Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, peste 200 de intervenţii ale echipajelor medicale de urgenţă au avut loc în judeţ în ultimele 24 de ore, ceea ce reprezintă o creştere cu 50 la sută a solicitărilor faţă de noaptea de Revelion sau faţă de o zi obişnuită din an.
Pe lângă solicitările pentru persoane cu diverse afecţiuni, au existat şi intervenţii pentru 11 cazuri de agresiuni şi două tentative de suicid cu medicamente.
De asemenea, patru persoane au ajuns la spital cu hipotermie după ce au fost găsite în locuinţe neîncălzite, iar cinci vasluieni au fost luaţi de pe stradă de echipajele de la Ambulanţă după ce li s-a făcut rău.
„Din păcate, zăpada şi drumurile impracticabile ne creează în continuare probleme, astfel încât timpii de intervenţie în misiune au crescut şi, implicit, cei de aşteptare pentru pacienţi. După o noapte de Revelion nu prea agitată, s-a constatat o creştere semnificativă, cu 50 la sută, a numărului de solicitări în ultimele 24 de ore”, a declarat, vineri, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Tot în ultimele 24 de ore, nouă femeii gravide au ajuns la cele trei maternităţi din judeţul Vaslui, unde urmează să nască.