tenis

Victor Cornea a ajuns pe locul 95 mondial ATP la dublu

Victor Cornea a urcat pe locul 95 în clasamentul ATP la dublu, în urma victoriei la turneul ATP 125 de la San Remo - Italia, al 4-lea titlu din acest an, al 9-lea titlu ATP challenger din carieră.

Celebrul turneu de tenis de la Wimbledon a ridicat interdicţia sportivilor din Rusia şi Belarus de a participa. Cum comentează situaţia numărul cinci mondial

Numărul cinci mondial, Daniil Medvedev a salutat vineri decizia Wimbledon de a permite jucătorilor ruşi şi belaruşi să concureze la turneul din acest an.

Wimbledon îi bagă din nou în joc pe sportivii ruşi şi bieloruşi

Pas în spate făcut de organizatorii de la Wimbledon, care, anul acesta - contrar celor stabilite pentru ediţia din 2022 - îi va include la tragerea la sorţi şi tenismeni ruşi şi bieloruşi.

Starul din tenis care a devenit cel mai în vârstă campion ATP Masters 1000. Care este secretul său

„Se numeşte Tennis Paradise dintr-un motiv. Am venit aici de-a lungul anilor şi i-am văzut pe toţi câştigând şi sunt foarte fericit că Matt şi cu mine am reuşit să facem asta şi să obţinem acest titlu”, a spus Bopanna, pentru Reuters.   Câştigând al 24-lea trofeu la nivel de turneu, fostul număr trei mondial […]

Rafael Nadal părăseşte Top 10 pentru prima dată din 2005 încoace

După un număr impresionant de 912 săptămâni consecutive în elita tenisului mondial, legendarul Rafael Nadal părăseşte de săptămâna aceasta Top 10 ATP.

Tsurenko dezvăluie că s-a retras de la Indian Wells după o discuţie cu directorul executiv al WTA

Jucătoarea ucraineană de tenis Lesia Tsurenko a dezvăluit că s-a retras din meciul cu Aryna Sabalenka din Belarus, ce trebuia să se dispute luni dimineaţa la Indian Wells, din cauza unui "atac de panică".

Sorana Cîrstea e în turul secund la Indian Wells

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat joi noaptea în turul doi al turneului de tenis WTA 1000 de la Indian Wells, Statele Unite, dotat cu premii în valoare totală de 18.943.750 dolari.

O ucraineancă a bătut o rusoaică într-o partidă de tenis. Cum a reacţionat învingătoarea?

Ucraineanca victorioasă a refuzat să dea salut cu rusoaica pe motiv că ţara ei comite crime de război împotriva patriei sale.

Jaqueline Cristian a câştigat turneul WTA60 de la Trnava. Salt uriaş în clasament după acest triumf

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (266 WTA) a câştigat duminică turneul de tenis WTA 60 de la Trnava (Slovacia), învingând în finală pe jucătoarea franceză Oceane Dodin (101 WTA), favorita numărul 3 a competiţiei, în două seturi terminate cu tiebreak.

Daniil Medvedev câştigă turneul de la Dubai

Daniil Medvedev a câştigat turneul ATP de la Dubai după ce l-a învins pe compatritoul său, Andrei Rublev, scor 6-2, 6-2.

Gabi Adrian Boitan câştigă turneul ITF de la Weston Florida şi urcă 103 locuri în clasament

Jucătorul român de tenis Gabi Adrian Boitan a câştigat duminică turneul ITF M15, de la Weston, California (SUA), după ce l-a învins în finală pe americanul Christian Langmo (473 ATP).

Rafael Nadal se retrage de la Dubai Championship

Rafael Nadal nu va participa la turneul de tenis Dubai Championship 2023, el retrăgându-se din cauza unei accidentări. Această veste nu reprezintă o surpriză întrucât Nadal îşi anunţase deja absenţa din circuitul ATP pentru următoarele 6-8 săptămâni, după Australian Open.

Djokovic este pe punctul de a doborî recordul lui Steffi Graf de dominaţie în circuitul mondial

Circuitul profesionist de tenis ATP a adăugat weekendul trecut încă trei câştigători de turnee în cercul campionilor, însă în urma actualizării de luni a clasamentului mondial, Novak Djokovic îşi continuă dominaţia în fruntea topului ca jucător numărul 1 mondial.

Emma Răducanu a primit wild card la Indian Wells

Jucătoarea de tenis britanică Emma Răducanu a primit un wild card pentru turneul WTA 1000 de la Indian Wells, care va avea loc luna viitoare, au anunţat joi organizatorii turneului.

Drama din familia jucătoarei de tenis Jessica Pegula

Kim, mama numărul 4 mondial, preşedintele grupului de familie care conduce Buffalo Bills şi NFL Sabres din NFL, a suferit un atac de cord.

Matteo Berrettini se iubeşte cu o vedetă cu 10 ani mai mare decât el

Jucătorul italian de tenis, 26 de ani şi locul 22 ATP, a încheiat relaţia cu Alja Tomljanovic şi a început alta.

Perechea Monica Niculescu – Viktorija Golubic a fost eliminată în semifinalele turneului de la Lyon

Perechea formată din Monica Niculescu (România) şi Viktorija Golubic (Elveţia) a ratat calificarea în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Lyon.

Thailanda – România 2-3, în Cupa Davis. Filip Jianu a adus punctul calificării în Grupa Mondială I

După ce Nicholas David Ionel a pierdut prima confruntare de vineri, Filip Jianu a reuşit să aducă punctul egalizator pentru "tricolori" al Nontaburi. Lucrurile s-au complicat după ce dublul Copil/Cornea a pierdut dramatic, în trei seturi. Nicholas David Ionel a adus egalarea pentru tricolori după ce l-a învins pe Samrej. În ultimul meci al confruntării cu Thailanda, Filip Jianu l-a învins pe Chareoenphon.

Thailanda – România 1-0, în Cupa Davis. Nicholas Ionel, prima rachetă, învins la debut

Tenismanul român Nicholas David Ionel a fost învins de Yuttana Charoenphon, cu 7-5, 3-6, 6-1, vineri, în prima partidă de simplu din cadrul întâlnirii care opune echipele României şi Thailandei, la Nontaburi, în primul tur al play-off-ului Grupei Mondiale I a Cupei Davis.

„Cea mai mare victorie din viaţa mea”. Discursul lui Djokovic după câştigarea celui de al 10-lea trofeu la Melbourne

După ce a sosit în Australia nevaccinat în urmă cu 12 luni, Djokovic a fost expulzat, nereuşind să-şi apere titlul, câştigat atunci de Rafael Nadal. Necazurile sârbului au rămas acum în urmă, victoria sa cu 6-3, 7-6(4), 7-6(5) împotriva lui Tsitsipas a fost întâmpinată cu aplauze furtunoase din partea tribunelor pline la Rod Laver Arena. […]

Echipa masculină de tenis a României va juca în februarie cu Thailanda

Echipa masculină de tenis a României va juca în februarie cu Thailanda, din Davis Cup. România a anunţat lotul pentru meciul din deplasare.

Nadal, departe de tenis pentru 6-8 săptămâni din cauza unei accidentări la flexorul şoldului

Rafael Nadal, numărul doi mondial, va sta deoparte de terenul de tenis între şase şi opt săptămâni din cauza accidentării la flexorul şoldului, suferită în timpul meciului pierdut în turul doi la Australian Open, a anunţat joi echipa spaniolului.

Protest în tenis: o jucătoare din Ucraina refuză să dea mâna cu tenismenele din Rusia şi Belarus

Jucătoarea de tenis numărul doi din Ucraina, Marta Kostyuk, anunţă că nu va da mâna cu rivalele din Rusia şi Belarus, despre care spune că nu au făcut suficient pentru a condamna invazia ţării sale.

Melbourne riscă să piardă evenimentul Australian Open în favoarea altui stat sau chiar a altei ţări

Potrivit directorului turneului Australian Open, Craig Tiley, au existat discuţii cu privire la mutarea evenimentului în afara statului sau chiar peste hotare în perioada de vârf a pandemiei. Sydney, Australia şi chiar Shanghai au fost enumerate ca posibile opţiuni, până când Melbourne va reuşi să prelungească drepturile de organizare. Tiley a declarat că Openul australian […]

Ionel Nicholas David şi Simona Halep cei mai buni jucători de tenis ai anului

Federaţia Română de Tenis a stabilit cei mai buni jucători de tenis, pe categorii de vârstă, din anul 2022. La seniori masculin, lui Ionel Nicholas David i-a fost recunoscută ascensiunea din acest an, în timp ce la feminin, Simona Halep rămâne pe prima poziţie.

Sinner şi Răducanu declaraţi „dezamăgirile anului 2022″ de publicaţia franceză L’Equipe

Emma Răducanu şi Jannik Sinner sunt în fruntea listei celor mai dezamăgitori jucători din 2022, întocmită de L'Equipe, iar acest lucru a provocat furia unora din fanii tenisului, inclusiv pe unii experţi.

Naomi Osaka, Serena Williams şi Emma Răducanu cele mai bine plătite sportive din lume în 2022

Potrivit celui mai recent raport al Forbes, opt dintre primele zece cele mai bine plătite femei din sport din lume sunt jucătoare profesioniste de tenis. Naomi Osaka este cea mai bine plătită femeie din lumea sportului, urmată de Serenei Williams.

Emma Răducanu şi-a angajat un nou antrenor, în probe până la sfârşitul anului

Jucătoarea britanică, de origine română, Emma Răducanu a anunţat că noul său antrenor, Sebastian Sachs, a fost numit în probe până la sfârşitul anului. Sachs este al cincilea ei antrenor în ultimele 18 luni.

Indian Wells nu va cere dovada vaccinării anti-COVID-19 pentru spectatori

Fanii tenisului care vor participa la turneul Indian Wells din sudul Californiei în luna martie a anului viitor nu vor fi obligaţi să dovedească faptul că sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 înainte de a intra în tribune, au anunţat organizatorii, conform Reuters.

Arbitru de tenis şi jucători eliminaţi din tenis din cauza implicării în pariurile sportive

Arbitrul bulgar a încălcat politica anticorupţie a sportului şi a fost pedepsit cu o suspendare de şase luni şi o amendă de 10.000 de dolari. Milanov a recunoscut că a plasat numeroase pariuri publice pe meciuri de tenis, inclusiv pe unul pe care îl arbitra. Aceasta a fost una dintre cele mai recente controverse care […]

Un nou caz de dopaj în tenis – Polonezul Majchrzak suspendat provizoriu

Polonezul Kamil Majchrzak a fost suspendat provizoriu de către Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) pentru că a picat un test antidoping, jucătorul afirmând că nu a luat cu bună ştiinţă o substanţă interzisă şi că vestea a fost "cel mai mare şoc".

Echipa feminină de senioare la tenis de masă a României s-a calificat la CE din 2023

Echipa feminină de senioare la tenis de masă a României, vicecampioana europeană, s-a calificat la CE din 2023.

A murit Nick Bollettieri, maestrul de la care au învăţat tenis Agassi, Sapras, surorile Williams şi Şarapova. Şi românii au fost la celebra lui academie

Cel care a revoluţionat tenisul, antrenând 12 viitori lideri mondiali, avea 91 de ani şi era bolnav de ceva vreme.

Emma Răducanu, premiată de Regele Charles al III-lea. Sportiva cu origini româneşti, maşină de făcut bani în 2022

Emma Răducanu a fost numită membră a Ordinului Imperiului Britanic de către Regele Charles al III-lea, la Castelul Windsor, în timpul unei ceremonii desfăşurate marţi, 29 noiembrie 2022.

Novak Djokovic îl învinge pe Taylor Fritz şi ajunge în finala Turneului Campionilor

Novak Djokovic este la un pas de prima sa coroană ATP din 2015, după ce l-a învins pe Taylor Fritz în două seturi în semifinala Turneului Campionilor de la Torino, scrie BBC.

Organizatorii de la Wimbledon renunţă la codul vestimentar strict. Jucătoarele de tenis vor putea purta lenjerie intimă de culoare închisă

Wimbledon va renunţa la codul vestimentar strict al turneului şi va permite jucătoarelor de tenis să poarte lenjerie intimă închisă la culoare, scrie The Guardian.

Novak Djokovic a primit viză pentru a juca la Australian Open: „Am fost foarte fericit să primesc vestea”

Novak Djokovic va putea să joace pentru cel de-al 10-lea titlu de simplu masculin, un record, la ediţia de anul viitor a Openului Australiei, după ce i s-a acordat o viză pentru a se deplasa la turneul de Grand Slam, potrivit ESPN.

Djokovic va primi viză pentru a juca la Australian Open. A fost anulată o interdicţie de trei ani

Novak Djokovic va primi o viză pentru a juca la turneul de tenis Australian Open 2023, a anunţat marţi presa locală, în pofida expulzării sale din această ţară în ianuarie.

România întâlneşte Slovenia în calificările pentru Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României va întâlni Slovenia în calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup. Partida va avea loc în aprilie 2023, în deplasare.

Next Gen ATP Finals de la Milano va testa noile reguli din tenis

Next Gen ATP Finals de săptămâna viitoare, de la Milano, va fi din nou un eveniment de testare a unor noi reguli în tenisul mondial.