Loredana a ales să îşi petreacă vacanţa în Tenerife deoarece consideră că este o destinaţie relativ apropiată de România. În vacanţă, artista s-a putut bucura de căldură, de soare şi de masaje thailandeze.
„A fost pentru prima oară când am mers în Tenerife, dar nu prima oară într-o insulă a Spaniei – am mai fost în Ibiza şi Palma de Mallorca. Mi-a plăcut foarte mult destinaţia aceasta şi mi-a amintit de insula Santorini din Grecia, tot o insulă vulcanică. Ne-am cazat într-un hotel în care ne-am simţit ca acasă, deoarece cei de la hotel ne-au tratat excelent. Una din surprizele oferite a fost într-una din seri când ne-au invitat la o cină unde ne-au arătat o invenţie brevetată chiar de bucătarul lor: servirea mâncărurilor în farfurii suspendate. A realizat un sistem în care pe o farafurioară suspendată în aer serveşti gustări într-un mod cu totul inedit, ca dintr-un film science fiction”, povesteşte Loredana.
Loredana s-a relaxat aproape o săptămână pe insulă alături de familie.
„M-am odihnit în cea mai mare parte a timpului, mi-am încărcat bateriile, am citit mai multe cărţi interesante, printre care «Muzicofilia» a lui Oliver Sacks şi câteva cărţi ale lui Alen de Botton, dintre care «Status anxiety» chiar o recomand. Am avut surpriza să descopăr foarte multe locuri, iar în ultima seară am mâncat într-un restaurant în care întâmplarea făcea ca toţi angajaţii să fie români. Pe lângă faptul că ne-au servit din suflet, s-au bucurat când ne-au văzut, au spus că este o minune că m-au întâlnit chiar acolo, chiar la începutul anului 2010. Le-am spus că sper ca acest lucru să fie un semn bun pentru anul care a început”, adaugă aceasta.
Telespectatorii o pot urmări pe Loredana în rolul unei celebre cântăreţe de la 1900 – Mimi – în serialul „Aniela”, începând cu 25 ianuarie, de luni până joi, de la ora 20.30, la Acasă.