criz financiar

Re:publik s-a închis

Revista Re:publik, editată de Igloo Media, s-a închis, pe fondul crizei financiare, ultimul număr al publicaţiei fiind cel din luna martie, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Igloo Media.

Creditorii nu mai ştiu cum să evalueze locuinţele

Criza a afectat destul de rău sistemele bancar şi pe cel imobiliar astfel că acum instituţiile de creditare sunt puse în postura de a nu mai şti cum să evalueze corect imobilele pentru care oferă credit sau cer garanţie.

Valoarea tranzacţiilor imobiliare mari din primul trimestru a scăzut cu 60%

Valoarea tranzacţiilor imobiliare de mari dimensiuni încheiate în primul trimestru a fost de 50 milioane euro, în scădere cu circa 60% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit companiei Cushman&Wakefield, care estimează pentru tot anul o înjumătăţire a achiziţiilor faţă de 2008.

Bărbatul care a ucis 13 persoane în SUA era şomer şi se simţea dispreţuit

Şomajul, cunoştinţele slabe de limbă engleză şi faptul că se simţea dispreţuit ar putea fi motivele pentru care un atacator a ucis, vineri, 13 persoane în oraşul Binghamton, înainte de a se sinucide.

Ce cheltuieli tăiem pe timp de criză

Dupa ce frânarea creditării a dus aproape de limita îngheţului achiziţiile de locuinţe şi maşini, efectul crizei se simte acum şi pe listele de cumpărături. Dacă banii pentru alimente, alcool şi tutun nu sunt mai puţini, două treimi dintre români susţin că îşi reduc cheltuielile pentru mobilă, decoraţiuni interioare, îmbrăcăminte şi accesorii vestimentare.

Aleksandr Lebedev ar putea da în judecată revista Forbes

Miliardarul rus Aleksandr Lebedev, proprietar al publicaţiei britanice Evening Standard, a declarat că va da în judecată revista Forbes, pe care o acuză că a dat informaţii eronate atunci când a scris că a pierdut 2,5 miliarde de dolari din cauza crizei financiare, informează Media Guardian.

Directorul general al PSA Peugeot Citroen a fost demis

Directorul general al grupului francez PSA Peugeot Citroen, Christian Streiff, a fost concediat, duminică, de Consiliul de Administraţie al concernului, în contextul pierderilor înregistrate şi dificultăţilor generate în industria auto de criza financiară globală şi recesiune.

New York Times reduce salariile angajaţilor

New York Time Co. a anunţat, joi, bugetul pe anul curent, care prevede reducerea temporară a salariilor cu 5% pentru majoritatea angajaţilor de la cotidianul New York Times, potrivit lui Bill Keller, director executiv al companiei, informează site-ul NYTimes.com.

Criza financiară va evolua într-o criză a petrolului – specialist american

Criza financiară globală şi prăbuşirea preţurilor petrolului au frânat investiţii vitale în domeniul explorării şi producţiei de resurse minerale şi vor conduce, în curând, la un salt puternic al cotaţiilor ţiţeiului, potrivit unui consultant şi finanţator din sectorul energetic american.

Peste 90% din IMM-uri, afectate de criza financiară – Consiliul pentru IMM

Peste 90% dintre firmele mici şi mijlocii sunt afectate de criza financiară, în special ca urmare a diminuării cererii şi a îngreunării accesului la finanţare, a declarat, marţi, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-uri private din România (CNIPMMR).

Galliani: Fotbalul italian este la marginea „prăpastiei” financiare

Vicepreşedintele clubului AC Milan, Adriano Galliani, a apreciat, joi, că fotbalul italian se află la marginea "prăpastiei" financiare şi că eliminarea echipelor din Peninsulă din Liga Campionilor este semnalul că trebuie făcute unele schimbări.

New York Times: Executivii primesc în 2009 salariul de bază stabilit în 2006

Executivii companiei New York Times vor primi anul acesta aceleaşi salarii de bază pe care le au din 2006, chiar dacă veniturile din publicitate ale ziarelor din Statele Unite sunt în continuă scădere şi publisherul încearcă să îşi achite datoriile de milioane de dolari.

Economia mondială se apropie de „momentul de recuperare”

Economia mondială se apropie de "momentul de recuperare", a declarat, luni, Jean-Claude Trichet, preşedintele Grupului celor Zece (G10), organizaţie care include cele mai importante bănci din 11 ţări industrializate, şi şef al Băncii Centrale Europene (BCE).

Băsescu: Sistemul bancar românesc este solid, dar are nevoie să fie finanţat de băncile-mamă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că sistemul bancar românesc este solid, dar are nevoie să fie finanţat de băncile-mamă, liniile lor de creditare adresate economiei româneşti fiind esenţiale.

Obama reexaminează achiziţionarea de noi elicoptere pentru transportul preşedintelui

Preşedintele american Barack Obama, adeptul unei noi rigori în ceea ce priveşte cheltuielile Statelor Unite, a vrut să dea luni un exemplu, precizând că a ordonat reexaminarea comenzii de noi elicoptere pentru transportul preşedintelui, aprobată în timpul mandatului predecesorului său.

Ediţia în limba germană a revistei Vanity Fair va fi închisă

Ediţia în limba germană a revistei Vanity Fair va fi închisă din cauza crizei finanaciare, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei Conde Nast, publisherul titlului.

Alcoolul se vinde bine, în ciuda crizei financiare

Marile companii de băuturi alcoolice au raportat creşteri ale vânzărilor la sfârşitul anului trecut, în ciuda faptului că economia mondială începea să se simtă copleşită de recesiune.

Piaţa pensiilor private, analizată la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions

Evoluţia pieţei pensiilor private în 2009, sub impactul crizei financiare şi al deciziei autorităţilor în privinţa nivelului contribuţiilor aferente fondurilor de pe Pilonul II, va fi discutată la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions, ce va avea loc joi, 26 februarie, la Hotel Hilton.

Statul francez va credita Peugeot-Citroen şi Renault cu 6,5 miliarde euro

Staul francez va sprijini constructorii auto Peugeot-Citroen, Renault şi Renault Trucks prin credite însumând 6,5 miliarde de euro, în schimbul angajamentului de a nu închide fabricile din Franţa, a declarat, luni, preşedintele Nicolas Sarkozy.

Înmatriculările de automobile au căzut cu peste 50% în ianuarie

Înmatriculările de automobile noi au căzut cu 53,1% în ianuarie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, la 13.815 unităţi, iar înregistrările de maşini second-hand de import au coborât cu 52,2% în perioada analizată, la 5.941 unităţi.

Agravarea recesiunii ar putea duce la concedierea a 51 milioane de oameni

Agravarea recesiunii ar putea duce la concedierea a 51 de milioane de angajaţi la nivel mondial, până la sfârşitul anului 2009, iar statele dezvoltate vor fi cele mai afectate, potrivit celui mai pesimist scenariu prezentat într-un raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Muncă a ONU.

România, între statele UE cu cele mai rapide creşteri ale capacităţii de inovaţie

România se numără printre statele UE cu cele mai accelerate creşteri ale capacităţii de inovaţie în economie, înaintea crizei financiare, cu rezultate bune în ceea ce priveşte aplicarea cu succes a inovaţiilor în domeniul resurselor umane, exporturilor şi vânzărilor, potrivit unui studiu european.

Yahoo are un nou director executiv, Carol Bartz

Yahoo! a numit la conducerea grupului un fost director executiv al companiei Autodesk, Carol Bartz, care l-a înlocuit pe Jerry Yang, numirea sa având efect imediat.

JLR are nevoie de o majorare de capital de un miliard dolari de la Tata Motors

Constructorul auto Jaguar Land Rover (JLR), mărci preluate în acest an de grupul indian Tata Motors de la Ford, ar putea necesita finanţare de urgenţă de cel puţin un miliard de dolari din partea acţionarului majoritar pentru a supravieţui crizei, potrivit presei indiene.

Condescu: Clubul Pandurii are 16.000 de acţionari şi nu va fi afectat de criza financiară

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, joi, că gruparea pe care o conduce are 16.000 de acţionari şi atâta timp cât nu vor apărea disponibilizări masive în sectoarele din minerit şi energie nu va fi afectată de criza financiară.

Goldman Sachs estimează 400.000 de concedieri în SUA în noiembrie

Banca americană Goldman Sachs şi-a revizuit în creştere prognoza privind numărul de concedieri operate în Statele Unite în luna noiembrie, de la 350.000 la 400.000 de persoane, în urma datelor statistice publicate miercuri cu privire la şomajul în sectorul privat.

Una din cinci bănci din Rusia ar putea dispărea în urma crizei financiare

Criza din sectorul de creditare ar putea duce la dispariţia a 20% dintre băncile din Rusia, în condiţiile în care unele vor fi preluate de instituţii financiare mai puternice, iar altele vor da faliment, potrivit participanţilor la un forum privind sistemul bancar rusesc, organizat la Londra.

Ford trimite în şomaj tehnic 5.000 de angajaţi din Belgia

Ford va trimite în şomaj tehnic aproximativ 5.000 de angajaţi de la uzina din Genk, Belgia, pentru perioada 11 decembrie - 11 ianuarie, a anunţat, luni, conducerea diviziei locale a constructorului american.

Parlamentarii olandezi vor să interzică accesul muncitorilor români şi bulgari încă trei ani

Majoritatea parlamentarilor olandezi vor să interzică accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Olanda pentru încă trei ani, în special din cauza crizei financiare globale şi a deficitului de locuinţe, relatează Radio Netherlands, în pagina electronică.

Impactul crizei financiare asupra retailului, evaluat în Mediafax Annual Report – Retail 2008

Mediafax lansează, marţi, 25 noiembrie, la conferinţa Romania Retail Forum, a treia ediţie a anuarului Retail, care analizează evoluţia sectoarelor retail şi bunuri de larg consum în ultimul an şi prezintă previziuni pentru 2009, în contextul crizei financiare internaţionale.

Citigroup ar putea renunţa la încă 50.000 de angajaţi

Citigroup, grupul bancar american cu cea mai extinsă reţea externă, intenţionează să reducă numărul de angajaţi cu încă 50.000 de persoane, ca urmare a crizei creditelor şi a problemelor economiei mondiale, potrivit postului de televizune CNBC.

Medvedev pledează pentru „relaţii strânse” între UE şi Rusia, în contextul crizei financiare

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat joi, înaintea summitului UE-Rusia care se va desfăşura la Nisa, că Uniunea Europeană şi Rusia au nevoie de "relaţii cât se poate de strânse" în domeniul economic, în contextul crizei financiare.

CE a aprobat reforma regulilor pentru agenţiile de rating, care vor fi supravegheate de UE

Comisia Europeană (CE) a anunţat, marţi, că a aprobat o serie de propuneri de consolidare şi înăsprire a reglementărilor pentru activitatea agenţiilor de rating, în urma crizei financiare, printre care supravegherea acestor companii de către reprezentanţi ai UE.

Petrecerile de Crăciun, anulate de managerii intraţi în panică

Clienţii lui Adrian Stanciu de la Human Synergetics, manageri şi antreprenori, se dovedesc a fi mai preocupaţi acum faţă de perioadă de dinaintea crizei, scrie BUSINESS Magazin.

Băsescu: Nu este exclus să apară şi alte focare de criză la nivel mondial

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, după reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern, că nu este exclus să apară şi alte focare de criză, la nivel mondial, după SUA şi UE, dimensiunile crizei financiare generând riscul unei crize economice globale.

Reuters: Fostele state comuniste din UE s-au orientat serios către adoptarea euro numai după criză

Proverbul polonez "Fugi la Dumnezeu atunci când dai de necaz" este o interpretare adecvată a modului în care efectele crizei financiare au determinat majoritatea statelor foste comuniste membre UE să se orienteze serios către adoptarea monedei euro.

Tăriceanu, guvernatorul BNR şi economiştii vor discuta despre criza financiară

Premierul Călin Popescu Tăriceanu se va întâlni, vineri, la Guvern, cu specialişti în domeniul economic pentru a analiza posibilele efecte ale crizei economice globale asupra României, la întâlnire fiind invitat să participe şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

FMI recomandă reanalizarea deciziei de majorare a salariilor profesorilor cu 50%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă reanalizarea deciziei de majorare a salariilor profesorilor cu 50%, deoarece impactul acestei măsuri, cumulat cu efectele crizei financiare globale, ar putea afecta puternic competitivitatea economei româneşti şi stabilitatea macroeconomică.

Gândul: Latifundiarii ţin cu dinţii de pământul care le fuge de sub picioare

Patronul stelist Gigi Becali, care, potrivit revistei Capital, a devenit cel mai bogat român, nu se teme câtuşi de puţin de criza financiară care a determinat scăderea preţurilor terenurilor: „E adevărat că valoarea pământurilor a scăzut, dar nu va dura mult, maximum 7-8 luni, piaţa o să-şi revină, vă spun eu”.

Tăriceanu se consultă cu analişti economici pe tema crizei financiare

Premierul Călin Popescu Tăriceanu se întâlneşte, luni, la Palatul Victoria, cu analişti economici pentru consultări asupra măsurilor care trebuie adoptate în vederea limitării efectelor crizei financiare.