Alegeri regionale în Austria Inferioară. Partidul cancelarului Nehammer, cel mai slab rezultat din istorie

ÖVP, partidul cancelarului Karl Nehammer, a suferit duminică o înfrângere majoră în cadrul alegerilor din Austria Inferioară.
Alegeri regionale în Austria Inferioară. Partidul cancelarului Nehammer, cel mai slab rezultat din istorie

Conform primelor exit-polluri ÖVP(Partidul Popular) a atras doar 39,7% dintre alegători – după ce în 2018 a obţinut 49,63%. Cele 39,7 procente înseamnă, de asemenea, minimul istoric, care a fost până acum de 44,23 procente (la alegerile de stat din 1993).

Bernhard Ebner, un lider al partidului ÖVP, a vorbit, într-o primă reacţie, despre „rezultatul dureros”.

El a pus rezultatul slab pe seama unei „atmosfere politice încinse” ce a fost cauzată de „crizele globale” şi de „problemele federale care au determinat şi discuţiile din ţară”.

Reprezentaţii partidului au mai precizat că vor începe discuţii pentru a încerca să construiască o majoritate.

Rezultate parţiale:

ÖVP: 39,7 %
SPÖ: 21%
FPÖ: 25%
Verzii: 7,3%
Neos: 6,3%