Dana Stanila

Guvernul amână intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi amânarea intrării în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice până la 1 ianuarie 2018. Subiectul s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei.

Premierul Tudose, despre produsele cu dublu standard: E necesar un cadru legislativ ca să spunem numele firmelor

Premierul Mihai Tudose a cerut joi, în cadrul şedinţei de guvern, ca Ministerul Justiţiei şi Ministerul Agriculturii să găsească o formă legală prin care numele firmelor care au comercializat produsele cu dublu standard să fie făcute publice.

Mircea Popa, profesor la UMF Carol Davila, numit de Florian Bodog manager al Institutul Cantacuzino

Ministrul Sănătăţii Florian Bodog a anunţat joi, la începutul şedinţei de guvern, că îl numeşte în funcţia de manager al Institutului Cantacuzino pe Mircea Popa, profesor de microbiologie la UMF Bucureşti, urmând ca în scurt timp să fie prezentat şi un grafic de lucru.

Mihai Tudose, către ministrul Răzvan Cuc, pe tema exproprierilor de pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti: La două săptămâni expropriem două coteţe pe Bucureşti-Ploieşti. Mai aveţi?

Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, finalizarea exproprierilor de pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti şi realizarea lucrărilor la autostradă, pe ordinea de zi a şedinţei de guvern fiind aprobarea exproprierii a două imobile.

Premierul, despre ancheta ministrului Bodog privind vaccinarea: Identificarea a cinci vinovaţi, un slab început

Premierul Mihai Tudose i-a transmis joi, la începutul şedinţei de guvern, ministrului Sănătăţii Florian Bodog, că rezultatul în urma anchetei privind vaccinarea arată "un slab început", subliniind că nu era nevoie să moară oameni pentru a descoperi că "ceva nu merge".

Guvernul va aproba săptămâna viitoare planul pentru înzestrarea Armatei Române

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că a discutat cu ministrul Apărării, urmând ca planul de înzestrare a armatei va fi aprobat săptămâna viitoare de guvern "într-o structură mai restrânsă” şi a dat asigurări că cei 2% din PIB alocaţi Ministerului Apărării vor fi cheltuiţi.

Tudose: IGSU va primi dotări în valoare de 600 de milioane de euro

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va primi dotări de 600 de milioane de euro în următorii doi-trei ani, în baza unui program finanţat din fonduri europene.

Ministrul Sănătăţii a găsit vinovaţii pentru problema vaccinării. Urmează demiteri

Ministrul Sănătăţii ar urma să anunţe miercuri demiteri din sistemul de sănătate, în urma raportului întocmit de minister ajungându-se la concluzia că responsabili de situaţia vaccinării sunt reprezentanţi din direcţiile de sănătate publică, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

FOTO | Cele trei românce reţinute împotriva voinţei lor în Fâşia Gaza, repatriate

Cele trei românce care au acuzat că sunt reţinute împotriva voinţei lor în Fâşia Gaza au ajuns miercuri în România, fiind întâmpinate la aeroport de mama lor, dar şi de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe.

VIDEO | Trei români morţi şi alţi şase răniţi, într-un accident pe o autostradă din Ungaria. Microbuzul în care se aflau a lovit un tir staţionat/ Raed Arafat: Vom transfera în România cei şase răniţi

Trei români au murit şi alţi şase au fost răniţi marţi dimineaţa, în jurul orei 06.00, într-un accident pe o autostradă din Ungaria, informează MAE. Victimele se aflau într-un microbuz care se îndrepta spre România. UPDATE Raed Arafat: Vom transfera în România cei şase răniţi în accidentul din Ungaria, imediat ce vom putea

Premierul Mihai Tudose a discutat cu reprezentanţii CSM

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit luni cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea acestora, pentru a discuta despre investiţiile necesare în domeniul justiţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Premierul Mihai Tudose anunţă că nu este interesat să preia şefia PSD

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional a PSD, că nu este interesat de preluarea conducerii Partidului Social Democrat.

Premierul a cerut sesiune parlamentară extraordinară pentru trecerea Elcen la Primăria Capitalei / Orban: PNL participă. Vom cere suplimentarea ordinii de zi

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după şedinţa BPN a PSD, că a cerut o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a aproba proiectul de lege privind trecerea Elcen în subordinea Primăriei Capitalei.

Senatorii României au datorii la bănci de milioane de euro. Cine se află pe lista celor mai mari datornici

Declaraţiile de avere relevă datoriile pe care le au la bănci senatorii din Parlamentul României. Pe lista celor mai mari datornici din Senat se numără fostul consilier onorific al premierului Mihai Tudose, Eugen Teodorovici, senatorul PSD Şerban Nicolae şi senatorul PNL Florin Cîţu.

Legea care desfiinţează noţiunea de „conflict de interese” pentru funcţionarii publici, promulgată. Cu ce va fi înlocuită sintagma

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind modificările la Codul penal, prin care sintagma "conflict de interese" este înlocuită cu "folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane".

Iohannis a promulgat legea care permite înfiinţarea Comisiei de anchetă pentru alegerile din 2009

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care se modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor şi permite înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Legea care elimină avizul CSAT din procedura de numire a şefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este exclus din procedura de numire a şefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă.

Legea prin care Avocatul Poporului primeşte rang şi salarizare de ministru, trimisă la reexaminare

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, pentru reexaminare, legea prin care Avocatul Poporului primeşte rang şi salarizare de ministru, invocând nereguli în ceea ce priveşte modul în care se calculează pensia Avocatului Poporului şi a adjunctului acestuia.

Ţuţuianu, după scufundarea TAB-ului în Dunăre în timpul exerciţiilor NATO: Nu există aplicaţie militară fără incidente/ Ministrul Apărării vrea o întâlnire aplicată cu preşedintele Iohannis

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat că nu există aplicaţie militară fără incidente, însă incidentul a fost tratat ”profesionist”, făcând referire la scufundarea unui TAB pe braţul Borcea în timpul exerciţiilor NATO.

Show aerian şi politic de Ziua Aviaţiei Române | Klaus Iohannis nu a fost invitat la ceremonii, iar Administraţia prezidenţială nu a trimis coroane de flori/ MApN a realizat că a avut probleme cu corespondenţa

Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost invitat să participe la ceremoniile de Ziua Aviaţiei din Capitală, fapt pentru care Administraţia Prezidenţială nu a trimis coroane de flori, aşa cum s-a procedat până acum, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse oficiale. Ziua Forţelor Aeriene Române a fost sărbătorită, joi, în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă la monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

Preşedintele Iohannis, de Ziua Aviaţiei: Exemplul de devotament al aviatorilor reprezintă un reper pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, precizând că exemplul de devotament şi cutezanţă al militarilor reprezintă un reper pentru noi şi pentru generaţiile care vor veni.

Comisia Europeană a clasat două proceduri de infringement împotriva României

Procedurile de infrigement privind stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun şi condiţiile de intrare şi de şedere în România în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri au fost clasate de Comisia Europeană, anunţă MAE.

Atenţionare de călătorie MAE: Incendii majore de vegetaţie în Croaţia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Croaţia că această ţară se confruntă cu incendii majore de vegetaţie în zona coastei Mării Adriatice.

Klaus Iohannis: Să marcăm Centenarul Marii Uniri printr-un angajament concret, nu festivist

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în timpul vizitei la Mărăşti, că Centenarul Marii Uniri trebuie marcat printr-un "angajament concret", nu "festivist sau declarativ", subliniind că proiectul european este "garantul unui viitor de securitate, bunăstare şi pace".

VIDEO Iohannis a fost întâmpinat cu imnul Ţinutului Secuiesc, în vizită în Harghita-Covasna. Reacţia preşedintelui când i s-a dat steagul secuiesc. După eveniment: „Nu am ştiut. Am ascultat în semn de respect”

În vizită oficială în Harghita şi Covasna, preşedintele Klaus Iohannis a fost pus într-o situaţie delicată. La începutul unei dezbateri la Miercurea Ciuc, după intonarea imnului naţional al României, participanţii au intonat imnul Ţinutului Secuiesc.

A székely himnusszal fogadták Klaus Johannis államfőt Hargita megyében

Kedden a Hargita Megyei Tanács székházához érkezett Klaus Johannis államfő, ahol a székely himnusszal fogadták, amit rögtön eljátszottak a román himnuszt követően. Románia elnöke megköszönte a fogadtatást.

Preşedintele Iohannis, mesaj pentru comunitatea din Harghita: Mă îngrijorează tinerii din zonă care nu ştiu bine limba română/ Preşedinte CJ Covasna: Maghiarii sunt intimidaţi şi persecutaţi prin justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi dimineaţa, în Harghita, că îl îngrijorează situaţia tinerilor din zonă care nu cunosc bine limba română, ceea ce înseamnă o limitare a acestora când este vorba despre accesul la un loc de muncă.

Lege care aduce modificări sistemului de studii doctorale a fost trimisă de Iohannis la reexaminare

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni Parlamentului pentru reexaminare Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 96/2016, unele prevederi ale legii fiind "de natură să creeze probleme în aplicare şi să afecteze calitatea învăţământului".

Un deputat de Mureş ripostează faţă de solicitarea de dialog propusă de un partid autonomist pentru Klaus Iohannis: ”Este o mojicie”

Deputatul PMP Marius Paşcan a declarat pentru MEDIAFAX că solicitarea PPMT preşedintelui Iohannis de a iniţia un dialog pe tema autonomiei este ”o mojicie”, subliniind că, de fapt, în Transilvania românii au ajuns să fie trataţi ca cetăţeni ”de rangul doi” de către maghiari.

PPMT îi cere lui Iohannis să fie moderatorul dialogului româno-magiar pe tema autonomiei: Transilvania consideră Bucureştiul „un centru corupt şi ineficient de putere”

Partidul Popular Maghiar din Transilvania i-a transmis duminică o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, prin care îi cere acestuia să iniţieze şi să modereze un dialog româno-maghiar despre formele de autonomie din structura administrativă.

Preşedintele Klaus Iohannis, despre impozitarea veniturilor Bisericii: Un fel de aventură fiscală

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că impozitarea veniturilor Bisericii i se pare ”o aventură fiscală”, care face parte din filmul ”lipsit de predictibilitate”, fiind nevoie de un studiu aprofundat şi de discuţii cu cei vizaţi de noua taxare.

Preşedintele României, la exerciţiul Saber Guardian 17, la baza de la Cincu: Foarte reuşit / Iohannis, despre rachetele Patriot: România nu se pregăteşte să atace, este necesară securitatea | FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a participat sâmbătă la exerciţiul militar Saber Guardian 17, care s-a desfăşurat la Poligonul Cincu, în judeţul Braşov. Iohannis: Este cea mai mare aplicaţie dintr-un stat membru NATO.

Klaus Iohannis, despre modificările fiscale: Nu trebuie reinventată roata

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că, în privinţa modificărilor fiscale, că Guvernul nu trebuie să facă vreun ”pas special” şi nici să ”reinventeze roata”, subliniind că schimbările frecvente de abordare în domeniul fiscal ”nu fac bine nimănui”.

Preşedintele Iohannis îndeamnă armata să cheltuiască banii cu folos: Suntem deja foarte târziu în anul fiscal

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Cincu, că ar trebui ca Ministerul Apărării să ia toate măsurile pentru a cheltui ”cu folos” banii alocaţi pentru apărare, fiind deja ”foarte târziu” în anul fiscal.

ZIUA FRANŢEI, recepţie la ambasadă. La eveniment au mai fost prezenţi miniştri din Cabinetul Tudose, liderul PSD, Liviu Dragnea, procurorul general Augustin Lazăr şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi

Recepţie cu fast de ziua Franţei la sediul ambasadei, acolo unde au fost prezenţi oameni politici şi reprezentanţi ai Justiţiei. Premierul Mihai Tudose a declarat că ziua de 14 Iulie reprezintă un reper crucial pentru democraţie şi pentru drepturile omului.

Preşedintele Klaus Iohannis compară activitatea Inspecţiei Judiciare la DNA cu cea şcolară: Sunt sigur că domnul ministru se va anunţa la mine imediat ce va avea nişte concluzii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, făcând referire la ancheta Inspecţiei Judiciare în cazul Kovesi, că a lucrat, în trecut, în domeniul inspecţiei şcolare care, la fel ca cea judiciară, câteodată realizează verificări care durează "un pic mai mult", dar se fac "profesionist şi documentat".

Preşedintele Iohannis, despre achiziţionarea rachetelor Patriot: E o solicitare principială/ Ce spune şeful statului despre planul de înzestrare a Armatei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că achiziţionarea de rachete tip Patriot este o solicitare "principială" din partea română către SUA, subliniind că în momentul în care va fi luată o decizie, aceasta va fi anunţată prin comunicate oficiale.

MAE: Trupurile a 18 români decedaţi în ţările europene nu au fost repatriate încă

Ministerul Afacerilor Externe transmite, într-un răspuns la o solicitare MEDIAFAX, că în prezent, în unităţile de medicină legală din ţările europene cu comunităţi mari de români se află trupurile neînsufleţite a 18 cetăţeni, cauzele întârzierii repatrierii fiind lipsa banilor sau cercetări în curs.

MAE avertizează cetăţenii români cu privire la prelungirea stării de urgenţă în Franţa

Starea de urgenţă a fost prelungită de statul francez până la 1 noiembrie, ca urmare a atentatului de pe 14 iulie 2016 de la Nisa, aceasta permiţând autorităţilor să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitate, informează MAE.

Exerciţiul militar Saber Guardian 17. Preşedintele Klaus Iohannis va merge la Poligonul Cincu/ Şeful statului, în vizită în zona Harghita-Covasna

Preşedintele Klaus Iohannis va participa sâmbătă la exerciţiul militar Saber Guardian 17, care se va desfăşura la Poligonul Cincu, din judeţul Braşov, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi.