Brandon Hicks, în vârstă de 25 de ani, a fost acuzat de tentativă de vătămare asupra unui funcţionar public, o infracţiune ce se pedepseşte cu închisoarea, potrivit biroului şerifului din comitatul Travis, scrie CNN.
Angajatul parcului, Cassidy Stillwell, vorbea cu un grup de persoane, care nu ar fi respectat regulile, după ce „ar fi băut şi fumat”, pe un doc de lângă parc. Nu este clar dacă Hicks era parte din acel grup.
austin texas everybody ? pic.twitter.com/MXTzvtexeN
— julia (@lost808s) May 1, 2020
În videoclip, se observă cum Stillwell le spune oamenilor să se distanţeze unii de ceilalţi, o măsură menită să combată pandemia de coronavirus. În timp ce majoritatea se conformează şi îi dau dreptate angajatului, un tânăr l-a împins pe acesta în apa murdară, care nu era adâncă. Bărbatul reuşeste să iasă apoi din apă, fără să sufere vreo rană.
Avocatul tânărului vinovat spune că acesta se simte acum ruşinat de fapta sa şi că „are cel mai mare respect pentru aplicarea legii, în special în această perioadă fără precedent”.
Hicks a plătit o cauţiune de 7.500 de dolari pentru a scăpa de arest, iar procesul lui va începe pe 19 iunie. El riscă între 180 de zile şi doi ani de închisoare pentru tentativă de vătămare asupra unui funcţionar public.
După acest incident, angajaţii parcului vor patrula în grupuri de câte doi.