angela merkel

Întâlnire între Merkel, Hollande şi Tsipras la Bruxelles pe tema crizei migraţiei

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande se întâlnesc vineri cu premierul grec Alexis Tsipras, în marja summitului de la Bruxelles, pentru a discuta despre unele temeri, tot mai puternice, legate de eforturile Greciei în criza migraţiei, relatează AP online.

Soţia lui George Clooney şi Angela Merkel au discutat despre criza refugiaţilor

Actorul american George Clooney şi soţia sa, avocata specializată în apărarea drepturilor omului Amal Clooney, s-au întâlnit, vineri, la Berlin, şi au discutat despre războiul din Siria şi despre criza refugiaţilor, potrivit AFP.

Ankara şi Berlinul cer operaţiuni NATO în largul Turciei, împotriva traficanţilor de imigranţi

Turcia şi Germania vor cere Alianţei Nord-Atlantice să lanseze operaţiuni maritime în largul coastelor turce pentru combaterea reţelelor de traficanţi care aduc imigranţi în Uniunea Europeană, a declarat cancelarul german, Angela Merkel.

Angela Merkel: Frontierele externe ale UE trebuie securizate, pentru menţinerea Spaţiului Schengen

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, solicită măsuri suplimentare de securizare a frontierelor externe ale Uniunii Europene, explicând că acest lucru este necesar pentru menţinerea zonei de liberă-circulaţie Schengen.

Merkel: UE ar putea oferi favoruri comerciale ţărilor care găzduiesc refugiaţi sirieni

Uniunea Europeană promite să îmbunătăţească condiţiile de export pentru ţările care sunt afectate de criza refugiaţilor sirieni şi va oferi inclusiv favoruri comerciale statelor respective, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Partidul lui Merkel analizează ideea construirii unor centre de refugiaţi la graniţa cu Austria

Vicepreşedintele formaţiunii conservatoare Uniunea Creştin-Democrată (CDU) din Germania, Julia Kloeckner, a propus construirea unor centre pentru refugiaţi de-a lungul frontierei cu Austria, în scopul accelerării procesului de repatriere a solicitanţilor de azil care au fost respinşi.

Băsescu: Dacian Cioloş a fost tratat ca un copil de mingi de Angela Merkel

Preşedintele MP Traian Băsescu a declarat, marţi, că premierul Dacian Cioloş a fost tratat ''ca un copil de mingi'' de către cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în timpul vizitei efectuate la Berlin.

Biroul Angelei Merkel, închis din cauza unui colet suspect

Biroul cancelarului german, Angela Merkel, a fost evacuat şi închis din cauza unui colet suspect, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de Reuters în pagina electronică.

Cioloş, prânz de lucru cu Merkel pe 7 ianuarie 2016

Premierul Dacian Cioloş va avea pe data de 7 ianuarie o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel, cu scopul de a întări relaţiile bilaterale şi de a clarifica obiectivele comune pe agenda europeană, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Angela Merkel: Germania va reduce considerabil numărul extracomunitarilor primiţi

Germania va diminua semnificativ numărul imigranţilor extracomunitari primiţi, a promis luni cancelarul Angela Merkel, exprimând convingerea că Uniunea Europeană va trece acest "test istoric".

Angela Merkel, desemnată „persoana anului 2015” de revista Time

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost desemnată, miercuri, "persoana anului 2015" de editorii revistei americane Time, informează bbc.com. Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a clasat pe poziţia a doua.

FT: Criza imigranţilor ar putea însemna „sfârşitul erei Merkel”. Cancelarul german ar putea renunţa la funcţie până în 2017 – VIDEO

Cancelarul german Angela Merkel, criticată atât pe plan intern, cât şi extern în legătură cu politica sa de deschidere faţă de migranţi, înregistrează o scădere drastică în ceea ce priveşte cota de popularitate în Germania, ca urmare a ultimelor decizii luate în criza imigranţilor care afectează de mai mult timp Europa.

SONDAJ: Popularitatea Angelei Merkel a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani

Rata popularităţii cancelarului Germaniei, Angela Merkel, a scăzut pe fondul crizei privind imigraţia, fiind la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, conform unui sondaj citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Cât câştigă liderii celor mai puternice ţări din lume – INFOGRAFIC

"Sincer, nici nu ştiu ce salariu am. Ei mi-l dau şi eu îl pun într-un cont", le spunea Vladimir Putin unor reporteri la sfârşitul anului trecut.

Un film biografic dedicat cancelarului german Angela Merkel va fi lansat în 2017

Un film biografic dedicat cancelarului german Angela Merkel va fi lansat în cinematografele europene în anul 2017, informează site-ul gala.fr.

Angela Merkel a avut o întrevedere privată cu Papa Francisc – FOTO

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut o întrevedere privată cu Papa Francisc, sâmbătă, la Vatican, discuţiile concentrându-se pe combaterea sărăciei şi pe alte subiecte internaţionale, inclusiv criza din Ucraina, potrivit site-ului postului Deutsche Welle.

Klaus Iohannis se întâlneşte, joi, cu omologul german, Joachim Gauck, şi cu cancelarul Angela Merkel

Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit, joi, 26 februarie, în cadrul vizitei pe care o va efectua în Germania, de preşedintele Joachim Gauck şi de cancelarul Angela Merkel, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Preşedinţiei germane şi al Guvernului de la Berlin.

Un ziar conservator din Israel a eliminat femeile politician din fotografia marşului de la Paris – FOTO

Ziarul conservator israelian HaMevaser a modificat fotografia cu liderii politici care au participat la marşul împotriva terorismului care a avut loc duminică la Paris, eliminându-le din imagine pe Angela Merkel, Anne Hidalgo şi Frederica Mogherini, potrivit The Sydney Morning Herald.

Angela Merkel, desemnată personalitatea anului 2014 de cotidianul The Times

Angela Merkel a fost desemnată personalitatea anului 2014 de editorii cotidianului britanic The Times, informează site-ul lesechos.fr.

AVERTIZAREA Angelei Merkel: Rusia se expune unor noi sancţiuni internaţionale

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat joi că Rusia riscă să fie vizată de noi sancţiuni, în contextul acuzaţiilor privind prezenţa militarilor ruşi în Ucraina.

Merkel şi Putin negociază ÎN SECRET un plan de pace în Ucraina: Crimeea în schimbul gazelor

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin negociază în secret un plan privind soluţionarea paşnică a crizei din Ucraina, prin care, în schimbul suveranităţiii Crimeei, să fie acordate garanţii în domeniul securităţii energetice şi comerţului, dezvăluie The Independent online.

Un reporter i-a urat „La mulţi ani!” Angelei Merkel într-un mod inedit, la Bruxelles – VIDEO

Un reporter german a felicitat-o într-un mod ieşit din comun pe Angela Merkel, care a împlinit, joi, 60 de ani. Jurnalistul i-a cântat "La mulţi ani!" în timpul unei conferinţe de presă, de la Bruxelles.

Angela Merkel se va întâlni vineri cu John Kerry

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se va întâlni vineri, la Berlin, cu secretarul de Stat american, John Kerry, pe fondul tensiunilor bilaterale după dezvăluirile privind spionajul practicat de Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA).

Cancelarul Germaniei vrea să „corecteze” derivele apărute pe piaţa germană a muncii

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat miercuri, în faţa membrilor Bundestagului, că Guvernul său va căuta să "corecteze" derivele apărute pe piaţa germană a muncii.

Angela Merkel pledează pentru „dreptate socială”, prezentând conceptul „economiei sociale de piaţă”

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a prezentat, miercuri, proiectele Guvernului său, acordând prioritate principiului "dreptăţii sociale", în special prin îmbunătăţirea sistemului pensiilor şi prin introducerea salariului minim pe economie, elemente menite să consolideze statul asistenţial.

Angela Merkel compară NSA cu STASI, într-o discuţie aprinsă cu Barack Obama

Cancelarul german Angela Merkel a comparat practicile de spionaj ale Statelor Unite cu cele ale STASI, puternica poliţie secretă a regimului comunist din Germania de Est, într-un schimb de replici aprins cu preşedintele american, Barack Obama.

Oferta unui acord de asociere UE-Ucraina este valabilă în continuare, afirmă Merkel

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat miercuri regretul faţă de decizia ucraineană de a nu semna un acord de asociere cu UE, oferind asigurări că oferta este "în continuare pe masă".

Merkel doreşte o „evoluţie a tratatelor” în vederea consolidării Europei

Angela Merkel a îndemnat miercuri la "o evoluţie" a tratatelor europene în vederea avansării integrării europene, în primul discurs pe care l-a susţinut în faţa deputaţilor, la Berlin, la o zi după ce a fost realeasă cancelar.

Mai mulţi primari germani îi cer cancelarului Merkel fonduri pentru imigranţii români şi bulgari

Primarii a 15 oraşe germane au trimis o scrisoare liderilor Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi Partidului Social-Democrat (SPD) prin care cer fonduri suplimentare pentru imigranţii din România şi Germania.

Berlinul îl convoacă pe ambasadorul american în legătură cu spionarea cancelarului Merkel

Ministrul german de Externe l-a convocat pe ambasadorul american joi după-amiază pentru ca acesta să explice informaţiile care sugerează că serviciile secrete americane au spionat telefonul mobil al cancelarului Angela Merkel, a anunţat ministerul.

TOPUL Forbes al celor mai puternice femei din lume în 2013

Editorii publicaţiei Forbes au publicat topul din 2013 al celor mai puternice femei din lume, printre acestea aflându-se Melinda Gates, soţia patronului companiei Microsoft şi Hillary Clinton, care a coborât câteva poziţii faţă de anul trecut.

Angela Merkel şi Germania îi mulţumesc lui Benedict al XVI-lea într-o slujbă la Berlin

Cancelarul Angela Merkel şi mai mulţi membri ai Guvernului german au asistat joi seara la Berlin la o slujbă în onoarea lui Benedict al XVI-lea, cu ocazia ultimei zile a pontificatului său.

Manifestaţii la Madrid împotriva vizitei cancelarului Angela Merkel

Peste 300 de manifestanţi s-au adunat joi la Madrid pentru a protesta faţă de vizita în capitala spaniolă a cancelarului german Angela Merkel, care este considerată responsabilă de austeritatea impusă Spaniei.

Topul Forbes al celor mai puternice femei din lume: Cine se află pe primul loc – FOTO

Revista Forbes a realizat topul celor mai puternice femei din lume. Topul a fost realizat în funcţie de averile acestor femei, cotele de audienţă şi influenţa şi popularitatea pe care le au pe reţelele de socializare.

Să nu îi spuneţi „Domnul Merkel”. Cine este bărbatul din spatele celei mai puternice femei din lume

Partenerii de viaţă ai şefilor de state şi de guverne aduc uneori în universul politicii câte o pată de culoare. Această teorie nu se confirmă, însă, atunci când este vorba de Joachim Sauer, profesor de chimie teoretică şi soţul cancelarului german Angela Merkel.

Sarkozy, majordomul Angelei Merkel într-o scenetă de Anul Nou – VIDEO

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au devenit protagoniştii unei populare scenete de Anul Nou, televizată în fiecare an în Germania, în care Miss Sophie împlineşte 90 de ani şi sărbătoreşte acest eveniment cu majordomul ei, James.

Divergenţe între Angela Merkel şi Herman Van Rompuy privind forma noului pact fiscal al UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, au divergenţe în legătură cu forma pe care ar trebui să o ia noul pact fiscal din zona euro, scrie publicaţia Handelsblatt.

Cum pot statele membre UE să iasă din zona euro fără să părăsească Uniunea. Soluţia găsită de Merkel

Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creştin Democrată, a adoptat o rezoluţie prin care cere modificarea tratatelor europene pentru a permite statelor din zona euro să se retragă din uniunea monetară fără a renunţa la statutul de membru al Uniunii Europene (UE), scrie The Wall Street Journal.

Angela Merkel îşi exprimă respectul faţă de decizia premierului grec de a demisiona

Cancelarul german Angela Merkel l-a sunat luni pe premierul grec Giorgios Papandreou pentru a-şi exprima "respectul" faţă de decizia lui de a demisiona, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin.

Germania aşteaptă de la Grecia să acţioneze, nu să facă anunţuri

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat joi la Cannes (sudul Franţei) că aşteaptă de la Grecia mai degrabă acte decât anunţuri, după declaraţiile premierului grec Giorgios Papandreou evocând o posibilă abandonare a referendumului său controversat.