Dana Stanila

VIDEO | Ziua Pompierilor. Klaus Iohannis a înmânat drapelele de luptă pentru 11 unităţi din subordinea ISU

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România, unde a înmânat drapelele de luptă pentru 11 unităţi judeţene din subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

VIDEO | Ministrul de Interne, despre femeia care a stat trei zile în plus în arestul Poliţiei Capitalei: Este inacceptabil

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, că este inacceptabilă situaţia de la Arestul Poliţiei Capitalei, de nepunere în aplicare a unei decizii de eliberare, subliniind că procurorii sunt cei care vor dispune măsuri, la finalul anchetei.

Noile propuneri pentru funcţiile de ministru al Apărării şi al Economiei au ajuns la Cotroceni. UPDATE: Preşedintele României a semnat decretele de numire a celor doi

Propunerile privind numirea lui Mihai Fifor în funcţia de ministru al Apărării şi a lui Gheorghe Şimon la Ministerul Economiei au ajuns la preşedintele României, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.

Patru cetăţeni români au fost evacuaţi din calea uraganului Irma, în urma demersurilor MAE. Unde se aflau aceştia şi ce solicitări au avut

Patru cetăţeni români au fost ajutaţi, prin Celula de Criză a Ministerului de Externe, să părăsească zona afectată de uraganul Irma, MAE având în continuare în atenţie situaţia din Statele Unite ale Americii.

Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare de călătorie pentru statul american Florida

Ministerul Afacerilor Externe a emis, luni, o avertizare de călătorie pentru cetăţenii români care călătoresc în statul american Florida, unde, în orele următoare se vor resimţi efectele uraganului Irma.

MAE: Cinci români au murit, iar trei sunt răniţi, dintre care doi în stare gravă, în urma unui accident produs lângă Viena

Cinci români au murit, iar alţi trei sunt răniţi, dintre care doi se află în stare gravă, în urma unui accident produs duminică lângă Viena, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

6 morţi în urma inundaţiilor, în ITALIA. Primar: „Situaţia e dramatică” / MAE a emis atenţionare de călătorie / Numerele de telefon la care românii pot solicita asistenţă consulară

Ministerul Afacerilor Externe a emis duminică o atenţionare de călătorie pentru mai multe regiuni din nordul şi centrul Italiei, care se confruntă cu precipitaţii abundente şi vânt puternic.

Liviu Dragnea: Marţi va fi propus un ministru plin la Apărare. Nu e nicio criză la MApN

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, duminică, la Ţebea, că, marţi, PSD va propune un nou ministru pentru Apărare, după consultările ce vor avea loc în cadrul Biroului Permanent Naţional, subliniind că nu se poate vorbi despre o criză la Ministerul Apărării Naţionale, ”nici măcar financiară”.

O româncă însărcinată a murit, iar alţi şapte români au fost răniţi, într-un accident rutier în Spania

O româncă însărcinată, în vârstă de 25 de ani, şi-a pierdut viaţa, iar alţi şapte români au fost răniţi, într-un accident produs în localitatea Daimiel din Spania, informează MAE. Reprezentanţii Consulatului României s-au deplasat la spitalul unde se află victimele.

Traian Băsescu: Victor Ponta nu are cum să fie un partener al PMP

Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că fostul premier Victor Ponta nu are cum să fie un partener al formaţiunii pe care o conduce, acesta fiind ”mincinos” şi ”iresponsabil.

Traian Băsescu: Alegerile din 2009 nu au fost fraudate în favoarea mea. Concluziile din raportul Comisiei sunt ridicole

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat sâmbătă că alegerile prezidenţiale din 2009 nu au fost fraudate în favoarea sa, catalogând concluziile din raportul Comisiei parlamentare de anchetă ca fiind ”ridicole”.

Cutremur MEXIC | Doi români au cerut asistenţă Ambasadei României la Ciudad de Mexico. Ministerul de Externe anunţă care este starea lor/ Bilanţul victimelor a ajuns la cel puţin 60 de morţi, în urma seismului de magnitudine 8,2

La nivelul Ambasadei României la Ciudad de Mexico a fost înregistrată o solicitare de asistenţă consulară din partea familiei a doi turişti de cetăţenie română, aflaţi în zonă, aceştia fiind în acest moment în siguranţă, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Uraganul IRMA| Românii care se aflau pe INSULA Saint Martin când s-a produs catastrofa naturală sunt în stare bună

Cei trei cetăţeni români care se aflau pe insula Saint Marteen când s-a produs uraganul Irma au fost găsiţi în viaţă, starea acestor fiind bună, potrivit unor surse oficiale. Sursele citate precizează că se comunică destul de greu cu aceştia având în vedere daunele produse de uragan.

Gabriela Firea, în vizită la Arcul de Triumf împreună cu preşedintele Comitetului Regiunilor

Primarul general Gabriela Firea a vizitat, joi, împreună cu preşedintele Comitetului Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz, Arcul de Triumf din Capitală, în cadrul primei vizite oficiale pe care acesta o efectuează de când a fost instalat în funcţie.

Klaus Iohannis va merge la New York, pentru Adunarea Generală a ONU, în perioada 18-23 septembrie

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 18-23 septembrie, la Adunarea Generală a ONU, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat o şedinţă a CSAT, în mijlocul scandalului de la Ministerul Apărării/ Dragnea: La CSAT merge ministrul interimar al Apărării; în SUA merge ministrul de la acea dată

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru săptămâna viitoare o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, reuniunea urmând să aibă loc joi, 14 septembrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat cine este noul manager interimar al Spitalului Colentina

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, joi, că Mircea Laza va fi manager interimar al Spitalului Colentina. El a deţinut anterior funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.

Trei cetăţeni ROMÂNI aflaţi pe o insulă din Caraibe, daţi dispăruţi în urma uraganului Irma/ Dezastrul produs de cel mai puternic uragan format vreodată în Atlantic: cel puţin nouă persoane au murit

Trei cetăţeni români care se aflau pe insula Saint Martin nu mai pot fi contactaţi în urma uraganului Irma, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Ambasada României la Washington are în atenţie cazul.

USR depune moţiune împotriva ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu după afirmaţiile controversate pe tema indemnizaţiilor de creştere a copiilor

USR va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, după declaraţiile pe care aceasta le-a făcut marţi în legătură cu plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Moţiunea ar putea fi susţinută şi de PNL.

USR: Guvernul să nu treacă cei 2% PIB pentru înzestrarea Armatei la salarii

Uniunea Salvaţi România transmite Guvernului să nu transfere cei 2% din PIB alocaţi domeniului apărării către plata salariilor din domeniu în cadrul rectificării bugetare pe care Executivul o pregăteşte pentru finalul lunii septembrie.

Ce sumă va cheltui Primăria Sectorului 3 pentru modernizarea a două bulevarde

Primăria Sectorului 3 al Capitalei a aprobat, în şedinţa Consiliului Local de marţi, alocarea a 33 de milioane de lei pentru modernizarea bulevardelor Burebista şi Decebal.

Întâlnirea dintre ministrul Justiţiei şi ambasadorul Hans Klemm, „un bun prilej pentru schimbul deschis de puncte de vedere”. Comunicat comun al celor două instituţii

Întrevederea de marţi dintre ministrul Justiţiei şi ambasadorul SUA a constituit un bun prilej pentru un schimb deschis de puncte de vedere şi o „discuţie fructuoasă în spiritul cooperării în cadrul Parteneratiului Strategic bilateral”, potrivit unui comunicat comun al celor două instituţii.

H. Klemm, după întâlnirea de două ore cu Tudorel Toader la Ministerul Justiţiei: Discuţiile au fost într-un spirit de cooperare. Declaraţie comună, amânată „pe parcursul acestei zile”

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a avut marţi dimineaţa o întâlnire cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la sediul ministerului. Discuţiile au loc la solicitarea ambasadorului, au declarat pentru Mediafax surse din sistem.

Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost validaţi de Senat ca membri CSM din partea societăţii civile

Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost validaţi luni, de plenul Senatului, pentru funcţiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, din partea societăţii civile.

Victor Ponta: Imi voi prezenta proiectul politic, din care nu face parte fostul premier Grindeanu

Deputatul independent Victor Ponta a declarat vineri că nu are ce "compromisuri" să facă cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, anunţând că "în câteva zile" îşi va prezenta noul proiect politic, din care nu va face parte fostul premier Sorin Grindeanu.

România va avea un nou Consulat | Klaus Iohannis a semnat decretul privind înfiinţarea Consulatului General al României la Edinburgh

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind înfiinţarea Consulatului General al României la Edinburgh, informează Administraţia Prezidenţială, acesta fiind al doilea ca mărime din Marea Britanie, după cel de la Londra.

Klaus Iohannis, după declaraţia lui Liviu Dragnea despre zona Euro: Unii politicieni nu au înţeles

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că unii politicieni "nu au înţeles foarte bine despre ce este vorba" în ceea ce priveşte aderarea României la zona Euro, apreciind faptul că ministrul Teodor Meleşcanu a "menţionat acest obiectiv".

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române | Tăriceanu: Să ne purtăm ca o naţiune de oameni liber / Dragnea: Suntem decalaţi faţă de ce ne dorim/ Meleşcanu, despre mizele României

Mizele politicii externe a României, viitorul Uniunii Europene, dar şi preşedinţia României la Consiliul UE se află pe agenda discuţiilor Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, ce se va desfăsura marţi şi miercuri la Bucureşti, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

VIDEO | Membrii Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 vor avea o întâlnire cu Augustin Lazăr şi cu Tudorel Toader / PICCJ: Lazăr nu are cunoştinţă de această întrevedere / Comisia se adresează lui Iohannis în legătură cu George Maior

Membrii Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 vor avea, săptămâna aceasta, o întâlnire cu ministrul Justiţiei şi cu procurorul general al României, pe tema dosarului clasat privind turul de scrutint din 2009. Discuţiile sunt la iniţiativa lui Augustin Lazăr.

RECEPŢIA de la Palatul Cotroceni. Iohannis, către Macron: Alegerea dumneavoastră a fost întâmpinată de România cu speranţă/ Macron: Dacă resemnarea înseamnă înţelepciune, atunci, dragă Klaus, noi nu suntem înţelepţi

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis preşedintelui francez Emmanuel Macron, în cadrul recepţiei de la Cotroceni, că alegerea sa a fost întâmpinată de România ”cu speranţă”, subliniind importanţa parteneriatului strategic dintre cele două state.

FOTO, VIDEO | Macron la Bucureşti – o vizită în întârziere ”au ralenti”. Preşedinţii şi soţiile lor nu au grăbit vizita la Muzeul Satului, amânând recepţia de la Palatul Cotroceni

Vizita preşedintelui Macron la Bucureşti a început cu o întârziere de jumătate de oră care nu a mai fost recuperată pe parcurs, dimpotrivă, inclusiv din cauza prelungirii discuţiilor dintre cele două delegaţii, fiecare cu preocupări proprii: Schengen pentru România, angajaţii detaşaţi pentru Macron.

Tema principală pe care Macron a dorit să o transmită: Nu am abordat subiectele europene cu şantaj, dar nu accept dumpingul social/ Iohannis: Directiva UE privind lucrătorii detaşaţi trebuie îmbunătăţită

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, joi, în conferinţa de presă comună de la Palatul Cotroceni, că nu va accepta ca angajatori francezi să facă dumping social folosind salariaţi din ţări cu costuri reduse ale forţei de muncă.

România va cumpăra elicoptere şi rachete franţuzeşti. Extinderea contractului între Airbus Helicopters şi IAR Braşov şi memorandumul pentru rachete

Declaraţia între Airbus Helicopters şi IAR SA Braşov, privind contractul semnat de cele două companii în luna aprilie a acestui an, a fost semnată la Cotroceni în prezenţa preşedinţilor Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis.

Vizita lui Macron în ROMÂNIA | Preşedintele Franţei vrea reformarea Spaţiului Schengen şi cere susţinerea României: Chiar şi cu România şi Bulgaria în afara Spaţiului Schengen migranţii tot au intrat în UE

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, împreună cu soţia sa efectuează joi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană. Iohannis a declarat, în conferinţa de presă comună susţinută alături de preşedintele Emmanuel Macron, că România doreşte să colaboreze strâns cu Franţa în ceea ce priveşte relansarea proiectului european, astfel încât România să fie un membru refondator al Uniunii Europene. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat nemulţumit de modul în care funcţionează zona Schengen în interiorul Uniunii Europene, el apreciind că este nevoie de o atitudine solidară a statelor membre şi de îmbunătăţirea controlului la frontiere. Declaraţia între Airbus Helicopters şi IAR SA Braşov, privind contractul semnat de cele două companii în luna aprilie a acestui an, va fi semnată joi în prezenţa preşedinţilor Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis, fiind vorba despre o extindere de la 5 la 15 ani.

Grav accident rutier în Germania | MAE a anunţat că în autocar erau 42 de români

42 de români au fost implicaţi în accidentul cu autocar petrecut miercuri în Germania, patru dintre aceştia fiind supuşi unor investigaţii medicale amănunţite, starea lor fiind stabilă, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

USR, despre înfiinţarea parchetului special pentru magistraţi: PSD creează o arhivă SIPA 2

USR a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că va iniţia la începutul sesiunii parlamentare o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, după anunţul pe care acesta l-a făcut privind modificările aduse legilor justiţiei, catalogat ca un ”atac asupra justiţiei”.

USR ia în calcul o moţiune împotriva ministrului Justiţiei: DNA-ul şi DIICOT-ul vor ajunge practic la numirea pixului lui Dragnea în acest moment/ Orban: PNL susţine moţiune simplă

Senatorul USR George Dircă a anunţat că formaţiunea ia în calcul o moţiune împotriva ministrului Justiţiei Tudorel Toader după ce acesta a anunţat că se propune eliminarea preşedintelui din procedura de numire a procurorilor şefi şi trecerea Insecţiei Judiciare de la CSM la Ministerul Justiţiei.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, subliniind că este nevoie de o "luptă consecventă" pentru apărarea democraţiei, a statului de drept şi a libertăţilor individuale.

Iohannis şi Macron vor avea o conferinţă de presă comună si vor merge la Muzeul Satului

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron va sosi la Bucureşti joi, unde se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, apoi cei doi şefi de state vor merge împreună la Muzeul Satului.

Românul în vârstă de 33 de ani, rănit în atentatul de la Barcelona, este în stare stabilă

Starea de sănătate a românului internat după ce a suferit răni grave în urma atentatului de la Barcelona a înregistrat o evoluţie pozitivă, dar se află în continuare sub supraveghere medicală, a precizat marţi MAE, într-un răspuns la o solicitare a Mediafax.