Pentru prepararea tocanei-gigant au muncit patru bucătari, timp de 36 de ore şi au fost folosite 1.040 kg de cartofi, 130 kg de carne, 65 kg de piclis (un amestec de condimente specific româneşti), 52 kg de slănină afumată, 26 kg de bulion, 26 kg de ceapă, 26 litri de ulei, 6 kg frunze de pătrunjel, 13 kg de usturoi, 2,1 kg mirodenii şi 115 litri de apă.
"Suntem extenuaţi, dar fericiţi că am reuşit să facem acest lucru, să oferim braşovenilor un nou record, care sperăm să fie omologat", a spus unul dintre bucătari.
Tocana gigant a fost apoi oferită braşovenilor prezenţi la "Balul Cartofului", iar o parte din mâncare a fost donată, vineri, Cantinei de Ajutor Social din Braşov, urmând a fi împărţită săracilor braşoveni care primesc o masă caldă la această cantină.
Potrivit lui Liviu Pandele, preşedintele complexului "Dacia", organizatorul acestui eveniment, dosarul cu documentaţia referitoare la uriaşul preparat va fi trimis, în cursul săptămânii viitoare, la World Records Academy, în speranţa omologării titlului de cea mai mare tocană de cartofi din lume.