria

Preşedintele american, Barack Obama, s-a declarat miercuri seara pregătit să lanseze atacuri aeriene în Siria împotriva grupării Stat Islamic şi a anunţat că forţele americane vor extinde raidurile pe care le efectuează împotriva jihadiştilor din Irak.

Andrian Candu: Republica Moldova va primi gaz rusesc din România, dacă Ucraina va bloca tranzitul

Vicepremierul moldovean Andrian Candu, totodată ministru al Economiei, a declarat miercuri că Republica Moldova va putea primi gaz rusesc din România, în cazul în care Ucraina va bloca tranzitul lui, relatează agenţia rusă Itar-Tass, în pagina electronică.

Organizaţii ecologiste critică angajamentele viitoarei Comisii Europene în probleme de mediu

Organizaţii ecologiste şi-au exprimat miercuri îndoielile în legătură cu angajamentele în probleme de mediu ale viitoarei Comisii Europene (CE), criticând fuzionarea unor portofolii sensibile şi un posibil conflict de interese în cazul responsabilului cu Acţiunea Climatică şi Energia,.

Moscova propune un „proiect de acord” privind asocierea Ucrainei cu UE

Rusia a transmis Kievului şi Bruxelles-ului un "proiect de acord" cu privire la Acordul de Asociere dintre Ucraina şi Uniunea Europeană (UE), a cărui semnare în iunie a provocat furia Moscovei, a anunţat miercuri ministrul rus al Economiei, Alexei Uliukaev.

BIOGRAFIE: Cine este Jean-Claude Juncker, viitorul preşedinte al Comisiei Europene

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker, viitorul preşedinte al Comisiei Europene, este la cei 59 de ani ai săi un veteran european devenit maestru în arta compromisului.

Camera Reprezentanţilor din SUA îl condamnă pe Obama pentru schimbul de prizonieri talibani

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a adoptat marţi o rezoluţie prin care condamnă administraţia preşedintelui Barack Obama pentru că a aprobat eliberarea a cinci talibani de la Guantanamo în schimbul sergentului american Bowe Bergdahl fără a informa în prealabil Congresul.

Ucraina interzice emisia a 15 posturi de televiziune ruse pe teritoriul său

Justiţia ucraineană a interzis, marţi, difuzarea în Ucraina a 15 posturi de televiziune ruse, printre care Pervîi Kanal, Rossia 24, Russia Today, RBK-TV şi Life News, relatează agenţia ucraineană Ukrinform, în pagina electronică.

Lufthansa anulează miercuri 110 zboruri, din cauza unei greve a piloţilor

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat că anulează 110 zboruri prevăzute pentru miercuri în Germania şi Europa, din cauza unei greve anunţate de piloţi la Munchen (sud), în contextul unui conflict privind condiţiile de pensionare anticipată, relatează AFP.

Autorităţile ucrainene instituie un „regim special” la Mariupol

Autorităţile de la Kiev au luat decizia de a institui începând de miercuri, 10 septembrie, un "regim special" la Mariupol, anunţând că oraşul va fi închis pentru vizitatori în intervalul orar 20.00 - 6.00, au anunţat surse din domeniul Apărării, citate de agenţia oficială Ukrinform.

Kiev: Refuzul Tiraspolului de a merge la negocierile de la Viena riscă să „destabilizeze regiunea”

Refuzul autorităţilor separatiste de la Tiraspol de a participa la următoarea rundă de negocieri la Viena privind conflictul transnistrean ar putea duce la destabilizarea situaţiei în regiune, a declarat Ministerul ucrainean de Externe, citat de agenţia Ukrinform, în pagina electronică.

Explozie puternică la o uzină de produse chimice din nordul Germaniei

O explozie puternică s-a produs marţi seara într-o uzină de produse chimice, în apropiere de oraşul Bremen, în nordul Germaniei, a anunţat un purtător de cuvânt al pompierilor, fără a preciza dacă incidentul s-a soldat cu victime.

Şapte răniţi într-un schimb de focuri la Chişinău – VIDEO

Un schimb de focuri de armă desfăşurat marţi în cartierul Telecentru din Chişinău s-a soldat cu rănirea a şapte persoane, patru dintre care sunt poliţişti, relatează PRO TV Chişinău, în pagina online.

Moscova: Intrarea Ucrainei în NATO ar fi o „provocare FĂRĂ PRECEDENT” pentru securitatea europeană

Rusia s-a declarat marţi împotriva intrării Ucrainei în NATO, apreciind că aceasta ar constitui o "provocare fără precedent" pentru securitatea europeană.

Vladimir Putin: Moscova este dispusă să contribuie la soluţionarea paşnică a crizei din Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat marţi, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, că Moscova este pregătită să contribuie în continuare la soluţionarea paşnică a crizei din Ucraina, a anunţat Kremlinul.

Kievul şi separatiştii se acuză din nou de ÎNCĂLCAREA armistiţiului. Patru militari ucraineni au fost ucişi

Ministerul ucrainean al Apărării a acuzat din nou separatiştii proruşi de încălcarea armistiţiului în mai multe localităţi din estul Ucrainei, relatează agenţia Ukrinform, în pagina electronică. Un reprezentant al Ministerului ucrainean al Apărării a anunţat, marţi, că patru militari ucraineni au fost ucişi.

O fregată canadiană, survolată de un avion de vânătoare rus în Marea Neagră. REACŢIA Moscovei

O fregată canadiană aflată în misiune în Marea Neagră, sub comandamentul NATO, a fost survolată de un avion de vânătoare al forţelor armate ruse, o manevră denunţată luni de Guvernul canadian.

EXPLOZIE la metroul din Santiago de Chile: Cel puţin 14 persoane au fost rănite

O explozie puternică a avut loc luni într-o staţie de metrou din Santiago de Chile, capitala statului Chile, provocând rănirea a cel puţin 14 persoane, un act calificat de Guvern drept "terorist", dar care nu a fost revendicat.

SONDAJ: Principalele realizări ale lui Vladimir Putin în opinia cetăţenilor ruşi

Cetăţenii ruşi au enumerat principalele realizări ale lui Vladimir Putin în calitate de preşedinte al ţării, apreciind că Putin are o "influenţă mare" atât asupra evenimentelor interne, cât şi externe, potrivit unui sondaj realizat de Centrul rus Levada, relatează agenţia Interfax.

John Kerry se va deplasa în Orientul Mijlociu pentru a crea o coaliţie împotriva Statului Islamic

Secretarul de stat american, John Kerry, va pleca marţi într-un turneu în Orientul Mijlociu, urmând să viziteze în special Iordania şi Arabia Saudită, pentru a construi o coaliţie internaţională contra jihadiştilor din cadrul Statului Islamic (SI), a anunţat luni Departamentul de Stat.

Bombardiere ruseşti au efectuat exerciţii cu tiruri de rachetă asupra unor ţinte din SUA

Două bombardiere strategice ruseşti au efectuat săptămâna trecută exerciţii cu tiruri de rachetă de croazieră asupra unor ţinte din Statele Unite, în cursul unei misiuni care a avut loc în paralel cu Summitul NATO din Ţara Galilor, relatează postul de televiziune Fox News, în pagina electronică.

UE a aprobat noi sancţiuni împotriva Rusiei – diplomaţi

Uniunea Europeană a aprobat luni o nouă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul crizei din Ucraina, însă a precizat că punerea în aplicare a acestor sancţiuni ar putea fi amânată câteva zile, pentru a da timp Moscovei să-şi continue eforturile de pace, au anunţat diplomaţi.

Iaţeniuk: Kievul va institui legea marţială în estul Ucrainei, dacă armistiţiul nu va da rezultate. Putin vrea să creeze în estul ţării „o altă Transnistrie”

Ucraina va trebui să instituie legea marţială în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), dacă armistiţiul intrat în vigoare vineri nu va avea rezultate pozitive, a declarat duminică premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, citat de agenţia RIA Novosti.

Ţările arabe au convenit să-i „înfrunte” pe jihadiştii din cadrul Statului Islamic

Ţările arabe au căzut de acord, duminică, să-i "înfrunte" pe jihadiştii din cadrul grupării Stat Islamic (SI), care seamănă teroare în Irak şi Siria, a declarat duminică preşedintele Ligii Arabe, Nabil al-Arabi.

„Grupul de contact” pentru Ucraina va discuta despre un statut special pentru regiunile separatiste

"Grupul de contact" care reuneşte Kievul, Moscova, OSCE şi separatiştii proruşi se va reuni în următoarele opt zile, la Minsk, unde va discuta despre un statut special pentru regiunile separatiste din estul Ucrainei, a afirmat "premierul republicii" Doneţk, Aleksandr Zaharcenko.

Explozii puternice în apropierea oraşului ucrainean Mariupol. Separatiştii afirmă că armata ucraineană i-a atacat

Explozii puternice au fost auzite sâmbătă seara la est de Mariupol, un port strategic la Marea Azov, în a doua zi după semnarea unui armistiţiu între autorităţile ucrainene şi separatişti proruşi. Separatiştii au afirmat că armata ucraineană i-a atacat cu lansatoare de rachete.

Crucea Roşie nu a reuşit să livreze ajutor umanitar în Lugansk, din cauza unor atacuri în regiune

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că nu a reuşit să transporte sâmbătă dimineaţa ajutor umanitar în Lugansk, din cauza unor "tiruri de armă" în regiune, relatează agenţia ucraineană UNIAN, în pagina electronică.

Presa rusă acuză Statele Unite că s-ar afla în spatele conflictului din Ucraina: „Europa a pierdut războiul şi pacea”

Presa rusă a afirmat sâmbătă că Washintonul s-ar afla în spatele conflictului din Ucraina, folosind Uniunea Europeană (UE) în calitate de "instrument pentru scenariul său", şi a apreciat că UE este cea care a fost înfrântă în "războiul" dintre Occident şi Rusia.

„Mâna dreaptă” a liderului grupării Stat Islamic a fost ucis într-un raid, anunţă armata irakiană

"Mâna dreaptă" a liderului Statului Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis joi în urma unui raid aerian al armatei irakiene în nordul ţării, a anunţat şeful Statului Major, generalul Babaker Zebari.

Premierul slovac cere revizuirea sancţiunilor propuse de UE împotriva Rusiei

Premierul slovac, Robert Fico, a cerut joi o limitare a dispozitivului noilor sancţiuni propuse de Comisia Europeană (CE) împotriva Rusiei, acuzată de intervenţie militară directă în Ucraina.

Florida coboară steagurile în bernă, în memoria jurnalistului Steven Sotloff

Toate steagurile statului american Florida urmează să fie coborâte în bernă, vineri, în memoria jurnalistului decapitat Steven Sotloff, a cărui familie trăieşte la Miami, în sud-estul Statelor Unite, a anunţat joi guvernatorul Rick Scott.

Deputaţi ruşi vor să ceară Kievului despăgubiri pentru „tiruri” asupra regiunii ruse Rostov

Deputaţi ruşi din cadrul Partidului Liberal-Democrat (LDPR) vor să depună plângeri împotriva Kievului în tribunale internaţionale cu scopul de a cere despagubiri în valoare de un miliard de dolari pentru "tiruri" asupra regiunii Rostov, relatează ziarul rus Izvestia, în ediţia electronică de vineri.