tenis

S a deschis Năstase & Marica Sports Club în Bucureşti

S a deschis Năstase & Marica Sports Club în Bucureşti, un spaţiu dedicat pasiunii pentru sport şi creşterii viitorilor lideri în fotbal şi tenis

Irina Begu anunţă că nu va participa la turneele de tenis din Asia

Jucătoarea Română de tenis Irina Begu a anunţat luni că nu va fi prezentă în turneele asiatice ale WTA din această toamnă, în încercarea de a se recupera după o accidentare, până la Transylvania Open, unde va fi prezentă cel mai probabil, pe tabloul principal.

David Haggerty reales ca preşedinte al ITF pentru al treilea mandat

Americanul David Haggerty a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) în cadrul Adunării Generale Anuale de duminică de la Cancun.

Emma Răducanu a anunţat că nu va mai reveni în circuit în sezonul 2023

Emma Răducanu nu se va mai întoarce anul acesta în circuitul de tenis mondial, după cum a confirmat într-un interviu recent, anunţând că sezonul 2023 s-a terminat pentru ea.

Jaqueline Cristian şi Ana Bogdan sunt în turul doi la Challengerul de la Parma

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (107 WTA) s-a calificat marţi după-amiază în turul secund al turneului feminin de categorie Challenger WTA 125 de la Parma, învingând în turul inaugural pe italianca Sara Erani (104 WTA). Mai devreme, tot marţi, Ana Bogdan a obţinut aceaşi performanţă.

România a pierdut şi partida de dublu şi ratează calificarea în faza următoare a Cupei Davis

Perechea Victor Cornea/Cezar Creţu a fost întrecută, sâmbătă, de cuplul Yu Hsiou Hsu/Tsung-Hao Huang cu 6-1, 6-4. Scorul devine România - Taiwan 0-3, iar România pierde calificarea în faza următoare a Cupei Davis.

Adrian Sârbu: ”Simona Halep a fost înfrântă pe nedrept. Azi, are nevoie de tine. Încurajeaz-o, aplaud-o şi susţine-o!”

Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani pentru dopaj – lovitura decisivă pentru cea mai bună româncă din tenis. Luna asta Halep implineste 32 de ani. Halep nu şi-a revenit după decizia horror: „Sunt şocată. Nu m-am dopat niciodată şi intr-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată”. Şi preşedintele Federatiei Române de […]

Simona Halep a fost radiată din tenis. Dubla campioană de Mare Şlem nu mai apare în clasamentul mondial

Începând de astăzi, Simona Halep (31 de ani) a dispărut complet din clasamentul WTA, de vină fiind suspendarea provizorie primită în cazul de dopaj cu Roxadustat.

Andreea Prisăcariu, Irina Bara şi Andreea Mitu, în optimi la turneul ITF W60 de la Praga

Jucătoarele române de tenis Andreea Prisăcariu, Irina Bara şi Andreea Mitu s-au calificat miercuri în optimile de finală ale turneului de tenis de categorie ITF W60 de la Praga, dotat cu premii în valoare de 60.000 euro.

Tenis: Djokovic îl zdrobeşte pe Muller la US Open şi revine numărul 1 în clasamentul ATP

Cu un categoric 6-0, 6-2, 6-3, Novak Djokovic l-a învins pe francezul Alexandre Muller (84 ATP) în primul tur al US Open, asigurându-şi astfel revenirea pe locul 1 în clasamentul mondial.

Americanul Jack Sock se va retrage după US Open, alăturându-i-se lui John Isner

Jucătorul american de tenis Jack Sock, fost număr opt mondial, şi-a anunţat duminică retragerea din tenis după US Open.

La Cincinnati, Djokovic şi-a luat revanşa în faţa lui Alcaraz

Pe hardul american, sârbul l-a învins pe liderul mondial în 3 seturi întinse pe durata a 3 ore şi 50 de minute.

Novak Djokovic îl va înfrunta pe Carlos Alcaraz în finala de la Cincinnati Open

Novak Djokovic va avea şansa de a-şi lua revanşa în finala de la Wimbledon în faţa lui Carlos Alcaraz, când cei doi se vor întâlni în finala de la Cincinnati Open.

Duel românesc spectaculos la turneul challenger de la Barranquilla

Aflată pe locul 846 WTA, Irina Fetecău face eforturi să urce în clasamentul mondial.

Nicolas Jarry se retrage de la Cincinnati pentru a asista în Chile la naşterea copilului său

Jucătorul chilian de tenis Nicolás Jarry şi-a anunţat marţi retragerea din turul al doilea al Openului de la Cincinnati pentru a se întoarce în Chile pentru naşterea celui de-al doilea copil al său.

Sorana Cîrstea trece în turul secund la Cincinnati cu o victorie categorică

De mai puţin de o oră a avut nevoie Sorana Cîrstea pentru a o învinge în primul tur al turneului de tenis de la Cincinnati pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (21 WTA), cu un categoric 6-0, 6-2, în doar 58 de minute.

Cea mai tare răsturnare de scor din istoria tenisului

Un meci de dublu masculin de la un turneu challenger a oferit ieri un moment istoric.

Federaţia Internaţională de Tenis cere oficial lămuriri Guvernului despre situaţia de la vârful federaţiei de la Bucureşti. România poate încurca alegerile de la ITF

Avertizată de la Bucureşti despre problemele de legalitate cu care se confruntă actuala conducere a FR Tenis (instalată în pofida faptului că ultimele 8 Adunări Generale de alegeri au fost anulate de instanţele civile de judecată), Federaţia Internaţională de Tenis a scris Guvernului României.

Jaqueline Cristian a alergat aproape 3 ore pentru mai puţin de 4.000 de dolari

În primul tur de la Praga Open, Jaqueline Cristian a produs surpriza, eliminând-o pe favorita 1, cehoaica Maria Bouzkova.

România a obţinut medalie de argint la tenis, dublu băieţi

Perechea Yannick Theodor Nicolas Alexandrescou / Alejandro Mateo Berge Vega Nourescu a cucerit medalia de argint la tenis pentru România, la FOTE Maribor 2023.

România, o nouă medalie de argint, la tenis

România a obţinut o nouă medalie de argint, la tenis. Giulia Popa s-a luptat aproape două ore cu Julie Pastikova în finala de tenis a fetelor de la simplu.

Miriam Bulgaru s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis WTA 250 de la Hamburg

Turneul de tenis pe zgură de la Hamburg, ce începe luni, va avea pe tabloul principal şi o prezenţă românească, după ce Miriam Bianca Bulgaru (24 ani, 215 WTA) s-a calificat duminică şi va juca în primul tur cel mai probabil cu rusoaica Diana Shnaider (110 WTA).

WTA a emis o declaraţie pe fondul expulzării lui Zvonareva din Polonia

Fostul număr 2 mondial în circuitul WTA, Vera Zvonareva, a fost deportată sâmbătă din Polonia, după ce i s-a refuzat intrarea în ţară. Organizaţia care guvernează circuitele feminine de tenis a luat poziţie, într-un comunicat dat publicităţii.

Festivalul Olimpic al Tineretului European Maribor 2023 – Alexia Ioana Tatu, prima victorie pentru România la tenis

Jucătoarea de tenis Alexia Ioana Tatu, singura reprezentantă României care a concurat în prima zi a Festivalului Olimpic al Tineretului European Maribor 2023 a obţinut prima victorie.

Jucătoarea rusă Vera Zvonareva, împiedicată să intre în Polonia

Jucătoarea rusă de tenis Vera Zvonareva a fost împiedicată să intre în Polonia din motive de securitate şi siguranţă publică, a anunţat sâmbătă Ministerul polonez de Interne, citat de Reuters.

Tenismena Zhang Shuai, subiect de controversă la turneul de tenis de la Budapesta

Chinezoaica Zhang Shuai este subiectul unei controverse, după ce s-a retras din meciul pe care l-a disputat marţi în cadrul turneului de tenis WTA 250 de la Budapesta ca urmare a faptului că adversara sa, maghiara Amarissa Toth, a şters o urmă de minge pe zgură, în urma unei decizii de linie controversate.

Novak Djokovic, amendat după ce şi-a distrus racheta de tenis în finala de la Wimbledon. Cât trebuie să plătească tenismenul sârb

Novak Djokovic a fost amendat cu 8.000 de dolari după ce şi-a lovit racheta de un stâlp al fileului în timpul finalei de simplu masculin de duminică de la Wimbledon.

Italianul care a mizat pe pe victoria lui Alcaraz, anticipând la perfecţie finala

Deşi nu era favorit la casele de pariuri, spaniolul Carlos Alcaraz l-a doborât pe Novak Djokovic, în finala de la Londra.

Alcaraz a câştigat o avere după triumful de la Wimbledon, dar încă locuieşte cu părinţii într-un apartament deasupra unei shaormerii

Carlos Alcaraz, în vârstă de 20 de ani, l-a detronat pe Novak Djokovic după o epopee spectaculoasă de cinci seturi şi a devenit regele de la Wimbledon duminică după-amiază.

Djokovic: Nu m-am mai confruntat niciodată cu un jucător ca Alcaraz

Novak Djokovic a experimentat tot ce se poate pe un teren de tenis în cei 23 de ani de carieră plină de trofee, dar a declarat că nu a întâlnit niciodată un jucător precum Carlos Alcaraz.

S-a aflat cine îi gestionează banii lui Alcaraz. Maşinile puternice, o problemă

Spaniolul, punct de referinţă în tenis, este imaginea brandului auto german BMW.

O jucătoare din Europa şi una din Africa se vor bate pentru trofeul de la Wimbledon

Cehoaica Marketa Vondrousova şi tunisianca Ons Jabeur au reuşit joi să se califice în finala turneului de tenis de la Wimbledon.

Wimbledon: Madison Keys a eliminat-o pe adolescenta de 16 ani şi s-a calificat în sferturi

Americanca Madison Keys a eliminat-o luni în optimile turneului de tenis de la Wimbledon pe rusoaica Mirra Andreeva, adolescenta de 16 ani care a reprezentat surpriza competiţiei.

Federaţia Română de Tenis are un nou director general

Gabriel Moraru este noul director general al Federaţiei Române de Tenis (FRT), a anunţat luni federaţia.

Wimbledon: americanca Jessica Pegula ajunge în premieră în sferturile turneului de tenis

Tenismena Jessica Pegula din SUA a învins-o duminică pe ucraineanca Lesia Tsurenko şi a ajuns în premieră în sferturile turneului de tenis de la Wimbledon.

O adolescentă de 16 ani a ajuns în turul 4 de la Wimbledon

Mirra Andreeva, o adolescentă în vârstă de 16 ani, din Rusia, a produs o mare surpriză şi a ajuns în turul 4 al turneului de tenis de la Wimbledon.

Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian s-au calificat în turul doi la Wimbledon, în proba de dublu

Jucătoarele române de tenis Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian fac echipă la dublu la Wimbledon şi s-au calificat sâmbătă în turul al doilea, după ce au trecut de americancele Danielle Collins şi Alison Riske-Amritraj, scor 6-4, 6-4.

Emma Răducanu este cea mai bine plătită jucătoare britanică de tenis feminin, chiar dacă nu joacă

Emma Răducanu este cea mai bine plătită jucătoare britanică de tenis feminin de la Wimbledon în acest an şi nici măcar nu joacă.

Jucătorii de top primesc un tratament mai bun la Wimbledon, spune Alize Cornet

Jucătoarele mai slab clasate nu sunt tratate de la egal la egal cu marile nume la Wimbledon, a declarat joi franţuzoaica Alize Cornet, fostul număr 11 mondial, după ce a pierdut în turul al doilea.

Venus Williams spune că nu este pregătită să se retragă din tenis: Voi juca până la 50 de ani

Venus Williams spune că nu este pregătită să pună capăt carierei sale. Sportiva a spus că este probabil singura jucătoare capabilă să continue să concureze până la 50 de ani. Americanca în vârstă de 43 de ani, de şapte ori câştigătoare a unor turnee majore, dă startul luni celui de-al 24-lea turneu de la Wimbledon, […]