solicit ri

Aproape 500 de solicitări la Ambulanţa Bucureşti – Ilfov, 290 au fost pentru urgenţe medicale

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) a înregistrat, duminică, aproape 500 de solicitări, dintre care 290 au fost pentru urgenţe medicale, căzuţi în stradă, sincope şi lipotimii, posibil din cauza căldurii, a declarat pentru MEDIAFAX managerul instituţiei, Alis Grasu.

Numărul solicitărilor la urgenţă a crescut cu 5% în week-end din cauza căldurii

Numărul solicitărilor la urgenţă a crescut cu 5% la nivel naţional, de vineri până luni dimineaţă, din cauza căldurilor, numărul persoanelor căzute în stradă în acest interval oscilând între 90 şi 100, a declarat, pentru MEDIAFAX, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

Preda: UNPR trebuie să-şi oprească solicitările de poziţii în deconcentrate

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat vineri la Buzău că cei de la UNPR trebuie "să-şi oprească" solicitările de poziţii în instituţiile deconcentrate, pentru ca cetăţenii "să nu creadă că se negociază pensiile şi salariile lor pe votul de la moţiune".

Aproape 1.400 de solicitări au fost primite la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov

Aproape 1.400 de solicitări au fost primite la Ambulanţa Bucureşti - Ilfov, de sâmbătă dimineaţă până duminică la prânz, din care 86 au fost pentru persoane căzute în stradă şi 61 pentru fracturi, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, managerul serviciului, Alis Grasu.

Pensionarii vor creşterea punctului de pensie la 45%

Alianţa Pensionarilor din România (APR), întrunită vineri, solicită Guvernului, Parlamentului, şefului statului şi partidelor parlamentare respectarea promisiunilor din campania electorală, privind, în primul rând, punctul de pensie care ar trebui să fie 45 la sută din salariul mediu pe economie.

Chiriţoiu: Oltchim vrea conversia datoriilor în acţiuni şi garanţii pentru investiţii

Comisia Europeană (CE) este sceptică la solicitările Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) cu privire la intenţia combinatului de a converti datoriile în acţiuni şi de a primi garanţii de stat pentru investiţii în tehnologizare, a declarat vineri Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Bancherii solicită BNR modificarea regulamentului

Bancherii au solicitat Băncii Naţionale a României (BNR) schimbarea regulamentului privind provizioanele, perioada de executare, reeşalonările creditelor şi rezervele minime obligatorii (RMO) la liniile de credit, a declarat, luni, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

Gala Premiilor UNITER, pe 13 aprilie, la TNB

Ediţia din 2009 a Galei Premiilor UNITER se va desfăşura pe 13 aprilie, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, şi va fi transmisă, în direct şi în reluare, pe TVR 1, potrivit unei adrese transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de către UNITER.

Băsescu: Cifra CE privind deficitul de 7,5 % e corectă dacă toate legile din 2008 se vor aplica

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cifra acreditată de Comisia Europeană privind deficitul bugetar, de 7,5 %, este corectă dacă toate legile adoptate în 2008 se vor aplica.

Băsescu: Solicitările ministerelor ar duce la un deficit bugetar de 9%

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, într-o dezbatere, că urgenţa stabilirii parametrilor bugetului de stat, cât mai rapid, a făcut ca Executivul să se reunească , vineri, în şedinţă, precizând că solicitările ministerelor ar împinge bugetul către un deficit de nouă procente.

Bucureşti: Peste 1.800 de solicitări la Ambulanţă din noaptea de Revelion până vineri

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti a înregistrat în ultimele 40 de ore, adică din 31 decembrie, ora 20.00, şi până vineri la prânz, peste 1.800 de solicitări, cele mai multe fiind pentru viroze cu febră mare, urmate de afecţiuni digestive şi cardiace, dar şi pentru come alcoolice, incendii şi decese.

Universităţile private solicită sprijin financiar de la stat

Conducerea Uniunii Universităţilor Particulare Acreditate din România (UUPAR) a cerut, vineri, sprijin de la stat pentru învăţământul particular românesc, afirmând că numai aşa se poate crea o competiţie corectă şi se elimină discriminările la care sunt supuşi studenţii care nu învaţă la stat.

Olteanu: Solicitările persoanelor condamnate nu ţin de resortul meu direct

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat luni pentru MEDIAFAX, referitor la cazul celor doi deţinuţi de la Jilava care l-au dat în judecată, că solicitările unor persoane condamnate nu ţin de resortul său direct, dar a menţionat că este dreptul lor de a sesiza justiţia.

Între 8 şi 15 medici cer zilnic CMB acte pentru a pleca să lucreze în străinătate

Colegiul Medicilor Bucureşti (CMB) înregistrează zilnic între 8 şi 15 solicitări de acte care să permită doctorilor să lucreze în spitale din statele UE, cifra fiind îngrijorătoare în condiţiile în care numărul de medici este aproape cel mai mic din Europa, a spus profesorul Ioan Lascăr.

Bucureşti: 220 de intervenţii ale poliţiştilor, în noaptea de Revelion

Poliţiştii bucureşteni au fost solicitaţi de peste 220 de ori în noaptea de Revelion, majoritatea confirmându-se, aceştia intervenind în special pentru aplanarea scandalurilor, în cazuri de tulburare a liniştii publice şi în cazul reclamaţiilor de furturi din maşini.

Aproape 1000 de solicitări la ambulanţa din Capitală în ziua de Crăciun şi noaptea care a urmat

Aproape o mie de solicitări au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă al Capitalei în ziua de Crăciun , patru sute dintre acestea fiind primite noaptea trecută, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Cristian Grasu, medicul coordonator al SAMB.

Mâncare sănătoasă şi hotel de cinci stele pentru Pink Martini

Membrii trupei Pink Martini, care vor concerta pe 27 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, vor ajunge în România cu o zi înainte de concert şi vor pleca a doua zi după spectacol, urmând a fi cazaţi la un hotel de cinci stele din Capitală.

Record de apeluri la Salvare

Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB) a înregistrat, în ultimele 24 ore, un număr record de solicitări, respectiv 1.260, din care 172 au fost pentru persoane căzute în stradă şi leşinate din cauza căldurii.

186 persoane căzute în stradă, în 24 ore, în Capitală

Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti a înregistrat cel mai mare număr de solicitări în 24 de ore, respectiv 1.122, din care 186 au fost pentru persoane care au căzut în stradă sau care au leşinat de căldură.